Măcar un anotimp

Lavinia Elena Niculicea

- Iubite, iată că liliacul a înflorit!

Când pe alee a păşit subit iubirea.

Dorul din a mea cale nu s-a mai ferit

Lacrimile mi-au tot cerşit fericirea.

Pe inima obosită un fluture a poposit

Când petalele spre cer mi s-au deschis.

Iarba durerii cu lacrimi amare s-a cosit

- Iubite, doar tu eşti al primăverii vis!

Se aude acum un cântec de vioară

Cântat de o inimă în depărtare,

Ce ar vrea să spună bunăoară:

- Vino, să-ţi dau o dulce sărutare!

Luna ne va ademeni cu poezia

Născută din dorinţa unei stele,

Ne vom lăsa scăldaţi de ploaia,

Ce va spăla ale dragostei, păcate grele.

- Rămâi cu mine, măcar un anotimp!

Să adunăm norocul din florile de liliac

Iubirea să nu ne mai afle în contratimp,

Visul să ne fie cel mai bun afrodiziac.