"Am subestimat jihadismul timp de treizeci de ani"

Adelheid Feilcke

Pentru a combate terorismul, cooperarea europeană trebuie întărită, iar ţările din sudul Europei, ajutate. Nu există suficientă voinţă politică de renunţare la suveranitatea naţională, crede politologul Asiem El Difraoui

Asiem El Difraoui

Deutsc Welle: 
Ce ar trebui înţeles în urma atentatelor de la Bruxelles?


Asiem El Difraoui: 
Atacurile au avut loc în Belgia, la Bruxelles, capitala Europei, pe care teroriştii au dorit s-o lovească pentru a lovi în toţi europenii. Ceea ce sare în ochi este neglijenţa poliţiei belgiene la capitolul cooperare la nivel european. Oamenii s-au cam culcat pe o ureche după arestarea, cu patru zile înainte de atentate, a lui Abdeslam.

Deutsc Welle: 
Au fost subevaluate capacitatea de organizare şi de acţiune a jihadiştilor?


Asiem El Difraoui: 
Desigur, toţi au subestimat aceste lucruri, mirându-se că sunt atât de mulţi oameni implicaţi în aceste mişcări extremiste. După arestarea de acum câteva zile, ar fi trebuit să se presupună că există şi alte celule, mai ales în contextul acţiunilor neizbutite ale francezilor din ultimele zile. Nimeni nu vrea să critice şi să bruscheze belgienii într-un asemenea moment. Totuşi, superficialitatea autorităţilor este veche de 30 de ani! Să ne amintim că pregătirea atentatelor de la 11 septembrie au avut legătură şi cu Molenbeek. La acea vreme o falsă echipă de filmare l-a aruncat în aer pe şeful Alianţei Afgane a Nordului.


Deutsc Welle: 
Ce ar trebui să se întâmple de acum înainte?


Asiem El Difraoui: 
Trebuie întărită în special cooperarea europeană. Europa trebuie să se gândească: cum poate fi obţinută o conlucrare eficientă nu numai în combaterea terorismului, ci şi în prevenţie şi deradicalizare.


Deutsc Welle: 
Însă de ani de zile Europol/Interpol colaborează la toate aceste capitole. Unde este problema?


Asiem El Difraoui: 
Se pare că încă nu există suficientă voinţă politică de renunţare la suveranitatea naţională, la drepturile suverane. Altfel nu se poate explica.


Deutsc Welle: 
Sunt înţelese structurile de organizare ale islamiştilor şi modul lor de gândire?


Asiem El Difraoui: 
Sunt din ce în ce mai bine înţelese, însă nu are loc o dezbatere publică despre ele. Belgia nu are o politică de prevenţie. Gilles de Kerchove, coordonatorul european de antiterorism a spus acum un an că sunt multe lucruri de făcut. Să le facă odată. Iar germanii să susţină demersurile necesare.


Deutsc Welle: 
Are Germania motive să se teamă?


Asiem El Difraoui: 
Ameninţarea este relativ ridicată. Se ştie că astfel de lucruri vor avea loc. Şi vor avea loc mai departe. Însă numărul atentatelor se va reduce dacă hotărâm cu toţii să colaborăm. Sub nicio formă cramponându-ne de suveranitatea naţională sau panicându-ne.


Deutsc Welle: 
Cum putem evalua în acest moment Statul Islamic?


Asiem El Difraoui: 
Am subestimat jihadismul timp de treizeci de ani. Acum ne ocupăm de SI, pe care eu îl numesc Daesh. Nu este însă vorba numai despre Daesh. Mai există multe alte grupări. Ideologia lor este deja bine conturată şi extinsă, dar nu o combatem împreună. În special în spaţiul sudic, mediteranean, la vecinii noştri, această ideologie are multe rădăcini socio-economice. Or, noi, europenii, nu avem o politică unitară de a combate rădăcinile jihadismului. Avem nevoie de o politică solidară cu ţările din sudul spaţiului mediteranean, unde jihadismul a făcut şi mai multe victime. Noi nu facem nimic! Este o ruşine pentru Europa!


Deutsc Welle: 
Aşadar mai multă cooperare cu vecinii europeni şi o colaborare europeană în planul politicii de securitate? Este suficient?


Asiem El Difraoui: 
Avem nevoie mai ales de un plan Marschall pentru spaţiul sudic, unde apare jihadismul.


Deutsc Welle: 
Vor schimba aceste atentate dezbaterea despre refugiaţi?


Asiem El Difraoui: 
Extremiştii vor mai ales să polarizeze. Nu trebuie să cădem în această capcană. Faptul că jihadiştii ne cunosc mai bine decât îi cunoaştem noi pe ei, îi determină să încerce să ne divizeze, să ne sperie. Tocmai asta nu trebuie să facem.


Asiem El Difaouri este un politolog egipteano-german, expert pe probleme legate de jihadism şi propagandă jihadistă în mediul virtual.

Washingtonul îşi rafinează operaţiunile sub acoperire

Paul Craig Roberts

Washingtonul şi vasalul său, Franţa, şi-au cizelat modul în care îşi desfăşoară operaţiunile sub acoperire. În cazul operaţiunii Charlie Hebdo, ei au ştiut să bată imediat povestea în cuie pentru a evita orice fel de întrebări din partea presei sau a televiziunilor şi pentru a folosi varianta oficială în locul unei investigaţii.

Povestea oficială a făcut să fie inutilă explicarea “sinuciderii” misterioase a unuia dintre principalii investigatori ai poliţiei în timp ce acesta investiga incidentul. De asemenea, povestea oficială a făcut să fie inutilă explicarea motivului pentru care a fost necesară uciderea, în loc de capturarea, presupuşilor vinovaţi, sau explicarea modului în care autorităţile franceze au putut să greşească atât de mult în privinţa presupusului şofer al maşinii de scăpare - dar nu şi în privinţa celor doi bărbaţi înarmaţi. Nu a existat nicio explicaţie de ce autorităţile au considerat că ar fi existat un astfel de şofer şi de ce acesta nu a fost capturat sau ucis. Într-adevăr, există multe întrebări fără răspuns care nu trezesc interesul mass mediei, cu excepţia mediei alternative de pe Internet.

Ceea ce au învăţat SUA şi Franţa din scepticismul manifestat pe Internet faţă de povestea Charlie Hebdo a fost nevoia de a menţine povestea în continuă desfăşurare. Charlie Hebdo a implicat două scene de violenţă şi legătura dintre cele două acte de terorism a fost vagă. De această dată, au fost câteva scene de violenţă şi au fost mai bine conectate în povestea oficială.

Mai important, povestea oficială a fost urmată rapid de mai mult dramatism, precum urmărirea unui presupus terorist în Belgia, un atac aerian francez asupra Statului Islamic, un portavion francez trimis în Orientul Mijlociu, o declaraţie de război din partea preşedintelui francez împotriva Statului Islamic, şi speculaţia că Francois Hollande, presat de Washington, va invoca Articolul 5 al NATO, în baza căruia alianţa militară vestică va ataca Statul Islamic [şi, prin urmare, va invada Siria].

Prin înlocuirea fiecărui eveniment cu altul nou, atenţia publică este deviată de la atacul în sine şi de la interesele care au fost servite de acesta. Deja, atacul în sine este o ştire veche. Atenţia publicului a fost îndreptată în alt loc. În cât timp şi va trimite NATO soldaţii pe teren [în Siria]?

Mass media occidentală a evitat multe aspecte interesante ale atacurilor din Paris. De exemplu, despre ce anume au discutat directorii CIA şi serviciul secret francez în cadrul întâlnirii lor, care a avut loc cu câteva zile înaintea atacurilor din Paris? De ce au folosit paşapoarte false pentru a identifica atacatorii? De ce au avut loc atacurile în aceeaşi zi în care a avut loc o simulare complexă, în mai multe locaţii, a unui atac terorist care a implicat poliţie, servicii de urgenţă şi personal medical? De ce nu există nicio investigaţie media a raportului care susţine că politia franceză a fost orbită de un atac cibernetic sofisticat asupra sistemului lor mobil de monitorizare a datelor? Crede cineva că Statul Islamic dispune de o astfel de capacitate?

Mass media occidentală serveşte pur şi simplu ca un mecanism de amplificare a propagandei guvernamentale. Chiar şi mass media neoccidentală urmează acest tipar datorită efectului stimulator. Este o poveste bună pentru mass media şi nu necesită niciun efort.

Iniţial, chiar şi mass media rusă a servit ca un mijloc pentru promovarea unei poveşti oficiale care salvează frontul politic principal occidental de o înfrângere politică pe plan intern şi de o înfrângere în faţa Rusiei în Siria. Dar nu a durat prea mult înainte ca unele entităţi media ruseşti să îşi fi adus aminte de poveştile false răspândite despre invazia Ucrainei de către Rusia, despre faptul că Assad a folosit arme chimice, despre plasarea scutului antirachetă american la graniţele Rusiei pentru a proteja Europa de rachetele balistice intercontinentale inexistente ale Iranului. Şi aşa mai departe.

Pentru a înţelege atacurile din Paris, ar ajuta să începem cu întrebarea: “Ce este Statul Islamic?” Aparent, Statul Islamic [cunoscut şi sub numele de ISIL sau ISIS] este o creaţie a CIA sau a unor organizaţii secrete de stat acoperite de departamentul de operaţiuni al CIA. Statul Islamic pare să fi fost folosit pentru a-l răsturna pe Gaddafi în Libia şi apoi trimis să-l răstoarne pe Assad în Siria. Cineva poate ar gândi că ISIL este infiltrat în profunzime de CIA, Mossad, serviciile de informaţii britanice şi franceze. Poate Statul Islamic descoperă că este o putere independentă şi înlocuieşte agenda Washingtonului cu propria sa agendă. Dar, totuşi, ISIL pare să fie cel puţin parţial dependent de suportul activ sau pasiv al Washingtonului.

ISIL este un grup nou care a apărut brusc. ISIL este descris ca nişte fanatici din vremurile medievale care îşi flutură cutiţele. Cum a reuşit un astfel de grup să obţină atât de rapid o capabilitate atât de extinsă la nivel global încât sa poate doborî un avion de pasageri rusesc de pe cerul Egiptean, să desfăşoare atacuri cu bombe în Liban şi Turcia, să păcălească serviciile secrete franceze şi să desfăşoare cu succes mai multe atacuri coordonate în Paris? Cum de ISIL nu atacă niciodată Israelul?

Următoarea întrebare este: “Cum ar putea beneficia ISIL de pe urma atacurilor din Paris?” Este un câştig pentru ISIL ca graniţele Europei să fie închise, subminând astfel abilitatea militanţilor de a se infiltra în Europa ca refugiaţi? Are de câştigat ISIL de pe urma atacurilor aeriene franceze asupra propriilor sale poziţii din Orientul Mijlociu sau de a atrage asupra să o invazie NATO?

Cine are de câştigat? Cu siguranţă, principalul front politic european şi american are de câştigat în multe moduri. Partide de guvernament din Franţa, Germania şi Marea Britanie au probleme deoarece au permis ca războaiele Washingtonului în Orientul Mijlociu să aducă valuri de refugiaţi în Europa. PEGIDA se extinde în Germania, Partidul Independent al lui Farage se extinde în Marea Britanie şi Frontul Naţional al lui Marine Le Pen îşi creşte influenţa în Franţa. Într-adevăr, un sondaj recent a arătat că Marine Le Pen se află în frunte în calitate de următor preşedinte al Franţei.

Atacurile din Paris fură iniţiativa de la aceste partide politice dizidente. Printre primele cuvinte rostite de Francois Hollande ca răspuns la atacurile din Paris a fost declaraţia sa că frontierele ţării au fost închise. Deja, aliaţii politici ai lui Merkel în Germania împing guvernul ei în acea direcţie. “Parisul a schimbat totul”, au declarat ei. Cu siguranţă a salvat principalul front politic european de înfrângere şi pierderea puterii.

De asemenea, la scurt timp după atac şi fără nicio dovadă pentru a-şi susţine afirmaţia, Francois Hollande a declarat că Statul Islamic a atacat naţiunea franceză. Evident, este stabilit ca Hollande să invoce Articolul 5 al NATO, care va duce la trimiterea unei forţe de invazie a NATO în Siria. În acest mod, SUA va contracara iniţiativa Rusiei, care a salvat guvernul lui Assad de la o înfrângere administrată de Statul Islamic. Invazia NATO îl va alunga de la putere pe Assad, ca parte a războiului împotriva Statului Islamic.

Guvernul rus nu a recunoscut imediat această ameninţare. Guvernul rus a văzut atacurile din Paris ca o oportunitate pentru a obţine cooperarea occidentală în lupta împotriva ISIL. Poziţia rusă a fost aceea că trebuie să luptăm împreună, cu toţii, împotriva Statului Islamic.

Prezenţa rusă, deşi destul de eficientă, este redusă în Siria. Ce va face guvernul rus când politica sa din Siria este pusă la zid de o invazie NATO?

Singurul beneficiar al atacurilor din Paris este principalul front politic occidental şi obiectivul Washingtonului de a-l alunga de la putere pe Assad. Atacurile din Paris au înlăturat ameninţarea venită din partea Frontului Naţional, a PEGIDEI şi a Partidului Independent din Marea Britanie la adresa principalelor forţe politice franceze, germane şi britanice. Atacurile din Paris au înlăturat ameninţarea venită către principala forţă politică din SUA din partea lui Trump şi Sanders. Atacurile din Paris au avansat obiectivul Washingtonului de a-l înlătura de la putere pe Assad.

Dr. Paul Craig Roberts a fost asistent al secretarului pentru politică economică din cadrul Trezoreriei SUA şi redactor asociat la Wall Street Journal. De asemenea, a fost editorialist pentru Business Week, Scripps Howard News Service şi Creators Syndicate.

Nicolae Manolescu: Terorismul devine mai periculos în Europa Occidentală decât în Siria

Florin Negruțiu

Criticul Nicolae Manolescu, fost ambasador român la UNESCO, a vorbit în emisiunea „24 de minute” despre atentatele de la Paris și despre profilul terorii și al teroriștilor. El este de părere că teroriștii au pierdut războiul din Siria și se vor îndrepta către Europa. Un alt pericol este, mai spune criticul, întoarcerea oamenilor împotriva comunităților de musulmani. 

Fl.Negruțiu - N.Manolescu

Florin Negruțiu: 
Vorbim despre Franța, terorism și frică. Ați locuit timp de nouă ani în Franța. Ce vă spun prietenii acum, după atentatele din Paris?


Nicolae Manolescu: 
Erau și sunt în continuare în stare de șoc, deși nu am vorbit cu niciunul care să se fi aflat în preajma locului în care au avut loc atentatele.


Florin Negruțiu: 
V-a surprins faptul că atentatorii, în mare parte, sunt francezi?


Nicolae Manolescu: 
Nu, pentru că se pare că cea mai recentă modalitate de a pune în practică terorismul e de a se folosi de persoane care uneori sunt native. Atentatul de la Londra, de la metrou, a fost făcut de oameni născuți acolo. Și în Franța majoritatea sunt francezi. Printre ei, unul din cei de la Paris, venise prin Grecia, din Siria. Nu cred că Statul Islamic se mai bazează acum pe inflitrarea migranţilor. Sunt oameni născuți în Franța, școliți în Franța, crescuți în Franța.

Mai e ceva foarte grav. Mi-a spus cineva că există în nordul Parisului un cartier unde nici poliția nu pătrunde. Unde toate reglementările sunt radical islamiste, unde se aplică Sharia. În Anglia sunt 700 și ceva de mici comunități unde își aplică legile lor. Cum sunt comunitățile țigănești de la noi, care au staborul lor și propriile legi.


Florin Negruțiu: 
Existau semne de acum câțiva ani că periferia vrea să dea foc orașului. Autoritățile nu au intuit că tinerii din periferie pot merge mult mai departe?


Nicolae Manolescu: 
Probabil că nu. Sarkozy, în timpul mandatului său de președinte, a desființat poliția de proximitate. Acum se pune problema să o înființeze din nou. Unul din aspectele nenorocirii de acum o săptămână e că au venit cu arme - nu cu fleacuri - au venit cu ele de undeva. Au mers cu ele pe străzile din Paris, nu i-a observat nimeni. Sigur, e mare aglomerație în Paris, dar cum te duci? Te plimbi cu armele în sacoșă? Foarte ciudat.

Faptul că transportă astfel arme arată că granițele sunt foarte poroase. 

Şi legile sunt permisive. Când în Irak, după ce a fost lichidat regimul Saddam, primul lucru pe care l-ar fi făcut orice stat comunist, cum era Rusia - dacă în locul americanilor erau rușii -, interziceau armele. Anunțau: „Predaţi armele! Cine e prins cu arma, e împușcat”. De ce nu s-a întâmplat niciodată nimic de acest gen în regimurile comuniste? Pentru că interziceau armele. Obama a vrut să interzică armele și nu poate. În Franţa, de exemplu, ar trebui interzise și reacordate permise doar pentru anumite tipuri de arme. Ele nu vin din afară, ci dinăuntru. Acolo se fac, nu le introduc. Nu e vorba de granițe aici.


Florin Negruțiu: 
Cei care au comis atentatele sunt francezi, părinții lor au venit, majoritatea, în anii 60. În SUA, cetățenii își pierd legătura etnică după o generație. În Franța de ce nu se reușește?


Nicolae Manolescu: 
Au fost două abordări. În Marea Britanie era acceptarea multiculturalismului. Contribuabilul englez a plătit ca să se facă moschei, scoli coranice, în ideea de a fi lăsaţi să-și facă religia și cultura în forma originală. În Franţa a fost principiul integrării, dar aplicat foarte prost și pornind de la o confuzie. Două cuvinte sunt confundate: naționalitate și cetățenie. Ei au vrut să integreze în sensul naționalității. Dar ei sunt de naționalitate marocană și așa mai departe. Naționalitatea nu se poate retrage. Cetățenia este un drept, care se poate retrage. Dar naționalitatea, nu. Integrarea trebuia făcută pe cetățenie, în funcție de obligațiile pe care le respectă. Li se acordă anumite drepturi în funcție de anumite obligații pe care le respectă.  

Se ajunge la chestiunea religioasă. Nu toți musulmanii sunt răi, cum nu toți creștinii sunt buni. Sâmburele criminalității care se dezvoltă acum de unde pleacă? Nu dintr-o anumită ideologie sau religie? Comunismul de unde a plecat? Dintr-o doctrină a lui Marx, preluată de Lenin și pusă în practică de Stalin. Doctrina salafistă nu e un miez de unde pleacă toată povestea? Nu condamn musulmanii sau religia, dar ei trebuie să vadă ce sâmbure există în religia lor. E clar că există acolo. Mahomed cerea să fie omorâți ca niște câini necredincioșii. Asta e în Coran. Sigur că e în context, ține de o anumită epocă. Și creştinii au omorât în numele unei anumite idei de credință în timpul cruciadelor.


Florin Negruțiu: 
Suntem în epoca resurecției războaielor religioase?


Nicolae Manolescu: 
Da. Principalul conflict nu este între creștini și musulmani, este între sunniti și siiți. Mai rău decât era între catolici și protestanți. Fiecare având fieful lui, țara lui, asta e problema. 

Acum se vorbește cum să-i câștigăm pe sunniții din Statul Islamic, pentru ca ei să înceapă opoziția și să se înțeleagă cu șiiții. Nu vor, pentru că le e mai frică de șiiți decât de fundamentaliști.


Florin Negruțiu: 
Ați înțeles scopul teroriștilor?


Nicolae Manolescu: 
Da. Dovadă că încep să lovească locuri foarte populate. Cred că vor începe să lovească în mall-uri. Vor să creeze frică, insecuritate. Cred că au pierdut partida în Siria. Ce urmează acum, pe durată medie, e să se termine povestea de acolo. Le taie resursele. Au început bombardamente serioase. Acolo s-a terminat. Deci se vor muta încoace. Terorismul devine mai periculos în Europa Occidentală decât în Siria.


Florin Negruțiu: 
S-a sofisticat această reţetă a terorii?


Nicolae Manolescu: 
Evident. Locurile sunt departe unul de altul, dar sunt pe o linie. Pleacă de sus, de la Stade de France, și se duc până jos. Ei își caută o cale de ieșire și niciodată calea de ieșire nu e drumul pe care au venit. Niciodată nu fac drumul înapoi. 

Șocante sunt două lucruri: incapacitatea legislației franceze și, al doilea, consecințele care urmează. E greu de înțeles cum, după Charlie Hebdo, când știu că au 4.000 de potențiali teroriști în Franța, totul e ascultat, cei care fug în Siria nu mai pot veni înapoi. Deci s-au luat niște măsuri.

Un sondaj pe care l-am văzut acum două zile spunea că 88% dintre francezi acceptă o anumită restricţie a drepturilor cetățenești. Aici ar fi o mare greșeală din partea Guvernului francez sau a Parlamentului să nu adopte un act rapid de acest gen, pentru că trece şocul și se uită.  


Florin Negruțiu: 
Ce ar însemna limitarea drepturilor cetățenilor?


Nicolae Manolescu: 
Ar însemna dreptul de a asculta telefoanele, de a urmări site-urile, fără neapărat șapte mii de autorizații de la procuratură. În plin centrul Parisului, la Hotel des Invalides, dedesubt, pe sute de hectare, există toate staţiile de ascultare. Toată lumea știe că sunt acolo. Personalul de acolo e strict secret. Am vazut reportaje. Au o tehnică de ascultare extraordinară și se plângeau de birocraţie. Acolo au sisteme de ascultare extraordinare și se plângeau de birocrație. Chiar și în cazuri de urgență. Ori sunt cazuri când trebuie să te duci după el în secunda următoare, nu a doua zi de dimineață. 

Apoi, securizarea frontierelor. Pe Aeroportul Otopeni, a doua zi după Hannovra, nu era niciun control. Soția mea pleca în Germania. Nu se poate așa ceva. În privința asta, nu am încredere în francezi. 

E o mare problemă dacă serviciile franceze și-au făcut datoria. Mie mi se pare că nu. 

Franța nu e Iugoslavia, dar ce se întâmplă acum acolo începe să semene cu scenariul iugoslav. Păi eu stau în același bloc, la același etaj, de o viață cu unul cu care mă înțeleg. Cu unul care e francez, cu unul care e marocan... El e musulman, eu creștin. Și, brusc, îi scriu pe ușă o spânzurătoare. Pericolul acesta e în Franța. E o implozie socială. Sigur, Franţa e stabilă, nu e un stat federat. Pericolul cel mai mare e această implozie socială. Au început să dea foc la moschei. De asta mă tem cel mai tare.


Florin Negruțiu: 
Deci comunitatea franceză s-ar putea întoarce împotriva comunității de musulmani...


Nicolae Manolescu: 
Da. Această implozie socială. Nu se mai suportă. Au început să dea foc la moschei. De asta mă tem cel mai tare. 


Florin Negruțiu: 
Noi, românii, cum privim acest atentat din Paris? În România ar putea avea loc un astfel de atentat sau suntem prea mici?


Nicolae Manolescu: 
Nu vedeți că nici migranții nu vin la noi? Au nimerit unii din greșeală unii și ne-au întors spatele. Avem o reputație proastă. 


Florin Negruțiu: 
Credeți că va crește pericolul terorist dacă acceptăm cotele de refugiați?


Nicolae Manolescu: 
Nu cred că ajungem acolo. Cât am stat în Franța, pot să vă spun ceva. Atitudinea - nu a francezilor, că a lor nu a fost niciodată prea strălucită - nu este nici bună, nici proastă. Noi nu ieșim în lume decât când se întâmplă câte o tragedie. Când a fost tragedia din Colectiv, când a căzut Guvernul. Noi nu contăm. Asta este și marea noastră problemă. Nu cred că faptul că vom primi refugiați va determina Statul Islamic să ne atace.   


Florin Negruțiu: 
Care ar fi cea mai mare greșeală pe care o poate face Europa?


Nicolae Manolescu: 
Cred că o eroare ar fi și să îi primească pe toți, nediscriminat, dar nici să nu primească deloc nu ar fi bine. Să fie eliminați cei care nu vin din zone de război. Ne trezim și cu pakistanezi, care, acum, nu au ce căuta. 


Florin Negruțiu: 
Ați ieșit din politică acum 15 ani. Ați ieșit în stradă acum două săptămâni. Ce părere aveți despre noul Guvern?


Nicolae Manolescu: 
Eu acord credit înainte de a vedea la treabă. Sper să facă treabă. Cam pe jumătate din membrii Guvernului îi cunosc și sunt oameni serioși. Nu sunt oameni politici. Cioloș e un om foarte serios, nici el nu e om politic. Eu le acord credit. Au o singură problemă. Au făcut niște concesii partidelor. Nu se putea altfel, ca să treacă de vot. Îi sfătuiesc să nu se lase pe mâna partidelor. 

Până secolul trecut, Franţa a fost una dintre marile puteri coloniale ale lumii. Din colonii au venit în Franţa milioane de oameni care s-au stabilit, în general, în suburbiile marilor oraşe. Problema e că au rămas acolo, într-o lume săracă şi fără mari perspective. Un teren fertil pentru violenţă şi, mai apoi, pentru radicalizare. Această enclavizare e un fenomen care s-a accentuat în ultimele decenii, iar acum se vorbeşte deja de o situaţie pe care autorităţile pur şi simplu nu ştiu cum să o mai gestioneze. 

Pe de altă parte, preşedintele francez Francois Hollande și-a anunțat intenția de a schimba Constituţia ţării. Printre propuneri se numără retragerea cetăţeniei franceze persoanelor cu dublă cetăţenie care comit acte contra Franţei.