RUGĂ PENTRU „COLECTIV”

Nicu Stancu

Doamne, te rugăm din suflet, fie-ți mare îndurarea,

Pe acest popor nevolnic, iartă de-a greșit cărarea.

Sunt destui în lumea largă, care vor să îl condamne,

Pedepsește vinovații, nu ne lua copiii Doamne.

Pedepsește-i pe slujbașii care-ascunși după altare,

N-au făcut o pomenire, n-au aprins o lumânare,

Dacă n-au primit plocoane, dacă n-au primit arginții,

Doamne nu mai lua copiii, nu ne mai lua cuminții.

Pedepsește guvernanții, pe legiutori, pe toți,

Care se mânjesc cu sânge de copii și de nepoți,

Pe acei ce promovează incultura și desfrâul,

Maneliști și pițipoance care cred că fac hazlâul.

Pedepsește-i pe știriștii de senzații-nebuniți

Care-n goană după ratting nu le pasă de răniți,

Pedepsește vinovații, pedepsește ageamii,

Însă, Doamne niciodată, nu ne mai lua copiii.

STRIDENT

Dana Staicu

Inepți și gângavi, ca niște insecte

Trăgând pe sfoară un popor întreg...

Li-s promisiunile atât de mult abjecte

Pe cât le-aruncă-n vânt, iar „proștii” le culeg...

E Crucea noastră o durere sfântă

Pe cât mințiți suntem și folosiți letal;

Am devenit animăluțe care nu cuvântă,

Căci de am cuvânta, cuvântul ni-i fatal...

Spre gropi comune țintă ni-e demersul

Cu pași de ceară dumicați latent;

E o osândă, e al nost' reversul

Pentru muțenia ce urlă-n noi strident...

Poezia

Vasile Neagu-Scânteianu

Iubirea mea, din vis, e-o Poezie

Şi-am alergat, ani buni, dup-un sărut...

Azi ea, cu şoapte dulci, mă tot îmbie-

Dar la chemarea ei... rămân tăcut!

Nu mai alerg la ea, grăbit ca în trecut

Naiv şi-ndrăgostit, să-i fur o sărutare...

Că inima în scrum mi-a prefăcut

Şi scrumul ei şi astăzi mă mai doare!

O las să plângă, în noapte să mă cheme,

Să risipească lacrimi cât de multe vrea,

Trecutul să-l urască, să-l blesteme

Să ardă, în Iubire, până la scrum şi ea!

Îi las deschis numai un fir de gând,

S-aud de mă mai cheamă şi-n durere,

Când lacrimile-i cad pe coală, picurând

Să i le fac, prin versuri, juvaere!

Ne-om mai iubi tăcuţi... de la distanţă:

Ea ca pe-un vis pierdut; eu ca o stanţă!

Ţi-am spus şi azi că eşti frumoasă?

Angelina Nădejde

Şi că nimic nu te întrece?

Te uită, florile din glastră,

Frumoase sunt, nu am ce spune!

Dar n-au lumina ce transpune,

N-au nici trăire, nici durere,

Sau dor aprins de-o mângâiere,

Nici roua lacrimei căzute

Pe fruntea vieţii prea durute.

Ai torţe vii în ochi... şi ard,

Eu, câmp de patimi în hazard

Revendic ploile iubirii

Să-mi scalde nerăbdarea firii.

De mă zăreşti în preajma ta

Dezbraci sfieli de catifea

Mi-alungi de-ndat' tristeţi haine

Şi schimbi o lume pentru mine!

Ţi-am spus şi azi că îmi eşti dragă?

Mireasă-n gândurile mele

Înveşmântată în dantele

Ţesute-n fir de lacrimă

Cu dor mărunt şi patimă.

Mă înfior şi mă-nspăimânt

Că ai putea să-mi fugi din gând...

Dar eşti aici, mereu cu mine,

Tu, floarea vieţii ce-n stamine

Porţi mana sufletului meu

Prin legământ la Dumnezeu.

Durere-ascunsă

Petre Violetta

De ce nu poate nimeni să-mi citească

În suflet, la vedere, aşa cum ştiu?

E o imagine-n oglinda ei firească

Cu zilele pictate în argintiu

Al iernilor ce troienesc în mine.

De când mă ştiu mă contopesc cu gerul,

În jurul meu s-au destrămat destine

Şi în rotundul meu s-a-nscris echerul

Hain mi-a răstignit bucăţi din cercul

Pe care-abia-l legasem de final

C-o muncă de Sisif, precum şi melcul

Ce-şi cară casa chiar şi la un bal...

Cu o manta mai mare decât viaţa

Ascunsă-n cercul meu, într-un triunghi

Mi-a arătat cât de subţire-i aţa

Şi m-a tăiat, ea moartea, cu un junghi

Ce-l am sub coastă...sângerează des

Şi-am să trăiesc cu el, că n-am de-ales...

Există ei

Sandu Alrox

Există încă ei, ciudate persoane,

cu sufletul cuprins

de un nor,

ei, poeți încâlciti în rimele de zi cu zi ...

Cea mai reală,

poate mai evidentă,

e dovada inimii ce dă încă ... iubirea.

Există ei, se trezesc din somn

şi se învârt precum cei de nicăieri

şi-ți spun ce valoare ai, dacă aripile sunt din nou,

răni sângeroase ...

Există ei, să-ti spună de ciudățenii desenate în vânt,

să-ți spună cât este de real zâmbetul tău,

dacă vine după acea durere.

Cât de adevărată este această lume,

otrăvită de gaze,

precum de asasini necunoscuţi.

Cât de adevărat este ...

Adevărat

că viaţa pe care ne scutură și că moartea

ce nu o putem înțelege.

Există ei,

poeții ... fără prea multe cuvinte,

care vorbesc singuri, plâng în linişte ...

Și în tăcere, mângâie imensitatea.

OCHIUL FĂRĂ UMBRĂ

Teodora Popescu

Ochiul asemeni unei coperţi de carte

Are culoare, titlu şi citeşti

Dar în schimb vei găsi cuvinte

Care pot aduce inimile la genunchi.

Şi ca în orice ochi la care priveşti

Se află mai mult decât o culoare,

Găseşti o viaţă ascunsă...

Dar se află adânc sub acoperire.

Într-o privire, puteţi vedea totul,

Singurătate şi durere,

Lacrimile cuib de disperare,

Şi dureri în fiecare dimineaţă.

Într-o privire, uneori stau,

Cuvinte de dragoste băgate într-o cutie,

Promisiunile din trecut,

Ancorate astfel în liniile din mâna.

Dintr-o privire văd ce este frumuseţea,

Chiar şi atunci când zilele sunt închise

Totul despre adevărul atât de clar

Deoarece ochiul nu are o umbră.

Amortizez focul din inima mea

Nimănui nu le pasă că pot vedea

Nici o lumină în mine nu pot alimenta

Sunt ca o cochilie goală şi fără viitor.

CÂND OCHII...

Ioan Sabin Pop

Când ochii-s plini

de întristare

și lacrimile-ți grele pică

în boabe rare

de mărgăritare

le prind în palme

de furnică

să ud cu ele

trandafirii

apoi

iau mâna ta

cea mică

și-o duc

spre pleoape

să-ți simt durerea

de aproape

iar cu-n sărut

pe roua firii

îți înfloresc

în suflet

trandafirii.

În lumina zborului cu tine

Angelina Nădejde

Pentru tine,

am învăţat să mă desprind fără durere

de marginea îngustă a singurătăţii.

Viaţa în lumină e altfel.

Trecutului i-am săpat mormânt

în valea deşertăciunilor şi am

redefinit iubirea.

Acum stiu că verbul „a fi”

se conjugă şi „noi suntem”.

În lacrimă ceruită am pecetluit dureri

reinventând surâsul.

Conturul zâmbetului meu are forma inimii tale.

Am desluşit sensul dimineţilor în doi

şi taina apusului într-o iubire.

Acum ştiu că liniştea din mine

vine iubind.

Doar pentru tine

îngerul mai stă cu mine;

îmi poartă cântecul inimii

spre o altă lume.

Şi sufletul a înflorit!

Poartă vesmântul îmbrăţişării,

brodat de mătasea cuvintelor tale;

În lumina iubirii, scânteiază.

Nedesluşit îmi e răspunsul la o întrebare...

Suntem două suflete sau unul?

Grupaj de poezii (30)

Am putea...

Aurel Chiorean

Am putea să ningem în mii de dorinți

pe aleea noastră, lângă- poartă...anii,

doar cu trăiri curate-n rugăminți,

s-au scuturat iubito, iar castanii.

Mai văd aleea, frunza și tulpina,

unui stejar sub care ți-am promis,

că voi sădi în taină rădăcina,

a unui vis, mai mult decât un vis.

Mai știi aleile se descălțau,

sub tainica-mi cărare, în ungher

și frunzele căzute ne dureau,

în timpul ce trecea, în dor...mister.

S-au scuturat castanii din hotar

și umbra lor, acum parcă s-a șters,

ne-a mai rămas un vis, iubito în dar

și-un dor ca vină, ce-o găsim în vers.

Pământul crucilor

Luminita Potirniche

Culegem pietre. Pietrele plutesc

Din degete scântei răsar lăstare

Când nu mai este timp să te privesc

Chem mâinile pe piept și-ți cer iertare.

Ne naștem iarna. Iernile ne nasc

Din tălpi ne curge vinul și cenușa

Când primăvara mieii iarba-și pasc

Simțim în piept fiorul ca țepușa.

Ne creștem pruncii, suntem hrana lor

Dar părăsiți se nasc nefericiții

Cu ochii goi privim încet cum mor

La margini de pământ înzăpeziții

Râvnesc la tine. Sunt o frunză-n vânt

Te văd cum cazi din mine și-apoi zbori

Plutești în taină. Lin al cărnii cânt

Ca să trăiești chiar trebuie să mori!

Ne naștem pietre. Inimi de pământ

Zvâcnește-n noi un sânge mut și greu

Aleșii au tăcerea de mormânt

Doar cel ales iubește ca un zeu!

Prima iubire

Holly Winner

Si Cupido si-a trimis sageata fericirii

Iar astfel despartita ea ne-a unit pe noi.

Si ne-a sortit iubirea ce din pacat nascuta

Sa arda-n foc continuu inima din noi.

Nimic nu e sa stinga iubirea mea curata

Ce dorul infernal l-a smuls din locul lui

Esti pavaza,lumina,o stea ocrotitoare

Iar eu iti sunt iubirea si dragostea dintai!

Pe şalul unei coline

Aurora Luchian

Pe şalul unei coline,

Ce stau florile ciorchine,

În nuanţe fel de fel,

Zburdând şi un vânticel;

Stă o gâză în sandale,

C-o fustiţă fără poale,

Şi bluziţă transparentă,

Testând mirosul de mentă.

Pe ici, colo, bondăreii,

Ce se cred forţoşi ca zmeii,

Se cocoaţă-n şir, pe flori,

Uimiţi de aşa culori,

Şi cătând miezul cel dulce,

Sorb. Apoi vor să se culce

Chiar pe flori că-s mătăsoase,

Albinele-s mânioase!

-Vai de mine, ce ruşine,

Să boţiţi petale fine!

N-aveţi simţ? E prea de tot!

Iată, să-nţeleg nu pot

Cum unii...m-abţin să zic;

Nu pun preţuri pe nimic.

Dar confortul îl adoră,

Să-i gonim din flori, tu, soră!

Un melc ce-şi căra agale,

Casa grea şi protectoare,

Îşi săltă coarnele mici,

Salutându-l pe arici,

Ce şedea tainic prin tufe.

O furnică spăla rufe,

Întinzându-le în soare,

Apoi făcu de mâncare.

Suflecată pân' la coate,

Ronţăia din frunze late,

O gânganie, un bob!

Un tăun parcă e rob,

Duce nu ştiu ce la spate,

Atârnându-l într-o parte,

Şi căzu pe burta grasă.

Toţi au râs. Ei, şi ce-i pasă?

Pe şalul unei coline,

Înserarea tiptil, vine.

Cerul cască, şi-a căscat,

Până s-a întunecat!

Şi-n tăcere, trece luna...

Bufniţa cântă întruna,

Broaştele şi greieraşii,

Să adoarmă copilaşii!

În exluderea Celorlalți

Constantin Anton

Doamne, refuz să cred doar în mine !

Cinism ? Orbire ? Gânduri sfârtecate ?

Mai mult ca prezentul – Devenirea !

Știind ... Prezentul, Trecutul însă va-nvia ?!

Doamne, Iubirea include Excluderea celorlalți !

Ne sacralizăm prin noi înșine de-a pururi ...

Dincolo de frumuseți de-nfrângeri de talanți

Ca oameni pretutindeni, sinceri și singuri !!

Doamne, Elita e rezistentă la apartenențe ;

Sufletul în suferințe e redundant ;

Faptele se redobândesc prin sine mereu ...

Doamne, Elita e rezistentă la opresiuni ;

Limitare între cunoaștere și certitudine ;

Nimic mai adevărat decât Însuși DUMNEZEU !

Lin, durere, lacrimă

Luminita Amarie

Sângerii cuvintele

Sângeriu pământul

Negru înrourat e cerul

Se apropie un ultim început

Bocete de prunci își au ecou în casa pustie

Urmele pașilor noștri, aburul tălpilor tale

Maicile îngerilor plămădesc lumina

Plouă cu o ultimă speranță în inima pământului

Ninge pe sicriele din grădinile cu flori

Ah, ce liniște tămăduitoare!

Cu o nostalgie de piatră

Femeia mângâie florile de piatră

Încremenite pe fereastra de piatră

În aerul de piatră

Plânge cu lacrimi de piatră

A venit rândul nostru, dragostea mea...

Ea este o femeie oarecare

Inima ei este o inimă oarecare

Numele ei a devenit cenușă

Spune în șoaptă cuiva nevăzut

Poate o rugăciune, poate o taină

Singurătatea locuiește în ea și și-ar dori o ultimă îmbrățișare

Dar cine să culeagă laurii unei vieți de piatră

Să-i așeze pe trupu-i gol însingurat

Acoperindu-i urmele durerii

Înfășurându-i tristețea într-un giulgiu adânc

Nici timpul nici durerea nici uitarea

În ea nu-și vor găsi în veci mormântul

Iubirea este ca o rană din care cresc aripi

Ea este femeia care în taci tu.