LA MULŢI ANI!

Mihail Zoscenko

Îngăduiţi-ne, stimaţi cetăţeni, să vă felicităm cu prilejul Anului nou.
Vă dorim numai bine şi vă mulţumim din inimă pentru urările pe care ni le adresaţi în gînd.
Permiteţi-ne cu acest prilej să vă relatăm un caz instructiv.
Ne folosim de această istorioară de Anul nou nu fără un gînd ascuns.
Vă relatăm cu acest prilej cazul de faţă, ani­maţi de dorinţa de a-i preveni pe onorabilii cetăţeni ca nu cumva să li se întîmple ceva ase­mănător în anul care vine.
Pe scurt, la o instituţie a apărut pe neaştep­tate un nou director.
Fostul conducător al instituţiei a plecat în con­cediu. Apoi treburile l-au reţinut nu se ştie unde.
Desigur, în instituţie oamenii au început să-şi dea cu presupusul: unde-o fi, nu cumva a fost retrogradat, ce-i cu el?
Şi iată că vine un nou şef.
Şi atunci are loc o adunare generală, la care asistenţa dă glas gîndurilor, simţămintelor şi doleanţelor sale.
Unul din funcţionari urcă pe estradă şi spune şi el ceva acolo; mă rog, spune omul ce are pe suflet şi-şi exprimă speranţele intime.
Luat cu vorba, omul aduce unele învinuiri fos-tei conduceri: că lucra prost, că n-a ştiut să facă treabă, că a dus totul de rîpă.
Zicînd acestea, vorbitorul îşi pironeşte ochii la faţa noului director, voind să vadă dacă nu cumva a greşit dîndu-şi frîu liber la gură, dacă, vorba ceea, n-a luat-o pe alăturea.
Dar omul vede că directorul dă din cap aproba-tiv, ca şi cînd ar vrea să spună: „Aşa-aşa, bravo, ai ştiut ce trebuie să spui, nu ca cei­lalţi, care au îndrugat verzi şi uscate!”
Văzîndu-şi şeful într-o asemenea dispo­ziţie, zelosul vorbitor s-a apucat să-şi adîncească şi să-şi dezvolte şi mai mult ideea.
Şi, dezvoltîndu-şi aşa ideea, vede că directo­rul dă mereu din cap, ca şi cînd ar vrea să zică: „Brava, pezevenghiule, că bine-i zici!”
Şi văzînd atîtea semne pline de tîlc, vorbi­torul nostru, mîndru foarte, s-a lăsat purtat pe aripile fanteziei sus de tot, în tăriile cerului, zicînd că asemenea oameni ca fostul director e puţin să fie goniţi, ei trebuiesc băgaţi la puşcărie, şi aşa mai departe.
După aia urcă pe estradă alţi doi vorbitori şi uitîndu-se la director, care dă trist din cap, mai toarnă şi ei gaz peste foc, zicînd că numai noua conducere e capabilă să scoată instituţia din smîr-cul în care a zvîrlit-o fostul director.
Atunci urcă pe estradă directorul în persoană  şi-şi exprimă indignarea în legătură cu cuvîntările rostite de cei trei antevorbitori. El spune că, dim-potrivă, fostul director s-a arătat a fi la înălţime, că el şi nu altul a scos instituţia pe drumul cel bun şi că în prezent el deţine o funcţie şi mai impor-tantă, şi mai înaltă, în care lu­crează cu tot atîta succes.
Auzind acestea, toţi se uită nespus de miraţi la director. Şi toţi văd că directorul dă mereu din cap. Şi atunci încep să-şi dea seama că directo­rul are un fel de tic nervos.
Cînd e calm, dă din cap rar, dar cu cît se ener­vează mai mult, cu atît dă mai des din cap.
Doctorul instituţiei, aflat în sală, dă pe şop­tite explicaţii ştiinţifice vecinilor săi.
Vecinii transmit diagnosticul medicului celor din jur şi în scurt timp toată sala pricepe ce s-a petrecut.
Cei trei antevorbitori se uită la director tare abătuţi.
Unul dintre ei încearcă să ia cuvîntul, strigînd de pe loc că a fost greşit înţeles.
Dar directorul închide adunarea.


va urma