Dorul

Bogdan Elena Simionescu

Îl avem cu toţi în noi,

Dar nu răsare primăvara,

El răsare în toamna nostalgiei,

Ori în ghearele durerii despărţilor.

Uneori răsare sub protestul neuitării,

Fluturând precum o aripă rănită ,

Prin amintirile cu gust de cafea neîndulcită,

Altele fiind îndulcite de mierea bucuriei.

El nu răsare decât, dacă se strâng,

Norii gândurilor pe cerul raţiunii,

Plouând pe pământul sufletului.

Câteodată este ca un virus inactiv,

Dar când scade imunitatea nepăsării,

Devine activ în tine, provocându-ţi tristeţe.

Şi totuşi este bun, dorul, pentru că,

Neavându-l am uita multe,

Am uita chiar şi de cei dragi nouă!

Plătesc clipa cu fericirea

Lavinia Elena Niculicea

Prin perdeaua de tristeţe,

se furişează raze de iubire,

neastâmpărate şi fragile,

ce aruncă zâmbete

cu subînţeles inimii.

Fericirea este ploaie

scurtă de vară asemenea

săruturilor date pe fugă.

Mereu se grăbeşte.

Eu îi spun de fiecare dată:

- Mai stai puţin...

Fericirea îmi răspunde:

- Nu ai putea să suporţi

prezenţa mea mai mult

de un anotimp,

cel în care creşte iubirea.

Te-ai plictisi şi nu ai înţelege

valoare unei clipe

trăită în iubire

Sunt om... înţeleg puţin,

iubesc mult şi

plătesc clipa cu fericirea.

Grupaj de poezii (38)

Nu mai adorm

Lili C. Bernini

Nu mai adorm demult,

Cu tine-n gând,

Dar uneori...

Te mai visez,

Şi mă trezesc

Căutăndu-te,

Printre amintirile de ieri.

Şi-un zbucium,

Mă cuprinde,

Dorul de tine mă arde,

Şi mi-aş dori,

Să pot zbura la tine,

Să te privesc

Să te ating,

Să te simt,

Pentru o clipă

Măcar lângă mine.

Şi împreună

Să evadăm,

De pe acest pământ,

Într-o lume

Unde să fim

Doar noi

Tu,..eu şi dragostea,

Ce ţi-o port,

Şi-n fiecare zi,

Să mă trezesc,

Doar cu tine.

TU

MIRCEA TRIFU

Să te găsesc, am străbătut

Mulţi ani lumina de femeie,

Acum, mi-s ochii mult mai grei,

De multe vieţi, a ta scânteie

I-ascunsă-n gelozii de zei.

Am răscolit cenuşa toată,

Unde-a căzut destinul mut,

Doar adierile chemării,

Din răni tăcute, fără scut,

Ne botezau dorul creării.

Te-am prins cu buzele trezite,

Înfometate de săruturi,

Prezentul, in bătăi de-aramă,

S-a scuturat de vechi trecuturi,

Când aşteptările se sfarmă.

Te-aşez, acum, pe-un pat de raze,

Aici te am înlăcrimată,

Tu, nebunatic trup de roză,

În disperat sărut de fată,

Trăieşti a dragostei hipnoză.

NINSOAREA DIN NOI

Angelina Nadejde

Ninge cu tristeţe, ninge cu tăceri,

Prin zăpezi şi griuri rătăcesc dureri,

Palide speranţe încolţesc în gând

Urme de iubire în altare-arzând.

Sar scântei de suflet, zborul le e frânt,

Ploi de neputinţe caută pământ,

Scânteiază dorul,vise-abandonate,

Uneori mai ninge cu singurătate.

Ne sufocă zilnic ucigând dorinţa,

Cheile-s la noi, nu găsim portiţa,

Peste sentimente şi iubiri blazate

Se depun troiene de banalitate.

Ninge şi-n altarul sufletului meu,

Rănile sunt aspre, sângerează greu

Tu, lumina lină-a-blândei dimineţi,

Spală-mi în zăpezi negrele tristeţi.

Vreau ninsori de flori peste umerii goi

Să-nflorescă iarna ce se-află-n noi,

Primăvară, vino, ne îmbracă iar

Cu scântei de viaţă-n foc incendiar.

Corbule, orbule…

Șișu Ploeșteanu Doria

corbul orbului întoarce lumina pe dos

vezi-le strigă cerșetorul din colț

corbul orbului cu aripi tăiate

te strigă

te lasă

te noapte răvaș

te frânge șoptind pervers la ureche

să-i spui mișelește iubirea în față

să-i spui despre piatra din care te naști

cu suflet și lacrimi ca un borfaș

doar corbul te știe

în minte îți umblă

și fură din tine o piatră de moară

cu șarpele-n spate

cu tunet în sânge

corbul te vrea și corbul te suge

te noapte răvaș la ziua răscruce

revers ucigaș în femeile mute

vezi-le strigă mireasa din vis

oceanul mai fierbe

din albul abis

vezi-le strigă pământul din tălpi

și frunza se crapă pe frunțile reci

mai spune-mi de ape

fântâni care plâng

mai spune-mi iubire

de poduri

de punți

te scutură bine de ghimpii din talpă

ce vină să ai

că vântul te sapă

pe aripi de corb prea rupte

prea noi

cu pașii în doi

pe ghețuri subțiri

tu vină nu ai

mai stai să murim

vezi-le strigă și corbul trăind

O băiețoaică cu ochi albaștri

Sandu Alrox

Ochii de un albastru profund,

părul de aur,

pielea cu adevărat albă,

întotdeauna într-o grabă,

nu oboseste niciodată.

Roxana,

ai un pic peste un an

și, desigur,

te supăra toate si totul,

mama ta și tatăl tău

te iubesc atat de mult

și vazandu-te cum cresti în fiecare zi

au cea mai mare satisfacție,

ce frumoasa!

Ești un farmec,

o băiețoaică cu ochi albaștri

PE CÂND

VALENTINA GRAUR LĂZĂRENCU

Pe când eram, sau poate nu eram,

În zămislirea unor legi schiţate,

Un tot întreg din ere adunam,

Să devenim figuri adevărate.

Eram cometă, sau un colţ de stea,

Sau poate praful, fără de suporturi,

Sau inimă ce încă nu bătea,

A unui suflet beduin prin corturi.

Tăcere sus, tăcere jos şi-alături,

Din nefiinţă fost-am zămisliţi,

Dar visul nostru zboară prin neanturi,

Acolo, unde-am fost de el găsiţi.

Şi ne-a adus aicea pe Pământ,

Şi ne-a creat din lutu-acestei ere,

Ne-a slobozit accesul la cuvânt,

Pe care noi l-am prefăcut în vrere.

Eroina … aleasă

Lusiana Drăguşin

Galopul spre zarea dorinţei

Pluteşte-ntre noapte şi zi,

Ai temeri şi schija sentinţei

Îmi sângeră pieptul, să ştii.

Atâtea-ntrebări desuete,

De unde, de ce, până când?

E-aceeaşi perfidă tristeţe,

Tu pune-le în urmă, nu-n gând.

Deschide doar cercul vieţii,

Ce-s alea carteziene?

Visează absurd, ca poeţii,

Fii fericit, nu te teme!

Păşeşte apăsat şi eroic,

Durerea, trecutul, îl lasă,

Aşa cum tu eşti, mereu stoic,

Eu sunt eroina… aleasă!

Pentru tine ...

Angelina Nădejde

Îţi voi împrejmui grădina sufletului

cu trandafiri albi,

sălbatici

căţărători,

nimeni să nu te rănescă

prin cuvânt.

Ca să ştii că sunt mereu

lângă tine,

din loc în loc voi pune

câte unul galben,

pază peste

cei albi.

Îi voi stropi

cu lacrimi de bucurie

şi voi răsădi printre ei

dragoste.

Aş ruga toamna vieţii

să-i lase înfloriţi

pentru totdeauna.

Dacă şi numai dacă

ar începe să-şi scuture floarea

de tristeţe,

voi face un parfum

din ei

şi-l voi numi

petale de suflet.

Eu nu ştiu ...

Madalina Elena Barbu

Eu nu ştiu cum de poate soarele să strălucească

Înlănţuind în el atâta vină

Făcând mereu izvoarele să poposească

În cercuri binecuvântate de lumină.

Şi nu ştiu cum de poate vântul să asculte

Atât ecou desprins din dealuri şi din văi

Îşi plimbă pletele în toamnele cărunte

Şi scutură adiere din dragoste spre noi.

Eu nu ştiu cum de poate cerul să vorbească

Curgând atâtea răsărituri şi lumină

Îşi poartă zilele prin veacuri să trudească

Împins de veşnicia ce-o să vină.

Şi n-am să pot afla de ce tristeţea

Îşi face loc în raiul ce-l ascund

În sufletul 'ncercat de pacea, frumuseţea

Pe care-o preţuiesc cu dor nespus, flămând...

Şi nu ştiu de ce ploile încearcă

Să întregească tot ce-i viu spre mântuire

Blândeţea cerului sfinţit ne-ndeamnă parcă

Să fim uniţi în legământ, să fim iubire.

Toamnă-n travesti

Petre Violetta

Mi-a picurat singurătatea, pe pleoape, într-o dimineaţă

O zi de toamnă cam pustie cu frunze galbene şi ceaţă;

A tot ascuns pe după vară şi după cerul ei senin

Melancoloia şi tristeţea ascunse-n paşi de pelegrin.

Era şi cald şi ceru-albastru picta maci roşii peste zări,

În calendar plecase vara, de mult pe tainice cărări.

Dar trena ei lăsase-n urmă încă un vers dintr-o idilă;

Pe malul mării-albastre, vântul, o răsfoia filă, cu filă ...

O urmă-a paşilor în doi, mai stăruia printre suspine,

Când valul toamnei dintre noi, uita încă o vară-n mine,

Lăsând pe geana dintre noapte şi dimineaţă, răstignite

O şoaptă, două de iubire din albe nopţi de dor, vrăjite.

Acum am braţele prea pline de ploi şi vântul mă despică

În vara asta-n travesti în care toamnei îi e frică

Să-şi dezgolească dezolanţa şi visele zdrobite-n ţest

Cu galbenul şi ruginiul, peceţi pe-un colţ de palimpsest ...

Mi-e dor de voi ...

Bunget Marin

Îmi mai târăsc un an din bătrâneţe ...

Atâtea gânduri şi nevoi s-au strâns.

Înconjurat de clipe de tristeţe

Mereu mai ai o lacrimă de plans.

Şi nu le plângi, că pâine n-ai pe masă

Sau bolul de făină s-a golit.

Sunt lacrimi pentru liniştea din casă

Şi pentru glasul porţii împietrit.

Mie dor de voi, să va mai văd odată

În jurul mesei puse peste ani.

Mă doare c-am să mor de voi uitată

Şi nu de grija nu ştiu căror bani.

Mă tem de ziua-n care o să pier

Şi n-o să fiti si voi alăturea.

Doamne, dacă mai eşti acolo-n cer,

Trimite-le spre suflet vorba mea.

La tine mamă ...

Bunget Marin

La tine mamă mă gândesc mereu

De câte ori durerile m-apasă.

În clipe de tristeţe şi de greu

Trimit un gând la tine, către casă.

Te văd în amintiri cum ne zâmbeai,

Chiar şi atunci în clipe de durere.

Cu-o lacrimă, furiş, ne mângâiai,

Cu sufletul... şi sfânta lui tăcere.

Aş vrea să pot în vise să te ţin.

Ca tine mamă... să-mi răpun necazul.

Să cred doar în speranţele ce vin

Şi-n lacrima ce-mi mângâie odrazul.

La tine mamă... doruri de se frâng,

Tu şti să le acoperi cu tăcerea.

La tine mamă gândurile plâng

Dar numai tu le-mpartasesti durerea.

Elegie

Petre Violeta

Eu sunt tristeţe, jumătate poezie

De se-ntâlnesc tăcerile din noi,

O rimă-abandonată şi pustie

Va tremura în ritm din doi în doi.

Eu sunt durere, jumătate sunt eseu

De-ai să mă scrii pe-o foaie de hârtie,

Peniţa ta va scrijeli mereu

Un vers în adorata nebunie

Ascunsă în diftongi elegiaci,

Ce-mi plâng în anotimpuri renegate.

Citeşete-mă-n poema mea şi taci!

Şi lasă-mi lacrima să plouă ... jumătate.