Scotnotis Luminita
nu
mi-e leac de pus la rană
în
deplin război tăcerea
vreau
să înlesnesc socoata urletului meu pe ape
până-și
capătă conturu-n tresărire ideal
eu
te locuiesc și-acum
prăbușire
fără vină
mi-ești
palat și-mi ești ruină
drumul
lumilor de rând
trec
prin tine de nicicând
nu
vreau să-ți sacrific pacea
și
natura ta murdar
nu
mi-e scris să fac din falsuri
centrul
meu de sprijin
jar
nici
prea multă strălucire
nu
ți-aș pune-n văzul lumii
și
în ceea ce mă porți
dar
ți-aș da de curăție să-mi întind aripile
că
în zbor de plină zi
doar
singurătăți mă strâng
ca
și umbrele grupate setea-n abandon plutește
să
mă stoarcă-n tot de gânduri
și
pe tine de avânt
că
în hăul unui cerc doar iluziile plâng
spațiu-n
spațiul cât o boare
ger
în ger topit sub cer
încă
ne vânează nordul întro dulce-alcătuire
și
cu somnu-n bici de ape
stă
tenebră vămuind
carnea
încercării toată sub al lacătelor rând
și-ncă
optimistă-i darea prea curatelor jertfiri
în
tot ceea ce-mi fură o moarte din priviri
te
am încă pe tine
troia
osului stins
îngerul
păcii mele
izvor
din dumnezei prelins
conturul
dintre energii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu