Ciuleandra

Romita Malina Constantin

În Bărăgan fete Morgane

Colindă spicele de grâu

Cu roșii, de maci, sarafane

Și Dunăre în loc de brâu

În plete negre poartă marea

Cu scoici albastre colier

Iar pașii lor mai știu cărarea

Celui dintâi Corăbier.

La albe flori de colț pe stâncă

Din fluier și din nai doinesc

Pe tălpi le stau Carpații încă

Și-n brațe cerul unduiesc.

De-a dreapta și de-a stânga pace

Apoi iubire împrejur

În sus și-n jos o limbă dulce

Îmbracă crucea în azur.

În Bărăgan fecioare joacă

De-a pururi jocul strămoșesc

Purtând cosițe dintr-o apă

Cu veșnic nume românesc

Povestea primei ninsori

Ciobotariu Maria

Păstrez colţul

spicului de grâu

cu stropi de rouă crudă

culoarea ochilor tăi.

Iubirea noastră,

cântec întrerupt

de-a versului măsură

cu valuri mă-nconjoară

pe un colţ de cer

ecoul care curge

din timpul despletit

în umbre tremurânde

din dulcea rugăciune.

Mă atinge uşor

o aripă de vânt

lacrimă uitată

din iertare.

Mi-e dor,

să numărăm

paşii dintre noi

şi să ne amintim...

povestea primei ninsori.

Imn păgân

George Dumitrescu

O sete lacomă, neistovită,

S-asmute, roşie, să-ţi bea fiinţa.

Tu mi-eşti izbânda şi mi-eşti suferinţa

Şi, goală,-mi pari la fel de neghicită.

Bucher al trupului sculptat în nopţi

Când ţi-a căzut la glezne orice fundă,

Îmi dogoresc privirea sânii copţi

Şi coapsa fumurie şi fecundă.

Cu ochii te implor şi te adulm,

Ca o jivină pasul căprioarei.

Îmi culc sărutu-n cuibul subsuoarei

Şi tremur tot şi freamăt ca un ulm.

De la spreâncenele adânci şi păduroase

Şi până-n albia catifelată,

Care te-adună ca-ntr-un jghiab, cutremurată

De lungi fiori şi flăcări dureroase,

Tu mi-eşti moşia sacră, peste care

Cu plugul ar pământul tău cel brun.

Ca să rodească grâul cel mai bun

Şi holdele de maci arzând în soare.

Tu mi-eşti moşia caldă şi avidă,

Asupra ei mă scutur – nor de ploaie –

Sub care mijlocul ţi se îndoaie,

Ca şi mai bine-n sânu-i să mă-nchidă.

Şi-mi eşti torida stepă, peste care

Îmi vântur herghelia nechezând,

Ca să mă simt stăpân, în scară stând,

Prin zări halucinate de dogoare.

Dar, încâlcit în pletele-ţi de seară,

Se sbat în mine crengi de azalee:

Robit, ascult cum sue şi coboară

Divinitatea-n trupu-ţi de femee.

a nins cu petale albe pe străzi

Carmen Ștefania Luca

și trecătorii le iau sub tălpi

ceasul teatrului de vară indică ore false 

e rămas pe vechi când timpul nu fugea ca nebunul 

cu toate secundele în gură 

ne mai răbda și pe noi cei care populam coloniile de melci

se aude primăvara cum strigă de după ceruri răstignită

bătută în cuie de plumb 

doar raze fisurate ajung pe pământ și gurile mai tac 

duminica înfășoară zgomotul urban cu batiste de liniște

nu se aude niciun covor scuturat vreun geam scârțâind

sau vreun gater ucigaș de verde 

se aud doar vegetațiile de umbre cum cresc pe ziduri în toate direcțiile

și moartea smochinului fără rod 

încă o fabrică de fericire își închide porțile 

lăsând doar o secție să-și ambaleze bucuriile rămase pe stoc

se respiră artificial și ziua de mâine nu mai promite nimic

și clopotele și toaca alungă păsările de hârtie lipite de icoane

chipurile cioplite decorează cu succes o inimă neagră 

o fac și mai neagră 

dar cine mai face diferența

se împarte vinul și pâinea celor dezbrăcați de pământ

din ciorchini s-adună lumina deasupra grâului  

și curge de-a lungul unui timp

a nins  cu petale albe pe străzi și trecătorii le iau sub tălpi