Schizofrenia noastră cea de toate zilele

Daniel Uncu

Într-o democraţie electoralistă, hibridă, într-o democraţie strâmbă, cu trăsături paternaliste şi autocratice, puterea poporului este diminuată dramatic. Însă această stare de fapt se datorează şi lipsei de cultură democratică a cetăţenilor! Românii par să nu ştie care este rolul şi locul lor în ecuaţia democratică. Sau, mai grav, aş spune că nici nu prea îi interesează. Căci a ne propune să ştim echivalează cu a ne propune să ne schimbăm paradigma. Ca să schimbăm modul în care vedem viaţa presupune, însă, efort, dorinţă şi bune intenţii. E mai simplu să nu vrem să ştim! Este mai comod şi mai cuminte să ne baricadăm în spatele redutelor personale şi să spunem că doar politicienii sunt de vină! Oare chiar aşa o fi? Oare nu cumva aceşti politicieni au fost şi sunt votaţi de noi? De acest popor trist şi resemnat, care consideră că el nu are nici o responsabilitate faţă de starea jalnică în care a ajuns ţara!? Nimic mai fals într-un asemenea gând!

Daniel Uncu

Avem exact politicienii pe care îi merităm. Avem exact realitatea pe care am acceptat, prin defetism, resemnare şi indiferenţă civică, să o avem! Politicienii sunt corupţi, laşi, mincinoşi, dezinteresaţi, sfidători? Aşa este! Dar, până la urmă, de unde vin aceşti politicieni? De pe ce planetă şi-or fi coborât moliciunile voluptoase taman pe fotoliile pluşate ale Parlamentului, ale Guvernului, ale primăriilor şi mai ştiu eu ale cărei instituţii democratice (?) a statului? Aud? Din care popor fac parte aceşti politicieni, mă întreb…? Cum au ajuns ei la putere, dacă nu cumva prin votul nostru? Avem politicieni corupţi, mulţi dintre ei. Avem o clasa politică dezinteresată să guverneze în beneficiul public. Este cumva vreo anormalitate în acest dezinteres deşănţat al politicienilor, în condiţiile când noi afirmăm cu nesaţ şi dispreţ că nu ne interesează politicul? Dacă nu ne interesează politicul, de ce ne miră că politicul nu este interesat de noi?

Realizez pe zi ce trece că oamenii consideră democraţia ca pe ceva abstract. Aşa… un fel de entitate transcendenţă şi nu neapărat recognoscibilă, care pluteşte peste noi şi printre noi. O formă de organizare socială, politică şi economică, bazată obligatoriu şi numai teoretic pe norme etice şi morale, pe integritate şi corectitudine procedurale, pe cutume sociale frecventabile şi pe interesul faţă de cetăţean,însă, fără ca noi, cetăţenii să ne asumăm cine ştie ce responsabilitate faţă de această democraţie! Democraţia, altfel spus, trebuie să fie! Şi, astfel, democraţia autohtonă, eliberată de constrângerile venite din partea cetăţeanului, se manifestă doar electoral şi numai electoral! Ce prăbuşitoare greşeală! Ce teribilă suficientă cetăţenească!

Democraţia trebuie construită şi reglată în fiecare zi. Construită şi reglată de noi, pentru a o face să fie, aşa cum vrem noi să fie. Democraţia nu există, pur şi simplu. Nu există democraţii abstracte, aşa cum ne place nouă, vai, să credem. Există doar democraţii reale: democraţia britanică, democraţia franceză, democraţia poloneză, democraţia americană, democraţia românească, etc. Democraţia nu este un corp independent care se autoreglează în chip ideal, până ajunge să fie perfect utilizabil şi perpetuu acceptat, undeva în afară oricărei responsabilităţi a cetăţenilor. Nicidecum! Cetăţenii sunt cei care dau consistentă şi formă democraţiei. În absenţa implicării cetăţenilor în crearea democraţiei, politicul va aresta sistemul şi îl va folosi în interes propriu.

Trăim într-o ţară care se prăbuşeşte cotidian sub greutatea imoralităţii şi a ilegalităţilor, iar noi aşteptăm ca izbăvirea să vină de oriunde din altă parte, numai de la noi, nu. Ne-am construit o realitate schizofrenică şi ne întrebăm de ce ni se administrează medicamente pentru schizofrenici: mititei festivi, excursii cu autocaru’ şi ţuică la zile mari de la domn’ primar anchetat de DNA, salarii sau contracte bune de la domn’ ministru anchetat de DNA, facilităţi de tot felul de la domn’ director că, deh…, i-am dat ceva şi omu’ trebe să se simtă. Ce să mai vorbim despre plagiate, despre şpagă la medic, despre manualele gratuite pe care le plătim din buzunar? Şi, uite aşa, trăim cotidian în realitatea la care ne-am adaptat. După care, ieşim – în spaţial virtual sau, mai rar, în spaţiul fizic, public – şi înjurăm nenorocita asta de corupţie generalizată şi de clasă politică netrebnica. Întrebarea cea mai incomodă este, însă, unde începe şi unde se sfârşeşte partea noastră de responsabilitate, pentru faptul că avem o ţară coruptă şi o clasa politică netrebnica? Să fi fost, oare, suficient să moară 29 de oameni şi alţi 200 să fie răniţi, pentru că să începem să ne răzvrătim împotriva acestei imorale acomodări la Realpolitik ?

Sau, de marţi, ne vom întoarce la schizofrenia noastră ce de toate zilele, la care ne-am adaptat admirabil?

AM FOST CONTROLOR ECONOMIC...

Ovidiu Creangă

Prin anii 1947-48 specula căpătase dimimensiuni incredibile, se speculau în special produsele alimenare. În loc de ulei de măsline sau de floarea soarelui cumpărai ulei mineral utilizat la automobile, mierea de albine era sirop de zahăr etc. Şi preţurile creşteau de la o zi la alta. Economia era scăpată din mână. Atunci a luat fiinţă Departamentul de Control Economic, şi printre primii angajaţi am fost şi eu care fusesem fără nici o slujbă, şomer fără nici un venit o lungă perioadă de timp, după ce absolvisem Politehnica cu Magna Cum Laude, care am văzut ca nu valorează nici cât o ceapă degerată. Sediul îl aveam pe strada Dr, Marcovici unde instutuţia noastră ocupa un bloc întreg, serviciul meu fiind undeva la demisol. Fiind inginer m-au "împerecheat" cu doctorul Aurel Zamfirescu şi eram un fel de echipă cu profil tehnico-medical însă făceam inspecţii şi descinderi inopinate şi la întreprinderi fără acest profil.

Ovidiu Creangă

În cele ce urmează am să povestesc unele situaţii ieşite din comun de care îmi mai aduc aminte. Primul ordin pe care l-am primit din partea instutiţiei a fost să fac împreuna cu doctorul Aurel Zamfirescu un control „la sânge” la farmacia lui Radeş de la intrarea în Piaţa Matache Măcelaru. Când s-au trezit cu noi, prorprieterul Radeş cu soţia s-au speriat că ştiau ce înseamna un control al... Controlului Economic care totdeauna se lăsa cu condamnarea controlatului. Am găsit nereguli cu duiumul, marfa nedeclarată în stoc, preţuri prea mari, marfă expirată, etc. Dacă aplicam legea trebuia să-l arestăm imediat pe Radeş şi îl aşteptau ani grei de puşcărie. A venit şi el şi nevasta lui şi au începu să plângă în hohote. Mie mi s-a muiat inima şi am văzut că şi lui Aurel. Ce ne facem? Ne era frică de supracontrol că se mai întâmpla să vină o echipă „fulger” în „supracontrol”. Ne-am hotărât cu orice risc să-l facem scăpat. Într-o oră a aranjat totul să fie în perfectă oridine şi i-am spus să nu spună nici prin somn ce s-a întâmplat că îl mănâncă ocna şi pe el şi pe noi. A venit şi ne-a oferit sume mari de bani dar nu am luat nici un bănuţ. A venit cu bijuterii dar am refuzat din nou... şi am plecat. După câteva zile mă trezesc la serviciu cu doamna Radeş că mă invită afară să nu ne audă nimeni şi-mi propune să mă culc cu ea, Mi-a spus ca soţul ei a îndemnat-o să facă acest gest. Am refuzat şi era o coconiţă foarte sexi. Aurel mi-a spus că a venit şi la el şi a refuzat-o şi el. O altă întâmplare.


Consilierul nostru juridic era avocatul Bulău, un tip „bine” cu mare trecere la cucoane, îngânfat că nu îi ajungeai cu păjina la nas. El se dădea cel mai important dintre toţi salariaţii. Şi deodată avocatul Bulău este arestat! Bulău este şi băgat la „bulău” într-o cameră specială cu zăbrele de la subsolul clădirii nostre. S-a întâmplat ca să fac de gardă într-o noapte într-o cameră specială de la subsol, vecina cu „celula” în care se afla Bulău. Mi s-a dat în păstrare cureaua lui de la pantaloni, cravata (ca să nu se spânzure) şi nu ştiu de ce şi ceasul. Era un ceas de buzunar masiv şi greu de aur, cu maşinăria de asemeni de aur. Toată noaptea Bulău a fost liniştit, numai odată mi-a cerut un pahar de apă. Am aflat ce se întâmplase. Conducerea Controlului Economic a constatat ca toate descinderile de la o vreme erau fiasco. Când ajungeau la firma respectivă, proprietarii stăteau comod şi beau cafea. Deci cineva din interiorul institutiei, cineva cu grad mare „şoptea”! Locurile unde se făceu descinderi erau secrete! Cine era acest cineva? Celebrul avocat Bulău. Cum proceda. După ce afla unde se va face descinderea se ducea într-o cameră vecină, la un telefon, să anunţe firma şi spunea „După aceia un om de al meu va veni la dumneavoastra să primească ce i se cuvine.”


După cum am spus, faceam de gardă chiar în perioada când era incarcerat Bulău. Camera de gardă era de fapt sala noastră de şedinţe, o cameră în care încăpeau 100 de oameni. Când se descoperea un turnător în genul lui Bulău se aplica următorul procedeu. Eram convocaţi toţi salariaţii în sala de şedinţe de la subsol unde ne aşezam unii în dreapta alţii în stânga şi lăsam un culuar de trecere între noi. Pe acel culuar de trecere venea osânditul tuns chilug cu cătuşe la mâini şi trecea încet printre noi. Noi trebuie să-l „înfierăm” adică să-l batjocorim. Îl Înjuram unii îl scuipau, alţii îi dădeau picioare în fund. După ce traversa acest culuar al ruşinei, osânditul era alb de scuipat, şi într-o stare morală dezastroasă care era mai rea ca puşcăria...


Am primit ordin să mă duc în inspecţie inopinata la Moşe Zilberman, fost bijutier care era turnat că are „cocoşei” (napoleoni de aur) şi alte obiecte scumpe. Culmea, m-a trimis fără însoţitor. Acolo i-am făcut o inspecţie „la sânge” dar nu am găsit cocoşei. Am găsit tot felul de bijuterii şi perle şi până şi ceasuri de buzunar totul din aur de 18 carate, nu numai capacele şi „ţiferblat-ul” dar chiar şi maşinăria. Moşe Zilberman îmi spune „Domnule Creangă, hai dăm jumajuma tot ce ai găsit, spune că nu ai găsit nimic că nu are cum să te controleze. Dacă le duci, le vor fura ei şi pe mine mă arestează cu toate că legal eu am dreptul să am bijuterii, deoarece numai cocoşeii sunt ilegali”. Nu am vrut că poate îmi era frică. Am dat un telefon la birou şi am raportat că nu am găsit cocoşei dar are tot felul de alte bijuterii. Şeful îmi spune: „Confiscă-le pe toate, fă un inventar şi adu-le aici împreună cu Moşe Zilberman”. Aşa am şi făcut. Am predat bijuteriile conform ordinului primit însă am avut ideia genială să cer un exemplar al inventarului cu menţiunea ca a fost predat în regulă cu semnatura şi ştampila şefului.


Pe bietul Zilberman l-au arestat ilegal, că nu avea cocoşei... iar bijuteriile probabil că le-au furat ei. Trecuseră câţiva ani. Nu mai eram de mult la „Controlul Economic”, eram la ICECHIM şi într-o seară târziu mă trezesc cu Zilberman la poartă. Cât pe ce sa nu-l recunosc, era slab ca un ogar nebărbierit şi îmbătrânit.

 - Dl Creangă am fost eliberat din puşcărie că nu mi-au găsit nici o vină şi mi-au spus ca bijuteriile sunt la dumneata.

M-am dus şi i-am adus inventarul semnat şi ştampilat.

 - Nu ţi-am spus Dl Creangă să face juma-juma, eu am făcut puşcărie degeaba şi ei au furat toate bijuteriile.

Avea dreptate, dar eu am dormit liniştit. Mi-a părut tare rău de bietul om... Aşa era în aceea vreme! Puteai intra în puşcărie uneori chiar fără vină, sau dintr-o mică neatenţie, sau neglijenţă. Am mai avut parte şi alte întâmplări interesante în cariera mea de controlor economic dar au trecut atâtea zeci de ani de atunci şi nu mi le mai amintesc...