Porţi de azur

Daniel Luca

Cântec de suflet, cântec de dor,

Dă-mi voie să-ţi spun, bună seară!

Când zilele trec şi florile mor,

Eu nu mai găsesc primăvară!

Mi-e sete de tine şi plec pe cărări,

Prin iarba din ochii tăi verzi!

O lacrimă cade prin adieri,

Te-strigă din nou să mă vezi!

Apusul te cheamă când serile vin,

Pe câmpuri plând macii în noapte!

Vino prin ramuri când este senin,

Să-luăm cireşele coapte!

Prin părul tău trec iarăşi zefirii,

Te strig să m-audă de-acolo şi ei!

Nu ştiu de ce azi plâng trandafirii,

Petale lor rătăcesc pe alei!

Adă-mi te rog parfumul din vise,

Să simt că eşti numai a mea!

Vântul se joacă cu două narcise,

Cu umbrele serii de catifea!

Doar stele de foc sărută uitarea,

Când farul la ţărm străluceşte!

În zări te aştepta tăcută doar marea,

Să-ţi spună ce mult te iubeşte!

Se-aud pescăruşii ce ţipă în larg,

Nisipul sub talpă se frânge!

Vin valuri albastre care se sparg,

De-o stâncă ce încă mai plânge!

Iubito, dă-mi iar dimineaţa-napoi,

Pe buze lasă-mi un deget, timid!

Pe scări de sublim urcăm amândoi,

Când porţi de azur în cer se deschid!

UN SĂRUT PE MALUL MĂRII!

Valy Plugar

Noaptea pe pământ se lasă.

Şi nisipul răcorea.

Cer senin şi plin de viaţă.

Pământului, cald, zâmbea.

Marea calmă, în lumină.

S-a trezit din somn uşor.

Aştepta la ea să vină,

Din poveste, un prinţişor.

Pe nisip, sclipici de soare,

Desculţă, uşor, călca.

Frumuşică ca o floare,

O fată, Alesia!

Lasă hainele să-i cadă.

Şi zâmbind mării, întra.

În apă, ca să se scalde,

Cineva la ea, privea.

O sorbea dintr-o privire,

Sentimentele creşteau.

În suflet cu fericire,

Şi acolo rămâneau!

Inima fetei tresare.

Ca arsă de mare foc.

A lui zâmbet ca o boare,

O pune, din nou, la loc!

Se apropie de fată,

Cu chipul strălucitor.

Şi o strânge-n braţe o dată,

Sub lumina stelelor!

Un sărut pe malul mării,

Plin de patimă şi dor.

Un sărut ce dă uitării,

Veriga durerilor!

 -  Eu sunt „prinţul „fermecat,

Te iubesc, Alesia!

O viaţă te-am căutat,

Şi s-a dus, depresia!

Şi zâmbind, ei, se sărută.

Melancolici, plini de dor.

Marea calmă îi ascultă,

Vântu-i mângâie, uşor!

S-au pierdut în spuma mării.

De valuri, îmbrăţişaţi.

Le-au zâmbit parfumul serii,

În dragoste, ”înecaţi”.

Doar un pescăruş în zbor,

Şi de sus, luna senină.

Au privit iubirea lor,

Într-o dragoste nebună!

Ce-i pe acasà?

Cristina Ciurlan

Ce faci, mamà, ce-i pe-acasà?

A dat bruma-n cimitir?

Mai miroase-a fân si-a mir?

Mamà, mor de dor de casà !

Ce faci, tatà, ce-i pe-acasà?

Mai pictezi cu ochii zarea ?

Iti mai cântà-n suflet marea?

Tatà, asteaptà-mà la masà !

Ce faci, casa mea de-acasà ?

Ce faci drum si ce faci prag ?

Unde-mi luam iertàri cu drag,

Pruncā, fiicā si mireasà.

Si acum, ce mai fac eu?

Poate và-ntrebati de mine

Greu imi e-và zic cà-i bine

Si mà rog la Dumnezeu.

Printre vise

Alexandra Mihalache

Amurgul înconjoară visele

focul coboară să scrie

cu litere rubinii

poemul dragostei.

A mai apus o speranță

visele înoată spre țărm, marea

vuiește în noi

înalțând

târziu

poemul dragostei.

S-a mai înecat o dorință

visele plutesc

în așternutul de mătase al serii

legănând în albastru

poemul dragostei.

A mai adormit o neliniște

visele își deschid aripile

și cântecul înstrăinării

zboară către

poemul dragostei.

S-a scris veșnicia.

Lumina infinită în univers

Violeta Ionescu

Am sperat ca cineva să urce

Să vadă tot ce-i în inima mea

Și să coboare pe-un val ce-aduce

Speranța într-o inimă de stea.

Și am sperat că voi ajunge iar

La cerul cel mai pur, desăvârșit

Că fiecare vis nu e-n zadar

Atunci când tu iubești și ești iubit.

Și mi-am imaginat o dragoste

Un dar al zborului prin curcubeu

Să fie-o viață, a mea poveste

Și-a ta, într-un destin, la fel, mereu.

Și mi-am dorit să zbor într-un abis

Care m-aduce-n brațele tale

Să cuibăresc iubirea-n al meu vis

Și să înfloresc printre petale.

Dar am visat mereu atât de mult

Dorind o veșnicie să te am

Și-am încercat prin pletele-mi s-ascult

Sunetul mării-n care te-așteptam.

Și am zburat pe-aripa unui rând

Pe bolta valurilor albastre

Am scris pe arca fiecărui gând

Un poem al versurilor noastre.

Și am găsit aceeași veșnicie

Strălucitoare-n fiecare vers

Dragostea mea într-o poezie

Lumina infinită-n univers.

Maria-Magdalena

Liliana Trif

S-o ȋntrebǎm pe ea ce gust are pǎcatul

Ȋntipǎrit ȋn carnea ei profund,

Așa cum se ȋmbinǎ oceanul cu uscatul

Numele ei cu-al meu ades confund.

S-o ȋntrebǎm pe ea ce gust are iertarea

Ea, care a gustat din veșnicie,

Atunci pǎmȃntul s-a unit cu marea

De-atunci nimic la fel n-avea sǎ fie.

S-o ȋntrebǎm pe ea ce gust are iubirea,

A cunoscut iubirea cea mai purǎ

A-ngenunchiat smeritǎ cerșindu-și fericirea,

Lacrimi pecetluiau frumoasa-i gurǎ.

Cu bogǎția pǎrului ei negru

A șters picioarele lui Dumnezeu,

Acum, ȋngenunchiatǎ-n fața ta-s aceeași,

Maria- Magdalena, azi, sunt eu.

Ce ești tu ?

Sandu Alrox

Ce ești tu?

Ești o floare deschisă

ce așteaptă rodul muncii sale;

ești un copil nou-născut

ce strânge bine mama sa;

ești bucuria

care alimentează imaginația mea;

ești o mână

care mângâie ușor pielea mea;

ești zorii

care luminează zilele mele;

ești marea

ce se izbește de stânci și mereu găsește puterea să se ridice;

ești inima

ce bate în pieptul meu;

ești aerul

care-mi permite să exist;

ești Iubirea

ce nu aș vrea să o pierd niciodată!

Gust sarat

Tania Mariana Ianto

Mangai tremurul de apa

care scapa

si gandesc

ca ochii

miopii...

din mare au luat

picatura ce-a sarat

buzele ce-au cuvantat

si-n tacere au sculptat

zambetul nevinovat

cand o ceata a lasat

grea cortina si... pacat...

gustul vietii a schimbat

mai sarat...

condimentat....

Si-a ramas marea mai dulce

ca-n lacrimi sarea-si duce

si ma face sa privesc

mult mai clar ce imi doresc

dupa valul ei cetos

renuntand la ce a fost...

Si zambesc ca s-a uscat

un trecut

ce-i azi uitat.....

În nimicia vieții

Sandu Alrox

Când în tot ceea ce crezi nu merge

modul corect e să te confesezi la stele,

despre tot.

Vei avea un mare soare pentru încalzirea inimii

v-a fi lumină şi ... fără întuneric,

mereu doar lumină.

Vine la tine acea lumină blândă, iar tu îți dai seama

că provine de la altă inimă mare,

mare şi rănită

O dulceață neobișnuită te îmbrățișează ...

te face să-ți pierzi conștiința

în mod fermecator.

Te pierzi în ochi ei, o minunată femeie

care-ţi arată sufletul său şi ceea ce contează,

emoţiile sale.

Vârtejuri de senzații,

se joacă cu emoţiile, cele mai dulci

sensibilitate umple aerul într-o primăvară eternă,

o iubire veșnică unește cele două suflete

într-o singură esență lăsând în urmă,

amintirea unei lumi în care nu vrea nimeni

să se întoarcă.

Vom merge împreună spre lumină

spre lumi de frumusețe divină

fără a cere de ce e-atât de multă bucurie.

Dragostea este o emoție minunată

este senzația că întotdeauna am avut-o în noi, în sufletul nostru

dar nu am înțeles care era destinul său

Fiecare dintre noi este destinat

să iubeasca pe cineva, ce pare un înger,

o mica stea care ne face să visăm

în timp ce mergem prin viata reala.

Visul, de data asta este realitatea existenței

într-o lume în care credem

în toate și în tot ...

Nu e de mirare, nu este surprinzător

dacă se simte că dragostea, ne-a fost dată

am avut întotdeauna darul iubirii.

Noi nu credem în mituri false, în idoli falși

care ar putea induce în eroare mintea noastră;

să o eliberăm de gândurile rele si ascultăm doar

de sufletul nostru, sursa dragostei noastre.

Învățăm să ascultăm stelele,

învățăm să iubim cerul și marea

că o astfel de glorie, multă pace oferă

esenței noastre de om.

Viaţa ca şi marea

Petre Violetta

Nu ştiu de-i mai amarnic să stau, sau să m-avânt

În largul Mării celei pe care o ador

Destine-alambicate-mi întind un jurământ

Eu mă ascund în valul de foc şi vise mor ...

Pe ţărmul nestatornic, aştept chemarea vie

A unui gând-ispită- adâncul mi-l înghite;

Un pas şi încă unul şi Marea o să-mi fie

Mormânt... Şi nu îmi pasă ce moarte îmi trimite ...

De viaţa-mbracă-n valuri, maramă de minciună

Şi-n frumuseţea ei, ascunde câte-un nor

Nu-i calea vinovată şi nici a lirei strună

Şi visele se frâng pe rând şi ce mai dor

Apusurile toate, cu-a lor neîndurare

Ce plouă peste lume la fel de-atâta timp!

Mai cântă o vioară, mai plânge-o lumânare

Şi-n fiecare clipă mai moare-un anotimp ...

VALSUL MĂRII

Ciobotariu Maria

Curg gânduri

pe valuri,

se zbat de maluri

vapori de apă

în picături de ploaie

din gheaţa plânsului

încătuşat

viaţă împletită-n

aşteptări şi schimbări

urmele paşilor

închid timpul

aşternut de condeiul viselor

departe de tine,

privesc valsul valurilor

şi mă simt o corabie

pe insula tristeţii şi fericirii

mă regăsesc pe puntea

prezentului ...

savurând sărutul vântului

dulce-ncercare

unde dorul

îmi prinde în păr

fire argintii

dintr-un suspin

pierdut în mare.

Ultimul clopot

Luiza-Adriana Grama 

Un clopot bate ne-ncetat
Sfidând tăcerea...necuprinsul
Şi glasul lui îndurerat
Trezeşte marea şi abisul.

Şi toate vor să-l ştie mut
Le răscoleşte-a lui cădere
Şi doar a lumii început
A cunoscut aşa durere.

Îl cere marea cu alai
Să-l facă port în veşnicie
Şi suspendat de-un colţ de rai
Îmi cântă-n taină numai mie.

Abisul l-ar lua cu tot
Ecou să-l facă goliciunii
Că-n viaţă a fost precum un Lot
Supus pe veci deşertăciunii.

Din care veac o fi venit
De s-a oprit în piept la mine
Şi deapănă necontenit
Şi să-nţeleagă n-are cine.

Mai bate-un clopot pe pământ
Şi cu tristeţe atinge luna
Şi glasul lui purtat de vânt
O va-nsoţi întotdeauna.