Fărâmă de piele

Anne Marie Bejliu

ai luat o fărâmă din pielea ta apoi te-ai ascuns

în clipa creaţiei ai smuls din fărâma de piele

celula vinovată de moarte

racul ţi-a mulţumit apoi s-a pus pe treabă

fabrica unul după altul uneori deodată pui

tot tu ai mai luat o celulă şi ai aruncat-o spre cer

din ea literele săreau strâmbe învelite în cazeum

ca un făt te-ai ridicat

plutind în lichidul prestabilit a fi velinţă

pentru un început reuşit

al răsturnărilor repetate pe care tu

le desenai fără oprire în pântecele pământului

care urma să-ţi fie mamă

târziu ai înţeles că acel colaj

din propria-ţi piele erai chiar tu

te-ai născut. ai creat. ai murit

cu pântecele strâns într-o mişcare a fătului

pe care-l uitase-şi demult

între braţele mamei de piatră