Schizofrenia noastră cea de toate zilele

Daniel Uncu

Într-o democraţie electoralistă, hibridă, într-o democraţie strâmbă, cu trăsături paternaliste şi autocratice, puterea poporului este diminuată dramatic. Însă această stare de fapt se datorează şi lipsei de cultură democratică a cetăţenilor! Românii par să nu ştie care este rolul şi locul lor în ecuaţia democratică. Sau, mai grav, aş spune că nici nu prea îi interesează. Căci a ne propune să ştim echivalează cu a ne propune să ne schimbăm paradigma. Ca să schimbăm modul în care vedem viaţa presupune, însă, efort, dorinţă şi bune intenţii. E mai simplu să nu vrem să ştim! Este mai comod şi mai cuminte să ne baricadăm în spatele redutelor personale şi să spunem că doar politicienii sunt de vină! Oare chiar aşa o fi? Oare nu cumva aceşti politicieni au fost şi sunt votaţi de noi? De acest popor trist şi resemnat, care consideră că el nu are nici o responsabilitate faţă de starea jalnică în care a ajuns ţara!? Nimic mai fals într-un asemenea gând!

Daniel Uncu

Avem exact politicienii pe care îi merităm. Avem exact realitatea pe care am acceptat, prin defetism, resemnare şi indiferenţă civică, să o avem! Politicienii sunt corupţi, laşi, mincinoşi, dezinteresaţi, sfidători? Aşa este! Dar, până la urmă, de unde vin aceşti politicieni? De pe ce planetă şi-or fi coborât moliciunile voluptoase taman pe fotoliile pluşate ale Parlamentului, ale Guvernului, ale primăriilor şi mai ştiu eu ale cărei instituţii democratice (?) a statului? Aud? Din care popor fac parte aceşti politicieni, mă întreb…? Cum au ajuns ei la putere, dacă nu cumva prin votul nostru? Avem politicieni corupţi, mulţi dintre ei. Avem o clasa politică dezinteresată să guverneze în beneficiul public. Este cumva vreo anormalitate în acest dezinteres deşănţat al politicienilor, în condiţiile când noi afirmăm cu nesaţ şi dispreţ că nu ne interesează politicul? Dacă nu ne interesează politicul, de ce ne miră că politicul nu este interesat de noi?

Realizez pe zi ce trece că oamenii consideră democraţia ca pe ceva abstract. Aşa… un fel de entitate transcendenţă şi nu neapărat recognoscibilă, care pluteşte peste noi şi printre noi. O formă de organizare socială, politică şi economică, bazată obligatoriu şi numai teoretic pe norme etice şi morale, pe integritate şi corectitudine procedurale, pe cutume sociale frecventabile şi pe interesul faţă de cetăţean,însă, fără ca noi, cetăţenii să ne asumăm cine ştie ce responsabilitate faţă de această democraţie! Democraţia, altfel spus, trebuie să fie! Şi, astfel, democraţia autohtonă, eliberată de constrângerile venite din partea cetăţeanului, se manifestă doar electoral şi numai electoral! Ce prăbuşitoare greşeală! Ce teribilă suficientă cetăţenească!

Democraţia trebuie construită şi reglată în fiecare zi. Construită şi reglată de noi, pentru a o face să fie, aşa cum vrem noi să fie. Democraţia nu există, pur şi simplu. Nu există democraţii abstracte, aşa cum ne place nouă, vai, să credem. Există doar democraţii reale: democraţia britanică, democraţia franceză, democraţia poloneză, democraţia americană, democraţia românească, etc. Democraţia nu este un corp independent care se autoreglează în chip ideal, până ajunge să fie perfect utilizabil şi perpetuu acceptat, undeva în afară oricărei responsabilităţi a cetăţenilor. Nicidecum! Cetăţenii sunt cei care dau consistentă şi formă democraţiei. În absenţa implicării cetăţenilor în crearea democraţiei, politicul va aresta sistemul şi îl va folosi în interes propriu.

Trăim într-o ţară care se prăbuşeşte cotidian sub greutatea imoralităţii şi a ilegalităţilor, iar noi aşteptăm ca izbăvirea să vină de oriunde din altă parte, numai de la noi, nu. Ne-am construit o realitate schizofrenică şi ne întrebăm de ce ni se administrează medicamente pentru schizofrenici: mititei festivi, excursii cu autocaru’ şi ţuică la zile mari de la domn’ primar anchetat de DNA, salarii sau contracte bune de la domn’ ministru anchetat de DNA, facilităţi de tot felul de la domn’ director că, deh…, i-am dat ceva şi omu’ trebe să se simtă. Ce să mai vorbim despre plagiate, despre şpagă la medic, despre manualele gratuite pe care le plătim din buzunar? Şi, uite aşa, trăim cotidian în realitatea la care ne-am adaptat. După care, ieşim – în spaţial virtual sau, mai rar, în spaţiul fizic, public – şi înjurăm nenorocita asta de corupţie generalizată şi de clasă politică netrebnica. Întrebarea cea mai incomodă este, însă, unde începe şi unde se sfârşeşte partea noastră de responsabilitate, pentru faptul că avem o ţară coruptă şi o clasa politică netrebnica? Să fi fost, oare, suficient să moară 29 de oameni şi alţi 200 să fie răniţi, pentru că să începem să ne răzvrătim împotriva acestei imorale acomodări la Realpolitik ?

Sau, de marţi, ne vom întoarce la schizofrenia noastră ce de toate zilele, la care ne-am adaptat admirabil?

Cinci lucruri demne de știut despre ”Pachetul integrat pentru combaterea sărăciei”

Cristian Ghinea

Guvernul a discutat în ședința de săptămâna trecută un pachet de măsuri de combatere a sărăciei. Anunțul public făcut de premierul Cioloș și publicarea câtorva elemente din prezentarea pe care am susținut-o în fața executivului au stârnit reacții.

Ceea ce e foarte bine

Sunt cinci moduri de a defini sărăcia, dar, la fiecare dintre ele, România este pe ultimul loc din UE, la bătaie cu Bulgaria, pe alocuri. În mod particular, situația este dramatică când vine vorba despre sărăcia în rândul copiilor și sărăcia în mediul rural. Deci, a pune tema pe agenda publică, așa cum a făcut Guvernul, e un pas înainte.

Contextul în care a apărut acest program este simplu: noua organizare a ședințelor de guvern include o secțiune de dezbateri de politici, după părțile decizionale. Am asistat la aceste ședințe și pot să vă spun că au adus alt suflu și spirit: dincolo de recitat articole de HG și OUG, Guvernul este un organism care produce politici. A dezbate la nivel de principii ce obiective vrem să atingem, pe ce resurse contăm și cum vrem să ajungem la obiectiv ar fi trebuit să fie o obișnuință. Dar nu era.

Demnitarii români obișnuiesc să se autoîngroape în hârtii și pigulesc texte deja livrate de departamentele juridice. Introducerea acestei secțiuni de discuții de politici – secțiunea C – a ședințelor de guvern de către Dacian Cioloș și cancelarul Dragoș Tudorache este în sine o minirevoluție în modul de lucru al Guvernului. Mi-a revenit, deci, sarcina de a prezenta miniștrilor un pachet de politici.

Colegii de la presă au fost încântați de prezentare și au decis că merită publicate câteva dintre slide-uri pe site. Văzând reacțiile publice, mă bucur că au făcut-o. Cei care nu le-ați văzut, sunt aici: http://gov.ro/ro/stiri/pachetul-national-anti-saracie

Ceea ce nu înseamnă că cele câteva slide-uri publicate sunt tot programul anti-sărăcie, cum s-au grăbit unii comentatori să spună.

De fapt, cele 47 de măsuri prezentate sintetic în schema numită ”Plasa de siguranță” au fiecare în spate câte o fișă care explică:

a) obiectivul de politici pe care ni-l propunem (ex. ”niciun copil fără identitate”);

b) de unde vom lua banii (mai ales din fonduri europene, vedeți mai jos);

c) instituțiile responsabile și instrumentele ce vor fi folosite;

d) țintele pe care le propunem a fi atinse pe durata de viață a acestui guvern, adică până la toamnă;

e) ce trebuie să schimbăm la nivel legislativ / instituțional pentru ca obiectivul să fie atins (ex: de schimbat legea care împiedică alocarea de CNP nou născuților ai căror părinți nu au domiciliu, pentru a rămâne în exemplul de mai sus).

Aceste fișe au presupus muncă multă din partea echipelor de la cabinetul meu și al colegului Valeriu Nicolae, plus a oamenilor din ministere care ne-au ajutat. Au presupus seri târzii și weekend-uri petrecute la Guvern și cel puțin o companie de livrat pizza care a trebuit să primească explicații detaliate cum că realmente există adresa ”Piața Victoriei numărul 1” și se referă la palatul acela mare de pe dreapta când vii dinspre Romană.

Aceste 47 de fișe detaliate au fost în mapa miniștrilor la ședința de Guvern și vor fi prezentate în această  săptămână la evenimentul anunțat de premier, unde le discutăm cu sociologi specializați, cu reprezentanți ai autorităților locale și ai rețelelor de ONG-uri care fac muncă socială.

Aceste fișe nu sunt definitive, sunt documente de lucru – au fost documente de lucru când le-am prezentat în Guvern, vor fi documente de lucru și când le vom prezenta public. Pentru că vrem să știm opiniile acestor oameni înainte de definitiva totul. După asta vom trece la elaborarea actelor normative necesare: hotărâri de guvern, ghiduri de finanțare, memorandumuri etc.

Acesta ar trebui să fie un proces obișnuit de gândire, consultare și adoptare de politici publice. Probabil că ne-am obișnuit atât de mult cu guverne care vin cu sute de pagini de articole de legi deja scrise și spun că vor să ne consulte (pentru că există obligație legală privind consultarea) încât am uitat cum ar trebui să dezbatem de fapt.

S-au acumulat în spațiul public câteva întrebări pentru care vrea să ofer informație de context.



1. Care e legătura dintre acest pachet și ”Strategia națională privind incluziunea socială și reducerea sărăciei 2015-2020”?

Oameni atașați de această Strategie sau care erau în Guvern când a fost adoptată s-au arătat îngrijorați că nu am pune-o în aplicare. De remarcat că, de când a fost adoptată, nu s-a întâmplat aproape nimic cu respectivul document, deși din numele ei se presupune că ar fi început să fie aplicată în 2015. Guvernul care a adoptat-o a făcut un grup de lucru interministerial. Și cam atât. Banca Mondială a pregătit nouă planuri de acțiuni pentru implementare, care au fost bine primite și plasate într-un sertar.

Pe de altă parte, Strategia anti-sărăcie nu este singurul document care își propune să amelioreze problema. Este doar unul dintre documentele produse de consultanți la comanda unui minister – mai avem câteva strategii cu impact pe câte un sub-domeniu. Avem strategie privind protecția copiilor (de fapt, mai multe cu copii), avem strategie privind îmbătrânirea activă (de fapt, mai multe cu persoane în vârstă). Avem strategie privind reducerea părăsirii timpurii a școlii, pentru sănătate, pentru învățământul terțiar etc. Și aceste ”etc” nu sunt o metaforă: avem vreo 75 de strategii elaborate de diverse ministere, fiecare cu planuri proprii de acțiuni. Dacă nu ați auzit despre ele este pentru că niciun guvern nu le-a luat în serios, nu le-a pus cap la cap și nu a decis ce vrea realmente să facă, în ce ordine și cum anume.

Acest guvern nu a vrut să scrie încă o Strategie și nici nu a vrut să le ignore pe cele existente. De fapt, le-am luat la mână, am scos din ele măsurile care pot fi operaționalizate, finanțate, demarate și urmărite pe perioada de viață a acestui guvern. Cei care spun că nu gândim strategic confundă gândirea strategică cu vorbăria strategică. Gândirea strategică înseamnă să aduci strategiile în realitate.

Firul roșu este dat însă de Țintele 2020 pe care România le-a asumat față de Uniunea Europeană: reducerea numărul de oameni supuși riscului de excluziune cu 580.000, reducerea abandonului școlar la 11,3% (era 18% în 2014), creșterea ratei de angajare. Până acum nu a fost clar cum facem aceste lucruri, guvernele nu prea băgau în seamă strategiile. Nu suntem pe traiectoria de atingere a țintelor 2020 și încercăm să revenim. Pachetul integrat de combatere a sărăciei face exact asta: culege idei din strategiile sectoriale care țintesc 2020 plus dintre proiectele cu impact dezvoltate de ONG-uri, le aduce pe masa guvernului, însărcinează clar ministerele plus Cancelaria și identifică resursele. Acesta e motivul pentru care se numește ”integrat”.


2. Îi ajutăm realmente pe cei mai săraci

Conceptul cheie al acestui pachet este organizarea măsurilor pe cicluri de viață, ceea ce am numit ”Plasa de siguranță”. Ideea de bază este că statul își propune să ajute oamenii să treacă peste anumite praguri pe care în viața reală cei mai săraci dintre noi le ratează. Un copil care nu are identitate pentru că părinții nu pot face dovada domiciliului va dispărea de pe radarul sistemului de educație și de asistență socială. Oricum ai ajusta apoi ajutoarele sociale, e irelevant în cazul său.

Un copil care nu e corect diagnosticat la naștere, pierde șansa de a primi tratament. În zonele sărace, o mamă care nu dispune de creșă trebuie să stea acasă cu copilul, deci nu mai caută job, deci intră în spirala sărăciei. Un copil care nu ajunge la grădiniță pierde startul în dezvoltarea cognitivă. Am trecut rapid prin măsurile privind copilăria. La vârsta școlară, pachetul se concentrează pe reducerea abandonului sau întoarcerea la școală a celor care au abandonat-o (propunem, de pildă, extinderea pe bani europeni a programul de succes ”A doua Șansă”). Aceasta este logica pachetului de măsuri organizate pe vârste: când ești aproape să te împiedici, statul îți întinde o mână și te repune pe traiectorie. Nu intru aici în detalii, sper să vă convingeți singuri.

Am țintit toate măsurile propuse spre cei mai săraci dintre români, spre cei care riscă să scape cu totul sistemului social. Și aici încercăm să remediem o nedreptate de fond: sistemul de asistență socială din România este printre cele mai ineficiente din UE pentru că pe de o parte nu îi ajută pe cei mai săraci (prea multe hârtii de completat, prea multe acte, prea inflexibil) și pe de altă parte redistribuie social la prea mulți (fiecare ajutor social are propria metodologie și sunt unele care ajung la jumătate din populație). Ministerul Muncii are planuri de remediere a acestor probleme, cel mai notabil este legea Venitului Minim de Incluziune, care unifică cele trei plăți sociale principale și creează stimulente pentru incluziune pe piața muncii. Pachetul despre care vorbim vine peste aceste eforturi, cu măsuri orientate spre cei mai săraci.

Este o critică adusă de ani de zile României în rapoartele de țară făcute de diverse instituții: procentual din PIB plătim puțin pentru cheltuieli sociale, dar și ce dăm e prost orientat sau administrat. Poate că a fost nevoie de un guvern de independenți să încerce o focusare spre cei mai săraci dintre noi. De ce se întâmplă asta? Am o teorie, dar o păstrez pentru când ies din demnitatea publică pe care o dețin momentan.


3. O viziune pentru fondurile europene?

Acest pachet vine să concretizeze o nouă viziune despre fondurile europene, despre care premierul Dacian Cioloș și ministrul pentru fonduri europene, Aura Răducu, au tot amintit. Fondurile europene au suferit de un fel de ezoterism ciudat: par un domeniu cu reguli, logică și viață proprii, proceduri ferme de neînțeles pentru profani, multă hârțogărie și enorm de mult bla-bla.

Și se întâmplă asta pentru că politicienii au scăpat lucruri din mână sau au fost interesați doar dacă le pică ceva rente. Au lăsat funcționarilor domeniul, funcționari care sunt bine pregătiți, dar nu pot stabili ei obiective de politici. Acest lucru trebuie să se schimbe. Nu lansăm apeluri și ghiduri doar ca să absorbim bani, nu gândim programe doar pentru ca să justificăm echipe de proiect și sporuri ”de fonduri” pentru birocrație. Plecăm de la ce vrem să atingem ca obiective pentru societate.

În ceea ce privește domeniul social, acest Guvern va canaliza clar fondurile europene spre a oferi o plasă de siguranță celor mai săraci dintre români și spre atingerea obiectivelor 2020. Nu înseamnă că e singurul obiectiv. Alți colegi din Cancelarie și ministere lucrează la pachete similare pentru competitivitate economică sau pentru reforma administrației.

E nevoie de coordonare la nivel de principii și obiective. Premierul Cioloș a cerut Autorităților de Management să gândească proiecte comune. Să nu mai fie fiecare Program un trib în sine. Dacă un primar vrea să construiască o creșă socială, atunci trebuie să depună un singur proiect, chiar dacă banii vin de la două entități diferite. Clădirea este eligibilă dintr-un program operațional, cel care se referă la infrastructură, salariile oamenilor sunt eligibile din alt program, cel privitor la capital uman. Nu mai vrem clădiri goale pentru că un AM nu a aprobat la timp banii pentru salarii, în timp ce alt AM a aprobat clădirea.

Știm că oamenii din sistem s-au învățat cu guvernanți care nu pricep nimic din povestea asta cu fondurile și se lasă îngropați în teancuri de hârtii de semnat. Noi însă știm povestea cu fondurile. Procedurile nu trebuie să țină de ezoterism: trebuie să avem proceduri unice și simple, pași unitari indiferent de ce AM este vorba, totul în sistem electronic unic, fără hârtii și fără redundanțe. Mai mulți bani la beneficiari și mai puțin pentru salarii la echipele de proiect din administrație; control pe teren, nu la numărat chitanțe.

E nevoie apoi de o regândire a rolului statului în zona fondurilor europene. Statul român s-a automutilat externalizând în trecut servicii care ar trebui să fie permanente și în același timp s-a îngrășat făcând micromanagement. ”Industria POSDRU” a fost un fenomen creat de acest stil de lucru: avem niște obiective de politici (să zicem să angajăm tinerii), lansăm niște call-uri și vedem dacă vom avea noroc să vină unii care să pregătească bine tinerii. Cum impactul real e undeva jos pe scala priorităților, vin unii care produc hârtii. Ce face statul în schimb? Verifică foarte atent hârtiile respective. Foarte, foarte atent. ONG-urile cu programe sociale de succes căutau bani privați (bravo lor) în timp ce fondurile europene care ar fi trebuit să aibă impact social erau urmărite după procesul de hârtii.

Ce ar trebui să facă statul? Să își dezvolte capacitatea pe zona de servicii permanente. ONG-urile sau partenerii sociali ar trebui să completeze acolo unde statul nu o poate face. Pentru a evita micromanagementul din partea statului ar trebui să folosim instrumentul numit global grant – statul externalizează managementul de proiect unor organizații care intermediază granturi. Global grantul este un instrument folosit frecvent în UE, dar în România am preferat să creștem birocrația permanentă de verificat hârtii. Sperăm să găsim soluții rapide pentru a folosi acest sistem și în România.

Care e legătura cu pachetul anti-sărăcie? Aceasta este rezolvarea misterului din întrebarea ”de unde are bani de anti-sărăcie guvernul Cioloș care deja e cu un buget la limită?”. E simplu: nu avem bani în plus, îi folosim mai bine pe cei europeni deja antamați. Toate obiectivele de politici din cele 47 de fișe sunt eligibile din fonduri europene. Ce am făcut de fapt a fost să luăm strategiile existente + modele de bune practici din societate (de gen ”Teach for Romania”) și să căutăm bani pentru ele în fondurile europene, care au obiective larg și vag definite în acest moment. Vom îngusta aceste obiective prin ghidurile care urmează a fi scrise.


4. Care sunt pașii următori?

Deocamdată am elaborat niște idei de politici, am indicat sursele de finanțare și lucrăm la dezvoltarea instrumentelor de implementare. Pe acestea le vom discuta cu oamenii din domeniu. Apoi urmează alocările și condiții concrete. Este o idee bună să facem creșe sociale în zonele sărace din orașe pentru ca oamenii să poată merge la job? Ok, în ce axe din cele două Programe structurale încadrăm acest obiectiv și cât punem din anvelopa financiară totală? Aceste decizii vor fi luate la nivel de miniștri, pe baza dialogului cu societatea.


5. În fine, care e faza cu desenul?

Am pus pe primul slide al prezentării un desen care între timp a devenit foarte cunoscut. Există un om care a fost adus de OvidiuRo când lucram normele de implementare pentru Legea ”Fiecare Copil în Grădiniță”. El se ocupă de desene care ilustrează un proces de gândire / muncă. I-a plăcut la guvern și a zis că vrea să mai voluntarizeze. A venit într-o zi și l-am întrebat: cum ai putea tu să pui toate astea într-un desen? Pentru noi, echipa care am lucrat la pachet, e totul clar acolo, în câteva linii și cuvinte. Faptul că mă sună oameni să lucreze voluntar pentru Guvern e genul acela de fapt mărunt care te face să continui. Îi mulțumesc lui Adrian Popa pentru acest desen care a pus o față umană unui pachet de politici altfel sec. A ajutat ca mesajul să ajungă la mai multă lume. Pentru că, vorba lui Dan Suciu: e mult mai bine ca lumea să te critice pentru ceea ce faci decât pentru bazaconii fără legătură cu activitatea ta.

REFERAT DNA. Cum funcționa rețeaua lui Sorin Oprescu

Ondine Ghergut

În ultimii trei ani, primarul Sorin Oprescu a luat milioane de euro mită, prin intermediari, de la firmele care aveau contracte cu Primăria Capitalei și alte instituții din subordine.

Un milion de euro de la un singur om de afaceri

Unul dintre denunţătorii lui Sorin Oprescu susţine că în perioada 2013-2015 l-a mituit pe primar cu aproximativ un milion de euro, bani daţi de-a lungul a circa 20 de întâlniri. Ultima întâlnire a fost în urmă cu 2 luni sau 2 luni şi jumătate. Sumele remise la fiecare întâlnire variau între 20.000 euro şi 60.000 euro.

„Pe parcursul anilor 2014 si 2015 (denunţătorul) a fost de 4 sau 5 ori la OPRESCU SORIN MIRCEA pentru a interveni ca să se facă plăţile. Având în vedere că la începutul acestui an (denunțătorul) s-a certat atât cu (.....), cât şi cu (.....) singura persoană la care putea apela în acest scop în cele două dăţi în care a fost anul acesta pentru rezolvarea problemei, era Primarul. Din cele două dăţi, într-una, problema a fost rezolvată. În total, în perioada 2013-2015, i-a remis inculpatului OPRESCU SORIN MIRCEA, după aproximarea sa, 1.000.000 euro”, se arată în referatul DNA.

Înțelegerea infracțională: 10% din valoarea contractului pentru primar

Procurorii DNA dezvăluie în referatul cu propunere de arestare a lui Sorin Oprescu care era înțelegerea infracțională pe care primarul o avea cu alți complici, denunțători în dosar. 

Astfel, înțelegerea infracțională pe care acesta o propunea contractorilor privați era următoarea, raportat la valoarea contractului și costurile efective ale execuției lucrărilor: - executantul păstra pentru sine între 30% şi 33% din profitul brut - diferenţa de profit reprezenta mită și/sau preț al influenței, după caz, având trei destinaţii: 10% din valoarea contractului, pentru inculpatul Sorin Oprescu, ca Primar al Municipiului București (Primarul), 5% din valoarea contractului, pentru (…..) ), iar restul era mita pentru (…..) .

Rețeaua infracțională a fost formată în vara anului 2012

Unul dintre denunțătorii lui Oprescu a dezvăluit că primarul a organizat rețeaua infracțională încă din vara anului 2012. Sub amenințarea concedierii, Sorin Oprescu i-a cerut denunțătorului să înceapă să ceară bani de la contractorii privaţi aflaţi în relaţii cu instituțiile aflate în subordinea Primăriei Capitalei.

”În declarația dată la data de 28.08.2015 (vol. II, filele 7- 14) (denunțătorul) a învederat că de la începutul anului 2012 consilierii personali ai Primarului i-au adus la cunoştinţă că acesta din urmă nu îl mai agreează. În consecinţă, a luat legătura cu (…..) , ştiind că aceasta are o relaţie bună cu Primarul. Referitor la problemă, aceasta i-a spus că îmi va stabili o întâlnire cu Primarul, pe care mi-a şi stabilit-o aproximativ în vara anului 2012 în (…..) , la casa inculpatului OPRESCU SORIN MIRCEA. La întâlnirea ce a avut loc şi la care au participat cei doi, (…..) l-a întrebat pe acesta care este problema şi dacă vrea să îl dea afară, Primarul răspunzându-i, cu aproximaţie, că „acum ştiu drumul şi să vin acolo pe viitor să discutăm, ori de câte ori este nevoie”. Din exprimarea lui (…..)a dedus că Primarul vrea ca (…..)să ceară bani de la contractorii privaţi aflaţi în relaţii cu Palatele Mogoşoaia, drept mită, şi să-i dea și inculpatului OPRESCU SORIN MIRCEA o parte din aceşti bani. La o discuție ulterioară (…..) i-a confirmat că, pentru ca „să fie bine”, trebuie să ia mită de la contractorii privaţi şi să-i ducă şi Primarului, iar acesta din urmă nu primeşte decât euro.

În consecință, de la finalul anului 2012 (…..) a solicitat sume de bani de la contractorii privaţi aflaţi în relaţie contractuală cu C.C.P.B.P.B în numele inculpatului OPRESCU SORIN MIRCEA și, din aceeaşi perioadă, a început să dea din aceste sume de bani Primarului, remiţându-i 90% din tot ceea ce încasa drept mită de la contractorii privaţi. Referitor la modul în care avea loc remiterea, (…..) a învederat că prima dată după ce a luat mită, (…..) a fost cea care i-a stabilit o întâlnire la (…..) cu inculpatul OPRESCU SORIN MIRCEA. 

Sorin Oprescu lua mita doar în euro, ”sub perna de la canapea”

Procurorii au arătat că primarul Sorin Oprescu cerea să primească mită doar în euro, iar complicii o ascundeau sub perna de pe canapea.

”Atunci când cere Primarului întâlnirea de la (.....) , (.....) se exprimă fie folosind cuvântul „câmp”, fie folosind în loc cuvântul „ţară”. Deplasarea la (.....) se realiza numai cu unul din autoturismele folosite de (.....), condus de acesta din urmă - întotdeauna autoturismul era introdus în curtea imobilului de la (.....) sau în garaj. Banii pentru inculpatul OPRESCU SORIN MIRCEA erau puşi sub perna de pe canapea de (.....) sau de (.....), în funcţie de care dintre aceștia îi luase la coborâre din torpedoul autoturismului”, au descoperit procurorii anticorupție. 

Referatul DNA relevă şi faptul că primarul general al Capitalei încerca să îşi ia diverse măsuri de precauţie, de la renunţarea la telefoanele mobile în timpul întâlnirilor, la programarea acestora din urmă seara sau noaptea şi până la utilizarea unui aparat de bruiaj.

Cum îi santaja Sorin Oprescu pe funcționarii din Primărie

Unul dintre denunțători a povestit procurorilor că început să îi dea mită primarului Sorin Oprescu, anul trecut, pentru a evita să fie dat afară din instituție. 

”În denunțul formulat la data de 23.08.2015 (vol. II, fila 1) (…..) a învederat, printre altele, că în anul 2014, având în vedere că inculpatului OPRESCU SORIN MIRCEA, Primar al Municipiului București, i-a reproșat că au ajuns la el mai multe reclamații la adresa (….), în sensul că acesta din urmă lua mită. În consecință, (…..) a convenit cu (…..) și persoană de încredere a acestuia, să-i dea inculpatului OPRESCU SORIN MIRCEA o parte din această mită, fără a-și aminti dacă inițiativa a fost a lui ori a lui (…..). Cu privire la justificarea remiterii unei părți din mita primită către Primar, (…..) a arătat că obiectivul dorit era aceea ca inculpatul OPRESCU SORIN MIRCEA să nu îl dea afară, având în vedere reproșarea reclamațiilor”, se arată în referatul DNA.

De anul trecut și până în prezent, denunțătorul i-a dat primarului Capitalei, nouă tranșe de mită, cu sume cuprinse între 20.000 și 30.000 de euro. Sorin Oprescu nu a vrut să știe care erau contractele de la care provenea mită.

”În ceea ce privește modul în care aveau loc remiterile, (…..) a arătat că împreună cu (…..) se deplasa la casa inculpatului OPRESCU SORIN MIRCEA din com. (…..), unde îi lăsau banii, arătându-i totodată Primarului faptul că i-au lăsat, iar acesta din urmă le spunea „Mulțumesc”. (…..) a mai precizat că a încercat o dată să îi spună inculpatului OPRESCU SORIN MIRCEA de la care dintre contracte provine mita, însă Primarul l-a întrerupt repede („mi-a dat-o scurt”) spunându-i că nu îl interesează acest aspect”, dezvăluie referatul.

Nu în ultimul rând, din referatul procurorilor reiese şi că unul dintre denunţători a fost mutat de Sorin Oprescu de la instituţia la care era angajat la Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor pe motiv că în primarie se răriseră contractele: „În luna septembrie 2013 (.....) i-a spus lui OPRESCU SORIN MIRCEA că nu mai sunt lucrări de atribuit la C.C.P.B.P.B., Primarul comunicându-i că, la întoarcerea lui (.....) din concediu, îl va numi pe acesta director la Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane (A.C.C.U.) sau la A.L.P.A.B. Cu 3-4 zile anterior datei de 06.12.2013 (.....) a fost chemat de inculpatul OPRESCU SORIN MIRCEA în biroul celui din urmă, unde era şi (.....). Inculpatul OPRESCU SORIN MIRCEA le-a spus celor doi că se vor duce la A.C.C.U, ceea ce s-a şi întâmplat chiar din acea zi. Potrivit aprecierii lui (.....), se poate spune că a fost mutat de la C.C.P.B.P.B la A.C.C.U. de către Primar deoarece, la prima dintre instituţii (unde îşi desfăşurase activitatea pâna atunci), nemaiavând lucrări, (.....) nu mai avea ce mită să încaseze şi, implicit, nu mai avea nici ce mită să-i dea inculpatului OPRESCU SORIN MIRCEA”.


Numele complici nu sunt dezvăluite în referatul procurorilor DNA deoarece toți au devenit denunțători în dosar.