Fábián IMRE
V
Braţele
tale colan de aur la gâtul meu
eşti
vlăstarul viu al inimii
în
ochii tăi lumina înaltului ceresc
atât
de curată te adevereşti
ca
prima floare a pomului roditor
ca
licărirea uleiului
ca
dulcele vinului
ca
făina albă a grâului
tu
care eşti privirea văzând zorile
tu
care eşti mâinile harnice ale zilei
tu
care eşti floarea îmbobocită a serii
vei
fi cheia casei mele
vei
fi partea mea aprig dorită
ca
mustul din teasc
ce
izvorăşte-n şiroaie
aşa
dezvăluie-mi tu
ceea
ce-i mai bun între toate
frânge
o creangă de cedru
şi
atinge-mă cu frunzele ei
ca
o adiere matinală de vânt
respiraţia
ta peste mine
eu
te ţin să stai dreaptă pe stâncă
te
învăţ versetele noului cântec
ca
în cătuşe cu mâinile mele îţi prind mijlocul
iar
tu tot mai gingaşă te topeşti ca mierea
ochii
tăi inima-ţi ale mele-s
obrazul
lin se întoarce spre mine
cum
apele mării mereu spre ţărm se întorc
lacome
înghiţind razele dulci ale soarelui
de
nu ai apă
eu
îţi arăt izvorul ce te redă vieţii
când
pământurile tale se uscă de secetă
eu
le ud şi le pornesc spre rodire
sădim
copaci împreună
şi
vedea-vei pădurea crescută din ei
crengile
cu frunzele lor te-or atinge
aşa
cum şi rădăcinile lor se ating
braţele
tale colan de aur la gâtul meu
ochii
tăi şi surâsul tău
le-am
scris pe tăbliţa inimii mele
ca
un porumbel aproape sătul ciugulind fără grabă
nu
te mai temi de mâinile care îmbie cu seminţe
în
ceasuri tăcute slăveşte pe Domnul
că
toate le-a întocmit atât de frumos
pe
capul tău coroana-i de aur
ci
tu cât poţi arunc-o mai departe
fii
simplă şi despodobită ca iarba
căci
eu te-oi împodobi cu săruturi
iar
tu arată-te oamenilor în faţă
şi
ei văzându-te s-or minuna
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu