sâmbătă, 11 octombrie 2014

Articol de prisos pentru nătărăii care prisosesc


Threedots




Motto
Votantul care înţelege nu va conta şi votantul care va conta nu înţelege.

Dragi nătărăi pesedisto-pontişti şi alţi susţinători, partizani, apărători, sprijinitori, întreţinători, suporteri, adepţi etc. ai propăşirii mişcării de largă cuprindere naţională şi duhoare politică pestilenţială (cunoscută îndeobşte sub numele de psd), rândurile de mai jos vi se adresează.

Vi se adresează nu cu speranţa că aţi fi în stare să înţelegeţi ceva, ci cu convingerea că teoria evoluţionistă este totuşi viabilă şi că la un moment dat, ca urmare a utilizării în exces a insuficienţei intelectuale pe care o posedaţi din plin, vă veţi îndrepta spre dispariţia ca şi masă votantă înzestrată la capătul unui membru cu o ştampilă care decide soarta altor nefericiţi, mai dotaţi intelectual, dar a căror vină capitală este că împart acelaşi areal geo-politic cu voi.

În rândurile de mai jos, dragi nătărăi, voi aborda lapidar (ca să va scurtez chinul pentru că durerea de cap, cauzată de efortul inutil de-a înţelege ceva, vă va copleşi de la primele rânduri) o problemă actuală şi anume „Rectificarea bugetară”.

Bugetul, aşa mai pe înţelesul vostru, este un fel de listă cu venituri şi cheltuieli.Cum ar veni adică, pe de o parte “decât” banii primiţi degeaba de la stat ca bugetari lătrău’ prăpădiţi, care tăiaţi frunză la câini sau asistaţi social şi pe de altă parte cât cheltuiţi pe bere, şaorma, seminţe, sau (cu chinuri mari) pe o maşină nouă să moară Popeștii de la doi de ciudă, că ei au maşină la mâna doua. Ăsta ar fi bugetul familiei.

Cam la fel se petrece şi la nivel de ţară, dragi nătărăi. Vine guvernul şi pune grămadă pe o coloana a listei banii care vin de la taxe, impozite, biruri, fonduri europene etc şi pe a doua coloană a listei cam cum vrea muşchiul lui (al guvernului adică) să împartă banii: cât să meargă la baronii locali, cât la privatizări eşuate, cât se cheltuie pe lipsa de manuale şcolare, cât la troglodiţii din parlament să-şi poată plimba familiile în jurul lumii şi progeniturile la şcoli imperialiste (că la educaţia mioritică nu prea sunt bani şi resurse), cât să se cheltuie pe inexistenţa sistemului sanitar, cât la necrearea locurilor de muncă şamd.

Aţi aţipit dragi nătărăi? Hai puţină atenţie încordată şi un analgezic, că nu mai e aşa mult.

Ei, în momentul în care bugetul asta în realitate e diferit de ăla preconizat, se aplică o chestie inteligentă, numită rectificare bugetară.

Rectificarea bugetară e cam aşa (tot la modul simplist că va văd turtiţi de efort, dragi nătărăi):

 - Când a primit mai mulţi bani decât a cheltuit, e de bine că vine guvernul şi mai împarte nişte gologani pe ici pe colo, cam tot aşa cum vrea mintea lui în gândul ei, pe principiul „partidul când zice că ia, ia şi când zice că da, zice”.

 - Când a cheltuit mai mulţi bani, decât a primit, e nasoale (sic!) că vine guvernul şi-ţi mai trage o taxă, un impozit, un bir să acopere golul.

Acu’, la momentul în care va chinuiţi să citiţi rândurile astea, dragi nătărăi, e faza aia cu „e de bine”, că cică guvernului, la a doua rectificare bugetară de anul ăsta, i-a dat cu plus şi a decis să mai împartă nişte bani.

Plusul, dacă e să credem toate gogoşile pe care le înşiră guvernul, prin reprezentantul lui, primul mitoman al ţării, viitor „capo di tutti capi”, s-ar datora în principal combaterii evaziunii fiscale şi a acţiunii mult mediatizată, cunoscută sub numele pompos de reducerea CAS-ului şi în popor sub numele de „fă, Ioano, cine-i MTO ăsta?”

La prima rectificare bugetară din 2014 ne-a dat cu minus, aşa că vestea asta cu plusul era de natură să ne umple inimile de speranţe nebune şi să ne aducă soarele în priviri.

Asta până când s-a împărţit caşcavalul, că după aia ne-a tăiat plânsul. Pe voi dragi nătărăi, nu v-a tăiat nimic, înafară de cufureală, că n-aţi priceput neam, ce şi cum cu reîmpărţirea prăzii.

Chestia e că dacă banii au venit de la ăia cu evaziunea fiscală, care şi-au băgat minţile în cap, cum se face că veniturile din TVA (ăla mărit de băsişti la 24% şi care totuşi paradoxal e pe invers la venituri) sunt rectificate negativ cu încă 813 milioane lei, după ce au fost în scădere cu 1,4 miliarde lei în primele şase luni iar veniturile nefiscale au fost, din nou supraestimate, iar rectificarea le micşorează cu 471 milioane lei?

În fine, nu intrăm prea mult în detalii. Chestia e că au venit bani în plus. De unde?

Veniturile totale sunt diminuate cu 1,4 miliarde lei, iar cheltuielile cu 1,48 miliarde lei. Cu acest calcul aritmetic, executivul spune că a reuşit o rectificare pozitivă. Analizând, însă, capitolele de la care se reduc fondurile, se constată că sume enorme au fost, din nou, redirecţionate de la proiecte majore din fonduri europene, cum ar fi autostrăzile, şi că România renunţă la aproape 4 miliarde de lei din această sursă.

Hai să nu ne pierdem totuşi în amănunte dragi nătărăi, că deja recunosc că e prea mult pentru voi şi fără să mai insistăm mult pe cifre, că e greu cu „artimetica” şi cu numerele, situaţia reîmpărţirii caşcavalului se poate rezuma în halul următor:

La Educaţie, Sănătate, Agricultură, Apărarea Naţională, Afacerile Externe, Cultură, Tineret şi Sport, Mediu, Justiţie şi Serviciile de Informaţii, darul a fost în total (deci pentru toate alea menţionate mai sus) de 1,25 miliarde lei autohtoni. Fanfara. Muzica. Să trăiască naşul. N-a mâncat, n-a băut a venit cu trenul de departe şi uite cât a dăruit.

La Ministerul Muncii (deci un singur minister) s-au dăruit 1,2 miliarde lei autothtoni, să se acopere obligaţiile pe care le are statul (citeşte asistenţă socială, că doar nu poţi să-i laşi de izbelişte pe ăia care te votează). Fanfara. Muzica. Asistenţa în delir. Nasul s-a autodepăşit.

Şi la urmă cireaşa de pe tort, sau moţul de pe rahat… Fanfara. Muzica. Nuntaşii leşinaţi şi uzi de fericire. Naşul confundat cu Dumnezeu…:

Autorităţile locale. În timp ce spune adio banilor europeni, guvernul acordă administraţiilor locale, în total, 2,2 miliarde de lei (bine măcar că n-au fost euro).

Jumătate din sumă este virată direct, iar cealaltă jumătate prin intermediul fondului de rezervă şi al Ministerului Dezvoltării.

Marele câştigător, domnul Autorităţile Locale, într-o alocuţiune care a urmat (redistribuirii prăzii) rectificării bugetare a ţinut să mulţumească frumos onor guvernului (care iată a reconfirmat dezastrul bugetar în care se bălăcăreşte ţara), neuitând să menţioneze că această frumuşică suplimentare de fonduri nu are absolut nici o legătură cu faptul că peste vreo lună au loc alegerile prezidenţiale şi că ei se ocupă în teritoriu de aspectul electoral (chestia asta fiind o simplă coincidenţă speculată de băsiştii rău-voitori… huoo ticăloşii), dar a ţinut în acelaşi timp să asigure onor electoratul de tip nătărău (beneficiarul rândurilor de faţă) că grijile votanţilor sunt lipsite de temei şi că micii, berea, găleţile, uleiul şi alte mici ghiduşii aferente unei campanii oneste, oferite de partidul stat nu vor lipsi de pe tarabe în ziua alegerilor.


Vivat, Crescat, Floreat… ura şi la gară… fanfara… muzica… nătărăi, încingeţi hora.
















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu