Lusiana Drăguşin
Galopul spre zarea
dorinţei
Pluteşte-ntre noapte şi
zi,
Ai
temeri şi schija sentinţei
Îmi sângeră pieptul,
să ştii.
Atâtea-ntrebări
desuete,
De
unde, de ce, până când?
E-aceeaşi perfidă
tristeţe,
Tu
pune-le în urmă, nu-n gând.
Deschide doar cercul
vieţii,
Ce-s alea carteziene?
Visează absurd, ca
poeţii,
Fii fericit, nu te teme!
Păşeşte apăsat şi
eroic,
Durerea, trecutul, îl
lasă,
Aşa cum tu eşti, mereu
stoic,
Eu
sunt eroina… aleasă!
