Grigore SCARLAT
Linii,
drumuri tot mai vagi
În
splendoarea zilei,
Cu
ce magnet mă tot atragi
Înspre
ninsoarea filei?
Şi
literele cad în păsării aurii
Nevăzute
demult,
Pe
crengi de vânt, mai sângerii,
Ca
un înscris străvechi, ocult.
Melancolia
ta – o sferă
Plutind
peste ape,
Şi
eu în raza-i efemeră
Atât
de stins, şi aproape.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu