TEODORA POPESCU
Merg pe un drum abandonată de timp
Într-un alt univers cuvintele-s ca vântul
Şi mintea mea este ca un vortex
În gândire şi amintiri se răsucesc şi ciocnesc.
Un strigăt din inimă, un strigat de sânge
Dintr-o inimă ce trăieşte în urma erorilor
Înjunghiată şi amăgită de pretexte false
Citesc dragostea în suspensii în gesturi de cuvinte.
Închid ochii şi-mi urăsc frumuseţea
Destinu-i prea crud şi nemilos
Dorind să-l am ca prieten
Pe frisoane de iarnă şi fraze de eternitate.
Eşti deja o pagină ruptă din viaţă mea
Nopţile, zilele pierdute în raţiunea lor,
În foşnetul de neglijenţă şi condamnate
Speranţele mele pierdute de mâinile tale.
E o poveste care se va sfârşi
Eu nu sunt nici manechin şi nici jucărie
Şi viată mea nu este o schiţă fără rost
Şi am să mă dau afară... de şi din tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu