Anne Marie Bejliu
ai
luat o fărâmă din pielea ta apoi te-ai ascuns
în
clipa creaţiei ai smuls din fărâma de piele
celula
vinovată de moarte
racul
ţi-a mulţumit apoi s-a pus pe treabă
fabrica
unul după altul uneori deodată pui
tot
tu ai mai luat o celulă şi ai aruncat-o spre cer
din
ea literele săreau strâmbe învelite în cazeum
ca
un făt te-ai ridicat
plutind
în lichidul prestabilit a fi velinţă
pentru
un început reuşit
al
răsturnărilor repetate pe care tu
le
desenai fără oprire în pântecele pământului
care
urma să-ţi fie mamă
târziu
ai înţeles că acel colaj
din
propria-ţi piele erai chiar tu
te-ai
născut. ai creat. ai murit
cu
pântecele strâns într-o mişcare a fătului
pe
care-l uitase-şi demult
între
braţele mamei de piatră
