Acest FBI românesc și tentația puterii: creșterea SRI de la Iliescu la Iohannis

Sabina Fati

Cu toate că Serviciul Român de Informații a fost întinerit în ultimul deceniu și a beneficiat de un lifting cu ajutorul americanilor, totuși nu a putut renunța definitiv la farmecul său balcanic, în care ciorovăielile, loviturile înfundate și zgomotele de fond răzbat prin ușa bine închisă.

Ion Iliescu a ajuns la putere în 1990 cu ajutorul Securității. Emil Constantinescu a câștigat alegerile în 1996, după ce șeful de atunci al SRI, Virgil Măgureanu, a declarat în dimineața votului că a ales „schimbarea“. În 2000, Ion Iliescu a revenit la putere, după ce Constantinescu a declarat că „l-a învins“ sistemul. În campania electorală din 2004, Traian Băsescu le promitea serviciilor bugete mai mari și alinierea pe Axa București-Washington. Din 2005, puterea simbolică și reală a SRI a crescut constant, odată cu ambițiile din ce în ce mai mari ale acestei structuri. Cu cel puțin un an înainte de terminarea mandatului său, Traian Băsescu părea abandonat de SRI. Cel puțin așa rezultă din spusele Elenei Udrea, care susține că ea devenise „sursa alternativă de informații“ a fostului preşedinte, care a investit de-a lungul celor 10 de ani de mandat multă încredere și energie în SRI. În 2016, Curtea Constituțională îi taie din atribuții, dar președintele Klaus Iohannis și Guvernul Cioloș recompensează acest serviciu, transformându-l în organ de cercetare penală specială în cazuri de siguranță națională și terorism, prin modificarea Legii de funcționare a SRI.

Cu toate că Serviciul Român de Informații a fost întinerit în ultimul deceniu și a beneficiat de un lifting cu ajutorul americanilor, totuși nu a putut renunța definitiv la farmecul său balcanic, în care ciorovăielile, loviturile înfundate și zgomotele de fond răzbat prin ușa bine închisă.

Vulnerabilitățile

Nenumăratele cafele pe care le-ar fi băut generalul SRI Florian Coldea și fostul său șef, George Maior, împreună cu Dorin Cocoș și Elena Udrea sunt doar câteva dintre detaliile care au ieșit la iveală din ecuația puterii pe care Traian Băsescu a patronat-o până la finele anului 2014. De ce se întâlneau oficialii SRI cu persoane conectate la grupuri infracționale ca și cum n-ar fi știut nimic despre stilul în care acestea făceau afaceri? Încă nu e destul de clar dacă SRI i-a folosit pe Udrea și Cocoș, spre exemplu, sau dacă, dimpotrivă, până la un punct, cei doi s-au folosit de informațiile și conexiunile pe care le aveau în acest serviciu. Nu e clar nici dacă fostul președinte era la curent cu afacerile infracționale ale celor doi și dacă serviciile i-au raportat. Și dacă i-au spus, oare de ce fostul președinte a continuat să o susțină pe Udrea? SRI i-a avertizat pe Băsescu și pe Ponta că procuroarea șefă Alina Bica era coruptă, înainte să negocieze numirea ei în fruntea DIICOT? De ce-ar fi avut nevoie Băsescu de Udrea ca „sursă alternativă de informații“, nu se mai încredea în rapoartele SRI sau poate era un devorator de bârfe?

Politicul se sprijinea pe structura Serviciului Român de Informații, care, la rândul său, avea nevoie de influență la nivel înalt. Multe dintre nodurile țesăturilor au fost făcute cu delicatețe, fără să se vadă, în vreme ce altele au fost desfăcute, fără să lase urme. Pentru că nimic din ce-i secret nu se poate ști cu adevărat. Poate că țara a fost salvată de multe ori fără să prindem de veste, dar, în același timp, s-au pus la cale afaceri mai mult sau mai puțin curate, unii au fost ajutați, alții au fost dezavantajați (inclusiv în campanii electorale), s-au urzit scandaluri și, nu de puține ori, a fost forțată nota.

Păcatele recente

Au existat în ultimii 26 de ani multe derapaje ale Serviciului Român de Informații. La început, puterea de intimidare a acestei instituții, care moștenea structura vechii Securități, se manifesta fără niciun fel de scrupule împotriva celor care puneau sub semnul întrebării legitimitatea puterii. Apoi, cu timpul, metodele SRI s-au sofisticat și nici măcar reformarea serioasă a Serviciului nu l-a dezbărat total de vechile reflexe.

1) În 2006, Omar Hayssam fuge din țară, nu doar prin complicitatea procurorului și a medicului care-i trece un diagnostic fals, ci și a SRI, care-l scapă pe sirianul acuzat de grave nereguli economice și ulterior de terorism. În mod surprinzător, nu există nicio anchetă care să-i nominalizeze pe cei care sunt vinovați pentru fuga lui, cu toate că Traian Băsescu se folosește de această situație pentru a-i schimba pe șefii principalelor servicii secrete și pe procurorul general.

2) În 2007, înainte ca parlamentul să decidă suspendarea lui Traian Băsescu, șeful PSD flutură la televizor o hârtiuță scrisă de mână de numărul doi în SRI, Florian Coldea, și sustrasă din biroul acestuia. Coldea făcuse la vremea respectivă o listă cu judecătorii vulnerabili ai Curții Constituționale, adică cei care avuseseră înainte de 1989 legături cu fosta Securitate. Avea atunci doar 35 de ani și încerca probabil să se revanșeze față de președintele care l-a ridicat atât de brusc și de rapid în funcție și grad. Lista demonstra posibilitatea de șantajare a judecătorilor constituționali care ar fi vrut să voteze împotriva lui Băsescu, dar, în același timp, scotea la iveală și jocul politic invers.

3) Alina Bica a fost numită în fruntea DIICOT în 2012, într-o perioadă în care dosarul privind restituirile ilegale era în lucru, iar SRI ar fi fost obligat să știe că era implicată în presupuse infracțiuni de corupție pe vremea în care era membră a Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor din ANRP. Nu e clar dacă ofițerii Serviciului Român de Informații nu au verificat-o din neglijență sau dacă au lăsat-o să ocupe o funcție atât de importantă pentru a vulnerabiliza DIICOT.

Necunoscutele

În general, nu știm ce se întâmplă într-un serviciu secret și nici nu prea putem afla:
1) Nu știm câți bani se cheltuiesc anual în afară de cei care sunt prevăzuți de buget, nici nu știm de unde provin ceilalți.
2) Serviciile secrete au societăți comerciale acoperite, dar, firește, nu știm nici ce fel de companii sunt, nici cum au ajuns în posesia acestor structuri, nici cât de eficiente sunt și nici dacă, prin informațiile deținute de SRI, aceste întreprinderi nu sunt cumva privilegiate față de celelalte de pe piață.
3) Nu știm câți angajați cu normă întreagă are SRI, câți colaboratori și din ce domenii vin. Fostul director, George Maior, a dat câteva detalii despre „acoperiții“ din presă care lucrează pentru „siguranța națională“.
4) Comisia parlamentară pentru controlul SRI nu și-a dovedit până acum competențele, lăsând să se înțeleagă că mai degrabă Serviciul îi controlează pe parlamentarii membri decât invers.

Dorințele

Acum câțiva ani, Băsescu ar fi vrut să aibă un SRI după modelul FBI, care nu doar să se ocupe de probatoriul judiciar, dar să poată și aresta. DNA și SRI ajunseseră, de fapt, la o astfel de simbioză, fiindcă reforma sistemului juridic a avut loc odată cu trecerea corupției pe lista problemelor care țin de siguranța națională. Generalul SRI Dumitru Dumbravă i-a enervat pe mulți atunci când a explicat că, spre deosebire de perioada anterioară anului 2005, când SRI „se retrăgea din câmpul tactic odată cu sesizarea instanței prin rechizitoriu, apreciind că misiunea (sa) a fost încheiată, în prezent (își) menține interesul până la soluționarea definitivă a fiecărei cauze“. Destui judecători au interpretat această declarație ca pe o confirmare a faptului că în sistemul juridic ar există magistrați racolați de SRI și că serviciul își bagă nasul în anchetele penale. Totuși, Klaus Iohannis contrazice această bănuială, luând de bune informațiile pe care le primește chiar de la SRI și de la celelalte „instituții abili­tate“, ca și cum, dacă ar fi avut oameni infiltrați, deși acest lucru este ilegal din 2005 încoace, structurile secrete s-ar fi auto­deconspirat. Traian Băsescu spusese la un moment dat că infiltrările au avut loc mai înainte și că magistrații-ofițeri ar continua să lucreze în zona juridică. Nu există niciun fel de probe care să demonstreze ipoteza fostului președinte, mai cu seamă că fiecare procuror și judecător este obligat prin lege să dea o declarație pe proprie răspundere că nu a fost și nu este în solda vreunui serviciu secret.

Interpretarea dată formulării de „câmp tactic“ e probabil exagerată, dar ceea ce spunea generalul Dumbravă reprezenta o tendință normală în desfășurarea anchetelor. Orice serviciu secret exploatează nisele pe care le găsește, cu motivul întemeiat sau cu pretextul că e nevoie să ne supravegheze împotriva pericolelor. Serviciului Român de Informații i s-a oferit ocazia să preia munca poliției judiciare și a făcut-o cu sârg, în slujba anticorupției, dar și în propriul său interes, pentru a-și lărgi baza de date, pentru a exersa noi ipostaze, pentru a controla cât mai mult spațiu. E o dorință naturală a oricărui serviciu secret să pună mâna pe cât mai multe informații. O țară cu antrenament democratic reacționează, însă, atunci când un serviciu secret ajunge să înglobeze prea multă putere. Din obișnuință sau poate din comoditate, opoziția față de extinderea SRI a fost minimă.

Reformat, lăudat și decorat de statele aliate, SRI a fost transformat într-o instituție de elită. Calitățile acestui FBI românesc sunt folosite judicios în operațiunile complicate despre care nu se poate vorbi, dar care sunt cunoscute de serviciile occidentale, ceea ce nu înseamnă, însă, că SRI a stat mereu departe de politică sau că nu are tendința să-și folosească poziția pentru a acumula și mai multă putere.

Băsescu poate deveni direct responsabil de alegerea lui Ponta

Andreea Pora

La halul în care arată dreapta, la vărsarea de sânge din ultimul an – cu apogeu în campania electorală -, la atacurile veninoase și iraționale împotriva lui Iohannis, totul cuplat cu re­vărsarea de pomeni, nesimțire, agresivitate și sacii cu milioane de euro azvârliți în joc de PSD, cu greu s-ar fi putut întâmpla altceva. 


Iohannis a făcut ce a putut, a fost, inclusiv el, în cotele de așteptare. Prea multe în plus nici nu poți să-i ceri pentru turul doi. Nu e genul care să poată ieși din propriul tipar.


(…) Dreapta hăcuită de greșelile fatale ale ultimilor doi ani nu putea obține mai mult decât a obținut. Văicărelile sunt inutile și penibile. Ce-i de făcut? Cum poate scoate Iohannis încă 20%? 


Pare imposibil. Calculul aritmetic arată că voturile lui Macovei și Udrea însumează 9,46%, ceea ce l-ar ridica pe Iohannis la 40%. Electoratul de dreapta continuă deci să fie egal cu cel de stânga, ca mai întotdeauna.


(…) Dacă Băsescu nu va ieși să dea un me­saj clar pro-Iohannis – nu mă interesează cum îl va împacheta după seria de rafale de mitralieră cu care a încercat să-l doboare în raidul de susținere a protejatei, doar e specialist în reevaluări -, va fi direct responsabil de alegerea lui Ponta. 



Nimeni și nimic nu-l va mai putea spăla de acuza de blat. Este minimum care se poate face pentru a-i asigura lui Iohannis cele 10 procente care îl despart de Ponta. Cred că electoratul știe și singur ce are de făcut, dar pentru cei care – rezultat al campaniei – au ezitări, este nevoie de mesaje fără echivoc.

Marea Îmbrânceală Naţională

Threedots

Pentru a fi popular, spune-le oamenilor ce vor să audă, chiar dacă-i minciună!


Motto: 
“Poţi să pui un măgar într-un fotoliu de ministru sau de preşedinte, dar nu-l poţi împiedica să ragă şi să dea cu copita.” (Ion Cristofor)


Inspirat din celebrul serial Urzeala Tronurilor, nu mai puţin celebrul serial “Gâlceava Jilţului” a ajuns pe nesimţite şi pe spinarea poporului mioritic în pragul lansării celei de-a şaptea serii. Seria actuală, numită “Marea Îmbrânceală Naţională” se învârte în jurul aventurilor a 14 … hmm… hai să convenim să-i numim fiinţe umane, sau nu, mai bine să-i numim politicieni, aventuri pline de previzibil, în cursul cărora, fiecare din ăştia paişpe va încerca să demonstreze, dincolo de orice dubiu, cât de ticăloşi sunt ceilalţi treişpe în comparaţie cu el (ea).


Nu vrem să dezvăluim prea mult din faptele comise de protagonişti, deşi cei care au urmărit seriile precedente vor putea ghici acţiunea până în cele mai mici amănunte, dar putem să asigurăm spectatorul român că nu vor lipsi şifonierele din care vor ţâşni schelete, ascunse cu grijă până acum, nu vor lipsi sloganele repetate până la ruginire legate de ce-a făcut sau de ce n-a făcut ăla dinainte şi cum ăsta nou, care o fi el (ea), va avea grijă să nu mai facă, nu vor lipsi acuzele şi scuzele, nu vor lipsi capetele în gură, genunchii în freză, palmele morale date cu piciorul, într-un cuvânt ne vom convinge toţi că nici unul din cei paişpe, nu este curat, nu este cinstit, nu este moral, nu este principial şi deci prin extensie, ei fiind tot ce poate da mai bun naţiunea în materie de candidat, dacă ei sunt aşa cum sunt, nici noi nu suntem mai breji.


Ne vom delecta cu episoade pline de suspans, care vor fi anunţate cu titluri năucitoare de genul: “Meleşcanu necruţător cu Ponta”, “Ponta îl desfiinţează pe Iohannis”, “ Meleşcanu crunt cu Iohannis”, “ Udrea declaraţie incendiară despre Ponta”, “ CV Tudor atac furibund la Funar”, “Funar: CV Tudor e nebun”, “ CV Tudor: Meleşcanu un securist acoperit”, “ Dan Diaconescu declaraţie şoc despre… oricine o fi”, “ Udrea trădată pentru Monica Macovei”, “Tăriceanu: Iohannis e o marionetă”, “Iohannis: Tăriceanu lansează fumigene”, “Iohannis: Ponta să-şi dea demisia”, “Ponta: Iohannis să se retragă din cursă” etc. deci episoade care mai de care mai suculente, în care protagoniştii vor plânge pe rând, sau la grămadă pe umărul săracului popor, de soarta căruia numai lui (ei) îi pasă, oricare din ceilalţi treişpe neurmărind altceva decât să sugă din diferite ciolane.


În toată această nebunie, doar Mircea Badea îşi va păstra luciditatea, el nevrând să afle nimic altceva decât dacă Băsescu va plăti pentru viaţa grea pe care a avut-o el (Badea adică) în timpul domniei de viitoare tristă amintire – dar ăsta e alt serial, pentru o altă postare.


Până la coada cozii, după toate dezvăluirile şocante, crunte, bulversante şi explozive, făcute de fiecare despre oricare din ceilalţi, este evident că alegătorul carpato-dunărean nu va mai avea nici cea mai mică idee cu care din cei paişpe troglodiţi să voteze, aşa că va vota cu ăla care minte cel mai frumos (excepţie fac alegătorii din Teleorman, care ştiu întotdeauna cu cine să voteze).


Din toţi mincinoşii din primul tur, se vor alege cei mai meseriaşi, care să intre în turul doi şi în final cel mai dibaci mincinos, ăla care te minte în faţă în aşa hal că ţi-e jenă de jena lui, va deveni întâiul stătător al ţării şi va continuă să mintă timp de cinci, sau mai probabil zece ani, ajungând la o abilitate vecină cu perfecţiunea, moment în care românului aflat în ultimul hal de lipsă de drepturi, lihnit de foame şi îndatorat în biruri şi taxe până peste capul lui de alegător “dăştept” i se va spune că de fapt i se pare totul şi că n-a dus-o niciodată mai bine.



Ceauşescu redivivus.

Că ce am adus vorba de abilitatea de-a minţi, să remarcăm în câteva rânduri, una din cele mai gogonate petarde din ultima vreme (deşi e greu să alegi una anume din şiragul de minciuni debitate la foc automat), minciună cu evidentă tentă electorală, îngroşată până la greţos.


Victor Ponta: În noul buget, avem posibilitatea să indexăm pensiile cu până la 5%. E foarte probabil ca bugetul să fie trimis în Parlament de viitorul premier. 


Viitorul premier, zice el, deci aţi reţinut, Pinochio e convins că va fi întâiul stătător al ţării, dar nu asta e important, să ne întoarcem la fumigena electorală.


Pensiile vor fi indexate cu până la 5%. Cohortele de pensionari votanţi, aşteaptă cu mâini nerăbdătoare să aplice ştampila pe numele celui care le va da. Planurile au fost făcute cum să fie cheltuiţi cei 5%. Mai trebuie doar să se aleagă cine trebuie şi trai pe vătrai vere, cu surplusul de 42 lei la o pensie medie de 845 lei. Pensionarii români vor îngroşa lista din Top 300 a bogaţilor lumii. Să trăiască Victoraş, că-i băiat bun mamă, el ne dă, nu ne ia ca tiranu’.


Bun, acceptăm că Victoraş, va da până la 42 de lei la pensia medie, deşi e în faza de “voi face”, nu în faza de “am făcut”, dar treacă de la noi, că aplicăm principiul “ decât cu gura toţi poate” (sic!) Dar, stai. Breaking news. Titlu şoc. Anunţul care va îngrozi toată România, ca să fim în nota mass-mediei române. Citim şi rămânem îngrozitor de îngroziţi de ştirea îngrozitoare.


Aflăm din articol că fiecare român (deci şi pensionarul) are de plătit 3.000 de euro în contul datoriilor făcute de stat, cu 15% mai mult decât în 2012 şi cu 30% în plus faţă de 2010. Împrumuturile s-au umflat pentru salarii şi pensii, fără investiţii productive.


Mai citim că:

„Datoria publică a depăşit 271 miliarde lei, la jumătatea lui 2014, fiind de două ori şi jumătate mai mare decât în 2008, anul în care criza economică a explodat în România. Sume imense au fost împrumutate pentru plata salariilor şi a pensiilor, într-un moment în care statul nu a mai fost în stare să-şi achite obligaţiile curente. În ciuda tăierilor şi a încercărilor de echilibrare a bugetului, tendinţa se menţine până în prezent: guvernul continuă să ia bani pentru consum, fără să genereze investiţii productive. Din această cauză, datoria devine tot mai riscantă pentru că, în loc să creeze condiţii de creştere în viitor, pune presiune pe generaţiile următoare.  Reîntregirea salariilor bugetarilor, dar şi angajarea altor cheltuieli de personal sau cu bunurile şi serviciile au însemnat noi credite. În acest timp, Produsul Intern Brut (PIB) abia a recuperat prăbuşirea din vârful crizei, apropiindu-se de nivelul pe care îl avea în urmă cu şase ani.”


Gata nu mai citim nimic, că ne trec fiorii şi-l scuipăm pe mitoman. Cine e masochist să citească tot articolul. Ideea de bază e că ne cam ducem dracului, cu cântec înainte marş. Românului, implicit şi pensionarului, îi revine o datorie de 3000 € (13.220 lei la cursul actual) în contul datoriilor făcute ca mitomanul să poată declara că va creşte pensia cu până la 42 lei. 13.220 lei înseamnă aproximativ echivalentul a 315 luni de supliment la pensie, sau aproximativ 26 de ani.


Deci cu ce primeşte în plus la pensie, votantul pontist va putea să-şi achite partea lui din datoria publică în aprox. 26 ani. Vă daţi seama ce viaţă lungă veţi avea dragi pensionari, că doar n-o să plecaţi de pe lumea asta cu datorii neplătite. Şi asta în cazul în care totul îngheaţă la valorile actuale, mira-m-aş. E drept că presiunea mare va fi pe generaţiile următoare, aşa că tot ce aveţi de făcut e să va doară în cot de copii şi nepoţi şi strănepoţi şi să-l votaţi pe Ponta.



Dacă tragem linie şi adunăm, cu 42 lei luăm vreo 2-3 şaorme cu de toate şi chestia asta nu-i de lepădat. Cui îi pasă de datoria publică?!

Bătălia iluziilor

Andrei Cornea

Ponta va fi președinte pe cinci ani – un om care a dovedit deja iresponsabilitate va conduce statul într-o perioadă de tensiuni internaționale și de reformatare a structurilor europene și euroatlantice. Fără a o fi dorit, asta vor fi realizat prin vrajba, resentimentele și mai ales prin iluziile lor Băsescu, Udrea, Iohannis, Antonescu, Macovei, Diaconescu.


Un fel de bătălie a tuturor contra tuturor. Devorare reciprocă. Autoiluzionare. Delir mitologic. Suspiciuni permanente că celălalt trădează și face blat cu Marele adversar – Ponta. Pe scurt, în zilele acestea opoziția scrie rețeta sigură nu numai pentru o înfrângere, dar pentru una penibilă, rușinoasă. Toți candidații contribuie – Iohannis, Udrea, Macovei, Diaconescu. Dar și cei care candidează, fără să candideze: Băsescu și Antonescu. Ce face Tăriceanu – acest pontif al liberalismului care oficiază de mulți ani liturghia pesedistă – nici nu mai contează.


Băsescu și Antonescu au ceva comun: incapacitatea de a accepta că trebuie să iasă din joc – Băsescu definitiv, Antonescu, pentru o perioadă. În niciun caz, că nu mai pot conduce ei țări și partide. Iată ceea ce nu le intră în cap. Băsescu o promovează pe Elena Udrea, iluzionându-se că astfel, cu ea la conducerea unui partid devenit tot mai insignifiant, își va perpetua existența politică. Nu-și dă seama că și-a înstrăinat aliații și mulți dintre susținători, că își pune în pericol adevărata moștenire politică – a lucrurilor importante făcute în timpul mandatelor sale. Cazul său devine încet-încet aproape tragic. Cât despre Antonescu, acesta a găsit cu cale să-și arate neîncrederea tocmai în cel pe care l-a promovat în fruntea PNL și apoi l-a ajutat să devină candidatul unic al ACL – Klaus Iohannis. Frustrarea tragicomică a bietului om, dintr-o dată aruncat la marginea politicii, precum un balot desprins dintr-un camion care ia în viteză o curbă prea strânsă, ar fi înduioșătoare, dacă ni s-ar șterge din memorie imaginea imensei lui aroganțe din 2012, din momentul interimatului prezidențial.


Și acum ceva despre cei trei „băsiști“: unul „oficial“, Elena Udrea, din partea PMP, ceilalți doi – Monica Macovei și Cristian Diaconescu – independenți (cea dintâi rămasă – nu se știe exact de ce – membră PDL, cel de-al doilea rămas, nu se știe de ce, președinte al Fundației Mișcarea Populară). Defectul lor esențial este că sunt trei, atunci când, în situația de față, chiar și unul era un exces, divizând în felul acesta voturile. Al doilea defect, fără supărare, e că tustrei sunt, cumva, „neterminați“; altfel spus, fiecare a luat câte ceva din așa-zisul „bă­sism“, fără însă să ia restul: Macovei a luat principiile justițiare fără carisma populistă a președintelui, Udrea a luat populismul fără principii, în vreme ce Diaconescu, lipsit de orice carismă, pierzând pe drum și ceva din principii, s-a mulțumit cu felii din politica externă. Ceea ce spun poate că arată a caricatură, dar nu-i o caricatură împotriva naturii. În fine, ajungem la Iohannis, candidatul marii speranțe de unificare a dreptei sub sigla liberală. Defectele lui – unele remediabile, altele nu – sunt vizibile și dintre ele cel mai evident este că nu a depășit mental stadiul de primar de oraș de provincie. Un altul este că a adoptat stupida tactică liberalo-pedelistă de a se lepăda de „Satana-Băsescu“ – ceea ce, în turul al doilea, îl va împiedica să adune voturile „băsiste“. Oricum ar fi, faptul că nici măcar propria formațiune – PNL-PDL – nu-l susține complet și cu tot angajamentul îi profețește eșecul. E nedrept pentru Iohannis și este o dizgrație pentru așa-numiții politicieni de dreapta, din oricare partid sau frântură de partid ar proveni, să găsească pretexte pentru a nu-l susține pe Iohannis.



Pe scurt, partida e aproape jucată și pierdută. Ponta va fi președinte pe cinci ani – un om care a dovedit deja iresponsabilitate va conduce statul într-o perioadă de tensiuni internaționale și de reformatare a structurilor europene și euroatlantice. Un incapabil, un mitoman, un plagiator – cinci ani la Cotroceni! Fără a o fi dorit, asta vor fi realizat prin vrajba, resentimentele și mai ales prin iluziile lor Băsescu, Udrea, Iohannis, Antonescu, Macovei, Diaconescu, plus prețioșii și inteligenții lor consilieri, analiști și alte feluri de comilitoni, cu sau fără de partid!