Andrei ZANCA
o
chemare, iar cînd ridică pleoapele
un
asalt de verde
însingură
în vale
un
om, aievea
se
înfiripă ceea ce credem, viaţa
mai
năpîrlind de o moarte, cuvîntul trimis
vibrînd
doar în urechea a treia, reîntorcîndu-se
în
tăcerea unui surîs
prin
înserarea mea imperceptibilă, înfiorat
a
nu te răni.
nu
aici.
Dincolo.
strunită
durere, drumul spre casă
printre
faldurile birocratice ale întunericului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu