Cădere liberă...

Shanti Nilaya

Cum verdele se schimbă-n ruginiu,

Cum mierea Lunii bate-n auriu,

Mai sper să plec spre tine când se poate

Ca o cădere liberă, în moarte;

Să te compun din nou din cele sfinte

Cu-obrazul pur al câtorva cuvinte,

Iar mâna ta pe după umeri, castă,

Să-mi stea din nou, pe rochia albastră

Și-ncet, încet, bolnavă cum îmi pare

Fără de tine ziua următoare,

Să îmi petreacă pașii drepți afară

Spre luminarea serilor de ceară.

De unde să te iau? eu nu știu unde

și umbra cărei toamne te ascunde...

Întreb și dau la schimb forma în care,

Am scris cuvinte-n versuri și culoare

Le ia, Cer 'nalt! Pământ, așijderi, sapă,

Bea din căușul sufletului apă,

Iar literele mele să-mi plătească

Atât cât pot, Iubirea omenească!

Când verdele se schimbă-n ruginiu,

Văd mierea Lunii, bate-n auriu

Și te găsesc în mine, dimineață,

Ca o cădere liberă, ...în viață!

La marginea orașului e ziua mea bună

Gina Zaharia

 astăzi mi-e mai puțin foame

 am dormit paralel cu trecerea prin săbii

 niște viespi se certau pe o floare de cais

 erau ale tale

 le-am șters pe toate cu ochii

 apoi ți-am luat pelerina și i-am cusut buzunarele

 câțiva pitici au rămas acolo

 n-au curaj să răspundă la apelul pe note înalte

 zău că mi-s dragi

 dar prefer să improvizez un joc mai străin

 decât rugul frunzelor

 am zărit câteva ruine din templul regatului tău

 vreo doi ostatici turnaseră ici-colo apă fiartă

 aveau buzele arse

 am aruncat un zâmbet și m-am bucurat că legătura mea de chei

 încă mai fermentează lutul

 se apropie noaptea lasă-i perdelele

 în cleștii racului

 mă topesc după mimica suprarealistă

 la marginea orașului e ziua mea bună 

Nu plănge mamă

Bunget Marin

Mi-e dor de tine mamă, ca şi ţie.

Departele ne-apas'-acum pe toţi.

Aici, pământul nu miroase-a glie

Iar tu iţi plângi privirea către porti.

Nu plânge, mamă, nu strivi tăcerea,

Cu plânsul, depărtarea n-o scurtăm.

Ne-ai învăţat de mici ce e durerea

Şi cât de grea e crucea ce-o purtăm.

Şi o purtăm, chiar dacă ne desparte,

Spre ziua-n care vom fi iarăşi toţi,

Departele va fi şi el departe ...

Nu plânge, mamă, fiindcă ştiu că poţi.

Acolo unde se sfârșește disperarea

Nuța Istrate Gangan

îmi măsori tăcerile sub pași apăsați

în chihlimbarul

ultimului coniac pe ziua de astăzi

regrete ascuțite

rătăcesc

pe aleile dintre ziduri

sub copacii goi care mărginesc lumea

la capătul celălalt

acolo unde se sfârşeşte disperarea

şi începe marele calm

nu ştii cum să-mi desfaci buzele

dinţii încleştaţi

umerii strânși

sunt construită din

piatră caldă

tăcere peste tăcere

când ană

când evă

fără cuvinte în faţa marilor adevăruri

predate la şcoala aceasta numită viaţă

în care am fost cel mai conştiincios elev

mă transformi în închipuire

tac

iluzie rătăcită printre corzile inimii tale

frântură dintr-o poezie de dragoste

eu

chiar am existat

îţi spun acum

când nu mai sunt

De ce ?

Sandu Alrox

În cazul în care această viață

fericirea este atât de mizerabilă

de ce-mi petrec ziua

în așteptarea ta?

Mă uit în jur,

observ,

scrutez.

Caut.

Nu te găsesc

și nu mă găsesc pe mine

te-am pierdut iar

în mii și mii

fragmenți de inconsistență

și înăuntrul meu ...

Golul !

Amiază

Ileana Mălăncioiu

Ziua are trupul despicat în două,

Numai jumătate mai e vie,

O lumină fantastică a-nvăluit

Tot ce a fost să fie.

Despre morţi numai bine,

Îngân cu capul pe spate,

În iarba proaspăt cosită,

Dar despre cei morţi pe jumătate?

Nu mai ştiu ce-aş putea să zic,

E cald, e o zi toridă,

Să se decidă şi ei, mă gândesc,

E timpul să se decidă.

***

Întreg orasul era plin de morti

Iesisera pe strada principala

Asa-mbracati in hainele de gala,

Pe care cit esti viu nu prea le porti

Treceau rizind, si nu-i puteam opri

Pareau ca nu mai inteleg deloc

Ca sint prea multi si nu mai este loc

Si pentru cei care mai sintem vii.

Ne-nfricosa grozav fantasticul delir

Dar stam si ne uitam uimiti, ca la parada,

Caci fiecare-aveam pe cineva pe strada

Si n-am fi vrut sa fie inchis in cimitir.