O lacrimă din ochii verzi

Mihăiţă Macoveanu

 

Mi-aduc aminte cum zâmbeai

Şi cât de fericit erai

Nu înţeleg cum am ajuns

Să nu avem nici un răspuns.

Tu ai plecat, eu am rămas,

Tu m-ai lăsat,eu nu te las...

Rămân cu amintiri o mie

Şi cu o clipă de magie.

Adorm cu perna ta în braţe,

Visând la clipele frumoase,

Când ne priveam ca doi copii,

Îndrăgostiţi ca-n prima zi.

Vor trece, poate ani de zile,

Doar cu parfumul de la tine,

Şi n-ai să vii, ca să îmi ştergi

O lacrimă din ochii verzi.

Nu am curajul să te sun,

Dar am atâtea să îţi spun

Nu înţeleg cu ce-am greşit,

Tu nici nu ştii cât te-am iubit.

Mi-e dor de tot ce am avut,

Singura plang, că te-am pierdut,

Te-ai depărtat treptat de mine,

Mi-e dor de noi, mi-e dor de tine!

Mă sarutai, te sărutam...

Atât de fericiţi eram!

Pe chipul tău găseam mereu,

O lacrimă de dorul meu.

Nu îţi voi cere să iubeşti,

Doar, nu e cu putinţă,

Ca inimii să-i porunceşti,

A mea dorinţă.

O dorință împlinită, l-am cunoscut pe Traian Băsescu

Angela Tocilă

 
N-am făcut niciodată un secret din cauză că aș fi băsistă, ba chiar am și spus asta chiar pe vremea când părea că președintele s-a votat singur iar apelativul ”băsist” era sinonim cu ”lepros”. Am rămas consecventă și băsistă iar una dintre dorințele mele a fost să-l cunosc pe Traian Băsescu, și chiar cu o zi înainte de vizita acestuia la Sânnicolau Mare am spus cuiva că aș vrea să-l întâlnesc chiar și după ce nu va mai fi președinte. Avusesem parcă o premoniție pentru că a doua zi m-am trezit invitată la Sânnicolau. N-am spus nimănui, de teama omului pățit și ghinionist, genul căruia i se scufundă bărcuța la mal, în fața căruia se-nchid ghișee, se termină marfa sau se strică ceva. Ăsta-s eu sau cel puțin, am fost până ieri.

 
Gătită, nerăbdătoare, cu prietenii mei timișoreni în fața primăriei Sânnicolau, prin mulțimea de oameni și cea a corespondenților de presă, caut din reflex cu privirea grupuri ostile, aștept să vină cineva să ne instruiască, să ne așeze, deh, reminiscențe de pe vremea pionieratului când cei mai arătoși dintre noi erau scoși în față, nu care cumva să strice vreun știrb sau vreun urâțel feng shui-ul cuplului Ceaușescu. N-a venit nimeni, nu ne-a așezat nimeni, nu ni s-a spus unde să stăm sau ce să facem, eram pur și simplu acolo, tineri, bătrâni, copii, români, maghiari, țigani, așteptând să-și vadă președintele.


Apare Traian Băsescu, SPP-iștii fac cu greu un culoar îngust prin mulțimea care nu scandează, nu huiduie, nu fluieră, doar freamătă și aplaudă. Stau cuminte cu brațul unui sepepist pe talie. Îi zic zâmbind ”Io-s cuminte”. ”Credeți-mă, eu vă protejez”, îmi zice el. La un moment dat, mulțimea începe să se miște în valuri și simt cum mă clatin împinsă din partea dreaptă, de unde venea președintele. Cameramanii își forțează drumul pășind cu spatele, împingând și îmbrâncind lumea, ca o turmă de bivoli. Ei creează busculada, mă ia valul celor împinși, cu sepepistul ce aproape mă luase pe sus cu tot. Apuc să văd o bucățică din chelia prezidențială, deși e la mai puțin de 5 metri de mine, alături de soția sa a cărei zi de naștere aflăm mai târsiu că este. N-o văd nici pe ea, de fapt, văd doar cefe și umeri. Sper să-l văd când trece înapoi spre primărie dar se repetă scena de la sosire. Cireada de cameramani și reporteri obișnuiți să-și facă loc trece iar croindu-și  drum cu cablurile și camerele de luat vederi, fără grija de a nu călca lumea în picioare. În fruntea lor, ca și la sosire, e un reporter Antena3.


Traian Băsescu intră în primărie, lumea se risipește pe la tarabele cu kurtos kalacs, mici, vată pe bâț și tot felul de flecuștețe colorate. Sunt oarecum descumpănită, nu apucasem să-l văd, cu toate că trecuse la jumătate de metru de mine dar urmează să particip la recepția organizată în onoarea sa și mă gândesc că acolo va fi mai răsfirat și fără presă. Așa s-a și întâmplat, presa n-a mai avut acces. A vorbit scurt primarul, apoi președintele, degajat, prietenos, natural, glumeț și recunoscător pentru primire. I s-a adresat soției ce stătea sfioasă, dintr-un alt film parcă, unul cu domnițe serafice și modeste, puțin în lateral, cu ”draga mea soție”. I-a urat la mulți ani și ne-a spus că dacă ne-ntrebăm ce vârstă are, să știm că sunt ”de-o seamă”. S-a ghicit în vocea și privirea lui șugubeață, mândria bărbatului, a soțului. Doamna zâmbea parcă puțin jenată de privirile audienței și de atenție. Vioi, Traian Băsescu a venit de mai multe ori la microfon, intervenind cu câte-o glumă, în ciuda oboselii de care, din câte aflaserăm, se plânsese mai devreme în primărie.

 
Apar cupele de șampanie și președintele dă ocol sălii ciocnind cu toată lumea. Sunt nerăbdătoare să ajungă. De obicei sunt timidă, dacă cineva mi se bagă-n față, eu fac un pas în spate. De data asta decid că nu voi face pasul în spate. Ajunge în dreptul meu, o doamnă îi spune că a venit din Ungaria, doar să-l vadă. Ciocnesc paharul cu șampanie. Președintele se întoarce spre mine, mă prezint, zice ”da”. Habar n-am dacă ”da”-ul acela înseamnă că știa cine sunt sau nu. Nici nu mă interesează, îi spun că este eroul meu și-l întreb dacă vrea să facem o fotografie împreună. Acceptă zâmbind, mă cuprinde cu brațul, îl cuprind și eu și întreabă: ”cine face poza?” Fac mai mulți, și nu una.  Lumea îl așteaptă și merge mai departe, eu rămân cu paharul cu șampanie în mână și mă trezesc că-l dau pe gât, după care mă rezem de masă. Mi s-au cam tăiat picioarele și-mi dau seama că tocmai mi-am împlinit una dintre dorințele ultimilor 10 ani, aceea de a-l cunoaște pe Traian Băsescu.

 

El iese pe terasă, în sală e cald și aerul e dintr-o dată de nerespirat. De pe terasă, coboară din nou în mulțime, se duce și se așează în fața scenei unde cântă niște tineri. Eu rămân în balcon, imi aprind o țigără și-mi scot pe rând picioarele din pantofi. Realizez că mă dor și mi le răcoresc de cimentul rece, lângă o doamnă ce se descălțase de-a binelea, oftând și văietându-se. Mie nu-mi mai trebuie nimic, simt doar mulțumire, sunt ca o pisică ce tocmai a smântânit oalele. Ne întoarcem la Timișoara, nerăbdători să descărcăm fotografiile. Schimbăm impresii între noi, băsiștii, facem scenarii despre ce se va întâmpla și cine va ajunge președinte. Speculații și un lucru pe care îl știm sigur, anume că Traian Băsescu, odată scăpat de îndatoririle și obligațiile prezidențiale, va fi liderul dreptei. De fapt, el va fi dreapta.

 
N-am redat aici discursul său, a fost făcut public și cu toate că l-am ascultat atentă, n-am reținut aproape nimic, eram prea concentrată să înțeleg de ce pe bărbatul acela destul de scund, chel, slab și obosit, îl urăști sau îl iubești. De ce ura față de el e atât de profundă și de ce admirația față de el e atât de puternică. Și știu de ce… Pentru că este un om care nu trece prin viață fără să lase urme iar urma lui Traian Băsescu e adâncă și va rămâne în istorie. Traian Băsescu, urât sau iubit, lasă urma apăsată a celui care nu s-a temut să schimbe România, nu s-a temut să-și facă dușmani, n-a jucat după regulile Moscovei. De aceea, cei ce-l iubesc și cei ce-l urăsc deopotrivă, îl vor ține minte ca fiind președintele care a rupt ”tradiția” lașității, pe care nu l-au înfrânt structurile, care a preferat lupta și nu ”liniștea” mult dorită de omul Moscovei, Ion Iliescu.

Hai vino iubito!

Cristina Ciurlan

Hai vino iubito ! la mine cand luna

In nouri gàseste un cald asternut

Càci multe-am avut, ca tine nici una

Azi pot sà aleg bobul crud de nàut !

Mai crede-mi odatà -ale mele cuvinte

Ce astàzi mai mult decat ieri le tràiesc

Nàscute din faguri de vechi oseminte

Din azi si din vremuri amar povestesc

Femei am avut mai devreme de tine

Ca tine nici una, de poti sà mà crezi

Iubite in nopti fàrà stele-ori senine

In brizà de mare, sau crude livezi

Nu esti mai frumoasà, nici slutà ca alta

Dar sufletu-mi joacà al vietii soroc

Se vede cà astazi, Màrita ea Soarta

Ruletà... a vietii... a fost cu noroc...

Hai vino iubito la mine cand luna...

Eu multe-am avut... ca tine nici una...

Începe Europa să se trezească?

Andrei Cornea

Chiar dacă sancțiunile economice vor lovi în mod egal Rusia și Occidentul, Rusia pierde și, dacă nu-și schimbă politica, în câțiva ani va ajunge într-o fundătură.


Orice buletin de știri internaționale ne arată ime­diat zilele, săptămânile și lunile acestea că „civilizația occidentală“ – cuprinzând azi, pe lângă UE, America de Nord, Japonia, Coreea de Sud și, poate, încă câteva țări din America Latină – este atacată simultan de doi inamici, deopotrivă de periculoși și deciși să învingă: fundamentalismul islamic, manifestat în aces­te săptămâni cu o cruzime greu egalabilă de ISIS în Irak și Siria, pe de o parte, și așa-nu­mitele „democrații neliberale“ – având acum Rusia drept vârf de atac. Primul inamic se ma­nifestă explicit, afirmând pretenții de „re­în­fiin­țare a califatului“. Metodele lui sunt deschis te­ro­riste și tacticile folosite – decapitarea unor prizonieri filmată și pusă pe un site - trebuie să conducă la capitularea psihică a ad­ver­sa­ri­lor. Celălalt inamic - și mă refer la Rusia – în­cearcă și el să domine prin înfricoșare și in­ti­midare. Afirmă cinic drepturi naționale îm­po­triva dreptului internațional, introduce trupe în­tr-un stat străin - Ucraina -, pretinzând că nu-i aparțin, minte cu nerușinare, susținând că numai ceilalți sunt vinovați și, convins că nu are niciun risc major de înfruntat din cauza descurajării nucleare, se joacă cu statul res­pectiv, mult mai slab, precum pisica cu șoare­cele.


În pofida tuturor diferențelor dintre ei, acești doi adversari ai libertății au ceva comun: sunt, în termeni reali, slabi în comparație cu Oc­ci­dentul – ceea ce însă compensează din plin prin aroganță, lăsând să se creadă că puterea lor ar fi uriașă. Beneficiind de Internet, de rețelele de socializare, de televiziuni, de agenți inflitrați și „idioți utili“, vorba lui Le­nin, ei reușesc să-și proiecteze imaginea unei puteri materiale și morale implacabile, care nu poate decât câștiga în fața unui „Occident de­cadent“. În realitate însă, ambii inamici au o „statură“ mult mai mică decât se vede pe ecra­nul televizoarelor.


Despre ISIS nu e cazul aproa­pe să mai vorbim: dacă nu ar fi alimentați cu fonduri de unele state din Golf care joacă dublu, s-ar prăbuși imediat. Fundamentalismul islamic a crescut și crește încă, precum un pa­razit, la intersecția dintre Occident și lumea is­lamică, alimentat de resentimentele majore ale unor inadaptați din ambele civilizații, care cal­că în picioare o veche tradiție de toleranță și ci­vilizație a is­lamului.


Rusia lui Putin, împinsă și ea de resentiment și dorință de revanșă, are desigur arme atomice, ceea ce face – din fericire aș zice – războiul din­tre ea și Occident de neînchipuit. Dar în afa­ra acestui atu, slăbiciunea ei ar trebui să fie evi­den­tă pentru oricine: PIB-ul Ru­siei, de exemplu, este doar cu puțin mai mare decât cel al Italiei – o țară cu o populație mult mai mică - și in­ferior celui al Braziliei, fiind de peste opt ori mai mic decât cel al Statelor Unite. Dacă am însuma PIB-ul prin­cipalelor țări din NATO (SUA, Ger­mania, Franța, Marea Britanie, Italia, Canada), raportul dintre puterile eco­nomice însumate ale acestor state și Rusia devine 14 la 1! Comparativ, și în 1914, și în 1939, Germania era cea mai puternică economic țară din Europa. În plus, cum știe toată lumea, o mare parte a PIB-ului Rusiei este obținut din producția extractivă, mai ales pe­trol și gaze, ceea ce asigură acestei țări un potențial însemnat de șantaj, dar nu și o reală putere economică și tehnologică. Tehnologic vorbind, Ru­sia este inferioară unor țări mult mai mici, precum Coreea de Sud sau Is­rael.


Se va spune însă că, din pricina ar­melor nucleare, nu-i nimic de făcut con­tra Rusiei. Fals; de exemplu, sanc­țiunile economice pot avea un rol im­portant, deși mulți au tendința de a le considera derizorii; adevărat, ele nu dau rezultate pe moment, nu în câ­teva săptămâni și nici luni. Ra­țio­na­mentul meu e simplu: când parteneri economici foarte inegali precum Ru­sia, pe de o parte, și SUA și UE, de partea cealaltă, își impun reciproc sanc­țiuni economice cu pierderi echi­valente, cel care, pe termen ceva mai lung, are de pierdut mai mult este par­tenerul mai slab economic. Este ca atunci când, din două greutăți ine­gale, A și B, se scot greutăți egale, G; se vede ușor că raportul dintre A și B crește, nu scade. Așadar, Rusia nu poa­te decât pierde un război eco­no­mic cu Occidentul, dar pentru aceasta trebuie să treacă un număr de ani, pro­babil, timp în care războiul res­pectiv să fie purtat în mod con­sec­vent. Or, prin șantaj energetic, ame­nințări, promisiuni și propagandă, exact asta încearcă Rusia să evite, su­gerând pe toate căile posibile fie că sancțiunile economice nu o vor clinti, fie că ele vor lovi în mod egal și Occi­dentul, oricum preocupat de con­se­cințele crizei economice nu prea bine depășite. Or, tocmai asta spun: chiar dacă sancțiunile vor lovi în mod egal Rusia și Occidentul, Rusia pierde și, da­că nu-și schimbă politica, în câțiva ani va ajunge într-o fundătură.



Ce-i drept, mașina de propagandă ru­să, moștenitoare a celei sovietice, func­ționează excelent, inducând în opi­nia publică occidentală, așa cum spu­neam, teama de un colos invincibil și sentimentul inutilității rezistenței, pregătind-o astfel pentru o capitulare rușinoasă dinaintea revizionismului rusesc, înainte ca urmările sanc­țiu­nilor economice să devină vizibile și dureroase. Să sperăm totuși că nu va fi așa. Măcar faptul că UE și-a numit drept noul ei președinte pe prim-mi­nistrul polonez, Donald Tusk, de­mons­trând astfel cât de important a devenit pentru ea „Estul“, și tot este un semn încurajator că Europa începe, în sfâr­șit, să se trezească.

SĂRUTUL DE NISIP

Marius Robu

Era bunăoară-ntr-o seară de vară

Te întorceai acasă, poate neiubită, dar sigur frumoasă

Şi mereu grăbită, din viaţa trăită spre viaţa rămăsă.

Copilul din tine se-abate spre mine şi vine

La copilul meu ce zideşte castele pe buzele mele

Să tac, să mă uita la picioarele tale-n sandale

Pentru nisip sunt goale şi le sărută ca şi când

Doar el ţi-ar fi bărbat, iubit, mereu flămând.

Se făcea că e seară şi sunt însoţit către casă

Pe stradă de-o femeie cuminte şi frumoasă

Ce poartă-n sandale nisip din castele făcute

De copilul meu pe buzele mele uscate şi mute.

Delicioasele secrete ale ciocolatei, pe care poate nu le-ai știut

Ciocolata constituie, fără îndoială, unul dintre deliciile alimentare. Pare chiar de mirare faptul că omenirea suportase timp de atâtea milenii o viață „neapetisantă”, până nu apăruse încă acest ispititor desert.

Dar ciocolata,ca și cacao, acea materie primă care constituie secretul ei de fabricație, oferă surprize neașteptate, despre care nici prin cap nu ne trece, noteaza portalul Big Picture, enumerând numai câteva.


* Într-un an, americanii de pe întregul continent mănâncă un miliard de kilograme de bomboane. Dintre acestea, peste jumătate sunt din ciocolată.


* Ciocolata, îndeosebi cea neagră, conține o mare cantitate de antioxidanți (flavonoida). Aceasta face să scadă simțitor riscurile bolilor cardiovasculare. Concluzia: vreți să vă protejați inima? Consumați ciocolată. Dar, atenție, nu vă veți proteja bila.


* Aproximativ 40% din producția de migdale și 20% din producția de alune a lumii sunt comercializate ca ingrediente pentru ciocolată.


* Cum printre recordurile lumii nu poate lipsi acest produs, s-a fabricat în Marea Britania, la Thorntons, cea mai mare ciocolată din istorie. Ea cântărește 5,8 tone și a fost produsă la 7 octombrie 2011.


* Cuvântul ciocolata provine din limba nahuatl, unde se pronunță „xoxolatl” și are sens de apă amară.


* Ciocolata neagră are și alte numeroase calități curative, în afara celui citat mai sus. Ea stimulează memoria, timpul de reacție și duce la creșterea fluxului sanguin în creier. Este energizantă și elimină mahmureala.


* În vechime, aztecii foloseau boabele de cacao ca monedă de schimb și de plată. Tradiția lor spunea că bobul de cacao este o semânța din înțelepciunea lui Dumnezeu.


* Cea mai veche fabrică de ciocolată din Statele Unite funcționează și astăzi. Se numește Hershey’s și a început să producă în 1894. În acest an, împlinește 120 de ani și produce peste un miliard de kilograme de ciocolată pe an.


* Ciocolata albă nu merită titlul de ciocolată, pentru că nu conține boabe de fasole prăjite și măcinate. Conține numai unt de cacao.


* Cel mai mare consum de cacao pe cap de locuitor din lume este înregistrat în Elveția, unde statisticile consemnează 11,8 kg pe an.


* Țara cea mai mare producătoare de cacao din lume este Coasta de Fildeș. De aici, se livrează 37% din producția întregii lumi.


* În timpul celui de al Doilea Război Mondial, ciocolata a fost introdusă obligatoriu în meniul armatei americane, fiind considerată un aliment perfect hrănitor și energizant.



* În Belgia, producția de ciocolată ocupa 17.000 locuri de muncă.

TAINĂ DE DESTIN

Graur Valentina

Am vrut să știu de soarta, ce viața-mi va urma

Să o preschimb pe alta, să o prefac cumva,

M-am închinat la Soare și m-am rugat de Stea,

Să-mi spună despre mine, căci ea mă cunoștea.

Dar cerul nu-mi răspunse, destinu-mi rătăci,

Pe căi astrale lunge, cu-n altul se-ncâlci,

Și în lumina rece, ce se aprinse-n gol,

Ruga-mi înmărmurise, aflând că-i fără rol.

M-am tot rugat de noapte, m-am închinat la zori,

Am cunoscut urcușuri, știu cum e să cobori,

S-a depărtat trecutul, mă cearcă arareori,

Dar dincolo de mine, sunt anii viitori.

Aș vrea ca pe-o enigmă, pe toți să-i descifrez,

Și-n ordine crescândă, pe rând să-i aranjez,

Vreau visul lor cel mare, în taină să-l păstrez,

Și-n creșterea rapidă, de timp să-i protejez.