Opuse daruri înlănţuite

Anne Marie Bejliu

sus jos 

opuse înlănţuite daruri desfăşoară verbele 

în cuvinte simple

laşi un strigăt să-ţi scape 

apoi mişcarea se naşte 

ca o ploaie scăpată din scânteia amnarului

sensul cuvântului creşte

în flacăra candelei aprinsă reaprinsă

flacăra rămâne

nu se stinge 

răsuflarea se schimbă

ochiul îşi schimbă opacitatea privirii

cristal devine

îl creşti descreşti în floarea mereu viguroasă

şapte petale nouă petale

douăsprezece petale

galben praf de cer se răsfiră 

degetele împart spaţiul

planuri semiplanuri de trăiri de forţe mărunte

de forţe elementare 

din care cresc mereu armurile gândurilor

povestea cuvântului - înălţare şi cădere 

cădere şi înălţare

într-un vârf de gând de cărbune 

ascuţit până la rostire

laborator alchimic în centrul inimii se întrezare

se vede tot mai clar

orbului nu-i lua jocul

surdului nu-i smulge bila amară de sunete

mutului lasă-i vederea 

până când 

într-un bob de bâlbâială

va rosti clar 

Numele Domnului

sus jos opuse daruri înlănţuite

mângâie verbele într-o cruce vie

mojarul aşteaptă umbrele 

primăvara lui acum a trecut

mai vine mai vine...

Întreg

Angelina Nădejde

Tu eşti copacul meu, eu ale tale ramuri,

Mi le fereşti de vânt, de viscoliri şi ploi,

În valsul primăverii pun verdele ca flamuri

Iar tu îmi mângâi floarea ce înfloreşte-n noi.

Îţi dăruiesc iubire chiar dacă tu nu crezi

Şi-ţi pare că la altul am inima şi gândul,

În nopţi cu lună plină şi visele-ţi veghez,

Adorm abia la ziuă, aştept să-mi vină rândul.

Suntem o lume-ntreagă făcută doar din noi

Şi nimeni niciodată nu ne va rupe-n două,

A noastră-i nemurirea căci vieţii-am pus altoi

Din dragoste curată în dimineţi cu rouă.

Să te zăresc vreodată?-N-am cum... suntem întreg;

De-ar fi să mor cândva- nu pot să te dezleg,

Rămânem o coroană de frunze şi de flori

Sub mângâieri de lună, noi, veşnic visători!