Fărâmă de piele

Anne Marie Bejliu

ai luat o fărâmă din pielea ta apoi te-ai ascuns

în clipa creaţiei ai smuls din fărâma de piele

celula vinovată de moarte

racul ţi-a mulţumit apoi s-a pus pe treabă

fabrica unul după altul uneori deodată pui

tot tu ai mai luat o celulă şi ai aruncat-o spre cer

din ea literele săreau strâmbe învelite în cazeum

ca un făt te-ai ridicat

plutind în lichidul prestabilit a fi velinţă

pentru un început reuşit

al răsturnărilor repetate pe care tu

le desenai fără oprire în pântecele pământului

care urma să-ţi fie mamă

târziu ai înţeles că acel colaj

din propria-ţi piele erai chiar tu

te-ai născut. ai creat. ai murit

cu pântecele strâns într-o mişcare a fătului

pe care-l uitase-şi demult

între braţele mamei de piatră

Aiureli

Constantin George

Aiureli, o, frate,

O, frate al seminţiilor mele,

Al drumurilor mele neumblate,

Fără bătăi de inimă!

Te-am aşteptat la capăt,

Pe-o piatră,

Cu oboseala în ochi

Şi dorinţa încolo,

Aiureli, o, frate, aiureli;

Am îngheţat în anotimpul

Ce trece…

Cea de toate zilele

Grigore SCARLAT

Nici nu ai pornit bine la drum

Că şi îţi întorci capul –

Gest nesăbuit, de Orfeu –

De parcă ai vrea să vezi

Dacă, acolo, casa a rămas încremenită,

Aşa cum o ştiai — dintotdeauna.

Nu te va urma, fii sigur,

Piatra rămâne piatră,

Şi gardul înalt, tot mai rustic,

Ca un memento al copilăriei,

Va putrezi, fără tine.

O, ai atâtea felii de viaţă

Pe care să le consumi, în neştire,

Într-una chiar acum ţi-ai înfipt dinţii –

Tineri, de lup, de sălbăticiune –

În timp ce bătrânii abia de mai mestecă

Pâinea noastră cea de toate zilele.