Lili
Trif
S-o
ȋntrebǎm pe ea ce gust are pǎcatul
Ȋntipǎrit
ȋn carnea ei profund,
Așa
cum se ȋmbinǎ oceanul cu uscatul
Numele
ei cu-al meu ades confund.
S-o
ȋntrebǎm pe ea ce gust are iertarea
Ea,
care a gustat din veșnicie,
Atunci
pǎmȃntul s-a unit cu marea
De-atunci
nimic la fel n-avea sǎ fie.
S-o
ȋntrebǎm pe ea ce gust are iubirea,
A
cunoscut iubirea cea mai purǎ
A-ngenunchiat
smeritǎ cerșindu-și fericirea,
Lacrimi
pecetluiau frumoasa-i gurǎ.
Cu
bogǎția pǎrului ei negru
A
șters picioarele lui Dumnezeu,
Acum,
ȋngenunchiatǎ-n fața ta-s aceeași,
Maria-
Magdalena, azi, sunt eu.
