Abis (12)

Colin Forbes

NOTA AUTORULUI
Toate personajele înfăţişate sunt creaţii ale imaginaţiei autorului şi nu au nici o legătură cu vreo persoană în viaţă. De asemenea, mi-am luat libertatea de a face modificări în geografia regiunii Dorset, creând un vârf care nu există, Lyman's Tout. La fel am procedat şi în Elveţia şi am inventat un munte, Kellerhorn, şi alte două zone - Col du Lemac şi Col de Roc.

Tweed păstră tăcerea, nu făcu nici un efort în a-şi presa gazda să-i dea mai multe informaţii. Paula observase că Newman se purta de parcă Archie ar fi fost un străin, cineva pe care nu-l mai întâlnise niciodată. Era acea supapă de siguranţă care funcţiona între un agent şi un informator. Cu siguranţă că Archie îi ţinuse pe Marler şi pe Newman în compartimente diferite.
Era, într-adevăr, intrigată de gazda lor. Bine îmbrăcat într-un elegant costum albastru, Archie purta mănuşi chirurgicale. Ea încercă să nu se uite la ele şi îşi roti privirea prin încăpere. Praful nu mai fusese şters de luni întregi. Archie păru că-i citeşte gândurile.
- Vă intrigă mănuşile pe care le port, îi zise el. Purtându-le tot timpul, nu las amprente. Oamenii care mă caută sunt foarte pricepuţi. De asemenea, aţi observat că totul e plin de praf, iar camera arată de parcă n-a mai fost locuită de luni de zile. Este exact impresia pe care vreau s-o las, în caz că intră cineva aici.
- Eşti foarte meticulos.
- Secretul supravieţuirii.
- Dar vecinii? insistă ea. Dacă le pune cineva întrebări?
- Vor spune că locul e gol de luni de zile, că e o casă de vacanţă. Într-un sătuc ca ăsta, localnicilor nu le plac străinii. Se uită la Marler. Puteţi să-mi oferiţi protecţie?
- Nu avem oameni ca să aibă grijă de tine oriunde mergi, noaptea şi ziua. Ce fel de protecţie?
- Doar pentru următoarele câteva ore. Am nevoie de cineva care să meargă cu mine până la Heathrow, dar până mâine mai e mult.
- Portbagajul maşinii mele, sugeră Newman. N-o să fie prea confortabil, dar poţi să stai peste noapte la Ursul Negru din Wareham. Stă şi Marler acolo.
- Confort? Ţigara din colţul gurii i se clătină când chicoti. Confortul e un lucru de care pot să mă lipsesc. Am dormit adesea în condiţii foarte proaste... mai ales pe continent. Se întunecă. Fruntea îi fu brăzdată de o cută.
Paula observase că se lăsa seara. În încăpere nu era nici o lumină, şi Archie devenea o siluetă în semiîntuneric. Se ridică în picioare.
- Ne întâlnim pe plajă. Mergeţi drept prin sat. Vă ajung din urmă. Trebuie să strâng pe-aici. Cana trebuie spălată. Mai sunt şi alte lucruri de pus la punct. Vin în câteva minute.
- Pot să te ajut să strângi? întrebă Paula în timp ce toată lumea se ridica. - Sunteţi foarte drăguţă, dar lucrez mai repede de unul singur.
- Aş fi prea indiscretă dacă v-aş întreba de cine vă temeţi? încercă Paula să-l tragă de limbă.
- Plecaţi acum. Ca să vă răspund la întrebare, Năluca e liberă. A ucis pe cine nu trebuia la Devastoke Cottage... Conduseră încet până la ţărm, pe o şosea îngustă, cu câmpuri aride întinzându-se de-o parte şi de alta. Cu toate că nu era decât amurg, luna era sus, şi Paula se cutremură. Sfârşitul lumii.
Opriră într-o zonă netedă, situată deasupra mării, care servea, probabil, ca parcare în sezonul estival, iar Tweed opri motorul. Paula se dădu jos din maşină, încheindu-şi ultimul nasture de la hanorac.
Golful era pustiu, străjuit în ambele părţi de stânci înalte. Un vânt aspru bătea dinspre marea care semăna cu un haos de valuri învolburate. Paula îşi întoarse privirile spre Kimmeridge şi văzu luminiţe. Newman era deja ocupat, îşi deschisese portbagajul. Ea se duse la el, iar Marler rămase în picioare, privind.
Newman scosese păturile de călătorie din spate şi le aranja în portbagaj, ca un pat provizoriu.
- O să poată să respire bine? se interesă Paula.
- E destul aer aici, o asigură Newman. O să claxonez din când în când de câte două ori, Îl informă pe Tweed care venise lângă ei. Aşteptaţi-mă. O să am grijă ca Archie să se simtă bine. Poţi să-i faci rost de o cameră la Ursul Negru? Îl întrebă pe Marler.
- E simplu. Probabil c-o să vrea să rămână în cameră. O să las vorbă că e foarte obosit, ca să-i trimită masa sus. Să veniţi mâine dimineaţă de la Priory, ca să-l duceţi la Heathrow.
- Mă întreb unde-o şterge? zise Paula.
- Să nu-l întrebi, o avertiză Tweed. N-am mai întâlnit de mult un personaj atât de remarcabil. E straniu cum de ştie tot ce se întâmplă. Marler, tu Îl escortezi pe Newman înapoi în Wareham.
- Tu unde te duci?
- Merg cu Paula până la Sterndale Manor.
- Locul e deja o ruină, îi aminti Newman.
- Da, dar îmi place să observ eu însumi locul crimei. Probabil că mi se trage din zilele când eram director la Scotland Yard.
- Şi cel mai tânăr director de la criminalistică din istoria instituţiei, ciripi Paula. Ce te-aştepţi să găsim acolo? Îl întrebă când Tweed ridică din umeri la remarca ei.
- Pe un vechi prieten. Cine dracu' e ăsta care vine?
Marler îşi scoase Walther-ul din toc şi-l ţinu lângă el. Pe drum, călare pe o bicicletă, venea spre ei o siluetă ca o sperietoare.
Paula se uită cu neîncredere la bărbatul care sări de pe bicicletă. Purta o pălărie veche şi boţită, o pereche de ochelari aşezaţi într-o parte pe marginea nasului, un pardesiu ponosit, pătat cu ulei. Ţigara din colţul gurii fuse cea care îi spuse că e Archie.
- Trebuie să scap de bicicletă, zise stăruitor Archie. O s-o arunc de pe stânca aceea în mare. A început refluxul. - Scap eu de ea, zise Paula hotărâtă.
- Mulţumesc. Aveţi grijă cum mergeţi.
Archie îşi scoase pălăria şi pardesiul, afişând acelaşi costum albastru pe dedesubt. Dintr-un coş de la spatele bicicletei scoase o geantă de călătorie şi se duse după Newman, să se bage în portbagaj.
La lumina lunii, Paula împinse bicicleta pe panta din stânga ei. Ajunse într-un loc unde stâncile erau mai înalte, apucă bicicleta de şa, o îndreptă cu roata din faţă spre mare şi îi dădu un brânci zdravăn. Bicicleta era încă în aer, când un val uriaş se izbi de stâncă, împroşcă stropi fini până sus în aer, şi bicicleta dispăru. Se grăbi să se întoarcă, în timp ce Tweed îi instruia pe Newman şi pe Marler.
- După ce mă întorc cu Paula, luăm cina la Priory. Să nu uitaţi de întâlnirea de la unsprezece cu Ben. Bob, tu ştii drumul până la Bowling Green? O să fie întuneric.
- E lună. Distracţie plăcută cu misteriosul tău prieten de la conac...
Lăsând Corfe-ul în urmă, Tweed acceleră pe dealul plin de serpentine abrupte, încetini când trecu prin Kingston, apoi continuă să urce. Avea în cap harta regiunii Dorset şi o luă pe un drum asfaltat care ducea spre Sterndale Manor. În depărtare se vedeau lămpi puternice cu arc, strălucind pe dărâmături. Poliţişti în uniformă se învârteau prin zonă şi, în spatele unui mic camion, un excavator ridica ceva din resturile dezastrului. Tweed încetini când un poliţist se postă pe carosabil cu o mână ridicată.
- Aşadar, ăsta e prietenul tău, zise Paula.
În spatele poliţistului apăruse Buchanan. Se apropie de maşină şi Tweed se pregăti pentru o ceartă. În schimb, Buchanan se uită la amândoi şi zâmbi cinic.
- Ca de obicei, punctuali până la secundă. Acum, că tot sunteţi aici, puteţi foarte bine să vedeţi. - Ce să vedem? întrebă Tweed, ieşind din maşină împreună cu Paula.
- Excavatorul. Ce are în cupă. Seiful bătrânului general. Problema e că, din cauza căldurii, uşa a explodat şi tot ce era înăuntru trebuie să fie acum cenuşă...
Un vânt puternic mătura valea direct dinspre mare. Priviră cum seiful e coborât pe pământ. Imediat, un detaşament condus de un sergent ridică în jurul lui paravane înalte de prelată, cărora le puse şi un acoperiş, formând un cort, pentru a proteja seiful de vânt.
- Sunt bine organizaţi, şopti Paula.
- Buchanan e întotdeauna bine organizat, replică Tweed.
Tocmai termină de vorbit, când inspectorul-şef le făcu semn, iar ei îl urmară în cortul de prelată când un poliţist deschise o clapă, pe care o închise apoi în urma lor. Buchanan îşi puse o pereche de mănuşi de azbest şi ridică cu grijă uşa deschisă. Înăuntru nu era decât cenuşă neagră. Nimic nu scăpase.
- O să le trimitem experţilor, zise Buchanan, dar nu prea cred c-o să descoperim ce-a fost în acest seif.
- Aş putea să te-ajut, îi sugeră Tweed. Oamenii mei lucrează cu o tehnologie foarte avansată pentru a detecta ce a fost scris pe hârtii din care nu a mai rămas decât cenuşa. Au avut multe succese.
- Adevărat? Buchanan se gândea la asta, când sergentul Warden intră în cort. Să zicem că îţi dau o mostră. Dacă o strici? În schimb, ce-ar fi să ne explici şi nouă tehnica asta?
- De acord.
Buchanan se folosi cu grijă de o linguriţă pentru a scoate cenuşă, o puse în punga pentru mostre pe care i-o întinse Warden şi o sigilă. Warden îi dădu o pungă mai mare în care Buchanan o puse pe cea mică, apoi o sigilă şi pe aceasta. I-o înmână lui Tweed.
- E mai sigură la mine în geantă, sugeră Paula.
- Ia-o, atunci.
Tweed şi Paula ieşiră din cort însoţiţi de Buchanan şi priviră ruinele. Unul din coşuri rezistase şi fusese înconjurat cu sârmă ghimpată. Buchanan arătă spre el.
- E instabil. Va trebui să-l dăm jos.
- Ne uităm la pagini întregi de istorie, spuse Paula. Generaţii, unele poate certate cu altele. Sfârşitul unei epoci. - Muncă de profesionişti, Îl informă Buchanan pe Tweed. Ştim acum că nu s-a folosit numai benzină, ci şi bombe cu termit1. Câtă cruzime!
- Păstrăm legătura, spuse Tweed, oricare ar fi rezultatul experimentelor noastre. S-ar putea să dureze câteva zile. 1 Amestec de pulbere de aluminiu cu un oxid al unui metal, întrebuinţat în sudură, în metalurgie etc. (n.tr.) - Asta e tot? întrebă Buchanan pe un ton surprins. Poate descoperiţi voi ceva...
Tweed veni din South Street şi intră în scuarul în stil georgian, de unde o alee scurtă ducea chiar la Priory, când una dintre maşinile parcate îşi aprinse farurile de două ori. Tweed opri. Paula îşi scoase Browning-ul automat şi îi atinse mâneca lui Tweed cu mâna stângă.
- Fii atent. Nu mai e nimeni prin preajmă. Şi locul ăsta e întunecat. Ceea ce era adevărat. Iluminatul slab era asigurat de nişte felinare
suspendate pe console.
O siluetă subţire ieşi din maşina pe care Tweed o recunoscu ca fiind un Rover. Îl recunoscu pe Keith Kent, îmbrăcat cu jacheta lui de velur şi cu pantaloni largi, gri, călcaţi la dungă. Apăru la geamul pe care Tweed Îl lăsase jos şi o salută pe Paula cu o mişcare a capului.
- Hai să-ţi spun un cuvânt în urechea ta ca o scoică, îi spuse el lui Tweed.
- Să trec eu la volan şi să duc maşina la Priory? sugeră Paula, uşurată că e Kent.
- Nu e nevoie, draga mea, o asigură Kent. Zâmbi. Spre deosebire de Franklin, el zâmbea foarte rar şi când o făcea dădea impresia că, într-adevăr, îi plăcea acel cineva căruia îi zâmbise. Sunt sigur că ştii cel puţin cât ştie şi Tweed din ce se întâmplă.
- O să ieşim din maşină şi-o să hoinărim puţin prin scuarul ăsta împreună cu tine, decise Tweed.
- Bună idee. Prefer să fim toţi trei, noi între noi. Am sunat la Priory de la o cabină de pe South Sreet. Mi s-a spus că nu te-ai întors, aşa că am aşteptat aici. L-am văzut pe Bob Newman întorcându-se în Mercedes-ul lui vechi, şi puţin după aceea, s-a întors tipul ăla, Franklin, cu fata, Eve Warner, şi cu Philip Cardon în spate.
Se plimbau pe pietrele de pavaj ale scuarului pustiu, înconjuraţi de o linişte stranie. Tweed Îl aşteptă pe Kent să vorbească.
- Investigaţiile pe care m-ai rugat să le fac despre Leopold Brazii. Aş putea să încep din Londra... are o casă în centrul comercial, darinstinctele îmi spun să mă sui în avion şi să mă duc fie la Paris, fie la Geneva.
- Geneva, zise Tweed.
- Mai vrei şi alte informaţii pe care le-aş putea culege despre Brazii? Adică, în afară de locurile de unde îi vin banii.
- Orice informaţie, oricât de mică, ne-ar fi de folos. Ai undă verde.
Kent se opri sub un felinar şi îşi lăsă capul într-o parte, o particularitate pe care Paula o observase la el atunci când se concentra asupra fiecărui cuvânt.
- Undă verde, repetă Kent. Asta s-ar putea să fie un fel scump în meniu.
- Cheltuieşte oricât ai nevoie, îi spuse Tweed când îşi reluară plimbarea. Apropo, ai auzit de un anume Marchat?
- Nu, zise Kent prompt.
„Puţin prea prompt", gândi Paula. Şi el era prima persoană care nu întrebase cum se scrie. - Ar fi trebuit să aud de personajul ăsta? se interesă el.
- Aş fi fost surprins dacă ai fi auzit. Ar trebui să-ţi spun că Franklin conduce un mic lanţ de agenţii de detectivi printre care şi una la Geneva. Firma se numeşte Lumini. Ţi-am spus, ca să nu vă împiedicaţi unul de celălalt. Probabil că o să facă şi el cercetări despre Brazii, deşi încă nu l-am rugat s-o facă.
- O să ştie că şi eu investighez aceeaşi ţintă?
- Nu, spuse Tweed. Dacă ar şti, ar ieşi o harababură... el o să facă cercetările într-un mod diferit faţă de tine. El nu are cunoştinţele tale financiare.
- Deci, eu ştiu de el, dar el nu va şti de mine? sublinie Kent. - Te-ai prins.
- Franklin mi s-a părut un tip extrem de competent, zise Kent în timp ce continuau să se învârtă încet în scuar. - A făcut parte din Serviciul de Informaţii al Armatei.
- Bună pregătire ca să conduci agenţii de detectivi. Deci, dacă, din întâmplare, dau peste el, sunt acolo cu afaceri personale?
„Tipic pentru Kent, se gândea Paula. Să pună la punct toate detaliile." În trecut, dovedise că poţi avea extrem de multă încredere în el.
- E cea mai bună acoperire, încuviinţă Tweed.
- L-aţi găsit pe omuleţul acela ciudat, pe Archie, de care v-am pomenit la Bradfields?
- Da. A fost o vizită scurtă. Am aflat că Archie se pregăteşte să iasă din ţară. Nu mă întreba încotro se duce... nu e tipul care să spună prea multe.
- Ăsta-i Archie. Niciodată la el nu ştie stânga ce face dreapta. Mie chiar îmi place, are curaj.
- Îl mai foloseşti din când în când în diverse scopuri... sau n-ar trebui să întreb? se interesă Tweed.
- N-am mai spus la nimeni, dar îşi câştigă şi el existenţa, aşa mi-a spus, vânzând ştiri interesante despre oameni importanţi ziarelor din toată lumea. Nu e vorba de scandaluri sexuale sau de alte mizerii de genul acesta. Date financiare... o companie mare care e în dificultate şi despre care nimeni nu ştie încă nimic. Poate să vadă neregulile de pe un raport financiar la fel de repede ca şi mine.
- Cum ai ajuns să-l cunoşti?
Kent se opri, îşi aplecă din nou capul într-o parte, se uită mai întâi la Tweed, apoi la Paula.
- El a ajuns să mă cunoască pe mine. Un prieten din Paris n-a putut să mă ajute cu ceva, dar mi-a zis că Archie mă va contacta. Pentru un preţ. Mă bărbieream în camera mea de la Georges Cinq din Paris, când mi-a bătut la uşă. Ştia ce voiam să aflu. Onorariul a fost rezonabil. Bani gheaţă, evident. Sunt sigur că nu este un adept al plăţii impozitelor.
- Atunci, ştii cum să iei legătura cu el, la Paris?
- O, Doamne, asta nu! chicoti Kent. Nu cu Archie. Când o să ajung acolo, o să ies să mă plimb pe rue St-Honore şi, dintr-odată, o să apară el tacticos lângă mine. E straniu. M-am întrebat dacă n-are cumva un amic la aeroportul Charles de Gaulle care să aibă acces la declaraţiile vamale ale pasagerilor. E doar o presupunere. Mie chiar îmi place, Îl admir. Acum, am prins ideea, aşa că mai bine mă evapor. Fac şi eu figura cu Omul Invizibil... ca Archie.
- Ţinem legătura.
- Dacă nu eşti la cabinet când o să sun, ceea ce înseamnă că nici Paula n-o să fie, pot să-i las mesajul Monicăi? - Spune-i orice. Kent, ai grijă. Năluca e liberă.
- Aşa e, să-mi adun curajul...
Kent se strecură la volanul Rover-ului său şi fu afară din scuar înainte ca Tweed şi Paula să intre pe aleea spre Priory.
- Pot să stau puţin de vorbă cu dumneavoastră, domnule? Cred că e ceva confidenţial. Proprietarul se aplecă peste tejgheaua de la recepţie, ca şi cum l-ar fi aşteptat pe Tweed să apară. Paula, plină de tact, urcă repede scările spre camera ei.
O clipă mai târziu, apăru Eve în hol, cu un pahar de vodcă în mână; Se schimbase într-o rochie verde pe gât care îi scotea în evidenţă for mele, strânsă la mijloc cu o curea aurie.
- Hai, Tweed! strigă ea. Noi suntem pe cale să ne udăm feţele jos, în temniţa subterană. Vrei să-ţi aduc ceva de
băut?
- Nu chiar acum, mulţumesc. Vin şi eu imediat.
Proprietarul aşteptă până ce rămaseră singuri şi se aplecă mai aproape de Tweed.
- Cea care a sunat, o doamnă, mi-a atras atenţia că nu trebuie să notez acest mesaj, ci să vi-l transmit oral când veţi fi singur.
- Cred că acum sunt singur.
- Numele celei care a sunat e Monica. A spus că destinaţia e Geneva. A repetat numele. Geneva.

(va urma)