Câteva observații cu privire la referendumul britanic

Samuil Marusca

Rezultatele referendumului

Regatul Unit: ieșire: 52 %; rămânere: 48%

Anglia: ieșire: 54%; rămânere: 45%

Scoția: ieșire: 38%; rămânere: 62%

Țara Galilor: ieșire: 52%; rămânere: 48%

Irlanda de Nord: ieșire: 45%; rămânere: 55%

Grad de participare la referendum: 72%

Decizia Regatului Unit de a părăsi Uniunea Europeană este regretabilă și neașteptată. Rezultatul Brexit-ului a stârnit și va stârni în continuare numeroase pasiuni, disensiuni, ipoteze, scenarii. Nu cred că aceasta este calea cea mai bună pentru Regatul Unit, dar nu am o viziune fatalistă asupra situației. Câștigătorii, cei din tabăra „leave” (ieșire), nu au un proiect politic pe care să îl pună în aplicare (cum s-a întâmplat după alegerile anterioare), nu știu care sunt riscurile economice ale acestui rezultat și nu pot anticipa implicațiile istorice ori impactul social pe care îl presupune o asemenea ruptură. Singurul lucru sigur este că nimic nu este sigur.

Orașele industriale, partea de nord a Angliei, zone extinse din West Country, Midlands și persoanele peste 50 de ani au votat masiv pentru ieșirea din UE, în timp ce orașele mai bogate ale Angliei (Londra, 40% ieșire; 60% rămânere) și populația între 18-50 de ani au votat masiv pentru a rămâne în UE.

1. Liderul de facto al taberei „exit” și, totodată, personajul politic care iese cel mai câștigat din această afacere este Boris Johnson, nu Nigel Farage, cum s-ar putea crede la prima vedere. Ar fi o greșeală să credem că 52% dintre cei care au votat rezonează cu ideile extremiste și rasiste ale lui Farage. Argumentele taberei „pro-ieșire” au fost legate de: (1) suveranitate („deficit democratic”) și noile reglementări venite de la Bruxelles; (2) faptul că Regatul Unit contribuie mai mult la bugetul UE decât primește; (3) imigrația necontrolată. Boris Johnson, un om pe care nu-l putem suspecta de ignoranță (este absolvent de „studii clasice” al Universității din Oxford și a publicat câteva lucrări de istorie importante, între care și bestseller-ul The Churchill Factor), a dat dovadă de cavalerism în declarația de ieri, în care își felicita îndelung adversarul (pe David Cameron, premierul care a anunțat că va demisiona peste cateva luni) pentru contribuția pozitivă pe care a avut-o la cârma țării în timpul mandatelor sale. Totuși, Johnson rămâne un personaj foarte controversat, sculptând demult la propria-i statuie. Cele mai multe măsuri menite să-l facă popular datează din timpul celui de-al doilea mandat de primar al Londrei (2012-2016), când s-a reinventat ca lider conservator anti-establishment. Victoria obținută recent la referendum i-a deschis lui Johnson un culoar politic larg care probabil va duce la 10 Downing Street.

Boris Johnson

2. Brexit-ul rezolvă foarte puține lucruri, dar complică viitorul UE și al Regatului Unit, fiindcă introduce în ecuația europeană multe necunoscute. Ziua rezultatelor referendumului a fost una tristă pentru liderii celor 27 state din Uniunea Europeană, care începe să-și arate slăbiciunile, eroziunea. Brexit-ul cu siguranță nu va crea noi locuri de muncă în Marea Britanie și nu va îmbunătăți relațiile diplomatice și economice cu celelalte țări membre ale UE. De fapt, lira și FTSE au atins un minim istoric („the biggest drop in history to a level from 30 years ago”), cei cu venituri mici fiind puternic afectați pe termen scurt și mediu. Se preconizează atât o recesiune de scurtă durată, cât și o oarecare stagnare și relaxare pe piața imobiliară (foarte mult așteptată de cei care doresc să achiziționeze o locuință în Regatul Unit).


3. Viitorul Regatului Unit. Când va ieși efectiv acest stat din UE? Care va fi noua relație cu UE și ce atitudine va adopta UE în relația cu fostul membru și celelalte state membre? Va rămâne engleza între limbile oficiale ale UE? Surprinzător, premierul sugerează că Regatul Unit nu trebuie să facă apel imediat la articolul 50 din Tratatul de la Lisabona (deși acest lucru trebuie să se întâmple în următoarele 3 luni), în virtutea căruia UE trebuie să fie notificată cu privire la intenția britanicilor de a ieși din Uniune. Odată trimisă notificarea, se declanșează un proces de negocieri întins pe doi ani, între o echipă desemnată de guvernul britanic aflat acum la putere și o echipă de la Bruxelles formată din membri ai Comisiei Europene. Regatul Unit va intra în negocieri cu mai puține atuuri și se prea poate ca acordul final să nu satisfacă guvernul de la Londra. În această situație se poate ajunge la un „mixed arrangement” care implică ratificări suplimentare adoptate de fiecare parlament național din statele UE, o majoritate în Parlamentul European și în rândul liderilor statelor europene. Conform art. 50 mai sus pomenit, până la încheierea negocierilor, Regatul Unit rămâne membru deplin al UE. După acest certificat de divorț, regulile și tratatele UE nu se mai aplică în Regatul Unit (cu excepția în care Consiliul Europei stabilește împreună cu Regatul Unit o prelungire a perioadei de negocieri), dar va fi nevoie de timp suplimentar pentru înlocuirea legislației europene care a fost în vigoare și stabilirea detaliilor cu privire la noua relație între UE și fostul său membru (de ex. libera circulație a persoanelor, piața europeană unică etc.).


4. Întrebări pentru România. Vom avea nevoie de viză pentru a călători și locui în Regatul Unit? Se vor mări taxele pentru studenți? Vom avea nevoie de permis de lucru („yellow/blue card”) pentru a avea dreptul legal de a munci în Regatul Unit, ca înainte de 2014? Viitorul este incert. Răspunsul la aceste întrebări depinde de aranjamentul pe care îl va avea Regatul Unit cu UE la sfârșitul celor 2 ani de negocieri, dar este puțin probabil ca românii, în calitate de membri ai UE, să aibă nevoie de vize și premise de lucru, pentru simplul fapt că perioada de 7 ani de restricții pe piața muncii pentru România și Bulgaria a fost negociată și stabilită înainte de 2007, iar din 2014, chiar dacă nu este în Schengen, România se bucură de aceleași privilegii pe piața muncii în Regatul Unit ca Italia, Austria sau Spania. În schimb, tot în funcție de aceste negocieri, s-ar putea ca peste 2 ani să existe o majorare a taxelor de școlarizare pentru studenții europeni din Regatul Unit (care momentan plătesc aceleași taxe ca britanicii), restricții suplimentare pentru împrumuturile studențești oferite de guvern, burse și granturi de cercetare mai puține, etc. E de amintit faptul că Regatul Unit a plătit contribuțiile la bugetul UE până în 2020 și se presupune că proiectele și granturile europene deja agreate vor rămâne valabile până în 2020.


5. Scoția. Dat fiind că Scoția a votat covârșitor în favoarea rămânerii în Uniunea Europeană (au și ei regretele lor), iar Anglia a votat ieșirea, acest Brexit deschide calea pentru un nou referendum de independență în Scoția (vezi Section 30 of the Scotland Act 1998). Liderul SNP, Nicola Sturgeon, a spus răspicat acest lucru, afirmând că intenționează să exploreze toate opțiunile pentru a pune în aplicare dorințele scoțienilor de a rămâne în UE: „a second referendum must be on the table, and it is on the table”. Scoția va începe să pregătească legislația pentru susținerea referendumului de independență în următorii doi ani.


6. Acest referendum reprezintă o lecție de democrație pentru România. Ca români care am fost obișnuiți doar de vreo 2 decenii să respirăm aerul proaspăt al democrației (cum spunea C. Coposu) înțelegem destul de greu cum funcționează politica britanică. Etichete de tipul „ignoranți, rasiști, dictatură, prostia maselor” sunt, în opinia mea, nefondate. Eventual, se poate discuta despre legimitatea organizării acestui referendum și despre factorii politici care au dus la hotărârea de a pune poporul să se pronunțe asupra unei probleme atât de complicate. Chiar dacă nu vedem logica prin care apartenența la UE se decide prin referendum, mi-ar fi greu să demonstrez că totul a fost o cacealma. Teza mea nu susține categoric legimititatea referendumului, ci faptul că parlamentul britanic funcționează democratic. Cetățenii britanicii consideră că au hotărât viitorul țării lor. Ei nu cred că au făcut jocul politic meschin de scurtă durată al unor grupuri de interese. Chiar dacă aceste jocuri vor exista inevitabil, faptul că Parlamentul înțelege a priori suveranitatea poporului întărește un adevăr incontestabil: sentimentul general al britanicilor este că soarta țării stă în mâinile lor. De aceea s-au prezentat la urne peste 72% dintre cetățenii cu drept de vot, adică peste 33.000.000. În contrast, referendumul din 2009 din România (când populația a decis restrângerea numărului de parlamentari la 300) nu a fost niciodată respectat, iar Parlamentul României s-a obișnuit să își acorde beneficii nemeritate și să blocheze anchetele justiției, funcționând uneori ca un stat în stat împotriva dorințelor cetățenilor de rând.


În ce privește referendumul britanic, nu există suspiciuni de fraudare de nicio parte, nu au fost raportate incidente sau nereguli cu privire la organizarea scrutinului, nu există plângeri penale, deși s-a putut vota și prin poștă. Ați avea curajul să vă trimiteți votul prin poștă în România? Românii care sunt cetățeni britanici au putut vota fără să stea la coadă. Nu s-a stat la coadă nici la secțiile de votare din Gibraltar și nimeni nu a sugerat vreun moment că acele voturi ar fi mai puțin valide.


Pe de altă parte, modul în care presa centrală din România a abordat subiectul Brexit este lăutăresc, cum ar zice Noica. Ce-i drept, nici nu avem mulți experți în materie de politică externă în afară deV. Naumescu, T. Baconschi, A. Goșu, B. Aurescu și ceilalți. Puținele contribuții excelente pe subiect scrise de R. Orășanu, V. Mixich, etc, reprezintă mai degrabă excepția, nu regula. În afara unor paragrafe copiate din presa străină și a câtorva articole superficiale despre implicațiile acestui referendum (ca să nu pomenim articolele care citau părerile lui David Beckham cu privire la Brexit), presa din România nu a acordat atenția cuvenită acestui moment de importanță istorică, decât după rezultat.


7. Pe plan politic, România nu a avut niciodată o relație foarte apropiată cu Regatul Unit. Încă din 1940 Churchill spunea „I had never felt that our relations with Romania and Bulgaria in the past called for any special sacrifice from us”. Deși un susținător al „Statelor Unite ale Europei” – o idee îmbrățișată de mulți intelectuali – Churchill a fost acuzat că a „vândut” România lui Stalin în Octombrie 1944 și apoi la Yalta în 1945. Mihaela Sitariu (2013) a demonstrat că nici sub comuniști nu am fost în cele mai bune relații cu Marea Britanie, disidenții și intelectualii români preferând Franța. Dar România a fost mereu atentă să trimită cei mai capabili diplomați în Regatul Unit și SUA. Este limpede că relațiile bilaterale româno-britanice s-au dezvoltat foarte mult din punct de vedere economic după 1990, mai ales în timpul mandatului ambasadorului Jinga. România rămâne un aliat strategic important pentru Regatul Unit pe flancul Europei de est dată fiind situația incertă din Ucraina și Crimeea. În tot cazul, e greu de calculat cum se vor schimba relațiile între România și Regatul Unit, atât din punct de vedere economic, cât și politic. Imigranții nu se vor mai simți bineveniți în Regatul Unit, dar o întoarcere în masă a românilor acasă este puțin probabilă. Indiferent de măsurile pe care le va lua Comisia Europeană și Parlamentul European pentru a stabiliza relațiile cu statele membre, cert este că discursul anti-Bruxelles se va înteți. Cu toate acestea, în lipsa unor lideri naționaliști precum Corneliu Vadim Tudor, care să poată da glas nemulțumirilor românilor cu privire la UE, un referendum Ro-exit este deocamdată o utopie. Sper, totuși, să nu ne vină vreo idee.

Zece motive în defavoarea Brexitului

Barbara Wesel @ Claudia Stefan

În mai puţin de o lună britanicii vor decide viitorul Regatului în UE. Autorii articolului ne oferă zece argumente în favoarea menţinerii ţării în comunitatea celor 28.

1. O străveche virtute britanică
Britanicii se consideră părinţii "raţiunii umane". "Common sense" este o străveche virtute britanică în contrast cu explozia emoţională a italienilor sau a francezilor care, din cauza patosului lor şi a atitudinii bătăioase, trec drept oameni mai puţin rezonabili. În schimb, britanicii decid cu capul nu cu inima. Sau nu este aşa? Şi n-ar fi deloc rezonabil să dezbini Europa numai din cauza unei proaste dispoziţii.

2. Fără experimente, vă rugăm!
Unul dintre principiile de viaţă ale britanicilor este reticenţa la schimbări. "Don't rock the boat" sună principiul şi se aplică de la locul de muncă până la politică. Dacă nu e neapărat nevoie, nu trebuie schimbat nimic. Principiul domneşte nu numai în Casa Regală ci şi în disfuncţionalul sistem sanitar britanic, în metroul londonez veşnic nerenovat sau pe aeroportul Heathrow încă neextins.

3. Scoţia ameninţă cu Scoxit
Alex Salmond este considerat cel mai isteţ politician scoţian. Şi dacă părintele Partidului Naţional Scoţian ameninţă cu părăsirea Regatului, nu e deloc bine. Desigur, nu toate îi ies cum îşi propune. La primul referendum a pierdut. Dar dacă Salmond ameninţă că cel târziu la doi ani după un eventual Brexit şi scoţienii vor fi chemaţi din nou la urne în legătură cu Regatul Unit, britanicii ar mai trebui să se gândească puţin dacă vor să rămână cu o ţară de mărimea Slovaciei sau nu. Fiindcă pericolul este ca şi Irlanda de Nord şi Wales să urmeze exemplul Scoţiei.

4. It's the economy, stupid!
Campania în favoarea menţinerii ţării în UE nu le permite britanicilor să piardă din vedere consecinţele neplăcute unui eventual Brexit. Fiecare cetăţean ar fi mai sărac cu 4000 de lire sterline pe an, estimează ministrul Finanţelor George Osborne. Ţara ar intra în recesiune şi s-ar zbate acolo ani de zile. Însă argumentul suprem care-i afectează atât sufleteşte cât şi la portofel pe britanici: preţul imobilelor va scădea cu 18%. Un dezastru! Fiindcă bunăstarea britanicilor se datorează mai ales preţurilor care cresc în continuu pe piaţa imobiliară. "My home is my castle", spun englezii referindu-se la asigurarea lor pentru bătrâneţe. Problema preţurilor la locuinţe este existenţială.

5. Piaţa financiară se clatină
Câţiva directori de bancă s-au întrebat discret dacă, în cazul ieşirii ţării din Uniune, ar mai rămâne la Londra. În fond, mai există şi Parisul sau Frankfurtul... După Brexit lira sterlină ar scădea brusc. Se discută cum s-ar putea proteja investitorii împotriva deprecierii monedei naţionale. Niciun bancher nu-şi doreşte turbulenţe pe piaţa financiară. În fond, criza financiară s-a încheiat, iar afacerile merg bine. Aşadar, fără schimbări! (vezi punctul 2)

6. Spaime şi scenarii
Argumentele de natură externă nu prea contează, însă lucrul acesta nu-l împiedică pe premierul David Cameron să ofere lămuriri: Brexitul ar fi echivalent cu o lovitură la adresa securităţii naţionale. Explicaţii venite după vizita lui Barack Obama la Londra în care şeful Casei Albe le-a spus britanicilor verde-n faţă că SUA nu vor face eforturi suplimentare de sprijinire a Regatului. Nici economic, nici în chestiuni de apărare. Altfel spus, dacă britanicii ies din UE, rămân orfani în lumea asta periculoasă. Până şi şefii serviciilor secrete au avertizat că fără cooperare cu "prietenii" de pe continent, viaţa va deveni mult mai periculoasă în aceste vremuri marcate de terorism. Prea multă izolare politică e ca şi cum ai urmări un film horror în toiul nopţii, de unul singur. Începi să nu mai fii sigur dacă ai închis uşa de la intrare sau nu.

 Boris Johnson

7. Boris ist out!
Boris Johnson a fost unul dintre politicienii preferaţi ai britanicilor. Cu părul vâlvoi şi comoara sa de citate latine, Johnson părea irezistibil. Şi imbatabil. Ca lider al taberei pro-Brexit, nimeni nu credea că ar putea fi învins într-o dezbatere televizată. Însă Johnson a cam forţat nota. S-a autofaultat cu afirmaţiile sale referitoare la originea keniană a preşedintelui Obama şi cu suspiciunea că UE e un cuceritor la fel de aprig ca Hitler.

8. Dumnezeu ni i-a dat pe meşterii polonezi!
De când pemierul Tony Blair le-a deschis polonezilor uşa Uniunii, sute de mii de polonezi s-au mutat în Marea Britanie. Cei mai preţioşi sunt, însă, meşterii în domeniul construcţiilor. Şi fiindcă britanicii tot timpul vând şi cumpără, renovează sau modernizează, muncitorii polonezi au mereu de lucru. Dacă Brexitul ar însemna şi plecarea acestei categorii de personal, sectorul construcţiilor s-ar prăbuşi.

9. Singur în cabina de vot
Sondajele au devenit irelevante. Mai ales la ultimele alegeri din Marea Britanie unde s-a constatat cât de uşor pot câştiga conservatorii chiar dacă laburiştii păreau să aibă un avans considerabil. Ori britanicii mint în sondaje, ori în joc intră un alt factor: singurătatea din cabina de vot. Acolo alegătorul e singur, înarmat numai cu un pix şi un bilet de vot pe care trebuie să marcheze "da" sau "nu". Şi poate tocmai acolo, în cabina de vot, începe şi el să se întrebe dacă nu cumva toată agitaţia asta cu Brexitul n-a fost decât o idee proastă...

10. Casele de pariuri ştiu
Cine cunoaşte, într-adevăr, pulsul naţiunii sunt pariorii. Nu-şi pot permite să stea deoparte câtă vreme îşi câştigă banii din pariuri. Mai bine până şi experţii de pe pieţele financiare s-ar orienta dupa casele de pariuri decât după sondajele oficiale. Şi majoritatea agenţiilor la care britanicii pariază, în rest, pe cai, fotbal, bebeluşi regali sau alegerea un nou Papă catolic sunt în majoritate (80%) pentru menţinerea ţării în UE şi 20% pentru Brexit. Prin urmare, cine are îndoieli ar trebui să consulte casele de pariuri. Ele ştiu cel mai bine.

Brexit-ul si sfarsitul Occidentului

Edward Lucas

Asistăm la sfârșitul Occidentului. Uniunea Europeană, NATO și Alianța Atlantică s-ar putea nărui până la sfârșitul anului. După cum prietena mea, Anne Applebaum, sublinia săptămâna trecuta, ne așteaptă niște alegeri neobișnuit de periculoase. Donald  Trump are mari șanse să devină candidatul republican. Asta înseamnă că un om care acceptă dictatorii, minciunile și tortura ar putea deveni următorul președinte al Americii (dacă rivalii săi nu ar fi atât de ciudați, candidatura lui Hillary Clinton ar părea extrem de neconvingătoare).

Edward Lucas

E clar că spectrul politic american este străbătut de un puternic curent izolaționist. În ochii alegătorilor nemulțumiți și deziluzionați care îi sprijină pe candidații insurgenți  ai stângii și ai dreptei, alianțele externe se confundă cu bancherii rapaci de pe Wall Street, cu abuzurile din finanțarea campaniilor, cu discreditata presă și cu toată clasa politică. Le înțeleg supărarea. Dar noi, europenii, avem încă mare nevoie de America, atât ca partener comercial, cât și ca garant al securității noastre. În prezent, pentru prima oară după Administrația Carter, veriga slabă a Alianței Atlantice e în Statele Unite, nu în Europa.

Starea de spirit din Europa este și ea alarmantă. Politicienii par să nu aibă o soluție convingătoare la criza migranților și nici în privința repunerii pe picioare a economiilor muribunde de pe continent. Partidele antisistem urcă rapid în sondaje peste tot în Europa, fie că este vorba despre Alternativa pentru Germania, de neo-naziștii slovaci (intrați pentru prima dată în parlament) sau de Frontul Național francez.

Și nu este vorba numai despre alegeri. Vladimir Putin, care depistează agil slăbiciunea Occidentului, este hotărât să ne exploateze degringolada. El este în stare să creeze crize de securitate în tot felul de locuri: în regiunea arctică, în țările baltice, în Balcani, Belarus, Marea Neagră, Ucraina, Caucaz, Asia Centrală sau în alte părți.

Sunt  îngrijorat mai ales de Turcia, în prezent, cel mai recalcitrant partener al nostru. Ce se va întâmpla dacă Rusia îl va face pe năbădăiosul și încăpățânatul Recep Tayyip Erdogan să invoce Articolul 5 al NATO cu privire la clauza apărării colective, iar Consiliul Nord Atlantic se consultă, dar decide să nu facă nimic pe motiv că Turcia s-a comportat nesăbuit? Gestul ar ridica un mare semn de întrebare asupra tuturor celor care depind de intervenția NATO, în special țările din linia întâi din nord-estul Europei.

Este momentul să se treacă la planuri de acțiune. Cum vom asigura securitatea Europei în eventualitatea unei ere post-NATO sau post-americane? Cum vom administra Europa dacă forul decizional al UE este paralizat sau desființat? Sunt niște întrebări de o covârșitoare importanță pentru Marea Britanie, cărora prestanța și experiența noastră le pot oferi răspunsuri vitale.

Și totuși, Marea Britanie e scoasă din joc, absorbită fiind de acaparatorul referendum al Brexitului – pariul nesăbuit în care David Cameron mizează pe viitorul țării mele. Un vot în favoarea ieșirii ar fi rău pentru Marea Britanie. Dar efectul său asupra aliaților noștri ar fi mult mai grav, iar asta ar avea un efect de recul și asupra noastră. Era cooperării multilaterale și reglementate, a alianțelor și instituțiilor a fost extrem de benefică atât pentru Marea Britanie, cât și pentru entuziaștii apărători ai legii, în special țările mai mici și mai sărace. Euroscepticii cred că Marea Britanie se eliberează din sclerotica UE, imposibil de reformat. În realitate, dărâmăm casa în care noi și prietenii noștri am locuit decenii la rând, într-un moment când lumea de-afară nu a fost niciodată mai zbuciumată și mai periculoasă.

Sper ca tabăra celor care susțin “rămânerea” va repurta o victorie răsunătoare și că Marea Britanie, după ce, în sfârșit, își va fi vindecat nevrozele post-imperiale și insulare, își va prelua locul cuvenit în centrul diplomației și politicii europene. Dar această pierdere de timp prețios și de energie este durerasă, așa cum în cele o sută de zile rămase până la referendum vom ajunge cu nervii la pământ.