Din aventurile lui Luke Skywalker (18)

George Lucas

- C-3PO, repeta vocea în surdină, răspunde C-3PO.
Era glasul lui Luke, ce se auzea încet, printre pîrîituri, din micul emiţător, părăsit pe consola computerului. În afara apelurilor intermitente, biroul de control al zborului era cufundat în tăcere.

O explozie înfiorătoare acoperi rugăminţile înăbuşite. Uşa biroului se făcu ţăndări, împroşcînd fragmente me­talice în toate direcţiile, prin încăpere. Cîteva dintre ele izbiră emiţătorul, trîntindu-l pe podea şi retezind vocea lui Luke ce se afla în plină emisie.

În urma acestei catastrofe în miniatură, patru soldaţi înarmaţi intrară cu hotărîre prin spărtură. La prima ve­dere, biroul le păru pustiu... apoi, dinspre unul din fişetele pentru echipament, aflate în celălalt capăt al încă­perii, se auzi o voce slabă şi înspăimîntată:
- Ajutor, ajutor! Scoateţi-ne de aici!

Cîţiva soldaţi se aplecară să inspecteze trupurile ne­însufleţite ale ofiţerului dispecer şi aghiotantului său, in timp ce alţii deschiseră fişetul zgomotos. Doi roboţi, unul înalt şi umanoid, celălalt pur mecanic şi cu trei pi­cioare păşiră în birou. Cel înalt lăsa impresia că s-ar clă­tina puţin de frică.

- Sînt nebuni, vă spun eu, nebuni!
Făcu un gest spre uşă.

- Cred că i-am auzit spunînd că se îndreaptă spre nivelul de detenţie. Tocmai au plecat. Dacă vă grăbiţi, aţi putea să-i ajungeţi din urmă. Pe acolo, pe acolo.
Doi dintre soldaţii dinăuntru se alăturară celor ce aş­teptau pe hol şi cu toţii se îndepărtară în grabă pe coridor. Ceilalţi doi rămaseră să păzească biroul. Făceau speculaţii cu privire la ceea ce se întîmplase, ignorîndu-i complet pe roboţi.

- Toată această emoţie a supraîncărcat circuitele din camaradul meu, explică cu grijă 3PO. Dacă nu vă supă­raţi, aş dori să-l duc jos, la secţia de întreţinere.

- Îhm...
Unul dintre paznici îşi ridică privirea cu indiferenţă şi dădu din cap către robot. 3PO şi R2 se grăbiră să iasă din încăpere, fără că privească în urmă. Pe cînd se în­depărtau, paznicul făcu remarca că cel mai înalt dintre roboţi era de un tip pe care nu-l mai văzuse pînă atunci. Ridică din umeri. Nu era un lucru surprinzător pentru o staţie atît de mare.

- Era cît pe ce, şopti 3PO, în timp ce o tuleau pe un coridor pustiu. Acum va trebui să găsim un alt panou in­formaţional la care să-ţi conectezi tija senzorială... altfel, totul este pierdut.


Ghena de gunoi se micşora din ce în ce mai mai mult, cu încăpăţînare; pereţii metalici, atent prelucraţi, se deplasau unul spre altul cu o precizie neîndurătoare. Bucăţile mai mari de reziduuri dădeau un adevărat concert de pocnete şi plesnete ce se transformau într-un cres­cendo cutremurător.

Chewbacca se tînguia jalnic în timp ce, cu imensa sa forţă şi greutate, se lupta să reţină unul dintre pereţi. Se­măna cu un Sisif hirsut, la cîţiva paşi de vîrful piscului pe care nu reuşea niciodată să-l atingă.

- Un lucru e sigur, comentă Solo, nefericit. Vom fi cu toţii mult mai subţiri. Chestia asta se poate populariza ca reţetă de slăbire. Există un singur dezavantaj: rezul­tatul e definitiv.
Luke se opri să tragă aer în piept. Scutură supărat nevinovatul transmiţător.

- Ce s-o fi întîmplat cu C-3PO?

- Mai încearcă o dată trapa, îl povăţui Leia. Este ultima noastră speranţă.
Solo îşi acoperi ochii şi făcu întocmai. Raza ineficientă şuieră batjocoritor prin încăperea din ce în ce mai îngustă.


Compartimentul de serviciu era pustiu. După toata aparenţele, alarma îi atrăsese pe toţi spre alte sectoare. După ce cercetă cu prudenţă încăperea 3PO îi făcu un semn lui R2 să-l urmeze. Împreună începură să verifice febril nenumăratele panouri auxiliare. R2 piui scurt şi 3PO se grăbi spre el. Aşteptă nerăbdător pe cînd robotul mai mic îşi introducea cu atenţie tija senzorială în mufa deschisă.
Un şuvoi de fluierături ţîşni cu o viteză nebunească, într-o manieră nedisciplinată, din difuzorul micului robot.

3PO gesticulă, atenţionîndu-l:
- Aşteaptă o clipă, ia-o mai încet.

Frecvenţa semnalului scăzu pînă la nivelul unei vorbiri lente.
- E mai bine-aşa. Unde sînt? Ce? O, nu! De-acolo nu vor ieşi decît sub forma unui lichid.

Celor prinşi în capcana magaziei de gunoi le ră­măsese mai puţin de un metru de viaţă. Leia şi Solo, care fuseseră forţaţi să se întoarcă pe o parte, sfîrşiră stînd faţă în faţă. Pentru prima dată, aroganţa dispăruse de pe chipul Prinţesei. Întinse mîna şi o apucă pe a lui Solo, strîngîndu-i-o convulsiv atunci cînd simţi prima atingere a pereţilor.
Luke căzuse şi zăcea pe o parte, luptîndu-se să-şi men­ţină capul deasupra mizeriei care se înălţa. Aproape că se înecase cu o gură de glod presat, cînd transmiţăţorul său începu să zbîrnîie.

- 3PO!

- Sînteţi acolo, domnule? întrebă androidul. Am avut nişte probleme minore. N-aţi crede...

- Taci din gură, 3PO, ţipă Luke. Opreşte mecanismul de închidere a tuturor magaziilor de gunoi de la nivelul de detenţie sau de la cel aflat imediat dedesubt. Mă re­cepţionezi? Opreşte mecanismul magaziei!

Cîteva clipe mai tîrziu, 3PO îşi ţinea capul în mîini, văicărindu-se din pricina ţipetelor şi răcnetelor îngrozi­toare ce veneau din emiţător.

- O, nu, opreşte-le pe toate! îl imploră pe R2. Grăbeşte-te! Ascultă, R2... sînt pe moarte! Îmi blestem trupul ăsta de metal! N-am fost destul de rapid. E nu­mai din vina mea. Bietul meu stăpîn - şi toţi ceilalţi...nu, nu, nu...

Răcnetele şi ţipetele nu conteniră, totuşi, nici mai tîrziu. Dar, de fapt, ceea ce se auzea acum erau strigăte de bucurie. O dată cu intervenţia lui R2, sensul de de­plasare se inversase automat, aşa că acum, pereţii încă­perii se depărtau unul de celălalt.

- R2, 3PO, strigă Luke în transmitător. E-n ordine, sîntem salvaţi. Mă recepţionezi? Sîntem salvaţi. V-aţi descurcat nemaipomenit!

Scuturîndu-se scîrbit de resturile slinoase ce i se agăţaseră de haine, îşi croi drum cît putu de repede pînă la trapă. Se aplecă, scrijeli îndepărtînd stratul gros de mizerie şi citi numărul ce ieşise astfel la iveală.

- Deschide capacul presurizat al trapei de la uni­tatea 366-117891.

- Da, domnule, încuviinţă 3PO.
Erau poate cele mai fericite cuvinte pe care le auzise Luke vreodată.


Brăzdat de cabluri electrice şi de linii informaţionale ce porneau din străfunduri şi se pierdeau în înălţimi, puţul de serviciu părea adînc de sute de kilometri. Pasa­rela îngustă care mărginea într-o parte peretele semăna cu un fir întins deasupra unui ocean stălucitor. Era atît de îngustă, încît un singur om abia putea păşi pe ea.

De-a lugul acestei traverse periculoase se furişa un bărbat ce privea ţintă spre ceva aflat în faţa lui, şi nu spre terifiantul abis metalic de dedesubt. Ţăcănitul enor­melor comutatoare răsuna în vastul spaţiu deschis ase­meni zgomotelor scoase de nişte leviatani captivi, neobo­siţi şi întotdeauna treji.

Două cabluri groase făceau joncţiune în spatele unui panou de protecţie. Acesta era încuiat, dar după ce-l in­specta cu atenţie, pe toate părţile, de sus pînă jos. Ben Kenobi apăsă capacul panoului într-un anumit fel, făcîndu-l să sară în lături. Dedesubt se afla terminalul unui computer.

Cu aceeaşi grijă, operă cîteva modificări pe el.  Efor­turile îi fură răsplătite; cîteva lumini indicatoare afişate pe ecran îşi schimbară culoarea din roşu în albastru.
O a doua uşă se deschise brusc în spatele său. Bătrînul reataşă grăbit capacul şi se retrase în umbră. În ca­drul uşii apăruse un detaşament de soldaţi. Ofiţerul de serviciu se apropie la numai cîţiva paşi de locul unde a ascunsă acea siluetă nemişcată.

- Păziţi zona pînă la încetarea alarmei.
Cînd soldaţii începură să se disperseze, Kenobi se făcu nevăzut în întuneric.


Mîrîind şi şuierând, Chewbacca abia reuşi, cu ajutorul lui Luke şl a lui Solo, să-şi strecoare trupul gros prin trapă. Odată încheiată această acţiune, Luke se întoarse şi cercetă împrejurimile.

Podeaua culoarului în care dăduseră era plină de praf, de parcă nu trecuse nimeni pe acolo de cînd luase fiinţă staţia. Probabil că nu era decît un culoar auxiliar de ser­viciu. Habar n-avea unde se aflau.

Ceva lovi cu putere în zidul din spatele lor şi Luke le strigă tuturor să fie atenţi, căci prin trapa deschisă, pă­trunsese pe coridor un tentacul prelung şi gelatinos ce încerca cu aviditate să apuce o pradă nevăzută.

Solo îşi îndreptă pistolul spre tentacul, în timp ce Leia se străduia să treacă de Chewbacca ce rămăsese pironit locului, pe jumătate paralizat.

- Luaţi din drumul meu namila asta lăţoasă.
Apoi observă intenţia lui Solo.

- Nu! Aşteaptă! Se va auzi.
Solo nu-i acordă nici o atenţie şi trase spre deschiză­tură. Bubuitul armei reverberă pînă departe, în timp ce fragmente din zidul slăbit se prăbuşiră în avalanşă, îm­preună cu nişte stîlpi de susţinere, peste acea creatură, aproape îngropînd-o.

Multă vreme după aceea, zgomotele continuară să se rostogolească, amplificate, prin coridorul îngust. Luke clătină din cap nemulţumit, zicîndu-şi că o persoană ca Solo, care vorbeşte prin gura armei, nu poate acţiona întotdeauna cu cap. Pînă atunci îl privise cu un fel de admiraţie pe corellian. Dar gestul lui lipsit de noimă îi aducea pentru prima oară pe amîndoi la acelaşi nivel.
Şi totuşi, comportamentul Prinţesei fu mai surprin­zător decît al lui Solo.

- Ascultă, zise ea, privindu-l drept în faţă, nu ştiu de unde vii, dar îţi sînt recunoscătoare.
Ca şi cum şi-ar fi amintit de ceva, se întoarse spre Luke şi adăugă:

- Amîndorura.
Îşi îndreptă din nou atenţia spre Solo.

- Dar de acum înainte, vei face cum îţi spun eu.
Solo rămase cu gura căscată la ea. De data aceasta, zâmbetul său arogant întârzie să apară.

- Ascultă, Sfinţenia Ta, reuşi el să bălmăjească în cele din urmă, haideţi să clarificăm lucrurile. Nu primesc ordine decît de la o singură persoană - eu.

- E o minune că încă mai trăieşti, îi replică ea in­sinuant.
Privi rapid în lungul culoarului şi o porni hotărîtă în direcţia opusă.
Solo îi aruncă o privire lui Luke, vru să spună ceva, şovăi şi nu făcu decît să clatine uşor din cap.

- Nu se merită. Nu ştiu dacă au mai rămas destui bani în univers ca să ne răsplătească efortul de a o suporta.

- Hei, ia-o mai încet.
Leia dispăruse la o cotitură a coridorului şi ei o luară la fugă, grăbindu-se s-o ajungă din urmă.


Cei şase soldaţi ce patrulau prin faţa intrării în puţul energetic păreau mai interesaţi să discute straniile eveni­mente petrecute în blocul de detenţie decît să-şi îndepli­nească datoria plictisitoare. Erau atît de captivaţi de spe­culaţiile ce le făceau în legătură cu cauza acestor necazuri, încît nu observară umbra spectrală din spatele lor. Aceasta se strecura la adăpostul întunericului, asemeni unui dihor, înlemnind atunci cînd unul dintre soldaţi părea că s-ar răsuci în direcţia ei, pornind-o apoi mai departe, tă­cută de parcă ar fi plutit prin aer.

Cîteva momente mai tîrziu, un soldat se întoarse în­cruntat înspre ieşirea din coridorul principal, acolo unde crezuse că a perceput o mişcare. Nu mai era nimic, doar o părere, ceva inefabil, unda pe care fantomaticul Kenobi o lăsase în urmă. Soldatul se nelinişti profund, dar, nedorind să-şi mărturisească halucinaţiile, fapt lesne de în­ţeles, reveni la mai prozaica conversaţie a camarazilor săi.


Cineva îi descoperi în cele din urmă pe cei doi paznici, leşinaţi şi încuiaţi într-un fişet metalic, la bordul car­goului capturat. Aceştia rămaseră în stare de comă, în ciuda tuturor eforturilor de reanimare.

Sub îndrumarea unor ofiţeri care se ciondăneau între ei, soldaţii îşi transportară camarazii spre cea mai apropiată secţie de infirmerie. În drumul lor trecură pe lîngă un panou de serviciu deschis, în spatele căruia se aflau două siluete. Erau R2 şi 3PO care, cu toate că se aflau atît de aproape de hangar, rămăseseră neobservaţi.

De îndată ce soldaţii se îndepărtară, R2 înlătură ca­pacul de protecţie al unei mufe şi îşi introduse grăbit în ea tija senzorială. Chipul micului robot fu asaltat de un joc nebunesc de lumini, iar din încheieturile lui începu să iasă fum, mai înainte ca 3P0 să-i poată scoate, cu ges­turi tremurate, tija din priză.

Fumul se risipi imediat şi pilpîirile dezordonate se normalizară. R2 emise cîteva piuituri contrariate, amin­tind perfect de un om care se aşteptase la un pahar de vin slab şi, în loc de aceasta, dăduse pe gît, fără să-fi dea seama, cîteva înghiţituri de alcool dublu rafinat.

- Data viitoare să fii atent unde îţi conectezi sen­zorii, îşi dojeni 3PO tovarăşul. Ţi-ai fi putut arde cir­cuitele interne.
Examină mufa.

- Asta e o priză de energie, deşteptule, nu un ter­minal informaţional.
R2 fluieră tînguitor o scuză şi amîndoi o porniră în căutarea panoului potrivit.


Luke, Solo, Chewbacca şi Prinţesa ajunseră într-un hol pustiu care nu ducea nicăieri; în capătul lui se afla doar o fereastră largă prin care se vedea hangarul ce le oferea priveliştea dureroasă a cargoului, chiar dedesubtul lor.

Luke îşi scoase emiţătorul şi, uitîndu-se de jur îm­prejur cu o nervozitate crescîndă, vorbi în difuzor:
- C-3PO... mă recepţionezi?

Urmă o pauză alarmantă, după care:
- Sînt pe recepţie, domnule. A trebuit să părăsim zona în care se află biroul.

- Sînteţi teferi?

- Deocamdată, deşi nu sînt optimist în ceea ce pri­veşte bătrîneţea mea. Ne aflăm în hangarul principal, vizavi de navă.
Luke privi surprins pe fereastră.

- Nu vă văd în partea cealaltă. Probabil că sîntem exact deasupra voastră. Rămîneţi pe recepţie. Vă con­tactăm de îndată ce putem.
Luke întrerupse convorbirea şi zîmbi brusc, amintindu-şi de referinţa pe care o făcuse 3PO la "bătrîneţea" sa. Robotul înalt era uneori mai uman decît oamenii.

- O fi reuşit bătrînul să elimine raza de atracţie? se întrebă Solo în timp ce studia priveliştea de jos.
Vreo doisprezece soldaţi intrau şi ieşeau din cargou .

- Drumul nostru înapoi la navă va semăna cu un zbor prin cele cinci Inele de Foc ale sistemului Fornax .Leia Organa privi surprinsă de la navă la Solo.

- Aţi venit cu epava asta? Eşti mai curajos decit mi-am închipuit.
Măgulit şi insultat în acelaşi timp, Solo nu ştiu cum să reacţioneze. Se hotărî să-i arunce o privire urîtă, pe cînd o porneau înapoi pe coridor, cu Chewbacca încheind coloana.

La un colţ cei trei umani se opriră brusc. Astfel făcură şi cei douăzeci de imperiali ce se îndreptau în marş spre ei. Ca o reacţie firească - adică pe negîndite - Solo îşi scoase pistolul şi ochi spre pluton, urlînd şi zbierînd cu toată puterea, în mai multe limbi.

Luaţi prin surprindere de acest atac absolut neaştep­tat şi presupunînd, în mod greşit, că atacatorul ştia foarte bine ce face, soldaţii începură să dea înapoi. Cele cîteva împuşcături turbate care răsunară din pistolul corellianului creară o panică desăvîrşită. Gradele şi cumpătul se spulberară, soldaţii rupseră formaţia şi o luară la fugă în lungul condorului.

Îmbătat de propria sa îndrăzneală, Solo se lansă in urmărire, strigîndu-i în spate, lui Luke:
- Duceţi-vă la navă! Am eu grijă de ăştia!

- Ai înnebunit? răcni Luke. Unde naiba te duci?
Dar Solo se afla deja departe, la o cotitură a culoarului şi nu-l mai auzi. Şi oricum asta n-ar fi schimbat nimic.
Indispus de disparţia partenerului său, Chewbacca scoase un urlet bubuitor, deşi nesigur şi se nepezi după el.

Astfel, Luke şi Leia rămaseră singuri pe coridorul pustiu.
- Poate că am fost prea dură cu prietenul tău, măr­turisi ea, cu părere de rău. Nu încape îndoială că este curajos.

- Nu încape îndoială că este un idiot, replică furios Luke. Nu ştiu cu ce ne va ajuta dacă este omorît.

Deodată, în hangarul aflat dedesubt şi în spatele lor începură să sune alarmele.
- S-a terminat, mîrîi Luke, dezgustat. Hai să mergem.
Porniră împreună în căutarea unui drum spre nivelul inferior.
Solo continua să-şi fugărească duşmanii de-a lungul coridorului, urlînd şi agitîndu-şi ameninţător pistolul. Cînd şi cînd, trăgea cîte un foc care avea mai degrabă efect psihologic decît tactic.

Jumătate din formaţie se şi împrăştiase pe diferite alte coridoare şi culoare de serviciu. Cei zece soldaţi pe care cotinua să-i hărţuiască fugeau de le sfîrîiau călcîiele, răspunzând doar din cînd în cînd cu foc. Apoi, aceştia ajunseră într-o fundătură, fapt ce-i obligă să se întoarcă şi să dea piept cu "inamicii".

Văzînd că cei zece se opriseră, Solo încetini şi el. Corellianul şi imperialii se priviră în tăcere. O parte dintre soldaţi se uitau nu la el ci dincolo de el.
Lui Solo îi trecu deodată prin cap că era singur şi acelaşi gînd începea să prindă contur şi în minţile celor pe care îi înfrunta. Zăpăceala făcu rapid loc furiei. Puştile şi pis­toalele fură scoase la iveală. Solo se dădu un pas înapoi, trase un foc, apoi făcu stînga-mprejur şi o luă la goană ca un disperat.

Chewbacca auzi ţiuitul şi detunăturile armelor laser în timp ce venea greoi, agale, pe urmele lui Solo. Se întîmpla totuşi ceva straniu: zgomotele se auzeau din ce în ce mai aproape, în loc să se depărteze.

Tocmai se gîndea ce avea de făcut cînd Solo, apărînd după un colţ, îl izbi în goană, aproape doborîndu-l. Văzîndu-i pe cei zece urmăritori, wookieul hotărî să-şi re­zerve întrebările pentru un moment mai prielnic. Se în­toarse şi-şi urmă partenerul.


va urma