30 iunie 1934, ora 6:30 dimineața, Pensiunea Hanselbauer, Bad Wiessee, Bavaria
Ernst Röhm se trezește buimac. E mahmur. În camera lui e dezordine, sticle goale. De două zile, Șeful de Stat Major al SA - Sturmabteilung, cu 3 milioane de membri, e aici în concediu medical. Se tratează pentru reumatism și pentru nervi.
Ușa se deschide brusc. În prag nu e chelnerul. E Adolf Hitler, în haină de piele, cu pistolul în mână. În spatele lui, doi detectivi de la Poliția Politică Bavareză.
Hitler urlă: "Röhm! Ești arestat!"
Röhm, homosexual notoriu, care se culca cu șoferii lui de 19 ani, care avea fața brăzdată de cicatrici din Primul Război Mondial, care îl numea pe Hitler "Adolf" în timp ce toți ceilalți îi spuneau "Mein Führer", se uită la el și spune: "Heil, mein Führer."
Credea că e o glumă. Credea că prietenia lor de 15 ani contează.
Nu conta. Două zile mai târziu, în celula 474 din închisoarea Stadelheim din München, i s-a pus un pistol pe masă și i s-a spus: ai 10 minute. Röhm a refuzat să se sinucidă. A spus: "Dacă Adolf vrea să mă omoare, să o facă el însuși."
L-au împușcat doi ofițeri SS. Ultimele lui cuvinte au fost: "Mein Führer..."
Așa a murit omul care crease Partidul Nazist pe stradă. Așa și-a devorat Hitler propriul copil cel mai vechi.
Cine era, de fapt, Röhm?
Ca să înțelegem crima, trebuie să înțelegem că Partidul Nazist a avut la început două suflete complet diferite.
Sufletul 1 - Röhm și SA.
Erau bătăușii, muncitorii șomeri, foștii soldați din Freikorps, oameni tatuati, violenți, care credeau sincer în partea "socialistă" din National-Socialism. Voiau a doua revoluție. După ce au luat puterea politică, voiau să ia și fabricile, să naționalizeze, să împartă averile. Voiau să contopească mica Reichswehr de 100.000 de oameni - armata oficială limitată de Tratatul de la Versailles - în marea lor armată de 3 milioane de cămăși brune. Röhm visa să fie Ministrul Războiului al unei Germanii revoluționare.
Röhm era periculos și pentru alt motiv: era autentic. Era homosexual într-o lume de ipocriți, spunea ce gândea, era corupt într-un mod vizibil - petreceri cu băieți tineri, șampanie. Dar oamenii lui îl iubeau pentru că se bătea cu ei pe stradă.
Sufletul 2 - Hitler, Himmler, Göring.
Erau politicienii. În 1934, Hitler nu mai avea nevoie de bătăuși. Avea nevoie de bani de la Krupp și Thyssen, de sprijinul generalilor din Reichswehr care îl disprețuiau pe Röhm pentru homosexualitatea lui și pentru lipsa de disciplină, și de respectabilitate în fața președintelui Hindenburg, care era pe moarte.
Generalii i-au spus clar lui Hitler: "Ori noi, ori Röhm. Dacă vrei să fii succesorul lui Hindenburg ca șef al armatei, SA trebuie să dispară."
Hitler a ales. Ca orice Cronos.
Invenția unei conspirații
La fel ca Stalin, Hitler nu putea spune adevărul: "Îmi ucid cel mai vechi prieten pentru că generalii mi-au cerut-o." Avea nevoie de o poveste.
Și a inventat-o, cu ajutorul lui Himmler și Heydrich, șefii SS.
În iunie 1934, presa controlată de naziști începe brusc să vorbească despre un "putsch Röhm". Cămășile brune ar fi vrut să facă o lovitură de stat. Se inventează liste de morți. Se spune că Röhm ar fi plătit de Franța.
Este exact același scenariu ca la Moscova: inamicul intern, complotul, trădarea.
Pe 29 iunie, Hitler, care era la Essen la nunta unui gauleiter, primește un telefon fals de la Himmler: "Röhm mobilizează SA în Berlin!"
Hitler intră în panică jucată. Zboară la München și ordonă: "Toată lumea trebuie lichidată."
Noaptea în care SS-ul s-a născut
Ce s-a întâmplat între 30 iunie și 2 iulie 1934 nu a fost o epurare. A fost o vânătoare.
Au fost trei liste de morți, care se amestecau:
Lista 1 - SA.
Röhm și toată conducerea SA: Edmund Heines - șeful SA din Silezia, prins în pat cu șoferul lui de 18 ani, August Schneidhuber, Karl Ernst. Peste 100 de lideri SA au fost împușcați. Unii au fost scoși din pat și executați pe loc.
Lista 2 - Dușmanii politici vechi.
Hitler a profitat să-și regleze conturi mai vechi. L-a ucis pe generalul Kurt von Schleicher, fostul cancelar, și pe soția lui, în propria lor casă. L-a ucis pe Gustav von Kahr, omul care în 1923 îi trădase puciul de la München. L-au găsit în mlaștină, cu târnăcoape înfipte în piept.
Lista 3 - Greșeala.
Au fost uciși și oameni din greșeală. Criticul muzical Willi Schmid, pentru că avea același nume cu un lider SA. Asta arată cât de haotică a fost măcelul.
Numărul oficial: 85 de morți. Numărul real, recunoscut de istorici: între 150 și 200 de execuții extrajudiciare în 72 de ore, fără proces, fără judecată.
În dimineața zilei de 1 iulie, Hitler a ordonat ca Röhm să aibă șansa să se sinucidă. Când a refuzat, a fost executat de Theodor Eicke, viitorul comandant al lagărului de la Dachau.
Seara, Hitler a ținut un discurs la radio: "Am fost un judecător suprem al poporului german! Am înăbușit trădarea!"
Și poporul german, care se temea de violența SA, a aplaudat. Armata a jurat credință lui Hitler. Hindenburg, pe patul de moarte, i-a trimis o telegramă de mulțumire.
De ce e cazul Röhm cel mai pur exemplu de Cronos?
Pentru că aici nu e vorba de ideologie. Stalin măcar putea invoca lupta de clasă. Hitler și-a ucis oamenii pentru putere goală.
Și pentru că aici se vede cel mai clar ce se întâmplă după ce revoluția își devorează copiii:
1. Se naște un monstru mai eficient.
SA, deși brutală, era o miliție de stradă haotică. În locul ei s-a născut SS-ul. Rece, ordonat, birocratic, cu tabele, cu dosare, cu uniforme negre impecabile. SS-ul nu se îmbăta și nu făcea petreceri cu băieți. SS-ul făcea liste. Și 11 ani mai târziu, acele liste au devenit Auschwitz.
Când ucizi copilul gălăgios și carismatic, îi faci loc copilului psihopat și ordonat.
2. Nimeni nu mai e în siguranță.
După 30 iunie, fiecare nazist a înțeles: dacă Röhm, care îi spunea "tu" lui Hitler, a putut fi împușcat, atunci oricine poate fi împușcat. Teroarea a devenit totală. Așa a funcționat și în România lui Dej.
3. Justificarea morală.
La fel cum ți se spunea la școală că Danton se îmbogățise, naziștii au justificat uciderea lui Röhm prin homosexualitatea lui. "Am curățat partidul de depravați." Oamenii de rând au spus: "bine că a făcut curățenie". Nu au înțeles că azi îi curăță pe depravați, mâine îi curăță pe ei.
Röhm credea până în ultima clipă că face parte din revoluție. Nu înțelesese că revoluția lui se terminase în ianuarie 1933, când Hitler a devenit cancelar. De atunci începea statul. Iar statul nu are nevoie de revoluționari.
Exact la fel au pățit Ana Pauker și Pătrășcanu în România. Credeau că ei sunt revoluția. Nu înțeleseseră că revoluția se terminase și începuse puterea lui Dej.
va urma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu