Poezia

Vasile Neagu-Scânteianu

Iubirea mea, din vis, e-o Poezie

Şi-am alergat, ani buni, dup-un sărut...

Azi ea, cu şoapte dulci, mă tot îmbie-

Dar la chemarea ei... rămân tăcut!

Nu mai alerg la ea, grăbit ca în trecut

Naiv şi-ndrăgostit, să-i fur o sărutare...

Că inima în scrum mi-a prefăcut

Şi scrumul ei şi astăzi mă mai doare!

O las să plângă, în noapte să mă cheme,

Să risipească lacrimi cât de multe vrea,

Trecutul să-l urască, să-l blesteme

Să ardă, în Iubire, până la scrum şi ea!

Îi las deschis numai un fir de gând,

S-aud de mă mai cheamă şi-n durere,

Când lacrimile-i cad pe coală, picurând

Să i le fac, prin versuri, juvaere!

Ne-om mai iubi tăcuţi... de la distanţă:

Ea ca pe-un vis pierdut; eu ca o stanţă!