Elena
Mititelu
pamflet
De
mic taică-meu mi-a spus,
Să-mi
măsor cu grijă nasul,
Iar
eu, pe unde m-am dus,
Cu
cei buni îmi ţineam pasul...
Anii
iată au trecut,
Mi-a
venit vremea de ras,
Timp
în care n-am ştiut,
Decât
să mă uit la nas...
În
zadar îmi spunea mama,
Să
nu mă întrec cu vasul,
Ascultam
– pândit de drama –
Începea
să-mi crească nasul...
În
club seara mă duceam,
Îmi
plăcea cum sună basul,
Doamne,
ce mai crai eram,
Nimeni
nu-mi ajungea nasul...
După
ce m-am însurat,
Cei
din jur îmi spuneau grasul,
Aveam
mofturi de bărbat
Şi
nu-mi mai cunoşteam nasul...
Toţi
mă implorau cinstit,
Ca
să las mai moale glasul,
Oare
m-au văzut tâmpit?
Şi
de ce să cobor nasul?!
Viaţa-ntreagă
m-am distrat,
Pe
unde-mi făceam popasul,
Ce-mi
spunea tata-am uitat
Şi
n-am mai măsurat nasul...
Fără
bani, bătrân, golan,
Boala
şi-a-nceput balansul,
Casa-mi
este pe maidan,
Simt
uşor că-mi pică nasul...
Ce
va fi, când n-oi mai fi...?
Cin’
mi-o face parastasul?
N-am
nevastă, nici copii,
Să-mi
pună-n ţărână nasul...
Iartă-mi,
Doamne-nvârte roata,
Măsurând-o
cu compasul,
Poate
mi se schimbă soarta...
Şi
nu mi-o mai creşte nasul!
Ca
mâine mă duc...mă duc...
Vreau
aşa...de bun rămas,
Să
nu fiţi ca mine – cuc,
S-aveţi
măsură la nas!
