Maria-Magdalena

Liliana Trif

S-o ȋntrebǎm pe ea ce gust are pǎcatul

Ȋntipǎrit ȋn carnea ei profund,

Așa cum se ȋmbinǎ oceanul cu uscatul

Numele ei cu-al meu ades confund.

S-o ȋntrebǎm pe ea ce gust are iertarea

Ea, care a gustat din veșnicie,

Atunci pǎmȃntul s-a unit cu marea

De-atunci nimic la fel n-avea sǎ fie.

S-o ȋntrebǎm pe ea ce gust are iubirea,

A cunoscut iubirea cea mai purǎ

A-ngenunchiat smeritǎ cerșindu-și fericirea,

Lacrimi pecetluiau frumoasa-i gurǎ.

Cu bogǎția pǎrului ei negru

A șters picioarele lui Dumnezeu,

Acum, ȋngenunchiatǎ-n fața ta-s aceeași,

Maria- Magdalena, azi, sunt eu.