Cânt de dragoste

Fábián IMRE

II

Ce faci când porţi diademă de flori pe frunte

jertfa sortită jertfirii arat-o

focul se va lua din foc

pistruii vor fi o scriere în amurg

priviţi-o voi fulgere şi tunete

cum se zbenguie în ploaia caldă

cum se zvârcoleşte cuprinsă te propria-mi tinereţe

iată mierla cum sparge seninul

deasupra noastră şi nu sar aşchii

cântecul ei soseşte cu mărgăritare

aici unde stăm scufundaţi unul într-altul

şira spinării împovărată ca o catârcă

cu poamele Domnului

în obraji îmi curge vinul ca-ntr-un burduf

pentru nevoinţele sărmanului flăcău

ce faci când porţi diademă de flori pe frunte

maica ta n-ar fi mândră de tine

alergi degrabă să scapi în umbra stâncilor

şi-l laşi însetat pe cel pustiit de sete?

mierlă îi spun slugii mele

nu te zgârci la cântec

adu-mi în cioc strugurul dulce

cu mană nu te poţi sătura

cui să-i fie milă de mine dacă nu ţie –

tu care aprinzi roza cupă a dimineţii

şi reverşi lumină în ochii mei

iată, celeia căreia-i zic scumpa mea

ţine în mână nuiaua

şi o afundă în miere

şi cu evlavie o duce la gură

aşa se topeşte fata Israelului

când buzele-i mierea o gustă

un fir de păr de pe cap nu-i cade

şi asta pentru odihna şi uşurarea mea

deşi ea dispreţuieşte pe cel ce şi le-ar dori

oboseala ce te pătrunde

ca îngerul o alung cu limba

neprihănită şi pofticioasă ea te atinge

ca voia ta să se-mplinească deplin

suie-te pe creasta muntelui înalt

ridică-ţi obrazul de parc-ar răsări luna

te îndemn şi te întăresc

iar izvoarele ţâşnesc să te primească

ceea ce înainte era taină ascunsă

te va copleşi cu calme dorinţe

tot astfel cum copacii

te îmbrăţişează cu frunzele lor

şi cu adieri te caută au tu nu simţi?

suspina-vor strămoşii tăi glorioşi

când vei ajunge în preajma lui Dumnezeu

SUB CLAR DE LUNĂ

TEODORA POPESCU

În aerul umed de tăcere

Îmi hrănesc visele mele

Mă voi transorma în apă

Să-mi pot uda dragostea.

Visele mele pe infinit instant

Ce-mi filtralizeaza iubirea

Sub clar de luna în cer de stele

În raza ei vei vedea cât demult te iubesc.

Dragostea mea-i oglindită în raza de lună

O simplă iluzie de tot ce este grand

Mie dor de-o simplă atingere a ta

De gustul sărutului şi dorinţelor noastre.

Am obosit să mă întorc la tine

Epuizată mă energizez auzind vocea ta

Atunci când tu îmi şopteşti la ureche

Mă sting şi uit de-a mea durere de tine.

Număr secundele cu voce tare

Mi-e este teamă că voi pieri

Bonlava de oameni mă ignor

Şi aud şoşotind la ureche nu vei pieri.

Nu neg foamea mea de tine

Gândurile îmi sunt iraţionale

Când mă săruţi îmi sting setea de tine

Mă transformi şi te împodobesc cu o poezie.

Eroina … aleasă

Lusiana Drăguşin

Galopul spre zarea dorinţei

Pluteşte-ntre noapte şi zi,

Ai temeri şi schija sentinţei

Îmi sângeră pieptul, să ştii.

Atâtea-ntrebări desuete,

De unde, de ce, până când?

E-aceeaşi perfidă tristeţe,

Tu pune-le în urmă, nu-n gând.

Deschide doar cercul vieţii,

Ce-s alea carteziene?

Visează absurd, ca poeţii,

Fii fericit, nu te teme!

Păşeşte apăsat şi eroic,

Durerea, trecutul, îl lasă,

Aşa cum tu eşti, mereu stoic,

Eu sunt eroina… aleasă!