Cele
două ,,eu,,
Rodica
Buzdugan
oglinda,
prietenă fidelă
există
dintotdeauna,
nu
m-a trădat niciodată...
ne-am
certat la cuțite
aruncâdu-i
nessul în față,
urlând
disperată de fiecare dată
când
reușea să-mi arate adevărul,
atât
de dificil de acceptat
de
cele mai multe ori.
trebuie
să știți,
în
fiecare dimineață
ca
un ritual meticulos
prepar
nessul,
pe
măsuța din fața oglinzii.
încă
somnoroasă cu ochii abia deschiși
se
uită critic la mișcările lente,
făcute
calculat la nivelul unei tensiuni
și
ea dintotdeauna 80/60...
-uite-te
la cea dinlăuntru,
nu
la cea care se holbează la mine
știind
bine că nu pot accepta
să
văd distanța dintre tine și tine...
la
ce folosește filosofia înțelepciunii tale
atâta
timp cât tristețea te sfâșie,
ții
închisă femeia frumoasă ce ești
pentru
că e sensibilă
zici
tu,
ar
fi strivită de răul ce bântuie
timpul
în care trăiești...
privesc
ochii oglinzii ieșiți din orbite
de
dragoste și grijă pentru viața
din
care lipsește doar bucuria
zilelor
în care te trezești tu cu tine,
fără
frica de a fi transparentă...
ascunsă
sub măști colorate
pentru
ca un mâine să existe,
mai
mult devenită războinic
al
idealurilor feministe,
până
la uitarea de sine
în
speranța că ,,ea,, femeia,
poate
surâde cu ochii deschiși
oricărui
,,el,, aducător de destine,
necunoscute...
EROII
LITEREI
Constantin
Gabriel
În
călimara nopţii luna înmoaie pana ei de aur,
Pe
înstelata boltă scrie povestea celor ce nu mor;
Eroii
literei străbune trăiesc uitaţi în lumea lor,
Ca
o speranţă părăsită pe mişcătorul vieţii plaur.
Într-o
odaie luminată de sfeşnicul cu şapte braţe,
Cu
lacrimi galbene de ceară plâng lumânări cu glugi de foc;
C-o
dureroasă teamă umblă privirea mea fără noroc,
De
ramurile nemuririi cu aripi reci vrea să se-agaţe.
O,
ce menire este-aceea să cânţi la margine de lume,
Printre
sfărâmături de vise şi ani de vreme ruinaţi?
Noi
suntem precum pomii verii de flori şi roade scuturaţi
Ce-n
cărţi la veacuri vorbitoare stau generaţii să le-adune.
Dar
cât ai fost păreai o umbră fără divinele veşminte;
Păreai
acelaşi care trece pe lângă cei ce au trecut…
În
faţa lor o veşnicie de frumuseţe s-a născut,
Din
care au rodit în taină nepieritoarele cuvinte.
Irosiri
Angelina
Nădejde
Scrisoare
de dor rătăcită-n pustiu,
Furtuni
de nisip iau aduceri aminte,
Avea
mângâiere de fluture viu
Şi
lacrima serii în tandre cuvinte.
Am
pus inocenţa din vise stinghere
Crezând
în iubire ca în Dumnezeu,
Altare
de jertfă în patru unghere,
Pe
tine din umbră, sculptatu-te-am zeu.
Şi-n
fiece seară cu mirul durerii,
Scriam
nostalgia pe pânze de vânt,
Cerşindu-i
speranţe mereu primăverii
Şi-n
taină, în suflet, credeam în cuvânt.
Azi
toate-s iluzii, închise pe veci,
Pe
vrana iubirii, pecetea uitării,
Trimis-am
scrisoarea pe alte poteci
Şi-n
mine-s izvoare cu seva iertării.
Speranța
Constantinescu
Elena
Pentru
prima oară, azi am sorbit
Apă
fermecată, din apa nemuririi;
Și-n
suflet mi s-au revărsat
Speranța,
muguri și stele,
Iarbă
și cântece,
Fericire
și dragoste,
Și
viață…
Azi,
ființa parcă mi s-a contopit
Cu
pământul, cu iarba,
Cu
stelele, speranța;
Și
un izvor din mine a țâșnit
Cu
apă limpede, curată,
Și
acest izvor va curge lin,
La
fel ca apa fermecată
Și
va fi fericire, dragoste, speranță
Și
dragoste de viață.
Prietenii
Sandu
Alrox
Prietenii,
persoanele
cele mai dragi ce le poţi găsi
râde
cu ei, glumi, suferi, plânge ...
cu
ei să trăieşti.
Cu
ei faci multe lucruri,
nebunii
și prostii ce se pot face în această lume,
dar
cu ei faci chiar şi acele lucruri dificile.
Cu
ei creşti, învătând şi predând,
făcând
greşeli împreună şi
căutând
să nu le mai repetăm.
Cu
ei mergem pe stradă
şi
vorbim de ceea ce ne înconjoară,
de
a le noaste obiective,
de
experienţele, de fricile şi visele noastre.
Și
de multe ori cu privire la acestea, ne creiem
discursurile,
orientările a ceea ce putem face împreună,
chiar
şi cele imposible,
fiindcă
acum suntem împreună şi totul devine realizabil.
Ridici
privirea la cer, fixând o stea,
promiţându-i
ei şi ţie însuşi
că
nu-i vei dezamăgi niciodată
Ei
devin
părinţii
tăi, mereu atenţi,
familia
ta, iubirile tale,
dar
în principal, ei vor deveni amicii tăi
şi
aceasta e ceea ce vrei.
Traind
in exemple simple
Luminita
Potirniche
as
putea trai in exemple simple,
de
fiecare altfel
dar
atat de egale intre ele.
as
fi putut fi singurul etalon
al
dimensiunilor mele omenesti.
de
o lungime viata,
de
o latime univers,
grosimea
mi-ar fi putut-o da gandurile
ca
niste substante gazoase
care
circula prin colivia sufletului si mintii.
niciodata
nu stiu pe unde sunt
dar
te asteapta in toiul noptii
ca
sa le dai ascultare.
as
fi putut fi morala, dreapta, desavarsita
si
atat de plictisitoare.
as
fi putut trai in vietile voastre
cu
finete, cu discretie
incat
nici sa nu simtiti cand ma desprind
vreo
ora-doua,
ca
sa devin un simplu exemplu.
