Mesaj absurd: mai multă Europă cu mai puţini europeni

Traian Ungureanu

Cu fiecare mie de refugiaţi adăugată torentului şi cu fiecare lecţie de etică înălţată spre ceruri de la Berlin, tot ce ştiam despre Europa, inclusiv Europa, se îngustează. Putem vorbi sau putem tăcea înmărmuriţi: aventurismul german lucrează iar slobod şi cu capul sus.

„Liderii germani au învăţat să facă politică însoţiţi de un amvon portabil plasat pe un afet de BMW, dar asta nu înseamnă că sînt mai puţin politicieni.” 


Evenimentele dezlănţuite de intervenţa Cancelarului Merkel  nu mai pot fi oprite, oricîte procente, careuri şi arondări statistice ar arunca Preşedintele Junker în calea lor. Europa nu va sfîrşi acest episod cu aceeaşi înfăţişare. De acum înainte, orice e posibil: copiii noştri vor purta burcă peste tatuaje sau vor face expediţii exotice, dincolo de graniţa zonei euro, în sălbăticia Europei de Est. Orice se poate şi nimic din ce se poate nu e vizibil pentru liderii Europei Unite gata de divizare. 

Nu există cea mai mică bănuială de premeditare în atitudinea Cancelarului Merkel. Da, istoria se scrie cu mîna liderilor, dar liderii nu apucă să semneze sau refuză pentru că nu îşi mai recunosc produsul. Lucruri vechi şi neînţelegeri pietrificate scriu cu mîna Cancelarului. Ce pare acum o ajustare de moment va naşte o Germanie necunoscută şi va împrăştia Europa pe contururi peste care ultimii 50-60 de ani au trecut degeaba. Doamna Merkel a deschis porţile atît cît o cere nepieritorul sentiment de vinovăţie german. Era de crezut că, după 70 de ani, acest sentiment se va distila, devenind o formă de conştiinţă strictă şi decentă. Bigotismul corect politic a reeducat această trăire şi a transformat-o într-un spectacol inflaţionar. Germania se simte obligată la virtute şi pedagogie 24 de ore din 24 şi 28 de state membre UE din 28. 


Liderii germani au învăţat să facă politică însoţiţi de un amvon portabil plasat pe un afet de BMW, dar asta nu înseamnă că sînt mai puţin politicieni. Dacă doamna Merkel a deschis porţile pentru a reduce la tăcere stînga germană şi pentru a deveni o Maica Theresa Merkel intangibilă în dezbaterile publice, foarte bine. Obiectivele au fost atinse. 


Celelalte urmări sînt mult mai grave. Mai întîi, a fost validat un transfer de populaţie necontrolat. Primele figuri infiltrate de ISIS au fost deja semnalate de poliţia şi de presa franceză, în tabăra de refugiaţi de la Calais. Ce conţin alte tabere şi coloane umane vom afla curînd urmărind actualitatea pirotehnică europeană. În al doilea rînd, ideea cotelor de refugiaţi impuse statelor esteuropene a risipit orice aparenţă de egalitate în raporturile europene.


Cu aceeaşi voce cu care au anunţat cote „obligatorii şi permanenete”, doamna Merkel şi domnul Junker ar trebui să limpezească dacă Germania aparţine Uniunii Europene sau Uniunea Europeană aparţine Germaniei.


Aşa cum arată lucrurile acum, ştim doar că Estul Europei aparţine Uniunii Europene în măsura în care Uniunea aparţine Germaniei. Cotele impuse fără consultări sînt o probă de ipocrizie consolidată. Ameninţarea cu sancţiuni în caz de refuz e mult mai mult: o insultă plecată din ipocrizia interesată. Sarcina de a ilustra plastic porcăria a revenit unui tînăr clovn al politicii europene, vicepremierul belgian Alexander De Croo. Domnia Sa a atras atenţia că UE nu e un bancomat din care Estul scoate bani fără obligaţii. Frumos spus şi prost gîndit. UE e un bancomat. Numai că e bancomatul din care Estul scoate banii cu care plăteşte produsele plasate pe piaţă de patronii bancomatului. Dar poate că dl. De Croo face stilistică doar pentru că e curios: vrea să vadă dacă, după Palmyra, urmează Parthenon sau Colosseum. Dl De Croo ar trebui să se lămurească repede, pînă nu zboară prin Bruxelles, purtat de una din bombele plasate de protejaţii lui.


Fisura Vest-Est revine în istorie chemată de aroganţa gratuită şi de nechibzuinţa avîntată a liderilor de proiect european. Ei au dezgropat, în numele unităţii dogmatice, într-o singură vară, toate prăpăstiile şi rănile care au fragmentat vechea Europă. Căderea financiară a tăiat Nordul de Sud. Lecţiile trimise pe adresa celei mai vechi democraţii europene au decuplat Marea Bitanie şi au redeschis fisura Vest-Vest. 


Cotele dictate de sus au reactivat falia Vest-Est. Europa e, din nou, suma propriilor sciziuni.


Tratamentul aplicat Estului e un abuz încărcat de indiferenţă. Sîntem pe punctul de a afla că Estul a fost adoptat fără convingere. Insulta cotelor e doar urmarea unei lipse de respect consecvente, dureroase şi progresive. Ea încoronează o politică externă atentă la Rusia şi împăcată cu o Europă de Est tampon. Mai puţin remarcat e proiectul tot mai pe şleau pomenit care grupează statele zonei euro sub autoritatea unui Guvern şi a unui Parlament separat. Consecinţa ar fi încă o manevră  care lasă discret Estul în cîmp, la dispoziţia oricui va păstra aparenţele exterioare intacte şi va prelua controlul politico-economic. În definitiv, poţi fi simultan stat membru UE - versiunea light - şi anexă de facto a intereselor ruseşti. Situaţia nu e disperată. E penibilă pentru palamaresul istoric al nucleului franco-german şi reparabilă pentru Est. Cu condiţia ca România să se alăture fără ezitări noului amamblu estic format de Polonia, Cehia, Slovacia şi Ungaria.



S-ar putea să fim deja martorii începutului sfîrşitului Uniunii Europene. Fisurile se înmulţesc şi se adîncesc. Reluarea rituală a declamaţiilor care cer mai multă Europă, în timp ce Europa pierde controlul asupra propriilor frontiere şi identităţi e şocantă. Mesajul spune: mai multă Europă cu mai puţini europeni. Şi e absurd!