“Antena 3” şi religia politică a urii

Ioan Stanomir

În orice istorie a orbirii la români,” Antena 3” va deţine unul dintre locurile centrale. Iar în acest canon al urii difuzate mediatic august 2014 este punctul cel mai înalt pe care îl atinge strategia instigării, linşajului şi violenţei.

“Antena 3″ este departe de a fi un accident în evoluţia noastră post- comunistă. Chipurile energumenilor care au defilat în faţa Palatului Cotroceni aveau un aer familiar. In trăsăturile lor se putea vedea o întreagă istorie a frustrării şi resentinentului. 

Patologia lor morală era o patologie a tranziţiei noastre. Memoria mineriadelor şi a marşurilor muncitoreşti a fost retrezită. Ura, dormitândă, fusese scoasă la lumină, din nou.

În vremurile noastre, “Antena 3” exercită, în impunitate şi cu complicitatea CNA, un oficiu de inchiziţie ideologică. Toţi cei i se opun devin inamicii denunţaţi cu mânie. În exploziile retorice, în gesturile celor care îi vrăjesc pe telespectatori în fiecare seară se poate citi moştenirea unui veac XX, moştenirea isteriei şi a propagandei. Rădăcinile cele mai îndepărtate ale acestei mantre culturale sunt cele ceauşiste. 

Dinspre naţionalismul tribal al stalinismului târziu vine această sinteză, monstruoasă, de demagogie patriotardă şi repliere autarhică. Antenismul este , asemeni “ României Mari” numele unei ideologii care îşi are profeţii şi mesajul ei distinct. Televiziunea încetat să mai fie un post de ştiri- ea este, în ochii fidelilor ei, vocea singurei Românii care are dreptul la existenţă.

Mobilizarea care a urmat condamnării lui Dan Voiculescu nu este un accident, ci culminaţia organică a unui proiect intelectual. Şamanii de la Antena 3 aspiră să fie mai mult decât simple prezenţe mediatice. Ei se visează preoţii unei religii politice, iar fanatismul este consecinţa naturală a misionarismului lor. 


August 2014 este un moment al clarificărilor. Ostilitatea faţă de pluralism şi faţă de domnia legii este vizibilă. A ignora ascensiunea acestui curent al resentimentului şi violenţei poate fi un gest suicidar. Democraţiile pot fi ucise. Iar masele fanatizate sunt falanga responsabilă pentru acest asalt final.

Cea mai dureroasa infrangere a lui Traian Basescu

Radu F. Alexandru

Marți 19 august 2014 va avea loc ședința Colegiului Național al partidului ”Mișcarea Populară”. Două puncte vor fi sigur pe ordinea de zi: 1. Revocarea dlui. Cristian Diaconescu din calitatea de prezidențiabil al PMP; 2. Alegerea dnei. Elena Udrea ca prezidențiabil al PMP. Anunțul a fost făcut de dna. Ruxandra Dragomir, președinta Organizației de femei, purtătoarea de cuvânt și persoana cea mai apropiată în partid a dnei. Udrea. Care vor fi rezultatele voturilor la cele două propuneri ce urmează a fi înaintate Colegiului nu mai presupune niciun suspans: au fost devoalate de dna. Dragomir, care a pronunțat un verdict implacabil la adresa lui Cristian Diaconescu: ”Oamenii nu îl văd foarte popular – probabil ca seriozitatea și faptul că a făcut parte din alte partide politice. Oamenii vor ceva nou, ceva care să se identifice cu viziunea lui Traian Băsescu și care nu l-a trădat pe Traian Băsescu“; aceeași voce autorizată a apreciat că: ”Elena Udrea ar fi mai potrivită pentru a fi candidatul PMP, pentru că se bucură de o mai mare notorietate, iar România e pregătită să voteze o femeie“.

Să încercăm să pătrundem în logica care a condus-o pe dna. Udrea la decizia pe care a luat-o. Aprecierea strivitoare a dlui. Diaconescu vine la doar 2 luni de la data Congresului (iunie, 2014!) în care a fost aleasă conducerea partidului și în finalul căruia președinta partidului, dna. Elena Udrea, a anunțat numele celui care va candida la prezidențialele din noiembrie: Cristian Diaconescu. Sala a primit cu aplauzele cuvenite decizia luată undeva ”sus”, dna. Udrea dând asigurările așteptate că președintele Băsescu cunoaște și susține nominalizarea făcută. Nimic din acuzele grave care i se aduc astăzi dlui. Diaconescu nu lipsea din cv-ul acestuia și nu era cunoscut de o lume întreagă. Ca să vorbești astăzi de cel care ”nu s-a identificat cu viziunea lui Traian Băsescu” și de ”trădarea lui Traian Băsescu” când vorbești de fostul șef al Cancelariei prezidențiale, omul pe care președintele Băsescu l-a apreciat la superlativ și pe lista căruia a semnat ca primul susținător este o acuză de o gravitate maximă care nu numai că îl pune pe dl. Diaconescu într-o postură extrem de ingrată, dar reclamă imediate clarificări din partea președintelui țării. De data asta nu mai ascultăm șuvoiul de aberații pe care le auzim de ani de zile din gura unor notorii anti-băsiști – suntem acum în fața unei acuzații rostită răspicat în numele dnei. Elena Udrea, cea care de 10 ani a fost percepută ca fiind cea mai apropiată colaboratoare a președintelui Băsescu și, de regulă, purtătoarea lui de cuvânt pe toate subiectele menite să declanșeze mari scandaluri.

O a doua chestiune a cărei logică mi se pare de nepătruns ține de credința dnei. Elena Udrea că românii o iubesc și sunt gata să o aleagă președintele României. Toate sondajele de opinii, indiferent de cine le-a făcut, dau cifre care, în mod normal, ar fi trebuit să o facă pe dna. Udrea să se întrebe dacă prezența ei în viața politică mai are vreun sens. Dacă se poate imagina o zi, într-un viitor pe care să-l mai prindă, în care oamenii să basculeze de la opinia pe care o au astăzi despre ea exact la polul opus. După ultimul sondaj Omnibus, la capitolul încredere, dna. Elena Udrea are următorul scor: Mare, foarte mare: – 9%; Proastă, foarte proastă: – 86 %; Nu știu, nu cunosc: – 5%! E posibil ca un om cu o minimă responsabilitate și cu un elementar respect față de propria-i persoană să riște afirmații ca acelea făcute în numele dnei. Udrea fără să se gândească la ridicolul de care se acoperă și la hohotele de râs pe care le provoacă? Nu, nu e posibil! Dar asta, repet și subliniez, în situația în care vorbim despre cineva pentru care noțiunile respect de sine și responsabilitate au un sens. Nu e cazul dnei. Elena Udrea. Ce a dovedit, în schimb, constant de-a lungul timpului este capacitatea de-a urmări cu ferocitate scopurile, întotdeauna personale! pe care și le propune, foamea insațiabilă de mărire, de parvenire…

Se pot scrie tomuri despre personajul Elena Udrea. Mai interesant și, cu siguranță, mai grav este efectul Elena Udrea. Prin răul pe care l-a produs. Prin răul pe care este oricând gata să-l producă. Într-un interviu dat cu ceva vreme în urmă, președintele Traian Băsescu răspundea unei întrebări mai abrupte: ”Elena Udrea nu mi-a influențat niciodată viața sau deciziile”. Nu era răspunsul corect. Multe din deciziile politice ale președintelui Băsescu au fost luate sub influența dnei. Elena Udrea. Celebrul: ”Adio, PDL!” nu era decât reacția impusă președintelui de cea care nu s-a putut împăca pentru nimic în lume cu rezultatul votului într-un Congres care trebuia să-i pună PDL pe tavă. Cazul e de notorietate și exemplele pot continua. În toată această relație, Traian Băsescu a crezut în permanență că are alături omul, coechipierul care nu-l va trăda niciodată. Într-o lume politică, în general, și în lumea politică românească în special, unde trădarea este prima lecție care ți se dă, sentimentul că ai lângă tine un om al tău te poate conduce la concesii, la compromisuri de nefăcut, pe care cei slabi le fac. Traian Băsescu a făcut asemenea compromisuri. Cu convingerea că plătește prețul pentru un lucru extrem de scump: fidelitatea. Nu e o scuză. E o eroare pe care trebuie să și-o asume.

Batjocura cu care a fost tratat Cristian Diaconescu, candidatul președintelui și al partidului acestuia, cum a crezut până acum Traian Băsescu, și intrarea Elenei Udrea în cursa prezidențială pot fi cuprinse în două cuvinte: ”Adio, Traian!”. Este cea mai dureroasă înfrângere pe care o suferă Traian Băsescu.


Lunile următoare vor dovedi, azi încă incredibil, că viitorul politic i se pare dnei. Elena Udrea mult mai seducător alături de Victor Ponta și pare să îi promite satisfacții pe care un președinte aflat la finalul carierei politice nu are cum să i le mai ofere.