Lidija
Dimkovska
Pântecele
meu s-a înăcrit. Cine mă va importa acum?
Le-am
spus eu celor de-acasă să nu exagereze
cu
frământarea, cu strânsul mâinilor şi celulelor roşii,
căci
prin degete nu curge numai esenţă
ci
şi pH-ul plenitudinii fără consecinţe asupra vidului.
Ştiu
de mult că moartea e doar o neutralizare a vieţii,
un
înveliş dulce-acrişor al meningelor,
momeală
pentru viermele care mă va devora, moartă fiind,
o
săptămână sau două,
iar
vie mă va ronţăi la fiecare metamorfoză a feselor
şi
în toate accesoriile lor la modă. Nu sunt nici bază nici acid,
în
ultimul timp nu numai pântecele meu,
ci
şi coloana vertebrală e gata pregătită pentru muzeu,
sare
ca un arc când o îndoi deasupra pământului
ca
să-l iubească precum pământul său.
Prin
canale secrete mi s-a făcut ofertă
s-o
trimit într-o colonie de pictură din ţinuturile meridionale,
vreme
de numai trei săptămâni, se va simţi bine acolo,
va
dormi în odaia şi în aşternutul episcopului,
se
va bucura de bunăstarea mănăstirească,
iar
pictori din Europa de Est o vor picta
pe
pânze cu nişte culori de unică folosinţă,
trimite-o,
îmi spun ei, şi-ţi va fi şi ţie mai uşor fără coloana
vertebrală,
păi
ce contează trei săptămâni pentru o viaţă atât de dreaptă?
Zile
de-a rândul rămân singură cu coloana vertebrală-n baie,
o
spăl cu spumă de baie anti-stres,
o
frec cu o mănuşă din microfibre,
şi
în timp ce o clătesc cu apă distilată pH neutru pentru vertebre,
îi
dau sfaturi de comportament propriu unui model dintr-o colonie
şi
instrucţiuni de adaptare la mistica de mănăstire.
Pe
urmă o învelesc într-o folie de aluminiu,
o
împachetez într-o cutie pentru o lampă cu tub de neon de un
metru,
şi
cu Rule Turs (pentru câţiva cozonaci şi o sticlă de ţuică)
o
trimit în colonia de pictură din ţara mea.
Trecură
de-acum cinci săptămâni, or de coloana vertebrală nici urmă,
un
vierme îmi roade inima, pântecele-mi a putrezit,
partea
stângă şi cea dreaptă ale corpului
le
ţin laolaltă doar cu ajutorul Cosmodiscului,
iar
acesta tot mai mult le neutralizează iar pe mine mă îndreaptă.
În
ziua aceea când m-au dat la televizor la Publicitate
coloana
mea vertebrală mi-a trimis mesaj: „Mătănii sunt
cele
care atârnă din buzunarul sutanei părintelui Ilarion
când
pe vertebrele mele se roagă pentru cele şapte generaţii de
dinainte,
şi
atunci mă gândesc la soarta ta neutralizată
şi
ştiu, nu eşti nici acid nici bază, nici pentru import nici pentru
export,
şi
deşi ai fost bună la masaj şi la mâncare chinezească,
pentru
mine, draga mea, ai rămas,
atât
sub formă de mătănii cât şi sub cea de coloană vertebrală,
pH
neutru.
