Băgău (28)

IOANA BRADEA

vaaai, Marius, aceste cuvinte ne doare, ceea ce vă dorim şi
dumneavoastră! parafrazez şi-i trag un şold în coapsă, se lipeşte
Marius de mine şi îmi înconjoară mijlocul cu braţele şi se freacă
încet de fundul meu gol Maaarius!

Andreeea!

Ce faaaci? îmi iese aşa o voce de miorlăită în situaţiile astea,
într-o clipită mă umezesc, mă zbat să scap, mă foiesc - bine
Andros, las’ că ajungi tu la mine, vii tu să mă rogi şi atunci n-o
să mai vreau eu! o să mă duc să mănînc pur şi simplu! dacă vrei
să comunicăm hai în bucătărie

Sau invers - întinde mîna, ia cratiţa cu cartofi din frigider, o
pune pe aragaz, se învîrte apoi prin bucătărie aşa în pielea goală,
îşi aprinde o ţigară, se scarpină pe burtă, se ridică încet de pe
scaun şi-mi spune ieşind - dacă vrei să comunicăm hai cu mine
în baie unde intră cu zgomot în cadă, pleoscăie apa, se bălăceşte
Marius acolo ca o raţă şi îşi tot freacă pielea cu buretele ăla pînă
cînd o simt eu roşie şi arsă în palme cum stau aşa ghemuită cu
picioarele ridicate pe capacul wc-ului şi-l privesc cu obrajii sprijiniţi
în genunchi, al dracului de frumos te-a făcut mama ta Marius
iubitule - cam cît ai de gînd să-ţi mai freci pielea acolo,
Marius!?

Cum adică o frec? dimpotrivă! rîde printre picăturile de apă
care i-au aterizat pe obraji - o spăl pur şi simplu, ce, tu nu faci
la fel?

Nuuu, eu nu suport să fac baie aşa de lung şi de mult... mă
plictisesc...

Ei, na!? uite că eu nu mă plictisesc, vreau să fiu curat, e vară,
bărbaţii transpiră, n-am chef să miros urît cînd mă duc să-mi
vizitez gagicile, care gagici Marius? eh, alea vechi, nu le ştii tu,
da’ află că-s multe, e vară, ne acoperim cu un cearşaf subţire şi
ne trezim de trei sau patru ori în fiecare noapte numa’ pentru
că mîna mea atinge din întîmplare coapsa lui sau îmi ridic eu genunchii
la piept şi din greşeală îi ating puia cu vîrful degetelor
şi pînă să ne dezmeticim noi de-a binelea sîntem hăăăt departe
înşurubaţi în fenomen în noi înşine în vara asta uscată de care
mă ascund în pat, mă strecor sub cearşaf, Marius bate ceva la
maşina de scris, vrea să facă nu ştiu ce eseu despre Veacul de
singurătate, fumează şi apasă rar pe clapele maşinii de scris - fumez
şi-mi apăs rar paşii pe asfalt pe străzi pînă cînd mi se subţiază
picioarele şi tălpile şi încep să plîng cu o furie mocnită-n oase
şi să-i car la pumni în burtă în stomac în cap de spaimă că mi-a
furat ochii mi-a curs sîngele mi-a zdrelit picioarele s-au închegat
urmele acolo şi m-am albit - la cine te gîndeşti acuma Andros?
se întind privirile lui lacome peste mine, mă priveşte Marius cu
sprîncene încruntate - la Agopian bine-nţeles, că parcă numa’
lumină sau întuneric ar exista pe lumea asta şi drumul subţire
dintre ele, parcă acuma ne-am fi trezit şi noi singuri la marginea
dimineţii ăleia şi parcă am fi văzut cu ochii noştri şobolanul cum
se furişează şi cum îl apucă Ioan de coadă şi-l ridică spre geam
- ce-ar fi bre să-l mîncăm? sclipea vocea lui lihnită şi într-atît îi
înveseli ideea încît în febra ei au mai prins trei şobolani pe care
îi gîtuiesc scurt. Privesc apoi fericiţi la leşurile lor şi Armeanul începe
să spună o poezie - ce fel de poezie, Andros!?
nu mai ştiu, că l-a oprit Ioan la timp, se făcuse în zid o ureche
mare şi curioasă iar armeanului i s-a făcut poftă să se pişe
în pîlnia urechii sau măcar să scuipe în ea şi atuuunci... ce să
vezi?! urechea se transformă înapoi în zid mucezid şi umed aşa
că se întoarce şi Armeanul la primul şobolan şi umflîndu-se în
plămîni cu aer îi suflă şobolanului în cur pînă-1 face de două ori
mai gras şi după aia astupă gaura cu degetu’ şi respiră uşurat în
sfîrşit şi apoi scoate degetul brusc şi-ţi dai seama Marius că atunci
trupul animalului explodează deodată şi e aruncat afară din piele
cu o bufnitură de puşcoci care o sperie pe Ioana

ce face?!

o sperie pe Ioana şi operaţia se repetă aşa încă de trei ore
sfîşiem apoi burta cu o unghie pe care în prealabil o ascuţim
o vreme pe zid apoi scoatem măruntaiele, Ioan-a-ncepe deja să
cureţe usturoiul, i-a trecut spaima şi un miros plăcut ne gîdilă
nările, ne schimbă gîndurile triste de le-om fi avut - ne oprim
la un moment dat fiindcă apar patru soldaţi cu priviri de oameni
nedormiţi care ne baaat! huai de capu’ meu, ne snopesc în bătaie
pînă cînd se plictisesc şi uite aşa trăiţi-ar ne lasă ăştia pe toţi
leşinaţi într-un colţ şi se cară

primul se trezi Ioana - nu-şi mai aducea aminte nu mai ştiam
pe unde-am fi aşa că l-am întrebat pe armean unde dracu’ sîntem,
vocea mea l-a hotărît să-şi deschidă ochiul uriaş de-1 avea
în mijlocul frunţii - eşti ca un fel de ciclop! i-am strigat

el clipea nedumerit din ochi - eşti ca un fel de Bjork, bre!
îmi răspunde cu ciudă şi încearcă o vreme să-şi pună ochii la loc.

Dar nu reuşeşte. Priveşte nedumerit lumea cu ochiul din
frunte şi lumea se înfige în el, îşi bagă puia netrebnică în ochiul
lui, îl sperie de moarte mă sperie de moarte îmi trag repede
pătura pînă sub gît sub nas îmi acopăr urgent toţi ochii părul
ţeasta întreagă o ascund sub cearşaf poate aici să mă liniştesc un
pic, să citim mai departe - nu, nici aici nu se leagă frazele din
carte aşa că o las jos pe covor, lîngă pat, încep să bat cu
degetele de la picioare un ritm alert, nerăbdător, de sub cearşaf
nu se vede decît un ghemotoc, o vietate năucă, prin ochii ei
parcă m-aş uita la Marius pentru prima oară, îl privesc pe sub
plepape pînă cînd nu mai pot, îl înghit cu totul, chiar în momentul
ăsta descoperă nu ştiu ce sens ascuns al cărţii, începe
să-mi, vorbească febril despre ea - ce ciudat că nu mi-au venit
în cap ideile asteâ atunci cînd am citit-o, îţi dai seama Andreea
că e vorba aici despre - îhîm se desfăşoară un zîmbet larg din
pat pe buzele mele da’ îl ascund repede sub cearşaf şi deschid
ochii acolo: aproape întuneric, se mai strecoară o dungă de
lumină subţiată, cîte un pocnet sec al maşinii de scris în rest, ce
să vezi? în toate părţile, în stînga şi-n dreapta şi dedesubt miroase
a Marius, s-a impregnat peste tot mirosul lui de piele care se
umezeşte în dragoste şi transpiră de dragoste cu ochii larg
deschişi încerc să ating mirosul ăla, să-l văd, să-l ţin minte să-i
ating apoi pielea subţire cu unghia să-l vreau repede înăuntru
şi atunci să întind gîtul ca o girafă ca să-i ating buzele şi nu ştiu
cum naiba să se aplece el brusc în acelaşi timp şi să ne izbim
dinţii aşa sec şi zgomotos aaai, scuză-mă! şi repede şi vinovată
mă lipesc înapoi pe pernă, îl privesc cu ochi îngroziţi - sprijinit
într-un cot îşi şterge Marius picăturile de sînge de pe buze, apoi
se apleacă încet şi îşi alunecă fruntea între umărul şi gîtul meu
şi rămîne acolo, rămîne frumos acolo pînă într-un tîrziu cînd se
înalţă iar şi de atîta mocnită plăcere mă zbat şi îmi tresare genunchiul
cu un fel de zvîcnet de nestăpînit şi îl nimeresc fix în
zona crepusculară fix între picioare futu-i! strîng tare din pleoape,
nici nu trebuie să-l văd, îl simt imediat cum se crispează brusc
şi se rostogoleşte lîngă mine - Andreeea! poate ai de gînd să-mi
rupi şi-o mînă pînă dimineaţă!?...

Maaarius... iartă-mă, n-am vrut...

bine-nţeles că n-ai vrut, ar fi fost culmea să mai şi vrei -
încearcă Mariys să glumească, zîmbeşte un pic forţat şi se
apropie de fereastra deschisă şi scuipă sănătos în noapte, de fapt
îl doare rău, îmi dau seama după cum iese din cameră şi intră
în baie, se aude apa curgînd, îmi muşc degetele îngrozită, mă întorc
cu faţa la perete, ai, Marius, îţi scriu imediat o poezie numa’
să uiţi de gafa asta brutală fiinţa lui se strecoară sub pleoapele
mele se înfiripă din sunetele ascuţite ale grotelor scoţiene, ale
mării portocalii - ascultam Loreena McKenith în seara aia iar
capul lui verde, capul bunei speranţe
se lungea - şarpe sufocant
se încolăcea în jurul oaselor mele făceam dragoste cu toată
pielea din afară, cu toată pielea dinăuntru
care s-a despicat brusc în fîşii lungi
s-a împurpurat şi a plecat
devorator iubitul meu, rni-arn şoptit uluită
curînd mă voi transforma
în afişul publicitar care îi limpezeşte privirea
dimineaţă devreme curînd se va transforma
în apa vie pe care o beau noaptea tîrziu nu există
democraţie - scriu unei nopţi, unei zile de dragoste care nu
s-a întîmplat niciodată şi care este deja imprimată
pe umărul meu drept - tatuaj barbar sonor şi trădător

asta e poezie?! mă întreabă Marius ironic peste cîteva zile cînd
găseşte foaia cu versuri în maşina de scris - Andreea!... asta ai
scris-o pentru mine? adică eu aş fi tatuajul barbar şi trădător? şi
brutal pe deasupra? hm... pufneşte din nas şi zîmbeşte
înţelegător, dă din cap a neputinţă şi mă mîngîie pe creştet şi
nu-mi dau seama ce naiba vrea să spună gestul lui - fetiţo, mai
încearcă, ai timp să scrii şi poezii mai bune

poftim?!... adică nu-ţi place?

eu zic c-ar fi bine să mai încerci

eeei, vax, lasă-mă-n pace, n-o să-ţi mai arăt niciodată nimic

cum vrei, ridică din umeri nepăsător, mie oricum îmi plăceau
alea cu strofe şi rime

băi, mă laaaşi!? da’ ce naiba, sîntem în evul mediu să scriem
cu rimă şi strofe? în poezia modernă avem voie să scriem liber,
Marius, se desfiinţează toate graniţele poeziei clasice, îţi înşiri gîndurile
pur şi simplu pe foaie, nu te mai împiedici în şmecherii
cu rime şi strofe şi atunci chiar totul poate să devină poezie, şi
semafoarele şi strada

poftiiim?! semafoarele şi strada ar fi poezie după tine!?
împinge cît colo Dragostea lui Cărtărescu şi-mi zîmbeşte strîmb,
parcă dezamăgit, apoi se răzgîndeşte şi se uită la mine cam oblic
şi cam jucăuş, jubilează acuma cînd mă vede aşa pornită şi
agitată, Andreea, ce prostii scoţi din tine! adică oricine îşi înşiră
gîndurile cît de cît artistic şi le publică într-un volum poate să
spună că scrie poezii?

ăăă, d a ... dau înapoi un pic, apoi mă răzgîndesc şi revin în
forţă - da! în definitiv oricine poate încerca, dacă reuşeşte sau
nu asta-i altă poveste

băi, mai lasă-mă, se ridică din pat şi începe să se îmbrace, îşi
trage blugii pe el cu gesturi repezite şi neglijente şi îşi trage fermoarul
şi se întinde uriaş peste mine după cămaşa în carouri mototolită
pe pernă sub capul meu încă din timpul dragostei de
acum o juma’ de oră - păi aşa mi se scoală şi mie să scriu o
poezie, nu?

se dezechilibrează şi scapă dirvmînă pantoful pe care încearcă
să-l încalţe, se agaţă cu o mină de clanţa uşii, o întinde pe cealaltă
spre mine, face pe actorul recitator acuma, încep să rîd ca dementa
- Marius, eşti caraghios

fii atentă aici creaţie, da? mi-aş băga puia punct
într-o mare de oameni punct

se uită la mine cu satisfacţie, apoi se apleacă, îşi ridică încet
pantoful şi mă urmăreşte cică încremenit cu o nerăbdare ascunsă
- spune şi tu acuma, Andreea, asta-i poezie? Izbucnesc în rîs şi-l
privesc cîteva clipe lungi şi dragi, încă se balansează cu pantoful
în mînă şi aşteaptă verdictul - ăăă, eu aş zice că este poezie.
Incadrabilă, ce-i drept, într-un gen liric un pic mai deocheat. Da’
e poezie! fiindcă se petrece la mijloc o metaforă, Maaarius! un
om normal nu poate să-şi bage puia într-o mare de oameni, poţi
să-ţi bagi puia într-unul singur, într-una singură, da’ nu într-o
mulţime... sau o fi un fel de hiperbolă frustrată aici, Marius? tu
eşti foarte supărat pe lumea asta dacă vrei s-o fuţi fără să clipeşti

îşi lasă pantoful să cadă zgomotos pe covor - hiperbolă pe
dracu’! mă duc după ţigări că văd că nu ajung la nici o concluzie
pozitivă cu tine...



va urma