Cânt de dragoste

Fábián IMRE

V

Braţele tale colan de aur la gâtul meu

eşti vlăstarul viu al inimii

în ochii tăi lumina înaltului ceresc

atât de curată te adevereşti

ca prima floare a pomului roditor

ca licărirea uleiului

ca dulcele vinului

ca făina albă a grâului

tu care eşti privirea văzând zorile

tu care eşti mâinile harnice ale zilei

tu care eşti floarea îmbobocită a serii

vei fi cheia casei mele

vei fi partea mea aprig dorită

ca mustul din teasc

ce izvorăşte-n şiroaie

aşa dezvăluie-mi tu

ceea ce-i mai bun între toate

frânge o creangă de cedru

şi atinge-mă cu frunzele ei

ca o adiere matinală de vânt

respiraţia ta peste mine

eu te ţin să stai dreaptă pe stâncă

te învăţ versetele noului cântec

ca în cătuşe cu mâinile mele îţi prind mijlocul

iar tu tot mai gingaşă te topeşti ca mierea

ochii tăi inima-ţi ale mele-s

obrazul lin se întoarce spre mine

cum apele mării mereu spre ţărm se întorc

lacome înghiţind razele dulci ale soarelui

de nu ai apă

eu îţi arăt izvorul ce te redă vieţii

când pământurile tale se uscă de secetă

eu le ud şi le pornesc spre rodire

sădim copaci împreună

şi vedea-vei pădurea crescută din ei

crengile cu frunzele lor te-or atinge

aşa cum şi rădăcinile lor se ating

braţele tale colan de aur la gâtul meu

ochii tăi şi surâsul tău

le-am scris pe tăbliţa inimii mele

ca un porumbel aproape sătul ciugulind fără grabă

nu te mai temi de mâinile care îmbie cu seminţe

în ceasuri tăcute slăveşte pe Domnul

că toate le-a întocmit atât de frumos

pe capul tău coroana-i de aur

ci tu cât poţi arunc-o mai departe

fii simplă şi despodobită ca iarba

căci eu te-oi împodobi cu săruturi

iar tu arată-te oamenilor în faţă

şi ei văzându-te s-or minuna

MĂ IERTI CĂ NU SUNT ZEU

MIRCEA TRIFU

Nu mi-ai lăsat nici o speranţă să răman,

Am fost în corpul tău un strop de sânge bun,

Te-am mângâiat cu sărutări pe pleoape,

Să doară al meu val, plecând pe ape.

Dar ţi-am lăsat cu aripi o speranţă,

Ascunde-o bine şi ţine-o în viaţă,

Când vei simţi tristeţea că iar vine,

S-o liberezi şi s-o trimiţi la mine.

Mă va găsi în peştera luminii,

Am să mă scutur de tristeţea lumii,

Şi sufletul, cu dragoste fierbinte,

Să-l spăl cu vocea ta ce-o am în minte.

Să vin şi să-mi găsesc din nou culcuşul,

Pe cobza inimii să îţi alin arcuşul,

Şi fericirea să ţi-o scot din ladă,

Să fiu din nou iubito-a ta baladă.

Să te stropesc cu milioane de săruturi,

De mine să nu poţi să te mai scuturi,

Şi să te netezesc de riduri şi de boli,

Să uiţi din a mea vrajă să te scoli.

Acestea sunt doar versuri nu blestem,

N-ai să mă vezi şi n-ai s-auzi cum gem,

De am pe buze gustul de sărat,

Mă ierţi că nu sunt zeu, ci doar bărbat.