Andrei Cornea
Chiar dacă sancțiunile economice vor lovi în mod egal Rusia și Occidentul, Rusia pierde și, dacă nu-și schimbă politica, în câțiva ani va ajunge într-o fundătură.
Orice buletin de știri internaționale ne arată imediat zilele, săptămânile și lunile acestea că „civilizația occidentală“ – cuprinzând azi, pe lângă UE, America de Nord, Japonia, Coreea de Sud și, poate, încă câteva țări din America Latină – este atacată simultan de doi inamici, deopotrivă de periculoși și deciși să învingă: fundamentalismul islamic, manifestat în aceste săptămâni cu o cruzime greu egalabilă de ISIS în Irak și Siria, pe de o parte, și așa-numitele „democrații neliberale“ – având acum Rusia drept vârf de atac. Primul inamic se manifestă explicit, afirmând pretenții de „reînființare a califatului“. Metodele lui sunt deschis teroriste și tacticile folosite – decapitarea unor prizonieri filmată și pusă pe un site - trebuie să conducă la capitularea psihică a adversarilor. Celălalt inamic - și mă refer la Rusia – încearcă și el să domine prin înfricoșare și intimidare. Afirmă cinic drepturi naționale împotriva dreptului internațional, introduce trupe într-un stat străin - Ucraina -, pretinzând că nu-i aparțin, minte cu nerușinare, susținând că numai ceilalți sunt vinovați și, convins că nu are niciun risc major de înfruntat din cauza descurajării nucleare, se joacă cu statul respectiv, mult mai slab, precum pisica cu șoarecele.
În pofida tuturor diferențelor dintre ei, acești doi adversari ai libertății au ceva comun: sunt, în termeni reali, slabi în comparație cu Occidentul – ceea ce însă compensează din plin prin aroganță, lăsând să se creadă că puterea lor ar fi uriașă. Beneficiind de Internet, de rețelele de socializare, de televiziuni, de agenți inflitrați și „idioți utili“, vorba lui Lenin, ei reușesc să-și proiecteze imaginea unei puteri materiale și morale implacabile, care nu poate decât câștiga în fața unui „Occident decadent“. În realitate însă, ambii inamici au o „statură“ mult mai mică decât se vede pe ecranul televizoarelor.
Despre ISIS nu e cazul aproape să mai vorbim: dacă nu ar fi alimentați cu fonduri de unele state din Golf care joacă dublu, s-ar prăbuși imediat. Fundamentalismul islamic a crescut și crește încă, precum un parazit, la intersecția dintre Occident și lumea islamică, alimentat de resentimentele majore ale unor inadaptați din ambele civilizații, care calcă în picioare o veche tradiție de toleranță și civilizație a islamului.
Rusia lui Putin, împinsă și ea de resentiment și dorință de revanșă, are desigur arme atomice, ceea ce face – din fericire aș zice – războiul dintre ea și Occident de neînchipuit. Dar în afara acestui atu, slăbiciunea ei ar trebui să fie evidentă pentru oricine: PIB-ul Rusiei, de exemplu, este doar cu puțin mai mare decât cel al Italiei – o țară cu o populație mult mai mică - și inferior celui al Braziliei, fiind de peste opt ori mai mic decât cel al Statelor Unite. Dacă am însuma PIB-ul principalelor țări din NATO (SUA, Germania, Franța, Marea Britanie, Italia, Canada), raportul dintre puterile economice însumate ale acestor state și Rusia devine 14 la 1! Comparativ, și în 1914, și în 1939, Germania era cea mai puternică economic țară din Europa. În plus, cum știe toată lumea, o mare parte a PIB-ului Rusiei este obținut din producția extractivă, mai ales petrol și gaze, ceea ce asigură acestei țări un potențial însemnat de șantaj, dar nu și o reală putere economică și tehnologică. Tehnologic vorbind, Rusia este inferioară unor țări mult mai mici, precum Coreea de Sud sau Israel.
Se va spune însă că, din pricina armelor nucleare, nu-i nimic de făcut contra Rusiei. Fals; de exemplu, sancțiunile economice pot avea un rol important, deși mulți au tendința de a le considera derizorii; adevărat, ele nu dau rezultate pe moment, nu în câteva săptămâni și nici luni. Raționamentul meu e simplu: când parteneri economici foarte inegali precum Rusia, pe de o parte, și SUA și UE, de partea cealaltă, își impun reciproc sancțiuni economice cu pierderi echivalente, cel care, pe termen ceva mai lung, are de pierdut mai mult este partenerul mai slab economic. Este ca atunci când, din două greutăți inegale, A și B, se scot greutăți egale, G; se vede ușor că raportul dintre A și B crește, nu scade. Așadar, Rusia nu poate decât pierde un război economic cu Occidentul, dar pentru aceasta trebuie să treacă un număr de ani, probabil, timp în care războiul respectiv să fie purtat în mod consecvent. Or, prin șantaj energetic, amenințări, promisiuni și propagandă, exact asta încearcă Rusia să evite, sugerând pe toate căile posibile fie că sancțiunile economice nu o vor clinti, fie că ele vor lovi în mod egal și Occidentul, oricum preocupat de consecințele crizei economice nu prea bine depășite. Or, tocmai asta spun: chiar dacă sancțiunile vor lovi în mod egal Rusia și Occidentul, Rusia pierde și, dacă nu-și schimbă politica, în câțiva ani va ajunge într-o fundătură.
Ce-i drept, mașina de propagandă rusă, moștenitoare a celei sovietice, funcționează excelent, inducând în opinia publică occidentală, așa cum spuneam, teama de un colos invincibil și sentimentul inutilității rezistenței, pregătind-o astfel pentru o capitulare rușinoasă dinaintea revizionismului rusesc, înainte ca urmările sancțiunilor economice să devină vizibile și dureroase. Să sperăm totuși că nu va fi așa. Măcar faptul că UE și-a numit drept noul ei președinte pe prim-ministrul polonez, Donald Tusk, demonstrând astfel cât de important a devenit pentru ea „Estul“, și tot este un semn încurajator că Europa începe, în sfârșit, să se trezească.
