Te mințeam

Iuri Iulian Lorincz

Privirea-ţi încremenise

undeva

într-un punct nevăzut

din albul tavanului

degetul tău 

îmi arăta un înger 

care-ți zâmbea

avea mâinile 

ochii şi respiraţia ta

te minţeam mamă că-l văd

nu voiam să te mâhnesc

spuneai

să cred în îngeri

dar ochii mei erau poarta

unei ape venite de sus

care-mi umplea trupul până la inimă

te strigam mamă

te strigam pe nume

numele tău devenise însă un înger

proba aripi

Senator ex-PSD: Ponta a fost racolat ca ofiter acoperit in '97-'98, cand era procuror

Senatorul Valer Marian, fost membru PSD, afirma ca are informatii conform carora Victor Ponta a fost racolat ca ofiter acoperit si instruit in acest sens in perioada 1997-1998, cand era procuror.

 Valer Marian

Declaratiile au fost facute intr-un interviu acordat pentru Kamikaze in contextul in care subiectul lansat de Traian Basescu este intens dezbatut in precampania electorala pentru alegerile prezidentiale.


"Primele informatii privind racolarea lui Victor Ponta de catre SIE mi-au parvenit de la un jurnalist bine documentat in domeniul serviciilor secrete, Ovidiu Ohanesian, care mi-a fost consilier parlamentar. In anii 2012 si 2013 am cautat sa obtin confirmarea acestor informatii, fapt pe care l-am reusit cu concursul a trei ofiteri care au activat, cu grade si cu functii mari, in trei servicii secrete diferite, inclusiv in SIE. Versiunea convergenta era ca Victor Ponta a fost racolat si instruit de catre generalul SIE Cornel Biris, in perioada 1997-1998, cand era procuror, si ca a fost ofiter acoperit", a declarat Valer Marian in interviul citat.


De altfel, in sedinta din 2 septembrie 2013, senatorul i-a adresat o interpelare premierului Ponta, in care i-a cerut sa ii raspunda la mai multe intrebari, inclusiv la urmatoarea: "Daca este adevarat ca, in anul 1997, in timp ce erati procuror, ati fost racolat in Serviciul de Informatii Externe (SIE) de catre generalul Cornel Biris si daca ati activat in unitatea deplin conspirata denumita 'Umbre' sau 'H'", interpelare la care nu a primit niciodata raspuns.

Misiuni in Italia?

Senatorul Valer Marian mai sustine ca Victor Ponta a avut misiuni in Italia, lucru cu care s-a laudat singur.


"Mai flecar din fire, Ponta s-a laudat ca a avut misiunea de a o monitoriza pe doamna Carla del Ponte, fost procuror antimafia, mai cunoscuta ca procuror-sef al Tribunalului Penal pentru fosta Iugoslavie. Supozitia devine plauzibila avand in vedere ca, in calitate de procuror la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Victor Ponta a participat, in perioada 2000-2001, la un curs antimafia organizat de Procuratura Nationala Anti-Mafia din Italia, fapt pe care l-a consemnat in CV-ul sau", a mai declarat senatorul Valer Marian.

Un telefon la Palatul Cotroceni?

Mai mult, acesta sustine ca ar avea informatii conform carora, "in data de 7 mai 2012, cu ocazia prezentarii sale la Palatul Cotroceni in vederea depunerii juramantului de catre primul guvern USL, primul-ministru Ponta a fost invitat de presedintele Traian Basescu intr-un birou, unde a chemat un aghiotant din SPP cu un telefon mobil deschis, pe care i l-a inmanat si la care a discutat vadit emotionat cu ofiterul de legatura din SIE pe care l-a avut in timpul misiunii sale din Italia".


"Ulterior, pana la recenta declaratie a presedintelui Traian Basescu privind calitatea de ofiter acoperit al unui serviciu secret a unui candidat la Presedintia Romaniei, nu am avut elemente noi pe aceasta tema", a mai declarat senatorul, fost procuror.

De ce a fost promovat de Adrian Nastase

Intrebat daca este de parere ca Victor Ponta si-ar fi datorat ascensiunea politica apartenentei sale la SIE, Valer Marian a raspuns: "Este foarte posibil".


"Primul contact al lui Victor Ponta cu SIE a avut loc de fapt in cursul anului 1990, cand, dupa ce a fugit de acasa la Paris si a ramas pe strazi, a fost recuperat si gazduit de Marin Bobeica, ofiter acoperit al SIE in capitala Frantei, cunoscut ca homosexual si apropiat al ex-premierului Adrian Nastase, parintele spiritual si promotorul lui Ponta in viata politica.


Asa cum se stie, in calitate de prim-ministru Adrian Nastase l-a promovat pe Victor Ponta in Guvernul Romaniei, ca sef al Corpului de Control, cu rang de secretar de stat, in 2001, si ca ministru delegat pentru Controlul Implementarii Programelor cu Finantare Internationala si Urmarirea Aplicarii Acquis-ului Comunitar in 2004, iar ca presedinte al PSD, l-a ajutat sa devina lider al organizatiei de tineret a partidului (TSD) si apoi vicepresedinte al acestuia. Alegerea oarecum surprinzatoare a lui Ponta in functia de presedinte al PSD mi-a parut si mie si altor participanti la congres drept o operatiune in care ar fi putut fi implicate servicii secrete", a mai declarat senatorul Valer Marian.


Presedintele Traian Basescu a avertizat in repetate randuri ca unul dintre candidatii la presedintia Romaniei ar fi fost ofiter acoperit al unuia dintre serviciile secrete, fara insa a da mai multe detalii.


Seful statului i-a transmis acestuia sa se retraga din cursa sau sa spuna adevarul in fata opiniei publice, pentru ca romanii sa nu aiba un presedinte care raspunde la doua "butoane" de comanda.


Klaus Iohannis si Monica Macovei au negat ca ar fi vorba despre ei, iar ACL a cerut comisie parlamentara de ancheta, idee respinsa de PSD.


La randu sau, Victor Ponta a declarat ca a fost deja verificat de servicii in calitatea sa de parlamentar si sef al Executivului, iar daca unul dintre candidati ar fi ofiter acoperit, ar merita felicitat pentru ca isi serveste tara.


SIE a trimis, miercuri, o informare catre Parlament in care se arata ca niciunul dintre candidatii la presedintie nu este la ora actuala ofiter acoperit, fara a se referi insa si la trecut.


Momentul iesirii din serviciu in cazul unui ofiter sub acoperire reprezinta secret de stat, informatia neputand fi data publicitatii.


Conform statutului magistratilor, un procuror sau un judecator nu avea voie in 1997 sa fie ofiter acoperit.

Sarbu:
"Eu am zis ca e un fost ofiter acoperit sau ofiter acoperit. (...) Ar putea fi niste probleme daca ai fost cumva in incompatibilitate, sa fi fost angajat in justitie la acea vreme, toti fac trimitere la legea 303 din 2004, care a stabilit incompatibilitati, dar legea 92/1992 avea o prevedere expresa pentru procurori si judecatori ca nu pot fi ofiteri acoperiti", a declarat miercuri seara presedintele Traian Basescu, la doar cateva ore dupa ce Victor Ponta si-a inscris, primul, candidatura la Biroul Electoral Central. 

ARD CANDELA IUBIRII SA-TI LUMINEZE CALEA

Loredana Vitelaru Nicoleta

 Se pierd pașii prin frunzele tăcute 

 Cuvintele se-nălța cu adieri de vânt 

 Se sting chemările ce doar în noapte 

 Le auzeam într-una răsunând. 

 Mor vise ce le așteptăm să vina 

 Și se ucid sub pleoape multe lacrimi 

 Într-un decor prea sumbru se adună 

 Și alte vise în care ne-am iubit în pătimi. 

 Ard candelă iubirii să lumineze calea 

 De tu mă strigi și-or rătăci în bezne 

 Cuvintele prea sfinte, a ta chemarea 

 Le-aștept în ceas de noapte cu parfum de frezie. 

 Te-aud strigând, când ochi-mi dorm în gânduri 

 Și tot privesc spre chipul tău departe, 

 Răsuna glasul tău în nenumărate rânduri 

 Și mă trezesc îndată, privirile-s deșarte. 

 Strigă-mă încet, să poți opri și timpul 

 S-adun, până ce zorii se vor trezi din nou 

 Cuvintele și pașii și să-mi trezești și gândul 

 Să văd, s-aud de ești și-mi strigi numele meu. 

 Trezește-mă-n simțiri și ochii mi-i deschide 

 Chiar de-ai venit în grabă și-n umbră te ascunzi 

 Eu te-am strigăt în vise, tu noaptea nu-mi închide 

 Să încropim iubirea, în ea să te afunzi. 

Marele cutremur

Dan Cristian Turturica

Autodeconspirarea ca ofițer acoperit de armată a lui Robert Turcescu este doar ultimul dintr-o serie de evenimente care demonstrează că plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni va fi însoțită de un cutremur de proporții.

Ce nu știm încă este dacă gestul fără precedent și periculos al jurnalistului de la B1, dar mai ales celelalte întâmplări șocante din ultima vreme sunt doar începutul unui scandal care va schimba soarta alegerilor prezidențiale. Și dacă, în urma sa, țara va ieși întărită sau se va alege praful de tot ce s-a construit în ultimii ani.

Nu cred că Robert Turcescu este victima unei psihoze mistice și nici nu cred că și-a propus să se sinucidă profesional. Cred în autenticitatea dezvăluirilor pe care le-a lansat, dar și în apetența sa pentru teatralitate, care l-a făcut un moderat de mare succes. Sunt convins și că există riscuri majore pe care afirmațiile sale le proiectează asupra reputației unei instituții vitale. De aceea, înainte de a analiza motivele și consecințele deconspirării sale, voi aștepta să văd ce va face în continuare și cum vor răspunde cei implicați.

Până atunci, voi diseca un alt eveniment, mult mai grav, consumat săptămâna trecută și care indică riguros un potențial drum spre dezastru al României: a doua lovitură devastatoare dată de Curtea Constituțională, cu Daniel Morar vârf de lance, serviciilor de informații, parchetelor și poliției.

Ce poate fi mai grav decât alegerea unui președinte precum Victor Ponta, care a demonstrat cu fapte că este dispus să demoleze statul de drept, încălcând brutal regulile democratice și punând în pericol parcursul prooccidental al României, dacă asta îi servește interesele politice? Alegerea unui astfel de președinte suprapusă pe distrugerea coaliției interinstituționale care a zădărnicit puciul parlamentar din 2012, care a împiedicat subjugarea DNA, care a deraiat complotul din „marțea neagră“ și care a început epurarea cu forța a clasei politice!

Consecințele unui derapaj electoral cataclismic pot fi atenuate doar de către un stat ferm, format din instituții puternice. Cu o singură condiție: instituțiile vitale să continue să fie la fel de angajate ca în ultimii ani, la fel de capabile și dornice să facă front comun împotriva asaltului neîntrerupt al politicienilor corupți împotriva statului de drept, a regulilor democratice, a economiei de piață și a orientării strategice transatlantice.

***

Venirea la putere a unui om politic care să manifeste un dispreț total față de acești parametri de normalitate ar fi un eveniment profund negativ. Dar nu fatal, câtă vreme vor exista coeziune și curaj printre cei care, folosind o gamă largă de instrumente și tactici, îi pot izola, pe el și pe aliații săi naturali, fie la Cotroceni, fie în poziții minore în PSD.

Dacă acest front defensiv interinstituțional, care a protejat și până acum statul, în bună măsură, de acțiunile tuturor politicienilor nocivi, nu doar de pesediști, se rupe, nu e nevoie neapărat de un Ponta la Cotroceni ca să facă țăndări fragilul echilibru câștigat în al doilea mandat al lui Traian Băsescu, uneori chiar și împotriva sa.

Sunt pline și PDL, și PNL, și UDMR de oameni cel puțin la fel de periculoși ca Ponta, dacă nu chiar mai periculoși, având în vedere că sunt mult mai profunzi și profesioniști în planurile lor de a conserva privilegiile clasei din care fac parte.

În mod straniu, dar cât se poate de evident, un semnal alarmant că frontul interinstituțional care a garantat până acum stabilitatea și evoluția României este pe cale să se destrame sub presiunea unei lupte politice paroxistice a fost dat de Curtea Constituțională, prin deciziile luate în iulie și săptămâna trecută împotriva Legii „Big Brother“ și a legii care instituia obligativitatea furnizării datelor de identificare pentru cumpărarea cartelelor telefonice preplătite.

Aparent, verdictele de neconstituționalitate date de CCR în cazul celor două legi sunt victorii istorice pe frontul apărării libertății și drepturilor civile. Poate de aceea au fost salutate cu entuziasm egal de site-ul portavoce al mafiei din justiție („lovitură pentru statul polițienesc!“), de ONG-urile suspect de tolerante cu Antenele lui Voiculescu și de cele care girează protestele anti-gaze de șist, dar și de media care sprijină cu bună-credință lupta anticorupție și crede sincer că serviciile de informații reprezintă punți solide de legătură cu partenerii strategici.

În realitate, cele două verdicte ale CCR reprezintă, în primul rând, lovituri sub centură date ofițerilor de informații, procurorilor (unii dintre ei, foști colegi cu Daniel Morar) și polițiștilor. Atât de devastatoare sunt efectele deciziilor Curții asupra activității celor menționați mai sus, atât de disproporționată este duritatea soluției găsite în raport cu neajunsurile reale ale legilor desființate, atât de simplu era de evitat de către magistrații CCR blocarea totală, pe termen lung, a folosirii unor instrumente de lucru devenite vitale pentru investigatori ca urmare a progresului tehnologic, încât este imposibil ca la mijloc să fie vorba de o imensă eroare inocentă. Au fost decizii deliberat îndreptate împotriva serviciilor de informații, a procurorilor și a polițiștilor. Credeți că sunt cuvinte prea dure? Judecați faptele.

Consecințele. În primul rând, ele sunt legate de respingerea Legii „Big Brother“, cea care autoriza accesarea, în anumite condiții, bine specificate, a datelor de trafic vechi de cel mult șase luni – cine pe cine a apelat, durata convorbirii, locația. Doi: aceste date de trafic puteau fi cerute de la operatorii de telefonie mobilă atât de organele judiciare (procurori și polițiști), cât și de ofițerii de informații, pentru cazurile care vizau siguranța națională.

Declararea ca neconstituțională a Legii „Big Brother“ diminuează considerabil capacitatea ambelor categorii de a se achita de răspunderi. De ce? Pentru că investigarea a numeroase tipuri de infracțiuni și de amenințări teroriste începe fix cu analiza datelor de trafic ale suspecților sau ale victimelor. De ce? Pentru că este mult mai rapid să construiești o pistă de pornire prin îngustarea ariei de căutare sau prin formarea unui prim cerc de suspecți. Reiau ce am scris acum trei luni:

„(…) În Marea Britanie, de pildă, nu mai puțin de 93% din investigațiile curente ale instituțiilor care se ocupă de apărarea legii și de protejarea siguranței naționale includ și analize ale datelor de trafic privind comunicațiile electronice. De ce atât de mult? Pentru că, deși Legea «Big Brother» s-a născut ca răspuns la amenințarea teroristă, ea a devenit în timp un instrument eficient și în lupta cu formele grave ale criminalității cotidiene.

A devenit o practică de rutină ca un criminal, sau un hoț, sau un violator să fie prins cu ajutorul datelor de trafic. De multe ori este suficient să fie analizate listele cu convorbiri telefonice efectuate în intervalul de timp și din locul unde s-a produs fapta pentru a descoperi apelurile suspecte și, prin audierea persoanelor sunate, să se ajungă la infractor. Din păcate, fără termenul minim de șase luni impus de Directivă operatorilor de telefonie mobilă pentru a păstra aceste informații, mulți vinovați ar scăpa. De ce?

Pentru că investigatorii nu știu întotdeauna din prima clipă, cu precizie, nici locul, nici momentul comiterii infracțiunii. De multe ori, acestea sunt cunoscute după luni de zile de investigații și doar atunci se pot căuta datele de trafic relevante. Iar acest lucru este valabil nu doar în Marea Britanie, ci și în România, unde mulți vinovați au ajuns după gratii, iar unele tentative de atacuri teroriste au fost dejucate cu ajutorul informațiilor furnizate, legal, de companiile de telecomunicații…“

Astăzi, din cauza verdictului CCR, investigatorul unui caz de dispariție, de exemplu, nu poate folosi o informație extrem de utilă, cum ar fi de unde și cui a dat persoana respectivă ultimul telefon înainte de a dispărea. Pentru că, incredibil, CCR a găsit de cuviință să menționeze explicit că nici măcar informațiile pe care compania de telefonie mobilă le ține pentru cazurile în care un abonat contestă factura nu pot fi furnizate celor ce investighează un caz de dispariție sau alte tipuri de infracțiuni.

„(…) Organele judiciare şi cele cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale nu au temei legal şi constituţional nici pentru accesarea şi utilizarea datelor reţinute de către furnizori pentru facturare, plăţi pentru interconectare ori în alte scopuri comerciale, pe care să le folosească în cadrul activităţilor de prevenire, de cercetare, de descoperire şi de urmărire penală a infracţiunilor grave sau pentru rezolvarea cauzelor cu persoane dispărute ori pentru punerea în executare a unui mandat de arestare sau de executare a pedepsei…“, se scrie la punctul 79 din motivarea Deciziei 440 din 8 iulie a Curții Constituționale, redactată de Daniel Morar, raportorul acestui caz.

Am înțeles, Curtea are ce are cu suspiciunile privind potențialele abuzuri ale serviciilor de informații, dar care sunt riscurile cu investigațiile privind persoanele dispărute? Unde este încălcarea libertăților individuale aici? Cu atât mai mult cu cât, pentru a cere date de trafic într-un astfel de dosar, polițistul sau procurorul oricum trebuie să obțină aprobare de la un judecător, care poate stabili singur dacă informațiile ce se vor obținute de la compania de telefonie mobilă sunt relevante și importante pentru rezolvarea cazului!

Consecințele asupra serviciilor de informații, suspecții de serviciu în ochii apărătorii drepturilor omului, sunt la fel de drastice. Aproape toate investigațiile care țin de lupta antiteroristă folosesc la un moment dat și date de trafic.

Sigur că pentru adepții teoriei conspirației astfel de informații nu sunt decât minciuni și manipulări, dar cifrele prezentate de Georgian Pop, președintele Comisiei parlamentare de control a SRI, sunt cât se poate de reale și edificatoare: „În momentul de faţă, în Orientul Apropiat, în aşa-zisul teritoriu islamic există milioane de cartele cumpărate cu sacoşa din România şi duse în acele teritorii. Deci grupările teroriste din Orientul Apropiat şi din nordul Africii utilizează cartele cumpărate din România pentru comunicaţii...“.

Ce înseamnă asta? Că dacă o asemenea cartelă este folosită în operațiuni teroriste și ni se solicită informații despre activitatea înregistrată pe ea, nu doar că SRI nu poate oferi numele cumpărătorului, dar nici măcar ce numere a apelat sau de pe care a fost apelat, sau locația apelurilor. Vi se pare un inconvenient minor? Nu este.

Laudele constante pe care serviciile românești le primesc de la partenerii străini se bazează masiv pe promptitudinea și eficiența unor asemenea comunicări. Schimbul permanent și masiv de informații cu aliații din NATO, dar nu numai, dă și el consistență apartenenței noastre la spațiul european și nord-atlantic. Iar astfel de informații vizează din ce în ce mai mult, din cauza evoluției tehnologice, comunicațiile electronice și traficul de date.

Același comentariu este valabil și când vine vorba de contraspionaj sau atacuri cibernetice. Un virus trimis de pe un telefon mobil, folosit o singură dată, cu o cartelă preplătită nouă, folosită și ea tot pentru un singur apel, din România, nu lasă astăzi nici o urmă, din cauza deciziei Curții Constituționale. De ce? Pentru că, prin verdictul Curții, operatorilor de telefonie mobilă nu li se interzice explicit doar oferirea accesului la datele păstrate până acum, ci și stocarea informațiilor de trafic precum locația, care nu ține de necesitățile comerciale ale companiei.

„(…) Furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului nu mai au nici obligaţia, dar nici posibilitatea legală de a reţine anumite date generate sau prelucrate în cadrul activităţii lor şi de a le pune la dispoziţia organelor judiciare şi ale celor cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale…“

Foarte stranie inițiativa magistratului CCR care a avut scrupulozitatea de a specifica cât se poate de detaliat interdicțiile care decurg din această hotărâre! În aproape toate celelalte motivări date de-a lungul vremii de Curte, raportorii s-au mulțumit să spună că anumite articole, sau legea în întregul ei, nu sunt aliniate Constituției și că trebuie modificate, dar nu au găsit că este imperativ să sublinieze și consecințele ce decurg de aici, deoarece erau subînțelese, ca urmare a dispariției temeiului legal.

Duritatea nejustificată a verdictului CCR. Cel mai des argument invocat în motivarea deciziei de respingere a Legii „Big Brother“ este decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene din 8 aprilie. Din păcate, CCR a trecut foarte rapid peste elementele din decizia CJUE care ar fi îndreptățit-o să dea un verdict mai nuanțat, care să nu afecteze activitatea ofițerilor de informații, a procurorilor și a polițiștilor.

Primul: decizia CJUE menționează clar că directiva europeană care a inspirat legile „Big Brother“ pe tot continentul nu este de natură să aducă atingere substanței dreptului fundamental la respectarea vieții private, deoarece nu permite cunoașterea conținutului convorbirilor. Al doilea: aceeași decizie recunoaște ceea ce detaliam mai sus – că răspunde nevoii de combatere a infracțiunilor grave.

Mai mult, la scurt timp după comunicarea deciziei CJUE, comisarul european Cecilia Malmström a venit cu precizarea că aceasta nu duce la invalidarea legilor naționale în materie, care pot rămâne în vigoare „în funcție de evaluarea națională“.

Acestea sunt, de fapt, și motivele pentru care premierul britanic, David Cameron, a ieșit la scurt timp după anunțarea deciziei și a declarat că pentru Marea Britanie stocarea datelor de trafic este vitală din perspectiva protejării siguranței cetățenilor din țara sa. Nu foarte voalat, a mai sugerat și un adevăr de bun-simț. Dacă în țara sa va mai avea loc un atentat precum cel de la Londra, din 2005, nu CJUE va fi socotit responsabil, ci el.

Din păcate, și CCR gândește la fel. Pentru orice efect negativ al deciziilor sale nu Daniel Morar sau ceilalți magistrați constituționali vor fi considerați responsabili, ci șefii instituțiilor de apărare a legii și a siguranței naționale. De aceea, probabil, în motivarea privind Legea „Big Brother“, CCR și-a trecut în palmares o premieră. După cum a remarcat șeful DNA, Laura Codruța Kövesi, „motivarea este extrem de amplă, merge foarte mult în detaliu, chiar până la elemente de cum magistrații trebuie sau nu să folosească probe“.

Practic, prin interzicerea folosirii datelor de trafic, CCR legiferează împotriva Codului de Procedură Penală, care permite administrarea oricărui tip de probă. Concret, în timp ce un procuror are voie să percheziționeze conținutul computerului unui suspect, adică să scotocească prin mii de fișiere personale, invadându-i total spațiul privat, CCR consideră că procurorul nu are voie să-i umble prin datele de trafic, deoarece îi încalcă dreptul la viață privată. Deși, la ambele nu ar avea acces decât după ce un judecător și-ar da aprobarea.

Cum puteau fi evitate efectele nedorite ale unei decizii de neconstituționalitate? Foarte simplu! Declarând neconstituționale doar câteva articole din cele două legi, cele care cu adevărat ridică semne de întrebare.

Președintele CCR, Augustin Zegrean, a spus săptămâna trecută un mare neadevăr. Căruia, dacă nu ar exista dubiul unei proaste informări, i-am putea spune direct o mare minciună.

În răfuiala sa cu cei ce i-au spus că va trebui să-și asume consecințele deciziei Curții pe care o conduce, a declarat că Legea 82/2012 nu este cu nimic diferită de anterioara Lege „Big Brother“, prima care a fost declarată neconstituțională. Ceea ce nu este adevărat. Trecând peste faptul că Legea 82 nu ar fi primit avizul Consiliului Legislativ al Parlamentului dacă ar fi fost la fel cu cea declarată neconstituțională, iată două schimbări fundamentale introduse în a doua lege, în urma observațiilor Curții.

În prima variantă, organele judiciare putea obține date de trafic cu aprobarea unui procuror. În cea de-a doua lege, s-a introdus obligativitatea obținerii unui mandat de la judecător, considerat ca fiind un magistrat cu adevărat independent. De asemenea, în a doua lege a fost introdus un alt element de siguranță extrem de important: semnătura electronică pe fluxul de aprobări. Poate domnul Zegrean a uitat. Sau poate s-a bazat prea mult pe ce i-a spus colegul care a condus ofensiva împotriva celor două legi.

CCR avea varianta de a cere schimbarea Legii „Big Brother“ în punctul ei cu adevărat nevralgic: serviciile de informații nu sunt obligate să ceară mandat de la judecător pentru a solicita datele de trafic, așa cum sunt obligate când cer mandate de ascultare. Dacă făcea acest lucru, declarând neconstituțională doar prevederea care nu impunea obligativitatea mandatului de la judecător, poate ar fi avut surpriza să constate că nici George Maior, șeful SRI, și poate nici un alt șef de instituție nu ar fi scos un cuvânt după decizia Curții.

Care ar fi fost avantajul declarării ca neconstituțional a unui singur articol de lege? Unul imens. Parlamentul ar fi fost capabil să modifice acel articol în cele 45 de zile pe care Curtea le dă ca termen de grație pentru îndreptarea erorii. În plină campanie electorală, șansele de a trece o nouă lege, atât de controversată, erau din start zero. De aici vidul legislativ, de aici protestele apăsate ale SRI, DNA, MAI.

De aici și nota personală pe care au avut-o unele declarații referitoare la atitudinea lui Daniel Morar, fostul șef al DNA, un procuror de excepție, care știe precis ce efecte devastatoare va avea poziția sa ca raportor al CCR pe cele două legi asupra muncii unor oameni din SRI, DNA și poliție cu care, ani de-a rândul, a făcut echipă. Implicarea sa a fost interpretată personal pentru că pare să conțină sâmburele de frustrare și resentiment născut atunci când i s-a spus că nu poate fi susținut în poziția de procuror general.

Daniel Morar, un profesionist desăvârșit, ale cărui contribuții la lupta anticorupție sunt incontestabile, are numeroase motive să se uite înapoi cu mânie spre momentul ratării funcției de procuror general. Și la contextul politic care a generat acel eșec. Dar, după cum spunea Oana Schmidt-Hăineală, membru CSM, într-un interviu acordat recent „României libere“, „justiția nu trebuie privită într-o cheie politică pentru că nici judecătorii, nici procurorii nu gândesc în astfel de paradigmă atunci când iau decizii în dosarele pe care le au pe masă“. Și nici ofițerii de informații din noua generație, pentru care respectarea legii este o condiție esențială a muncii lor.

Toți acești oameni sunt consternați de deciziile Curții Constituționale, care îi împiedică să folosească instrumentele tehnologice avansate pentru a-și face meseria. Cu toții se simt pedepsiți și suspectați pe nedrept. Cu toții știu că, indiferent dacă frustrările lor sunt sută la sută justificate, este inadmisibil ca ele să pună în pericol siguranța națională a României. Aceasta este o linie roșie cel puțin la fel de clară precum independența justiției. Cine o trece devine agresorul României, cu nimic mai bun decât Cătălin Voicu, Adrian Năstase, Sorin Ovidiu Vîntu, Dan Voiculescu, și ne periclitează viitorul.

Nu doar alianța interinstituțională riscă să se fisureze, ci și cea a jurnaliștilor care luptă de mult împreună împotriva abuzurilor politicienilor. Jurnaliști care au strigat ca din gură de șarpe, ca și mine, pe bună de dreptate, împotriva încercărilor de a bloca folosirea interceptărilor SRI în dosarele anticorupție acum spun că temerile CCR față de posibile abuzuri în colectarea datelor de trafic sunt justificate.

Dacă sunt justificate, atunci să ceară rezolvarea problemelor esențiale și într-un mod care să nu creeze un vid legislativ fără precedent!

Aceiași jurnaliști au sesizat jocul periculos făcut de Traian Băsescu prin anunțul că va devoala ofițerii acoperiți și au argumentat, din nou pe bună dreptate, că asemenea declarații lovesc în credibilitatea serviciilor de informații, credibilitate construită cu greu și confirmată de parteneriatele externe.

Nu cumva și aici e un pic de schizofrenie? Ori sunt de încredere, în ochii noștri, dar și ai partenerilor, și și-au dovedit eficiența în lupta anticorupție, ori sunt suspecte de abuz și trebuie luate măsuri drastice împotriva lor, inclusiv prin suspendarea folosirii unui instrument vital de culegere de informații și analiză.

Nu putem în același timp și să avem încredere în ele, dar și să le suspectăm că încalcă grav și masiv legea! Dacă avem încredere în ele că prin obținerea de la judecător a mandatelor de interceptare se pot evita abuzurile, atunci aceeași normă să li se impună și pentru datele de trafic.

Nu mă aștept de la Victor Ponta să își dovedească concret sprijinul pentru oamenii legii (ca fost procuror) și față de ofițerii de informații (ca beneficiar al muncii lor). Dacă s-ar fi simțit în mod real atașat de această comunitate, Guvernul său și-ar fi făcut treaba și ar fi trimis măcar un punct de vedere la CCR. Dacă s-ar simți obligat să îndrepte o eroare, și-ar pune partidul de marionete să voteze rapid o nouă lege. Nu o s-o facă, iar asta ar trebui să fie un avertisment serios pentru toți cei ce îl sprijină!


Mă aștept însă ca oamenii care au lucrat împreună în anii trecuți, ca o echipă, și chiar au lăsat ceva în urma lor să înțeleagă că România are nevoie mai mult ca niciodată de profesionalismul și buna lor credință. Fără efortul lor, statul nu va rezista nici asaltului politicienilor, nici amenințărilor externe. Un stat care va face implozie la scurt timp după alegerea noului președinte, sub presiunea conflictelor interne, ne garantează un viitor negru.

Conjugarea despărțirii

Ioan Sabin Pop

De-i mințită, cu vorbe-nșelătoare,

Mai poate ea, în numele iubirii,

Să simtă-n trup,-n gând,-n vis candoare

Când bate ceasul, ora despărțirii?

De-i condamnată, fără de scăpare,

Mai poate ea, în numele iubirii,

Să simtă-n trup,-n gând,-n vis iertare

Când bate ceasul, ora despărțirii?

De-i părăsită, chiar fără de vină,

Mai poate ea, în numele iubirii,

Să simtă-n trup,-n gând,-n vis lumină

Când bate ceasul, ora despărțirii?

De se conjugă astfel legea firii

Și bate ceasul ora despărțirii,

Ea, mai poate, în numele iubirii,

Să moară blând, cum mor și trandafirii!

Naţional-anarhismul, doctrina din spatele mişcărilor autonomiste?

Cristian Unteanu

Extrem de posibil ca aceasta să fie una dintre sursele profunde, disipate acum într-o serie întreagă de mesaje aparent foarte corect politice care motivează, argumentează şi întăresc în ritm uluitor de rapid ceea ce ameninţă să devină o problemă europeană mai gravă şi mai amplă decât s-a crezut: revendicările de autonomie şi independenţă.


"Mişcare politică ce încearcă să împace poziţiile anarhiste privind refuzul capitalismului şi al organizării statale cu naţionalismul şi chiar, în unele cazuri, cu "separatismul rasial". Îşi are rădăcinile intelectuale în scrierile lui Julius Evola şi ale neonazistului Francis Parker Yockey şi numără, printre sursele sale de inspiraţie, pe Pierre-Joseph Proudhon, Mihail Bakunin, Piotr Kropotkin, Leon Tolstoi, Murray Bookhin, Richard Pierre Darre, Max Stirner, Robert Dun, Otto Strasser". (Sursa:Wikipedia) 


O definiţie care are meritul de a fi cât se poate de generală şi neutră, dar indicând, totdată, eclectismul surselor, celor cărora, de la începutul anilor '90, li se adaugă nuanţe succesive de radicalizare prin mesajele transmise de câţiva dintre cei mai importanţi teoreticieni, Hans Cany, Richard Hunt şi, poate cel mai relevant dintre toţi,Troy Southgate.

Ideea cea mai interesantă - şi care face acum prozeliţi extrem de activi - este că "operaţiunea de refuz" a ordinii stabilite, a oricărei ordini formalizate într-o formulă administrativ-statală (ideee general acceptată de anarhismul clasic) trebuie să fie urmată de o reordonare de spaţii bazată pe ideea formării de comunităţi independente, autonome.  


Este vorba despre adevărate "zone autonome" sau "regiuni autonome" care să trăiască conform propriilor lor reguli şi supuse propriilor lor instanţe juridice, administrative, etc. De aici, evident, se ajunge foarte uşor la principiul constituirii acestor comunităţi autonome pe principiul apartenenţei etnice considerată a fi cel mai important factor de identificare exprimat prin identitatea culturală unică a grupului respectiv.

Mare atenţie, în contextul evenimentelor de acum, la mesajul transmis de Southgate şi devenit acum argument ideologic major al mişcărilor autonomiste şi independentiste: 

"Nu susţinem naţionalismul în sensul în care am susţine conceptul de Stat-Naţiune. Dar, realist vorbind, aceia dintre noi care trăiesc în Europa au rădăcini-etno-culturale indo-europene şi, în consecinţă, sunt depozitarii unei moşteniri etno-culturale mult mai largi şi care cu prinde nu doar Europa, dar şi unele ţări precum India, Iran,,etc. Componenta «naţionalistă» a termenului «naţional -anarhism» poate fi interpretat în termeni mult mai generali şi, în mod cert, foarte departe de conceptele depăşite care derivă din doctrinele imperialiste ale sec.al XIX-lea. În consecinţă, atunci când vorbim despre naţionalitate, ne referim la implicaţiile sale tribale şi/sau organice. Concepţia noastră privind cuvântul «naţional» nu se raportează deci la un teritoriu,ci la o identitate etno-culturală în mod natural inerentă fiecărui popor precum şi alegerii culturale făcute de fiecare individ. Ideea noastră de «naţiune» nu se raportează deci la o entitate politică (statală) ci la o entitate CULTURALĂ (sau ento-culturală)...Concepţia noastră privind termenul de "naţional" nu trimite la un teritoriu, ci la identitatea rasială care este o faţetă naturală a existenţei fiecărui popor".

Cum oare se vor naşte oare comunităţile autonome şi independente? Răspunsurile variază în funcţie de multitudinea de grupuri care activează în cadrul acestei mişcări dar, prioritar, există două puncte de vedere. 


Primul, non-violent, vorbeşte despre nevoia învăţării şi folosirii din plin a tuturor posibilităţilor oferite de sistemele democraţiei în scopul de a proceda, în final, la referendumuri regionale sau la consultări populare care să consfinţească dorinţa populară de a schima regulile existente şi de a pune statul respectiv în faţa unei situaţii ultimative la care, tot din cauza democraţiei, nu poate recurge la formule dure de represiune. 


A doua şcoală de gândire, mult mai aproape de tradiţia pură a anarhismului original, spune că, încă de la început, trebuie să existe pregătite mijloacele militare de a prelua puterea sau/şi de a reacţiona în cazul unei intervenţii a statului. Priviţi această imagine postată pe un site foarte cunoscut al naţional-anarhiştilor şi reflectaţi, vă rog, la multitudinea de organizaţii paramilitare existente acum în Europa, unele chiar foarte aproape de noi, gata să sprijine dorinţe de separatism, autonomie şi independenţă.

Ajungem, deci, la chestiunea esenţială, cea care defineşte naţional-anarhismul modern: introducerea criteriului etnic drept formulă ultimă de definire a identităţii unui spaţiu pentru care se cere autonomie, pentru care se propune o formulă oarecare de separatism care să ducă în final spre independenţă sau, în funcţie de caz, înspre alipirea la un alt teritoriu, pur etnic, etno-cultural identic cu cel separatist. 


Exact opusul ideii înspre care doreşte să se îndrepte Europa, reînviind unul dintre cele mai teribile coşmaruri ale celui de-Al Doilea Război Mondial şi deschizând, în imediat, porţile spre un infern populat de perspectiv mişcărilor de "curăţire etnică". 


Din nefericire pentru noi toţi, nu mai este vorba, demult, doar despre scrieri teoretice care să fi inspirat indivizi izolaţi sau grupări marginale şi irelevante. Vorbim despre o mişcare perfect structurată ideologic care beneficiază de o difuzare largă şi foarte profesinist făcută pe internet, dar şi despre grupări operative, peste tot în lume, foarte bine organizate şi antrenate, un exemplu în acest sens constituindu-l forţele paramiliatre ale "Frăţei albe" din SUA sau cele ale "Gărzii Maghiare".... 


Apariţia şi dezvoltarea acestui tip de mişcări inspirate direct sau indirect de ideologia naţional-anarhismului a ajuns să devină o mare problemă în măsura în care, iarăşi foarte aproape de noi, tocmai pe aceste criterii se nasc republici separatiste, se redesenează graniţe prin preluarea de către un stat a unor zone ce şi-au proclamat independenţa tocmai pe criteriul majoritar-etnic. 


Suntem la un foarte serios moment de răscruce în care noi, nimeni alţii, va trebui să decidem nivelul de seriozitate cu care tratăm acest tip de probleme. Pentru că, în definitiv, este vorba nu numai despre noi, ci despre formula pe care o alegem pentru definirea prezenţei noastre într-o Europă care să fie una a bunăstării şi succesului comun, a unei identităţi europene reale bazate pe înţelepciunea unor generaţii care au avut ce învăţa din lecţiile mai vachi sau mai noi ale istoriei. Exemplul tragediei din fosta Iugoslavie este cea mai apropiată amintire, Ucraina îşi trăieşte acum tragedia care poate duce la separarea de facto a unei părţi a ţării. 

Concluzia? Iată poziţia unui cercetător australian, Spencer Sunshine, în articolul său National Anarchism: Rebranding Fascism: 

"Primejdia pe care o reprezintă Naţional-Anarhiştii nu stă în puterea lor politică marginală, ci în modul în care construiesc un nou mod absolut inovator prin care grupările fasciste îşi pot modifica aparenţa, reformulându-şi într-un mod nou revendicările clasice. Au abandonat multe dintre practicile mai vechi ale fascismului - inclusiv folosirea referinţelor evidente neonaziste - sau a celor provenite din cultura celor de la skinheads....Referinţele lor culturale de acum înglobează zona muzicii neo-folk şi gotice, ceea ce dă un aer sofisticat, totalmente diferit de subcultura băieţilor de la skinheads. Au abandonat orice referire directă la doctrinele lui Hitler sau Mussolini, adesea supunând că nu sunt deloc  «fascişti»...Asemenea celor din extrema dreaptă europeană, adaptează în propriul folos o critică sofisticată a realităţii, de sorgine stângistă, de acolo de unde îşi extreg simbolurile şi orientarea culturală, oferind adesea separatismul rasial drept soluţie pentru toate problemele..." . 


Noi ştim să spunem ce vrem? Oricum, să nu ne dorim ca ceea ce se petrece acum să dea dreptate unuia dintre îndemnurile-slogan celebre ale naţional-anarhismului: "welcome to reality!". 



Să nu fie, cum ar vrea unii, o realitate a Europei triburilor autonome şi independente.

Doar o nălucire

Luiza-Adriana Grama

Risipitoare sunt, e-adevărat

 Dar risipind, mai mult am adunat

 Şi-n loc să cad eu doar m-am ridicat

 Şi-am învăţat c-a plânge nu-i păcat.

 Mă faci să plâng, şi-am zâmbet în privire

 Tu crezi că-s vis...sunt doar o nălucire...