Identități

Constantinescu Elena Iuliana

Bule mici de aer suntem pe o apă învizibilă tu și eu

suntem noi suntem ce-am fost

inconfundabile lumini într-o lume albastră

şi viața noastră un cristal ce ne ferim să nu-l spargem

călătorim într-un tunel ţesut de o mână invizibilă

dansăm pe o muzică nemaiauzită

noi ciudate note ale identității

noi vise suntem culori sărace care ne-am născut

pentru a fi fericiți şi a trăi cu vise tristețe uitare

pe care le-am adunat într-un sac

un sac al identității

a mele a tale a noastre.

ALERGARE ÎN NORI

Rodica Elena Lupu

Atâta frig s-a condensate în aer

Şi-atâta întuneric în pământ,

Prin rumeguşul iernii vântul taie

Mici fulgere în vidul pal dansând.

Norii se ţin în cârje de ninsoare

Vag timpul ţesătura şi-o complică,

Contururile ard în îngroşare

Sub marea de lumini cu ochi de sticlă.

Culorile sunt reci şi părăsite,

E o aversă de metale gri,

Largi voaluri indigo cad împietrite,

Sub răsuflarea serii albăstri.

Atâta timp s-a condensate în aer

Şi-atâta necuprindere-n cuvânt

Prin zaţul depărtărilor mă-ncaier,

Cu umbra mea, în vidul pal dansând.

MIRARE

Dana Ene

Aerul a încremenit,

ca o pojghiță transparentă,

între ieri și azi,

între azi și mâine,

între noi...

Dacă aș întinde numai mâna

atingându-l,

ar tremura,

s-ar topi

și ar curge șuvoi...

Mi-ar pătrunde-n urechi

gândurile tale,

ca niște proiecții sonore

ale unui refren sacadat,

Ori te-aș strivi,

expirând greutatea vremilor

de altădat',

păstrând constant

echilibrul amintirilor mele...

Dar dacă tu, ca atare,

ai atinge aerul,

ce vervă ar fi!

Ce mirare!

ETERNA FECIOARĂ ABIS

Raul Constantinescu

De milenii hierodula abracadabrantă dansează la marele templu

din babel

neînchipuite mișcări unduie corpu-i sacru de preoteasă eternă

infinit necunoscutul descoperă brațele-i mângâind aerul;

mereu altul iubitul perpetuu –

proteice-mbrățișări de vis...

fecioară abis

hierodula zeul înalță în fiecare ce-i vine întru oficierea ritualului

revărsat izvor lumilor dintotdeauna

Emoție

Sandu Alrox

Emoție.

Un timp infinit,

lumină prin ceață, tăcere după împușcătură;

moment trăit, dar nu înțeles niciodată,

iubit și niciodată trădat.

Și acum pe această masă, e cenușă

spulberată de vânt,

dizolvată în timp pentru o clipă.

Ceea ce rămâne este aici în aer

e aici și simt.

Frica de intuneric în zâmbetul ochilor tăi,

și rămane doar viața

în care lacrima dulce aluneca departe.

Chinul meu.

Grea cruce sa iubesti pe unii...

Boris Pasternak

Grea cruce sa iubesti pe unii.

Dar tu - ce simpla! De-nteleg

Secretul frumusetii tale,

Enigma vietii o dezleg.

S-aude, primavara, fosnet

De adevaruri, cum razbat.

Ca aerul îti e-ntelesul,

Ca el de dezinteresat.

Freamatul viselor s-aude

Atunci - si parca le si vezi.

În rândul marilor temeiuri,

Tu, precum aerul, te-asezi.

Usor e: te trezesti, din suflet

Zvârli pleava vorbei, vechi cusururi,

Curat s-o duci de-aici-naite,

Sa nu te mai mânjesti de-a pururi.

Sunt făcut din pahare goale

Carmen Ștefania Luca

lumina se rotește-n piruete pe buzele crăpate

se prelinge până în josul lor

și murdărește sticla doar în aparență

un fel de abur care s-acopere goliciunea

destinul lucrează cu pipeta la umplerea lor

de parcă scara de la pământ la cer ar fi interminabilă

jumătățile goale cu cele pline au ajuns la echilibru

sunt multe și răsturnate în sens invers curgerii

e și stare de ciob pe alocuri

sufletul semnalează fisuri în partea lui infinită

dar Dumnezeu lipește stele pe cer

și când coboară cu ele se cicatrizează totul 

circuitul iubirii în lume se pornește din cer

trece prin om și tot la cer ajunge

dacă eu sunt făcut din pahare un alt pahar mă înghite

suntem un cocktail de oameni de materie de aer împăturit

o dezordine într-o ordine divină oarecum

în palmele Lui ne clătinăm când spre răsărit când spre apus

ne ține pe buze încă...

câtă liniște trebuie să fie în interiorul tău

s-auzi leagănul?

Balanța de aer

Rodica Grindea

Stau suspendată

pe-un talger de balanță

cât un destin de mare

ondulându-și mișcarea

de neoprit cât o viață

din văzduh către nisipuri

ritmic, obsedant,

până la vârtejul simțurilor.

S-ar putea să urc

până spre cer,

dar asta-i tot una

cu zborul planat, cât mai aproape

deasupra pământului.

S-ar putea însă

la fel de bine

să regăsesc gustul prăbușirii

eșuând în infernul lor,

al celorlalți,

ei, toți ca unul

înrobiți lui ceea-ce-trebuie

lui ceea-ce-se-cade

lui ceea-ce-se-cuvine

lui ceea-ce-se-judecă

lui ceea-ce-se-spune

ori drumurilor prea ades umblate

de eroii lamentabili ai vieții

orânduite rostuite plănuite

în mlaștina călâie

a certitudinii. 

Poveste cu mai mulţi de eu şi ţipăt

Bogdan Al Petcu

nu pot să-ţi spun care cărare duce la zenit sau de ce marea-şi plimbă cântecul în clopot sau în tăcerea trupului căzut

 eu nu-s aici să spun eu nu-s aici să plâng să ţip, ci să iubesc

 să te iubesc cu un cuvânt cu două sau cu un strigăt disperat din patul vieţii mele din patul fără zbor

 stau în spitalul minţii mele şi totu-i decorat în purpuriu şi sânge

 stau în spitalul vieţii mele şi nu primesc pastilă oxigen nimic

 am lacăte pe viaţă pe plămâni

 pe mâini pe ochi

 sunt dictatorul unui suflet răvăşit

 sunt comunismul unei vieţi ce-n zorii vieţii ei s-a deflorat în trup şi suflet

 iar eu încerc a spune că ele-mi sunt la fel

 trupul e secerea care se taie singur ca pe un spic pal amurgit

 ciocanul sufletul şi-mi modelează viaţa mea lăuntric

 eu sunt aici să te urăsc că te-nconjoară lumea

 că te cuprinde viaţa de parcă-i aer şi atât. un aer dens şi-o ceaţă ca voalul de mireasă e-o densitate ca de apă pusă pe văzduh

 e nuntă azi mi-am regăsit şi trup şi suflet, dar am pierdut biserica din mine

 şi ah rămân aici ca să urăsc tăceri secunde dilatate-n limbi de ceas

 şi să iubesc clepsidra obosită întoarsă de la coasă de pe câmp

 rămân aici şi-mi pun pecetea morţii pe obraji

 te-aştept să mă săruţi sa mă iubeşti să mor în tine

 iubito

 oferă-mi un alt trup să-mi vărs sângele meu cel din urmă

În cazul în care a fost timp

Sandu Alrox

Nu e timpul acesta,

este doar o oră infinită.

Același moment repetat

nimic altceva, doar aer consumat.

Daca ar fi fost timpul

l-aș fi simțit cum trece,

lent ori în fugă

l-aș fi simțind născând și murind.

Dar e această zi eternă,

o imagine ce devorează prezentul.

Ieri era viața accidentală

și azi e doar o imagine statică prinsă

de un aparat de fotografiat defect.

Cerul geros muşcă din mâinile mele

Adi Filimon

ca un câine de pază

mişc aerul într-o formă ciudată înăuntrul căreia

încerc să-mi ţin echilibrul

dacă nu m-aş mişca nu ar avea cum să afle

că sunt acolo şi că respir pe furiş aerul

care costă mai mult ca o călătorie cu troleul spre casă

în camera mea am destul aer cât să umplu

câţiva plămâni timp de câteva zile

eu ştiu un truc de pe vremea

duminicilor caloriferelor calde acum fur aer

dar aerul altora

camera mea îi invintă la o cafea

le fură aerul bun şi ca să nu bănuie că eu rezist şi ei nu

fac şi eu ca şi ei cobor pe scări simulând gestul

unui alpinist pe coardă mă ancorez serios

de funia legată de clanţă

şi cobor şovăielnic muntele de trepte

aşa de sleită sunt uneori şi aşa de complice

la nefericirea cuiva încât o vizitez la spital

şi-i aduc din porţia mea de aer dar nu din cel proaspăt

că nu mă simt aşa vinovată

e un fel de complicitate la jaf o chestie nouă urbană

e prea complicat să explic

în fine

mă simt generoasă ca un emoticon de pe feisbuk.