Cum oglinzi se colorau

Anne Marie Bejliu

- am văzut -

am văzut în tine privind prin mine

cioburile de oglinzi cum se colorau pe rând 

mereu în alte unde 

nuanţe absente înveleau substraturile

în ele timpul aruncă gândurile

într-un evantai sau un curcubeu impur

te ascunzi după colţuri de azimă 

spovedania nu va mai fi ca un măr copt 

până la revărsarea seminţelor 

pe masa imaginară a părintelui

tu alegi peretele sau raftul 

pe care icoanele stau cuminţi

te izolezi

spovedania ta începe cu o lacrimă fierbinte

îngheaţă şi sarea în timpul cântecului disperării 

nu ştiu dacă e bună disperarea când te rogi

e auzită sau ignorată

e un păcat disperarea Doamne 

sau e o formă de nerăbdare a mireanului 

în faţa încercărilor

mă întreb de ceva vreme 

gâtul de lebădă devine mirare 

în absenţa prezentă a răspunsurilor

oboseala şi comoditatea depăşirii ei

mă face să închid porţile atenţiei 

intuiţia claxonează la marginea trotuarului 

de cuvinte ilizibile 

sunt cele cuvinte trăite 

dar cum zburd de multe ori prin iarba amară

pasul mi-l sufoc şi glasul şi timpanul 

surdă oarbă mută devin

în plină cântare a întrebărilor cu răspunsuri 

demult lăsate să curgă în rugă 

prin miezul razelor soarelui

m-am văzut în tine privind prin mine

oglindă întreagă în care unic mim sunt eu 

spectator tu şi eu şi toţi

cum oglinzi se colorau pe rând

am văzut