A fost cel mai bun ministru din România!

Lucian Lumezeanu

Dan Sova

„Sunteți de rea-credință, e o confirmare că sunteți ai domnului Băsescu! Aveți sarcina, sunteți plătiți să inventați lucruri din astea!“, îmi zise cunoscutul senator, la telefon, înțepat ca un crap. Eu, deși obișnuit cu prostovanii, eram puțin surprins. „Dumneavoastră vă auziți ce prostii spuneți?“, l-am întrebat. „Tocmai, v-am sunat să vă întreb o chestie, n-am scris nimic. Să știți că aici nu vorbiți cu ăia de la Antena 3, care vă servesc chestii călduțe…“


„Ce, îmi luați libertatea de exprimare?“, răspunse inteligentul fost avocat. „O spun, în numele libertății de exprimare, dvs. sunteți angajat personal de Traian Băsescu, mergeți să vă luați banii de la Traian Băsescu. Dacă ați fi jurnaliști care vă faceți treaba…“ La punctul ăsta, eram deja uimit. Omul, unul dintre cei mai cunoscuți politicieni, în ciuda vârstei, gândea cu profunzimea intelectuală a lui Einstein. A lui Einstein mort. Nu mai spun că dobi… senatorul habar n-avea că acolo unde lucrez găsești unul dintre puținele locuri din presa românească unde chiar nu ai stăpân, n-ai mogul jegos și nici măcar o dată nu ți se spune să ataci sau să nu ataci pe cineva. Dobi… senatorul nu părea nici să știe că mai sunt jurnaliști care n-ar primi niciodată ordin de la cineva și nici n-ar putea fi mituiți, indiferent de sumă.


„Dom’le, mai terminați cu enormitățile astea!“, îi zic. „Și încă ceva… nu știu să-mi fac treaba de jurnalist? Dar dumneavoastră vă faceți treaba? Știți când v-am sunat, ca pe întreaga comisie de afaceri europene, și v-am pus o întrebare-capcană, că Elveția și Liechtenstein se vor opune prin veto aderării la Schengen?“ A făcut o pauză. O mușcase rău la faza aia, habar n-avusese că țările alea nu se puteau opune prin veto și îmi dăduse niște aberații, cum că Băsescu e de vină că Elveția… poezia obișnuită. După ce am terminat plăcuta convorbire, el cu aroganță jegoasă, eu cu „Mai citiți despre Schengen niște chestii“, m-am gândit: „Băi, pe ăsta nu l-aș pune nici șef de grajd, cum dracu’ a ajuns senator?“ Nu știu dacă Ponta gândește la fel. L-a făcut super-ministru, cu o grămadă de proiecte, mari proiecte, în sarcină. Ce e mai aiurea, cu miliarde pe mână, din banii noștri.



Cam asta e faza cu oamenii politici, cu o bună parte a lor. Nu-i ăsta singurul. Avem mulți proști, neciopliți, aroganți, agresivi sau câte unul care are toate calitățile astea. Cred că aș putea povesti mult timp tot felul de întâmplări, ba despre vreun parlamentar care nu știe să scrie bine românește, ba, iar la faza asta am râs mult, despre unul care a înscenat o acțiune civică, ecologistă, pentru a face o grămadă de studenți să-i planteze o bucată de teren care, vorba aia, se cerea împădurită. Jurnaliștii de Politic știu despre ce vorbesc. Zi de zi, au de-a face cu mulți bo- lovani de genul acesta. Înfricoșător de mulți. Unul mult mai deștept decât mine, nu țin minte cine, zicea că ne-am speria dacă am ști ce oameni mici ne conduc. De aia zic – nu suntem plătiți suficient pentru asta, frate!

Cum oglinzi se colorau

Anne Marie Bejliu

- am văzut -

am văzut în tine privind prin mine

cioburile de oglinzi cum se colorau pe rând 

mereu în alte unde 

nuanţe absente înveleau substraturile

în ele timpul aruncă gândurile

într-un evantai sau un curcubeu impur

te ascunzi după colţuri de azimă 

spovedania nu va mai fi ca un măr copt 

până la revărsarea seminţelor 

pe masa imaginară a părintelui

tu alegi peretele sau raftul 

pe care icoanele stau cuminţi

te izolezi

spovedania ta începe cu o lacrimă fierbinte

îngheaţă şi sarea în timpul cântecului disperării 

nu ştiu dacă e bună disperarea când te rogi

e auzită sau ignorată

e un păcat disperarea Doamne 

sau e o formă de nerăbdare a mireanului 

în faţa încercărilor

mă întreb de ceva vreme 

gâtul de lebădă devine mirare 

în absenţa prezentă a răspunsurilor

oboseala şi comoditatea depăşirii ei

mă face să închid porţile atenţiei 

intuiţia claxonează la marginea trotuarului 

de cuvinte ilizibile 

sunt cele cuvinte trăite 

dar cum zburd de multe ori prin iarba amară

pasul mi-l sufoc şi glasul şi timpanul 

surdă oarbă mută devin

în plină cântare a întrebărilor cu răspunsuri 

demult lăsate să curgă în rugă 

prin miezul razelor soarelui

m-am văzut în tine privind prin mine

oglindă întreagă în care unic mim sunt eu 

spectator tu şi eu şi toţi

cum oglinzi se colorau pe rând

am văzut

Un scriitor olandez provoaca Occidentul: De ce taceti? Islamul nu este o religie a pacii!

Islamul nu este o religie a pacii. Ba mai mult: ucigasii nemilosi din gruparea Statul Islamic urmeaza indeaproape invataturile profetului Mahomed. Aceste teze provocatoare apartin scriitorului olandez Leon De Winter.

Decapitarile din Siria si Irak arata liberalului Occident ca toleranta sa fara granite s-a transformat intr-o capcana mortala. Aceste lucruri sunt sustinute nu de vreun pastor crestin radical, ci de un scriitor contemporan cu vederi liberale, care s-a declarat postmodernist, de origine evreiasca.


Intr-un interviu pentru publicatia Der Spiegel, De Winter sustine ca impotriva teroristilor islamisti trebuie folosite instrumente care nu raspund neaparat regulilor unui stat de drept, precum tortura sau lagarul de la Guantanamo. De Winter numeste islamismul un "nou totalitarism" si il descrie cam asa: "Dupa fascismul de stanga al Uniunii Sovietice si dupa cel de dreapta al nazistilor, islamul este noul fascism al secolului 21".


Pe blogul sau, in multele eseuri scrise, De Winter indeamna Occidentul sa-si aminteasca de acele valori care i-au asigurat un rol decisiv in lume si sa dea un raspuns pe masura islamismului.


Scriitorul incearca sa explice si motivatia jihadistilor, care ucid, tortureaza si violeaza, fiind convinsi ca religia lor ii legitimeaza sa faca asa ceva.

Iluziile lumii occidentale

"Treptat, ne atrag intr-o discutie pe care am vrut sa o evitam. Discutia pe care Occidentul, de la Iluminism incoace, a ingropat-o", scrie olandezul in Die Welt.


Autorul aminteste ca revolutia industriala a adus in mainile noastre instrumentele cu ajutorul carora am devenit stapanii propriului destin. El spune ca, in ciuda pacatelor din secolul 20, Occidentul continua sa mearga inainte catre individualizare, secularizare si bunastare.


"Undeva, pe acest drum, ne-am pierdut vigilenta si constientizarea faptului ca trebuie sa actionam decisiv intotdeauna, atunci cand sunt amenintate valorile si convingerile noastre, care au stat la baza progresului nostru. Asa s-a nascut ideea ca nu mai avem dusmani. Pur si simplu, ne-am permis sa nu mai fim decisivi. Noi chiar am facut mai mult. De rusinea celor intamplate in secolul 20, am inceput sa ne indoim de Iluminism care, in definitiv, ne-a asigurat intaietatea de acum", scrie De Winter, citat de Deutsche Welle.


Acesta mai spune ca lumea occidentala a atins limita acestor indoieli si, deodata, s-a trezit intr-un vartej de probleme morale si etice.


"Dintr-o data, ne-am trezit ochi in ochi cu idei si valori despre care credeam ca au disparut undeva, in negura istoriei. Acum este evident ca trebuie sa discutam despre granitele tolerantei si libertatea cuvantului. In 2014, o astfel de discutie ar parea ridicol de anacronica. Ar trebui sa pornim discutia de la religie. Vestul se teme sa discute despre vina Bisericii, pentru ca ar aduce aminte de lucruri intunecate din trecutul sau, cand s-a varsat atat de mult sange in numele religiei", continua autorul.

Ce ar fi spus Mahomed?

De Winter aminteste ca, dupa 11 septembrie 2001, "relativismul cultural" s-a clatinat foarte mult, dar, dupa acea, Occidentul liberal a reusit sa indeparteze din mintea sa indoielile.


"Liderii nostri continua sa repete ca Islamul este o religie a pacii. De multe ori au spus lumii non-islamice ca teroristii nu au nicio legatura cu Islamul, ca pervertesc o religie a pacii. Un timp, aceasta explicatie a functionat.


Decapitarile din Siria si Irak, carora le-am fost martori prin intermediul mass-media, ne obliga sa spunem cateva adevaruri neplacute despre Islam. Cadrele socante cu decapitarile unor cetateni occidentali ne obliga sa regandim traditia", mai spune olandezul.


Conform lui De Winter, decapitarile ne obliga sa aruncam o privire asupra figurii centrale a Islamului, Profetul Mahomed.


"Ucigasii de azi spun ca actioneaza conform profetiilor Lui. Asemenea crestinismului, si Islamul are in centru o figura, egala cu Dumnezeu. Mahomed, insa, nu-i deloc ca Iisus Hristos. Mahomed este razboinic, un barbat care se foloseste de ucideri in masa pentru a-si atinge telurile. O citire obiectiva a Coranului arata ca pacea propovaduita de Islam este, de fapt, pacea capului plecat. Islamul se vede pe sine nu ca o religie, ci ca un program ideologic cu ajutorul caruia comunitatile sa fie cu totul reorganizate", scrie eseistul olandez.


Conform lui, Islamul este mai mult decat o forma de meditatie personala. Islamul vrea sa randuiasca lumea dupa profetiile unui lider militar din secolul al 7-lea.


De Winter sustine ca Coranul nu lasa loc de interpretari pe acest subiect. El spune ca se crede gresit in Europa ca religiile monoteiste sunt pacificatoare. Daca vom cauta sa diferentiem iudaismul, crestinismul si islamismul, la orizont va aparea fantoma Auschwitz-ului.


Doar frica de aceasta fantoma ne face sa credem ca Islamul este o religie a pacii cand, de fapt, teroristii islamisti nu sunt musulmani, ci ucigasi brutali. Astfel am cazut in capcana tolerantei proprii: am demonstrat intelegere pentru Islam, nu si pentru acei critici ai lui care sustin ca este religia care a inflorit in jurul unui profet razboinic.


Cine citeste cu atentie Coranul si povestirile despre viata lui Mahomed se va convinge ca ucigasii din Statul Islamic intr-adevar respecta profetiile lui Mahomed, spune olandezul.

De ce taceti?

"Este adevarat ca majoritatea musulmanilor din aceasta lume sunt pasnici. In ciuda acestui fapt, ei nu ies sa protesteze fata de atrocitatile Statului Islamic. Asta pentru ca acesti ucigasi respecta intocmai profetiile lui Mahomed si, in loc sa se uite critic la propria religie, sute de milioane de musulmani arunca vina exlcusiv pe evrei.



Societatile occidentale deschise trebuie sa condamne ideologiile religioase, precum Jihad si Sharia, pentru ca ele contravin drepturilor fundamentale ale omului", incheie De Winter. 

Pune punct durerii

Ana Podaru

Pune punct durerii ce-ți urlă în minte 

Rugina ți-o spală de pe-ncheieturi 

Când sânge -otrăvit curge-n venele-ți strâmte 

Pe inimă pune-ți pomezi cu fierturi. 

Și soarbe mireasma din floarea de tei 

Te-nchină cu fața la soare 

Din apa de munte esență să bei 

Te lasă pătruns de splendoare. 

Întinde-ți și brațul cu palma spre mări 

Cu fața adulmecă-i briza 

Trimite-ți făptura la stele în zări 

Din rai ia-ți cu inima muza. 

Ferește-ți privirea de fulger și ploi 

Trimite-ți durerea-n ecou depărtat 

Pășește pe muguri , pe norii cei goi 

Dezleagă-ți din lanț al tău trup nepătat. 

Respiră parfumul iubirii cerești 

Dispare durerea ca fumul 

Când ochii cu stelele ți-i contopești 

De spini ți se curăță drumul.

După Crimeea, Moscova amenință Marea Neagră

Cristian Campeanu

Când președintele Traian Băsescu lansa celebra formulă „Marea Neagră, lac rusesc”, aceasta descria mai mult sau mai puțin corect situația strategică din regiune. Acum, după ocuparea Crimeii, Rusia dorește să își întărească prezența militară în peninsulă și să construiască o nouă bază navală la Novorossiisk, pe lângă cea de la Sevastopol și să extindă flota Mării Negre cu 80 de nave și submarine și să transforme, astfel, formula prezidențială în realitate strategică.


Prin 2010, un anume domn Diego Luiz Palmer, pe vremea aceea șeful secției de Planificare al Departamentului Operații al NATO, scria în revista Alianței, NATO Review, un articol în care proclama „Sfârșitul erei navale” și venirea erei post-navale, în care marile flote baze pe grupuri masive de portavioane au devenit desuete și denunța „miopia strategică” a statelor, de la Marea Britanie la China, care se încăpățânau să rămână prizoniere trecutului naval al relațiilor de putere de pe glob. Scria atunci Palmer – care între timp a fost promovat să conducă un departament de evaluare a riscurilor – că „prea puţini vor nega faptul că, la douăzeci de ani de la încheierea Războiului Rece, globalizarea şi remodelarea hărţii geo-economice a lumii solicită o nouă analiză a contribuţiei pe care forţele navale bine pregătite pot şi, într-adevăr, o aduc deja la o gamă largă de misiuni, de la descurajare şi răspunsul la crize, la angajamente înaintate şi menţinerea unui mediu maritim sigur şi protejat din punct de vedere ecologic. O astfel de evaluare ar putea contribui la orientarea politicii de securitate, planificării şi programării producţiei de nave şi desfăşurării operaţiilor întrunite şi maritime.”


Dacă omenirea a intrat într-o eră post-navală și ecologică, acest eveniment a scăpat strategilor de la Kremlin, care se încăpățânează să creadă că proiecția eficientă a puterii nu se poate realiza decât cu ajutorul unei flote puternice. Marți, Vladimir Putin s-a aflat la în portul Novorossiisk, unde comandantul Flotei Mării Negre, amiralul Alexander Vitko, i-a raportat că până la sfârșitul anului 2016 Rusia va avea, în acest port o a doua bază militară după cea de la Sevastopol și că aceasta va primi 80 de nave noi, care vor ridica, până la sfârșitul deceniului numărul total al navelor rusești din Marea Neagră la 206. Tot până în 2016, Flota Mării Negre va primi, de asemenea, șase submarine noi din clasa Kilo, care vor fi staționate tot la Novorossiisk, care vor reprezenta o amenințare permanentă la adresa navelor NATO ce vor patrula Marea Neagră pe o bază cvasi-permanentă. Vitko a mai susținut că NATO plănuiește la rândul ei construcția unei baze navale la Marea Neagră, informație dezmințită, din păcate, de oficialii Alianței. Dar militarizarea în ritm alert a Mării Negre nu se oprește aici.

Limitările Convenției de la Montreux. Și nu prea

În luna aprilie, Putin a cerut ministerului Apărării un program de dezvoltare a Flotei Mării Negre după ce strategii militari ruși au susținut că Rusia trebuie să desfășoare bombardiere în Crimeea pentru a monitoriza și contracara operațiunile navale ale NATO din regiune, care în opinia lor, reprezintă o amenințare la adresa forțelor nucleare strategice ale Rusiei. De atunci, avioanele rusești efectuează zboruri provocatoarea deasupra navelor Alianței care efectuează exerciții în Marea Neagră iar în luna august, după ce crucișătorul american purtător de rachete USS Vella Gulf a intrat în Marea Neagră, Moscova a cerut guvernului de la Ankara să închidă strâmtorile Bosfor și Dardanele pentru navele militare ale statelor non-riverane conform Convenției de la Montreux. Potrivit acestui acord semnat în 1936, navele militare ale statelor non-riverane care intră în Marea Neagră nu pot depăși 15.000 de tone, în Marea Neagră nu pot intra simultan mai mult de nouă nave militare non-riverane iar acestea nu trebuie să depășească 30.000 de tone și nu pot staționa mai mult de 21 de zile. Aceste limitări fac imposibilă staționarea permanentă a unor nave militare americane sau NATO în baze de la Marea Neagră. Soluția aleasă de Aliați la summit-ul de la Newport, a fost rotația permanentă a navelor Alianței precum și o instalație de antrenament naval construită de România, Bulgaria și Statele Unite cu bani alocați prin programul de un miliard de dolari anunțat de președintele Obama la Varșovia.


Dar ar mai putea exista o cale, ce-i drept mai puțin ortodoxă, de a ocoli limitările Convenției de la Montreux. Încă de acum patru ani, premierul Turciei (acum președinte), Recep Tayyip Erdogan, a lansat un proiect controversat de construcție a unui canal între Marea Neagră și Marea Marmara care să descongestioneze traficul navelor comerciale, în special al tancurilor petroliere, prin strâmtoarea Bosfor. Observatorii militari au remarcat însă că traficul navelor militare prin Kanal Istanbul nu va fi reglementat de Convenția de la Montreux, de vreme ce aceasta se referă strict la Bosfor și Dardanele.

Militarizarea Crimeii

Când Putin a anexat Crimeea, comentatori occidentali „de bine”, au minimalizat acest rapt ca fiind neimportant pentru că, spuneau ei, Crimeea nu are nici o valoare. Pentru ruși, se pare însă că are. Ministrul Apărării, Serghei Șoigu, a anunțat deja programul de înarmare cu nave de război, submarine sisteme antiaeriene și de infanterie marină până în 2020, în valoare de 2,4 miliarde de dolari la care s-a referit amiralul Vitko. Șeful departamentului naval al Districtul Militar Sud, contraamiralul Anatoli Dolgov, a menționat într-o declarație un program de înarmare în valoare de 2,75 miliarde de dolari de dotare cu nave și unități de coastă noi în Crimeea și refacerea celor vechi. Pe lângă cele șase submarine, forțele navale ruse vor fi primi șase fregate noi și alte vase mai mici. În plus, rușii vor desfășura în Crimeea avioane de vânătoare modernizate Suhoi Su-27-SM și MiG-29, avioane de atac la sol Su-25 M, avioane Il-38N de luptă antisubmarin, elicoptere de atac, precum și un regiment de bombardiere cu rază lungă TU-22M3 care va fi instalat la o bază din apropiere de Simferopol.


La acestea se adaugă, refacerea bazei de submarine de la Sevastopol, noi baterii de coastă și sisteme de rachete antiaeriene și de rachete de croazieră, un regiment de artilerie cu 300 de piese, unități de infanterie marină și de operațiuni speciale desfășurate permanent în Crimeea precum și o unitate de specializată în războiul chimic, biologic și radiologic.

Îngrijorările României: Omuleții verzi și Novorossiya

Unitățile de infanterie marină desfășurate în Crimeea nu sunt altceva decât celebrii „omuleți verzi” care au apărut de nicăieri în Crimeea și au ocupat peninsula în câteva zile în cadrul așa-numitului „război hibrid”. Prezența lor masivă și oficializată în Crimeea, precum și întreaga escaladare militară în peninsulă îndreptată în mod ostentativ către vest, a îngrijorat Bucureștiul, care a cerut la summit-ul de la Newport, măsuri de descurajare convingătoare în Marea Neagră. Unitățile speciale ruse din Crimeea reprezintă, așa cum a apreciat și ministerul ucrainean al Apărării, o amenințare permanentă la adresa sudului Ucrainei, dar ceea ce îngrijorează în mod deosebit Bucureștiul este regiunea Odessa. Dacă rușii cuceresc Odessa, regiune cu populație rusă și filo-rusă consistentă, atunci nu vor mai întâmpina nici o rezistență să ajungă la gurile Dunării și să pună în pericol de moarte Moldova. În acel moment, visul lui Putin – Novorossiya – se va fi realizat și va fi prea târziu ca NATO să mai poată face ceva.

Cine sunt eu ?

Lili C. Bernini

"Cine sunt eu ?

Umbra unui vis ...

Cine eşti tu?

Taina sufletului meu, 

lumina ochilor mei, 

şoapta buzelor mele,

picătura de speranţă,

ce mă ajută să merg mai departe ...

Cine sunt eu?

O adiere de vânt,

ce îţi mângâie sufletul

Cine eşti tu ?

Lacrima ce îmi mângâie obrazul,

braţele ce mă cuprind

când în suflet mi-e frig,

eşti tot ce nu am ...

Cine suntem noi?

Două inimi ce ne-am întâlnit în frig ...

în ger ...

în noapte

şi visăm împreună chiar dacă destinul

nu ne ţine parte ...

şi suntem

... atât de departe"

Partidul legionar "Totul pentru Ţară" a intrat în legalitate

Gabriela Dinescu

Verdict istoric pentru un partid legionar. Pe 18 septembrie 2014, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca nefondat recursul făcut de Procuratură. Sentinţa este definitivă şi irevocabilă, aşa că Partidul Totul pentru Ţară funcţionează acum legal, iar asumarea trecutului legionar nu mai poate fi considerată fascism. Cu toate acestea, conducerea partidului, reprezentată de Florin Dobrescu, acuză PSD – „urmaşi ai comuniştilor”- şi pe Victor Ponta că îi hărţuie în justiţie de teamă că ar putea câştiga detaşat la electorale.

Gabriela Dinescu: 
Când au început problemele politice?


Florin Dobrescu: 
Între 1996 şi până în noiembrie 1998, nu au fost probleme. Apoi au intervenit mai multe impedimente. În acel an a fost adoptată noua Lege electorală, care prevedea pentru alegerile parlamentare ca, pe lângă candidaturile în colegii uninominale, fiecare candidat să depună o garanţie reprezentând 6 salarii minime pe economie. Îmi amintesc că în 2008 această sumă era de 2.400 de lei pentru fiecare candidat, astăzi ea se ridică la 3.600 de lei. Aceste garanţii nu se returnează decât în următoarele cazuri: dacă în colegiul respectiv candidatul obţine minimum 50% sau dacă la nivel naţional partidul obţine peste 2%. Este lesne de intuit că, în aceste condiţii deosebit de restrictive, este descurajată participarea oamenilor la alegeri pe listele unui parid. Pentru partidele mici, această lege practic a spulberat orice posibilitate de participare semnificativă la nivel naţional. Oamenii noştri, membrii şi simpatizanţii, ar fi fost însă dispuşi la acest sacrificiu.


Gabriela Dinescu: 
Ce i-a reţinut să investească?


Florin Dobrescu: 
În condiţiile în care încă din septembrie 2007, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti deschisese o acţiune de dizolvare pe cale legală a partidului, foarte puţini oameni mai erau dispuşi să rişte să facă această investiţie. Acuzaţia a fost neîndeplinirea art. 46-48 din Legea 14/2003 a partidelor politice. Legea spune că neîndeplinirea unui număr de minimum 50.000 de voturi la 2 scrutinuri consecutive la nivel naţional, locale sau parlamentare, nu contează, duce la dizolvarea organizaţiei pentru „neîndeplinirea obiectivelor politice”.

Ne-a costat două scrutinuri

Gabriela Dinescu: 
Cum a decurs procesul şi ce a urmat în plan politic?


Florin Dobrescu: 
După consumarea alegerilor din 2008, în noiembrie, Tribunalul Bucureşti a finalizat procesul, respingând acţiunea Procuraturii ca neîntemeiată. Referatul în baza căruia Parchetul deschisese acţiunea era o aberaţie, fiind viciat de numeroase nonsensuri şi greşeli de abordare. Dar pe noi asta ne-a costat două scrutinuri. A urmat o perioadă în care veteranii au făcut transferul către tânăra generaţie, aşa că din 2009 putem spune că tinerii au avut decizia în acest partid. În noiembrie 2011, Congresul a decis să facem o nouă încercare de recăpătare a titulaturii noastre istorice. În 1993, deşi veteranii legionari au depus actele de constituire a Partidului Totul pentru Ţară la Tribunal, procurorul de şedinţă a obiectat, invocând faptul că aceasta este denumirea partidului legionar interbelic, iar instanţa nu a mai permis legalizarea sub acest nume. Aşa s-a convenit să rămână cu titulatura Partidul pentru Patrie. În 2011, am cerut revenirea la titulatura iniţială, iar Tribunalul Bucureşti ne-a admis cererea.


Gabriela Dinescu: 
Ce sentimente v-au încercat atunci şi ce a urmat?


Florin Dobrescu: 
Am considerat că Justiţia a făcut progrese şi era normal să nu se repete scene din instanţele de pe vremea lui Ion Iliescu. Dar în iulie 2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti ne-a deschis un alt proces de dizolvare, sub acuzaţia de fascism, antisemitism, xenofobie şi activitate contrară ordinii de drept. Baza acestei acuzaţii era dată de OUG nr. 31/2002, Parchetul reproşându-ne faptul că participăm la comemorarea unor lideri legionari, precum Corneliu Zelea Codreanu, Horia Sima, că utilizăm o simbolistică inspirată din cea legionară, semnul nostru fiind interpretat ca o stilizare a simbolului Gărzii de Fier, că ne declarăm continuatori ai Partidului Totul pentru Ţară interbelic, care a funcţionat ca expresie politică a Mişcării Legionare. Apoi ne-a acuzat că avem printre noi vechi comandanţi legionari, cazul lui Gheorghe Grecu, decedat în 2012 la 99 de ani. Probele erau luate de pe site-ul nostru, dar şi din diverse alte publicaţii. Procuratura făcea următorul raţionament: Mişcarea Legionară a fost fascistă, automat aceşti oameni care continuă ideile respective sunt fascişti şi se află sub incidenţa OUG 31/2002.


Gabriela Dinescu: 
Ce argumente aţi adus în apărare?


Florin Dobrescu: 
Pe de o parte, faptul că Mişcarea Legionară nu a fost fascistă, că istoricii români şi occidentali sunt departe de a se fi pus de acord cu acest aspect. Am depus extrase din lucrările unor prestigioşi istorici precum Neagu Djuvara, Francisco Veiga, Andreas Hilgrubar etc. Am arătat că Mişcarea Legionară şi liderii ei nu au fost incriminaţi de Tribunalul de la Nurnberg şi nici nu s-au regăsit pe lista internaţională a organizaţiilor colaboraţioniste cu fasciştii şi naziştii, aşa cum au fost Crucile cu Săgeţi din Ungaria, Hlinka Garda din Slovacia, Ustasha din Croaţia, Armata Naţională Rusă a lui Vlasov, toţi aceştia fiind extrădaţi de occidentali în ţările de baştină, unde au fost condamnaţi şi executaţi. Am depus documente pe care le avem în posesie, atât din Vest, cât şi din arhivele Securităţii. Argumentele noastre au fost zdrobitoare. Unul din ele era acela că alte instanţe româneşti după 1990 au acordat drepturile aferente Decretului Lege 118/1990 referitor la pensii deţinuţilor politici condamnaţi ca legionari de comunişti, deşi decretul respectiv exclude de la indemnizaţii pe cei ce au fost condamnaţi ca fascişti, tribunalele hotărând că legionarismul nu poate fi considerat fascism.


Gabriela Dinescu: 
Ce a decis Tribunalul Bucureşti?


Florin Dobrescu: 
După un an, în 22 iunie 2013, am câştigat procesul. Procuratura a făcut apel, pe care l-am câştigat joi, pe 18 septembrie a.c. Dar pe noi acest proces ne-a costat încă o campanie electorală. De această dată circumstanţele erau mult mai grave. Era vorba de dizolvare sub acuzaţia de fascism, antisemitism, pentru care legea prevede condamnări de la 3 luni la 15 ani şi amenzi colosale. Majoritatea membrilor şi simpatizanţilor noştri au preferat să nu se implice de astă dată pe listele partidului, temându-se de dizolvarea care ar fi atras automat incriminări penale individuale.

Nu Victor Ponta conduce PSD, ci baronii locali îl conduc pe el

Gabriela Dinescu: 
Cine se teme de legionari?


Florin Dobrescu: 
De legionari se tem comuniştii şi când spun asta mă refer la toate formulele sub care oamenii care au controlat România înainte de 1989 care se manifestă şi azi în toate domeniile de activitate. Comuniştii i-au considerat întotdeauna pe legionari drept cei mai de temut adversari. De când a venit Guvernul Ponta au început toate necazurile noastre. Din 2012, de când Ponta şi PSD au preluat guvernarea, am cunoscut două procese de dizolvare şi un dosar penal. Noi credem că descendenţii partidului comunist şi ai Securităţii din PSD se tem de un reviriment al naţionalismului moderat, dar intransigent cu corupţia. Mai ştim că nu Victor Ponta conduce PSD, ci baronii locali îl conduc pe el. Din 1990 încoace, partidul lui Ion Iliescu a avut întotdeauna atitudini ostile faţă de noi. În primii ani după 1990 oamenii noştri erau urmăriţi de serviciile secrete în mod ostentativ.


Gabriela Dinescu: 
Ce candidat veţi susţine în această campanie electorală?


Florin Dobrescu: 
Vom susţine fără îndoială unul din candidaţii dreptei, pentru că avem convingerea că Victor Ponta şi PSD trebuie opriţi, pentru binele României. El are filiaţii evidente pentru Moscova şi Beijing. Trăim zile tulburi, asemănătoare cu cele din 1945-1947. Suntem la răspântie şi părăsirea foii de parcurs alături de aliaţii noştri din NATO şi UE ar fi un dezastru iremediabil pentru România.

Cine sunt legionarii secolului XXI

Partidul Totul pentru Ţară a fost reînfiinţat în 1993 de un grup de iniţiativă alcătuit din vechi militanţi ai Mişcării Legionare, comandanţi legionari şi foşti şefi ai Frăţiilor de Cruce, în frunte cu Nistor Chioreanu. Ideile de bază care i-au reunit au fost aceleaşi ca şi în perioada interbelică: dragoste de ţară, credinţa în Dumnezeu, cinste, ordine, moralitate în viaţa publică. În 1993, partidul avea doar câteva sute de membri, majoritatea de 70-80 de ani. Acum se vorbeşte de 5.000 de membri, din care doar un nucleu de circa 100 pot fi consideraţi cu activitate permanentă, săptămânală. Congresul se întruneşte din 2 în 2 ani, iar forul executiv de conducere este reprezentat de Consiliul Politic, alcătuit din 15 membri, un preşedinte, un preşedinte executiv, un secretar general, 4 vicepreşedinţi cu atribuţii regionale de organizare, şi câţiva consilieri politici.

Florin Dobrescu, preşedinte executiv PTpT

La 22 de ani, în 1996 s-a înscris în PTpT. Acum are 41 de ani, este profesor de geografie şi conduce o editură. A fost ales preşedinte executiv la congresul din noiembrie 2011, după ce fusese ani întregi secretar general. Din mai 1996 a participat la toate scrutinele electorale pentru alegerile locale şi parlamentare. Sediul Partidului Totul pentru Ţară a fost construit prin forţe proprii pe str. Veseliei din Ferentari.