Trădarea lui KWI

Andrei Cornea

Să ne fie clar: în tot ce s-a întîmplat în ceea ce deja se numește „miercurea neagră” (curînd se pare că toate zilele săptămînii politice se vor înnegri), nu Antenele sunt „în chestie”. Nici soarta imperiului Intact și a proprietarului său, infractorul Voiculescu din închisoare. Nici nu este vorba despre salvarea libertății presei, așa cum s-a străduit să demonstreze Senatul aproape în întregime, cînd l-a convocat „la ordin” pe premier, ca dirigintele pe un școlar care ar fi spart geamul cu mingea.

Andrei Cornea

În fapt „geamul” n-a fost deloc spart și mustrările au fost total neavenite.Nu e vorba nicidecum de vreo răzbunare „băsistă” împotriva „poporului” Antenei 3. Nu e un scandal politic în sensul banal al cuvîntului, explicabil prin apropierea alegerilor. Și, mai ales, din partea președintelui Iohannis n-a fost vorba despre un lapsus, despre o expresie nepotrivită („banale activități administrative”, „heirupism”), apărută spontan. Abordat de jurnaliști, cînd se pregătea să vorbească celor strînși în sala BCU la o întrunire botezată „Primăvara societății civile” (ce ironie!), Klaus Werner Iohannis știa bine ce face și avea comentariul său cu privire la evenimente, pregătit din timp. Mai mult, nu se poate crede nici măcar că președintele fusese prost informat, fiind convins că ANAF făcuse exces de zel sau comisese ilegalități. Știa bine președintele că nu fuseseră comise abuzuri și nici pînă azi, vineri, cînd scriu, nu a demonstrat nimeni acest lucru. Iar dacă totuși nu fusese corect informat, ar fi avut răgazul să retracteze și să-și explice conduita. Nu a făcut-o.

Pe scurt: în mod deliberat președintele „ a aruncat prosopul”: a renunțat să-și mai facă datoria constituțională de a apăra statul, legea și ordinea de drept. S-a pus implicit în serviciul unui grup infracțional organizat. A subminat fără motiv autoritatea unei instituții a statului, implicit a statului român în ansamblul său. A fost, indirect, complice la nepunerea în executare a unei hotărîri judecătorești rămase definitive. A sugerat cetățenilor că executarea acestor hotărîri rămîne facultativă și că, în ultimă instanță, decide cine a mai bogat, cine e mai puternic, cine e mai vocal. În mod cinic, a dat a înțelege că legea nu e egală pentru toți. A dat o lovitură serioasă luptei împotriva corupției pe care, pînă în acel moment, o susținuse. Cu mare probabilitate, a exercitat presiuni asupra premierului, care, lipsit de susținerea prezidențială, și-a nuanțat prea mult poziția inițială, foarte corectă. Într-un moment greu al Europei, amenințată de Brexit și de criza refugiaților, președintele a dat o lovitură puternică valorilor europene.

Și, last but not least, i-a trădat în mod groaznic pe cei care i-au asigurat victoria împotriva lui Ponta în 2014, așa cum i-a trădat și pe cei care au cerut reeînnoirea clasei politice după dezastrul „Colectiv”. Și, bineînțeles, și-a bătut joc de societatea civilă, la a cărei conferință fusese invitat să vorbească. Toți aceștia și-au dorit un președinte împotriva oligarhiei, și nu un șef suprem al oligarhilor. În cîteva minute, la abia un an și puțin din mandat (fără a purta deja nenumărate cicatrici după zece ani de lupte dîrze cu oligarhia, așa cum a fost cazul cu fostul președinte Traian Băsescu, care „și-a dat în petic” abia după ce a părăsit palatul Cotroceni), KWI a năruit un noian de speranțe și a confirmat cele mai negre predicții ale pesimiștilor.

De ce a făcut-o? Frică, prostie, sau pact deliberat? Nu știu. Oricum, se pare că saltul de la condiția de primar de provincie la aceea de președinte de țară a fost prea mare pentru domnul KWI, a cărui altitudine nu se măsoară decît în centimetri.

Victor Ponta - ridicat și doborât de Stradă

Larisa Bernaschi

 

Mandatul lui Victor Ponta a început și s-a sfârșit în aceeași manieră: a ajuns în fruntea Guvernului înainte de alegerile la termen, pe fondul manifestațiilor de stradă, și a demisionat, înainte cu un an de terminarea mandatului, tot în urma protestelor

 

Pe 8 mai 2012, Victor Ponta este învestit în funcția de prim-ministru, în urma demiterii Guvernului Ungureanu prin moțiune de cenzură inițiată de USL. Astfel, la doar 38 de ani, Ponta devine cel mai tânăr premier al României. Printre măsurile de guvernare luate încă din primele zile de la preluarea mandatului se numără creșterea salariilor bugetarilor până la nivelul lor din 2010, returnarea eșalonată a contribuțiilor la asigurările de sănătate și suspendarea deciziei guvernului anterior privind înființarea unei secții în limba maghiară la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș.


La scurt timp de la preluarea guvernării, USL a început demersul de demitere a președintelui Traian Băsescu. A preluat puterea în toate instiuțiile-cheie ale statului: Monitorul Oficial, Avocatul Poporului, Parlament și Institutul Național de Statistică (INS). Apoi a depus în Parlament documentul de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, iar Guvernul a adoptat şi publicat o OUG care a modificat Legea referendumului, stabilind că preşedintele poate fi demis cu jumătate plus unu din voturile valabil exprimate ale cetăţenilor participanţi la referendum, şi nu cu jumătate plus unu din numărul persoanelor înscrise pe listele electorale. CCR a invalidat referendumul și Traian Băsescu s-a întors la Cotroceni.

Cu toate acestea, în același an, USL câștigă alegerile parlamentare și Ponta este reconfirmat în funcția de primministru. „USL este un proiect al românilor pentru România”, spunea Victor Ponta, la mega-mitingul USL de pe Național Arena din 2012.

Adio, Crin!

Însă „dragostea” dintre Ponta și Crin Antonescu, pe atunci președintele PNL, nu a durat atât cât și-au propus.

 
După numeroase dispute și scandaluri, în februarie 2014, Crin Antonescu a anunțat ruperea USL, pe motiv că Ponta nu l-a acceptat, aparent ironic acum, pe Klaus Iohannis pentru funcția de vicepremier și ministru de Interne în Guvernul USL.

„Mi s-a părut onest să nu prelungim un festival de ipocrizie, ci să avem curajul să constatăm că USL nu există”, spunea atunci Crin Antonescu.

Întrebat de EVZ acum care este momentul pe care îl regretă din mandatul de premier, Victor Ponta a răspuns: „Ruperea USL și formarea unui Guvern, în martie 2014, fără Crin Antonescu și PNL”.

Așa s-a ajuns, în mai puțin de doi ani de la preluarea guvernării, ca Ponta să conducă al treilea Cabinet. În Guvernul Ponta 3 locurile lăsate libere de liberali au fost ocupate de cei de la UDMR.

Începutul sfârșitului

Odată cu ruperea USL, PSD a rămas fără candidat la alegerile prezidențiale din 2014. Șef la Guvern și pre ședinte al PSD, Victor Ponta a devenit și candidatul social-democraților la prezidențiale.

Cu un scor impresionant în primul tur, nici Ponta și nici PSD nu aveau emoții că acesta poate să piardă. Pe 16 noiembrie însă, Victor Ponta a pierdut alegerile prezidențiale în fața lui Klaus Iohannis.

Acela a fost momentul în care Ponta a început să vorbească pentru prim dată despre o demisie din fruntea Guvernului, dacă noul șef al statului numește un premier social- democrat.

”Cu siguranţă dacă DNA va cere începerea urmării penale faţă de mine voi demisiona. Doar n-o să spunem acum că stă prim-ministrul cercetat penal”, spunea atunci Victor Ponta, făcând referie la dosarul votului din diaspora preluat de DNA.

Dar tot el spunea că trebuie să se renunţe la „ideea din 2004” că o persoană care a pierdut alegerile trebuie să intre în închisoare. Cu toate că a pierdut alegerile prezidențiale, Ponta a rămas în continuare în fruntea Guvernului cu sprijinul nemărginit al PSD, al lui Gabriel Oprea și Călin Popescu Tăriceanu.

Un alt moment greu pentru Guvernul Ponta, coaliția de guvernare și PSD a fost condamnarea în primă instanță la un an de închisoare cu suspendare a lui Liviu Dragnea, pe atunci ministru al Dezvoltării, în dosarul ”Referendumul”. Dragnea a demisionat atunci atât din Guvern, cât și din funcția de președinte executiv al PSD. „Dragnea are ghinionul de a fi singur în dosar, dar decizia de suspendare a preşedintelui Băsescu, referendumul, a fost luată de toţi liderii PSD”, spunea atunci Ponta.

Bilanț

„Dezvoltare economică și echilibru social” - așa a descris Victor Ponta pentru EVZ cei trei ani de mandat. Din funcția de premier, Ponta a luat atât măsuri apreciate, cât și controversate. Un bilanț sumar al măsurilor guvernamentale apreciate ar putea cuprinde: reducerea TVA, pachetul de măsuri de relaxare fiscală, scăderea CAS la angajator, creșterea salariului minim pe economie, creșterea pensiilor, majorarea salariilor în Sănătate și Educație și în general creșterea economică. Însă aceste decizii sunt contrabalansate de măsurile de creștere a fiscalității precum taxa pe stâlp sau supraacciza de 7 eurocenți pe carburant. A eșuat și în ceea ce privește rata de absorbție a fondurilor europene și construcția de autostrăzi. Ponta a declarat pentru EVZ că nu a apucat să realizeze proiectele de mari investiții în energie cu companiile din China. „Mă bucur că săptămâna viitoare noul premier poate să le semneze la Beijing!”, a spus Ponta.

Scandalurile în care a fost implicat

În cei aproape patru ani de mandat, Victor Ponta a fost implicat în câteva scandaluri. În primul an, a fost acuzat că şi-a plagiat lucrarea de doctorat din 2003, lucrare realizată sub coordonarea lui Adrian Năstase, pe atunci premier în funcţie.

Un alt scandal în care a fost implicat Victor Ponta a fost scandalul Duicu. Numele fostului premier a fost menționat în interceptările procurorilor, fără ca fostul prim-ministru să aibă vreo calitate în dosar.

Numele lui Victor Ponta a apărut şi în scandalul votului din Diaspora. Din cauza numărului mic de secţii de votare din străinătate, mii de români au stat zeci de ore la coadă pentru a vota. După ce alegerile s-au încheiat, procurorii au deschis un dosar penal.

De departe cel mai mare scandal în care a fost implicat fostul premier este dosarul Turceni-Rovinari. Pe 5 iunie Ponta este audiat la DNA, unde află că este suspect în dosarul în care este implicat și Dan Şova. În aceeaşi zi președintele Klaus Iohannis i-a cerut public demisia premierului. Tot atunci, DNA a cerut Camerei Deputaţilor să avizeze urmărirea penală pe numele premierului, însă solicitarea a fost respinsă.

La scurt timp, DNA transmitea că premierul este urmărit penal în dosarul „Turceni - Rovinari”, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat. Acum dosarul este trimis în judecată.

Ulterior, Ponta a renunțat la funcția de președinte al PSD până la momentul în care își va demonstra nevinovăția față de acuzațiile care îi sunt aduse în justiție.

Războiul cu Traian Băsescu

Victor Ponta a declarat, pentru EVZ, că cele mai mari obstacole pe care le-a avut de înfruntat în timpul mandatului au fost „disputele preşedinte-premier şi blocajele instituţionale provocate de acestea”.

Traian Băsescu a criticat de nenumărate ori Guvernul Victor Ponta. Un episod celebru este cel în care Ponta şi fostul ministru al Finanţelor, Ioana Petrescu, s-au dus la Cotroceni pentru a îl convinge pe Băsescu să promulge legea reducerii CAS. Traian Băsescu îl acuza pe prim-ministru de iresponsabilitate şi a făcut publică înregistrarea completă a discuțiilor.

Vocea străzii

Zeci de mii de oameni au cerut demisia Guvernului Ponta după tragedia din Colectiv. Deşi nimeni nu se aştepta, pe 4 noiembrie 2015, Victor Ponta a demisionat din funcţia de premier.

Cu toate acestea, a mărturisit pentru EVZ că are și amintiri frumoase din mandatul de prim-ministru. „În 2013, în 19 septembrie când, aflat în vizită oficială la Ankara, premierul de atunci a aflat că e ziua mea şi a organizat o petrecere specială pentru toată delegaţia. Am întârziat plecarea şi ora 24.00 m-a găsit în avion ciocnind şampanie din pahare de plastic cu toţi cei prezenţi”, a povestit fostul premier.

USL trăiește și naște

Angela Tocilă

Acum că ne-am lămurit cum e cu ”dreptatea până la capăt”, cum trăiește și respiră în continuare USL-ul cu opoziție cu tot, pe sistemul consacrat al blaturilor și a zicalei strămoșești ”corb la corb nu-și scoate ochii”, când Iohannis îl numește pe numărătorul de capace de budă, omul lui Voiculescu, Eduard Hellvig director al SRI, când până și Adormitul de Isaccea iese din hibernare doar ca să declare de acord cu numirea, când nici măcar Antenele nu au nimic împotrivă dar mai ales când salută numirea însuși Stăpânul Ouălor de la Cornu, Adrian Năstase, e clar că doar o încăpățânare născută dintr-un orgoliu făcut zdrențe sau cine știe ce ură cumplită te mai face să-l creditezi pe ”neamț” ca fiind nu știu ce arhanghel al dreptății pogorât din ceruri întru mântuirea poporului român.


Nevroza și confuzia sunt demne de Turnul Babel. Dumnezeu ne-a amestecat limbile și nu ne mai înțelegem unii cu alții. Schimbarea, resetarea sistemului se face dar nu așa cum credeam noi că e normal să se întâmple. Nu ne gândeam exact la rotirea cadrelor între aceiași protagoniști participanți la lovitura de stat din 2012 și în niciun caz la rotirea acelorași cadre de 26 de ani încoace.

Schimbarea stăpânilor, bucuria nebunilor, mai ales că poate, pentru puțină vreme de la 16 noiembrie încoace, unii s-au autoamăgit că ar fi vorba și despre ei, despre popor, bunăstare, prosperitate, politici echilibrate. Sanchi! E vorba doar despre ei. Luptele intestine din politică și servicii se dau tot în beneficiul lor. Noi rămânem aceiași idioți utili înflăcărați de discursuri alarmiste că dacă nu iese Jalea mai Mică, iese Jalea mai mare, că dacă nu te duci să votezi, mă-ta-i curvă și tu un bastard numai bun de scuipat și înjurat iar după ce iese Jalea Mică, nu doar că nici dracul nu te mai bagă în seamă dar ți se mai și spune că viziunea ta suge și misiunea ta de idiot util s-a terminat. Preia el de aici încolo, tu stai frumușel în banca ta, mănâncă-ți cartoful, otrăvește-ți creierii la talk show-urile unde se învârt aceiași manipulatori, otrăvește-o la știri când infractorii cu ștaif te mint senin în față și-ți spun că ei nu sunt vinovați, că sunt victime persecutate ale dictaturii băsiste.


Stai pe fundul tău până peste alți 5 ani când vei fi scos din nou de la REMAT, periat, lins din cap până-n picioare de politicieni. Din nou vei fi cel mai frumos, cel mai deștept, pe tine se bazează ȚARA, tu redevii miezul din dodoașcă, gaura din macaroană și sâmburele din prună… Și tot așa până îmbătrânești, mori, lâsând moștenire urmașilor tăi minciuna că și ei la rândul lor, vor conta. Vor conta dar doar statistic, la numărătoare, ca vitele în șeptel.



Totuși, nu dreptatea lor până la capăt, nu concordia și blaturile lor ar fi cea mai gravă problemă azi… Cel mai grav este că nu mai avem nicio ancoră. Te uiți în toate direcțiile și nu mai găsești niciun reper, nu mai ai de ce și de cine să te agăți. Nu mai ai în cine să crezi pentru că ai senzația că toată lumea te minte. Și așa și este. ”Când apele se tulbură, ies gunoaiele la suprafață”, zice un proverb indian, iar la noi sunt atât de tulburi încât nu mai vezi luciul apei de gunoaie. USL trăiește și naște.

Cea mai mare minciună din istoria recentă a României: USL

Mălin Bot

USL va rămâne în istorie un fenomen de studiat. După ce a beneficiat de un val de încredere uriaş, a murit demonstrând că nu a fost decât un vehicul al mafiei din politică.


Cu fiecare cap de baron local care pică sub ghilotina DNA devine tot mai clar ce a însemnat, în realitate, USL.


În doi ani de zile această construcţie politică şi liderii ei au reuşit o performanţă negativă istorică.


După ce va trece timpul şi se vor putea face analize obiective, lipsite de emoţie, se va vedea şi mai bine eşecul incredibil al acestui proiect politic.


Victor Ponta şi Crin Antonescu au reuşit să obţină o majoritate uluitoare în Parlament şi în aproape toate structurile locale şi judeţene de exercitare a puterii. Au convins eficient milioane de oameni să voteze USL şi au cucerit astfel aproape toate judeţele.


Performanţa electorală a celor doi şi a structurilor politice care i-au susţinut s-a bazat pe două elemente principale de discurs:


”Ei au guvernat prost şi noi vom guverna mai bine”.

”Sistemul lor este corupt, noi vom face dreptate până la capăt”.


Supăraţi pe măsurile de austeritate luate de cei care au deţinut puterea înainte de USL, împinşi de la spate de o propagandă extrem de eficientă, milioane de români au acordat o încredere fără precedent acestei construcţii politice, în 2012, la alegerile locale, la referendumul pentru suspendarea preşedintelui şi la alegerile parlamentare.


Toată această susţinere fără precedent ar fi trebuit să dea liderilor USL suficient combustibil pentru a putea pune în practică toate promisiunle făcute. Dacă erau de bună credinţă în 2012, liderii USL nu aveau niciun motiv să eşueze atât de lamentabil în numai doi ani de zile.

Unde sunt acum?

Crin Antonescu nu mai există. Victor Ponta se scufundă în neîncredere, ca Titanicul, după doi ani de guvernare şi o campanie care a iritat la culme publicul.


La cele de mai sus se adaugă ştirile cu baroni locali cercetaţi de DNA care arată publicului că sub plapuma USL au ajuns la putere tot felul de hoţi şi escroci, într-un procent fără precedent până acum. Dreptatea ”până la capăt” era, de fapt, o operaţiune perversă prin care mafia căuta disperată să acapareze toate instituţiile sistemului judiciar pentru a-şi rezolva problemele penale.  


Se dovedeşte că USL a fost cea mai mare minciună politică din istoria recentă a României.


Această concluzie naşte o întrebare foarte importantă. Pe cine mai reprezintă acest parlament şi toate consiliile locale sau judeţene pe care le controla USL?



Dacă nu mai reprezintă pe nimeni şi structura lor actuală e determinată de o minciună evidentă, nu cumva se impun alegeri anticipate?

Domnia BARBARIEI în România USL şi a Antenei 3

CRISTIAN CAMPEANU

O ţară care aplaudă prostită linşajul public şi insulta obscenă la adresa unor doamne ca Monica Macovei şi Andreea Pora şi care deplânge întristată soarta unor mafioţi precum Nicuşor Constantinescu, Radu Mazăre sau Gigi Becali este o ţară care nu are ce căuta în „concertul european“, ci în cacofonia populismului de tip totalitar. România este o ţară părăsită de civilitate şi civilizaţie, o ţară de barbari care se închină la idolii Securismului voiculescian şi la binefăcătorii mafiotismului atotputernic. O ţară barbară.

Popoarele au resurse nelimitate de resentiment, ură şi violenţă. E suficient să zgârii puţin crusta subţire de civilizaţie care acoperă viaţa unui popor ca să dai la o parte tot ceea ce este mai rău şi să trezeşti la viaţă demonii care populează adâncurile fiecărei naţiuni. Oamenii nu sunt „buni de la Dumnezeu“, acest lucru a fost descoperit de multă vreme, iar popoarele sunt încă şi mai rele. Aceasta a fost lecţia secolului al XX-lea, cu ororile sale naziste, comuniste şi reconfirmată în debutul secolului al XXI-lea cu ororile islamiste. Dă-i poporului motive – aparente, false, iraţionale, nu contează – care să-i ofere justificarea de a urî pe cineva şi însoţeşte-le cu divertisment ieftin, grosolan şi vulgar şi ai reţeta cea mai sigură că vei avea la dispoziţie nu un popor, ci o masă veselă şi inconştientă, gata oricând să se dedea la atrocităţi cumplite cu zâmbetul pe buze şi fără nici cea mai mică remuşcare. Zgândăre puţin mândria, ignoranţa, frustrarea şi complexele naţionale şi vei avea execuţii în piaţa publică în uralele poporului, crime în masă comise cu inocenţă, pogromuri şi uneori un Holocaust.

Populismul violent şi ignoranţa au ucis democraţiile antice şi de aceea părinţii liberalismului clasic au gândit drepturile omului, libertatea individuală, democraţia modernă, statul de drept, separaţia puterilor în stat şi sistemul de checks and balances, ca să apere individul de popor şi poporul de sine însuşi. Este expresia cea mai înaltă a civilizaţiei umane. Dă la o parte acest scut şi ce vei descoperi va fi un monstru de nerecunoscut şi însetat de sânge. Fără acest scut civilizaţional creat de libertate şi de instituţiile de drept, mari culturi precum Germania, Japonia, Rusia şi China au căzut pradă celei mai josnice barbarii şi au comis cele mai înfiorătoare crime din istorie. România nu a fost scutită nici ea de episoade în care ura poporului dezlănţuit a produs crime oribile (Holocaustul este unul dintre ele, insuficient cunoscut şi insuficient asumat, iar prigoana comunistă un altul). Nicăieri în Europa de Est nu a existat un experiment mai dezumanizant ca „fenomenul Piteşti“ şi nicăieri în Europa de Est valorile autentice nu au fost mai dispreţuite şi mai ostracizate din sânul poporului, începând din anii '50 şi terminând cu mineriada din 1990, când ţintele vânătorii populare erau intelectualii şi Corneliu Coposu. Dacă nu aţi văzut filmul lui Stere Gulea despre Piaţa Universităţii, există acolo o scenă celebră cu o doamnă care primeşte batalioanele minereşti cu flori în mâini, scuturată de lacrimi sincere de recunoştinţă. Este cel mai bun exemplu de dezumanizare a poporului şi cea mai bună expresie a blestemului pe care îl purtăm de 25 de ani. Nu avem nici o îndoială că doamna respectivă ar fi aplaudat cu aceeaşi recunoştinţă inocentă atrocităţile comise de mineri sau chiar un eventual linşaj în Piaţa Universităţii şi acolo, în această „Românie profundă“ şi extrem de întunecată, zac resursele sale nelimitate de ură şi barbarie. O barbarie în care România este pe cale să recadă cu ajutorul oligarhiei USL şi al mass-media care o slujesc.

Traian Băsescu nu reprezintă decât numele şi chipul către care este direcţionată ura poporului. În vara lui 2009 scriam un text cu titlul „Băsescu este Goldstein“ în care susţineam că atunci „când a scris «1984», Orwell a înţeles ce serviciu imens poate aduce televiziunea statului totalitar şi ce efecte poate avea transmiterea neîncetată a unor materiale de propagandă prezentate drept informaţie, dar şi importanţa inventării unor ţapi ispăşitori împotriva cărora să fie direcţionată nemulţumirea populară. Orwell nu ne spune dacă Goldstein este un personaj real sau inventat de Partid pentru uzul maselor, după cum nu ne spune nici dacă Big Brother este un personaj real sau o invenţie în spatele căreia se ascunde entitatea colectivă oligarhică. În condiţiile în care în universul distopic orwellian istoria este rescrisă tot timpul, iar destinele sunt şterse sau inventate în permanenţă, nici nu mai are importanţă dacă Big Brother şi opusul său, Goldstein, există cu adevărat. Important este ca ei să apară la televizor ca şi cum ar exista cu adevărat, pentru că ceea ce contează este impresia pe care o lasă. Nu e nevoie de substanţă sau de fapte solide şi verificabile, doar de o ficţiune plauzibilă, o simplă imagine“. Ceea ce contează, am adăuga, este ca poporul să aibă un chip împotriva căruia să îndrepte „cele două minute de ură“. Dar ţinta acestei uri nu o reprezintă, de fapt, această imagine, ci libertăţile individuale şi instituţiile civilizaţiei care ameninţă domnia barbariei. Când îi auziţi pe Ponta şi pe tot felul de Voiculescu, Nicuşor Constantinescu, Gâdea, Chireac, Ciuvică, Badea şi alte personaje atacând fără încetare judecătorii de la Înalta Curte, procurorii DNA şi membrii CSM, pe Daniel Morar că sunt „aserviţi lui Băsescu“, ceea ce fac, de fapt, este să transfere ura canalizată atâta vreme împotriva imaginii „Băsescu“ către Justiţie şi instituţiile statului de drept, singurele care pot menţine scutul ce apără civilizaţia şi libertăţile românilor. Când îi auziţi neîntrerupt atacând America şi Uniunea Europeană, spaţiul civilizaţiei occidentale, scopul este exact acelaşi: exacerbarea sistematică a barbariei.

Şi nicăieri nu se vede mai bine această obscenitate a actualei puteri, care cultivă frustrările, intoleranţa, resentimentele şi ura poporului, decât în idolatrizarea Securismului şi mafiei de partid concomitent cu atacurile la adresa oamenilor care au făcut cel mai mult pentru a ridica România din mâlul întunericului comunist perpetuat sub forma oligarhiei securiste de după '90. Năstase? Un martir! Monica Macovei? Un vampir! Voiculescu? O victimă! Daniel Morar? O slugă! Horia Patapievici, Andrei Pleşu, Vladimir Tismăneanu? Sinecurişti! Stelian Tănase, Daniel Barbu, Victor Ponta? Impecabili! Gâdea? Jurnalist ffff! Pora? O frustrată demnă de sketch-uri groteşti! Răsturnarea valorilor este totală, revoluţia borfaşilor aproape definitivă, barbaria aproape completă.

Şi aici trebuie să zăbovim puţin. Nu este nimic mai degradant pentru un bărbat, darămite pentru o grămadă de masculi înfierbântaţi, decât să atace o femeie lipsită de apărare. Badea, Gâdea şi restul au făcut, din punctul nostru de vedere, figură de ridicoli babuini în călduri atunci când s-au aruncat asupra Monicăi Macovei şi Andreei Pora. Dar aici este vorba despre ceva mai mult. Monica Macovei a făcut cel mai mult în ultimii 25 de ani pentru combaterea corupţiei şi pentru reforma sistematică a Justiţiei, care a dus la eliberarea ei de influenţe politice, iar Andreea Pora este unul dintre simbolurile presei libere care a rămas mereu consecventă cu sine, fidelă misiunii asumate în 1990 de câine de pază al libertăţii de expresie, democraţiei, statului de drept şi parcursului occidental al României. Că două femei au făcut mai multe pentru apărarea acestor valori fundamentale decât mulţi bărbaţi nu trebuie să mire, în fond reprezentările Libertăţii şi Justiţiei sunt feminine. Nu este, aşadar, întâmplător şi nici surprinzător că au fost alese drept ţinte ale atacurilor misogine ale propagandei useliste.

Ceea ce surprinde este lipsa de solidaritate din partea celor care ar fi trebuit să se afle în primele rânduri ale defensivei. Femeile din politică într-un caz şi breasla jurnalistică în celălalt. Dacă în primul caz suntem vaccinaţi de orice aşteptare din partea unor Elena Udrea sau Renate Weber şi Monica va trebui să-şi poarte crucea politică singură, în cazul Andreei Pora exprimăm, în numele redacţiei „României libere“, întreaga noastră solidaritate cu colega noastră de la „revista 22“ şi deplângem absenţa reacţiilor organizaţiilor de presă, care se dovedesc inutile. Dar simpla „solidaritate“ nu mai este suficientă. Citiţi adesea un citat potrivit căruia „este suficient ca oamenii buni să nu facă nimic pentru ca Răul să triumfe“, atribuit lui Edmund Burke. Dar Burke nu a spus chiar asta. Ceea ce a spus a fost ceva de genul: „Atunci când oamenii răi se reunesc, cei buni trebuie să se asocieze, altfel vor cădea, unul câte unul, pradă unui sacrificiu nemilos şi jalnic“. Şi aceasta este, credem, un avertisment bun atât pentru presa încă liberă, dar şi pentru cetăţenii încă liberi ai României.

România lui Voiculescu a murit, în sfârşit

CRISTIAN CAMPEANU

Condamnarea lui Voiculescu poate constitui momentul ieşirii vieţii publice româneşti din mlaştina morală a tranziţiei, momentul în care putem să începem să sperăm că jaful, ticăloşia, miciuna şi corupţia adică emblemele ultimilor 24 de ani, vor deveni în sfârşit falimentare. O dată cu această condamnare, gheara vechii Securităţi a mai slăbit strânsoarea în jurul gâtului societăţii româneşti, care începe să respire puţin mai liber.

Înainte ca milioane de români indignaţi de condamnarea la cinci ani de închisoare cu executare a lui Dan Voiculescu să iasă în stradă pentru a denunţa această „mascaradă” de Justiţie şi să ceară, de pe baricadele insurecţiei, eliberarea acestui „deţinut politic” victimă inocentă a regimului „scelerat” Băsescu, înainte ca zeci, dacă nu sute, de replici ale Cristianei Anghel să declare spontan greva foamei până la exonerarea acestui apostol al omului mic şi foarte mic de orice acuzaţii, înainte ca Gâdea, Grecu, Badea, & Co. să facă apoplexie în direct la Antena 3, deci înainte de toate acestea, permiteţi-ne să le explicăm acestor oameni rătăciţi pe ce lume se vor trezi mâine dimineaţă.

În primul rând, se vor trezi într-o lume care va fi la curent că Dan Voiculescu nu mai este dom’ Profesor, ci „infractorul Voiculescu” condamnat la închisoare de un complet de judecători români. Această împrejurare îmbunătăţeşte cu câteva grade calitatea morală a societăţii româneşti şi a vieţii publice. Faptul că poţi să numeşti un infractor „infractor” este un prim pas spre o limpezire morală absolut necesară. Aşadar, de mâine, toţi oamenii asociaţi cu infractorul Voiculescu se vor vedea degradaţi la nivelul propriei meschinării şi acesta este un efect la fel de benefic.

În al doilea rând, de mâine, oricine va mai spera să îşi subordoneze Justiţia va trebui să se gândească de mai multe ori. Dacă prin condamnarea lui Năstase, Justiţia a dat primul test major de independenţă, odată cu Voiculescu a dat testul de maturitate, pentru că, din multe puncte de vedere, Voiculescu a fost şi a rămas o nucă mai greu de spart decât Năstase. Este în întregime meritul procurorilor, în special al DNA, şi al judecătorilor care au ales să meargă pe acest drum al independenţei şi asumării demnităţii de magistrat că au avut curajul să spargă vechiul sistem al corupţiei, complicităţilor şi obedienţelor care ţineau legată în întuneric Justiţia română. Acum iese la lumină cu capul sus şi toţi aceşti magistraţi merită o reverenţă din partea noastră. De mâine, Justiţia e mai puternică, mai dreaptă şi mai sigură de ea însăşi. Lumea fetidă a lui Voiculescu în care integritatea magistratului se târguia ca la piaţă a murit. Desigur, ca orice lucru de valoare, nici independenţa şi demnitatea regăsite ale Justiţiei nu sunt eterne, bunuri câştigate pentru totdeauna. Ele trebuie păzite cu gelozie şi cultivate cu fiecare caz şi cu fiecare „Voiculescu” ce va mai îndrăzni să apară.

În al treilea rând, vremea capitalismului de jaf care a caracterizat tranziţia şi care a fost controlat de vechea gardă a Securităţii, s-a încheiat. Privatizarea ICA poartă toate semnele unei astfel de tranzacţii supravegheate şi aprobate de Securitate şi, de aceea, condamnarea lui Voiculescu are, pe lângă valoarea intrinsecă, şi una simbolică, chiar poetică. E semnalul că timpul vechii gărzi securiste s-a terminat şi că vremurile acelea sunt apuse. Nimeni nu s-a zbătut mai mult decât Voiculescu, de la câştigarea alegerilor de către USL să aducă România dacă nu în vremurile de aur ale securismului triumfător ale anilor `90, măcar în perioada securismului bine temperat a lui Adrian Năstase. Nimeni nu s-a străduit mai mult să scoată România de pe orbita europeană, a statului de drept şi a responsabilităţii şi s-o arunce înapoi în izolare, acolo unde totul este permis pentru un grup de iniţiaţi care nu au a se teme de nimic. Asta nu înseamnă că de mâine nu se va mai fura şi că nimeni nu va mai încerca să căpuşeze statul sau că nu există deja o gardă de lupi tineri care abia aşteaptă să îi ia locul celei vechi, dar nu se va mai fura în halul şi pe scara pe care a făcut-o generaţia lui Voiculescu. În plus, societatea şi-a creat încet şi dureros anticorpi care, atunci când vor avea ocazia, vor reacţiona. Şi asta este o veste excelentă indiferent cum ai privi-o.

În al patrulea rând, de mâine mass-media de tip bâtă (sau tigaie) propagandistă este compromisă. Nu că Antenele nu se vor lamenta şi nu vor încerca să stoarcă şi ultimele rămăşiţe de simpatie sau de ură din telespectatorul zombificat, dar stigmatul patronului-infractor şi al aparatului său de propagandă nu va putea fi şters. După Vîntu, a venit vremea lui Voiculescu. Imperiul său media se va destrăma în irelevanţă, complet ignorat de public ca şi cel al primului. De mâine, oamenii cu aspiraţii de mogul de presă, cum e cazul domnului Ghiţă, care pare că păşeşte hotărât pe urmele primilor doi, ar trebui să înţeleagă că modul acesta de a înţelege presa ca pe un accesoriu personal este falimentar şi nu duce nicăieri.

În sfârşit, în al cincilea rând, avem câteva clarificări morale în politică. Domnul Antonescu, pe care l-am avertizat să nu înfunde PNL în smârcurile abjecţiei voiculesciene, va trebui acum să lase capul în pământ de ruşine, dacă mai are vreuna, şi să facă pasul înapoi. Domnii Ponta şi Antonescu (chiar dacă primul s-a ţinut deoparte) vor trebui să justifice moral şi politic întregul eşafodaj al USL care s-a constituit sub patronajul şi chiar sub acoperişul de la Grivco al infractorului Voiculescu. Alegerile îţi dau legitimitate democratică, dar nu şi morală, iar din punct de vedere moral, USL e şubrdă şi murdărit de de mâinile lui Voiculescu chiar de la naştere. Ceea ce reprezintă încă o clarificare necesară.

Ca un Terminator în mizerie, Dan Voiculescu a promis/ameninţat că va reveni. Biet bătrân bolnav de mania grandorii! Nu a înţeles că lumea lui a murit, că nu mai are unde să se întoarcă şi că noua/vechea lume pe cale să se nască îi va respinge ca pe un cancer pe cei ca el.

Traian Băsescu: „Crin Antonescu nu o să ajungă niciodată preşedinte. Nu ştie ce e aia“

Mădălina Mihalache
Sebastian Zachmann


Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că funcţia de preşedinte nu va fi ocupată niciodată de către Crin Antonescu. Şeful statului a mai vorbit despre priorităţile Ministerului de Transporturi, despre pactul de coabitare dintre acesta şi premierul Victor Ponta şi despre creşterea şomajului în rândul tinerilor.

Principalele declaraţii ale preşedintelui 

Liderii USL şi-au încheiat vacanţa şi au reuşit, după 45 de zile, să dea o nominalizare pentru Transporturi. Este un progres, deşi s-au întors nervoşi din concediu. Poate se calmează aflând care este situaţia ţării. În această vară am avut timp să stau mai mult de vorbă cu oamenii, să merg prin ţară. Dacă n-au timp să meargă prin ţară, pentru că trebuie să stea în studiouri, le dau câteva informaţii grave: şomajul este în creştere.

Românii sunt tot mai mult preocupaţi de siguranţa locului de muncă şi se întreabă dacă îşi pierd locul de muncă. Când Guvernul condus de Ponta a preluat guvernarea , şomajul era de 6, 7 %. În iunie, şomajul a ajuns la 7,6 %. Creşterea de exporturi nu înseamnă şi creşterea numărului de locuri de muncă. Trag un semnal de alrmă extrem de serios. În luna iunie, şomajul era 7,6%, dar în iulie, România a mai înregistrat un plus de 29.000 de şomeri. Îmi permit să anticipez că cifra pentru iulie va fi de 8%.

Un alt semnal de alarmă este dat de faptul că investiţiile străine în România au scăzut cu aproape 20%. Deşi intrăm în luna septembrie, Guvernul nu a acceptat o formă acceptabilă pentru UE, ce vizează utilizarea fondurilor europene. Guvernul nu are capacitate de analiză asupra situaţiei de moment a ţării şi a perspectivei 2014-2020. Ţin să atenţionez public Guvernul: amintesc tuturor factorilor responsabili că la ultimul Consiliu European s-au stabilit câteva măsuri care indică reducerea şomajului în rândul tinerilor. S-au alocat 6 miliarde de euro care trebuie cheltuţi în 24 de luni.

CE a primit sarcina ca banii necheltuţi din alte programe să fie alocaţi aceluiaşi program. 6+2 miliarde, egal 8 miliarde de euro de cheltuit până în 2015. Nici în perioada crizei nu aveam un şomaj de 8%. Prin aroganţă şi prin bătălia cu preşedintele, îi face pe liderii USL să nu dea atenţie problemelor oamenilor. BEI este o altă sursă de finanţare pentru locurile de muncă pentru tineri. Sunt mecanisme puse la dispoziţie de UE care ar fi putut scădea şomajul în România , iar superficialitatea Guvernului duce la efecte inverse.

Despre priorităţile ministerului Transporturilor

Metroul în drumul Taberei a devenit o calamitate pentru cetăţeni. Poate o colaborare între primarul Sectorului 6, Rareş Mănescu, şi soţia sa, Ramona Mănescu, va duce la finalizarea acestui tronson. Pe autostrada Transilvania s-a procedat fără cap. S-a făcut anularea contractului fără să se pună ceva în loc. Din acest motiv sunt zone care se degradează. Eu le-am văzut, de exemplu, podul de la Gilău. Guvernul are incapacitatea de a vedea priorităţi minimale. Aceştia sunt bani mulţi care au fost abandonaţi. Guvernul plânge dup bani, dar îngroapă bani pe autostrada Transilvania. Să anulezi fără să pui ceva în loc mi se pare lipsă de minim bun simţ managerial. Aş face un apel la Guvern şi pot să spun că voi avea tot mai des inetrvenţi pentru a spune realitatea.

Despre relaţia preşedinte-premier

Liderii USl ar trebui să lase luptele politice şi să guverneze. Este timpul ca domnul Victor Viorel Ponta să guverneze, nu să televizeze. Premierul este co-preşedinte USL, dar, înainte de toate, este premier. Românii sunt mai puţin interesaţi ce crede Ponta despre preşedinte, ci ar vrea să audă care este perspectiva României, cum se crează locuri de muncă şi cum se atrag bani europeni.

Ponta nu înţelege că eu nu sunt în campanie. Eu nu mai candidez la nimic. Sunt cam în creştere, dar procentele nu mă mai ajută la nimic. Nu mai sunt dădaca unui partid parlamentar. Mi se pare că nervii lui Crin Antonescu, a premierului Ponta, arată o nervozitate inutilă. Ar trebui să fie calm, să privească cu responsabilite problemele ţării. Drumul pe care merge ţara este unul periculos. Guvernul nu-i stabileşte traseul. Există riscul ca după sacrificiile enorme din 2009.2011, să devină ceva repetabil. Riscăm să alunecăm din nou într-o situaţiooe dificilă economic.

Nu suntem pe punctul de a ni s eîntâmpla, dar dacă vom continua să nu guvernăm ţara avem riscul să priocinuim daune şi suferinţe uriaşe românilor. Creşterea numărului de şomeri arată că avem probleme în gestionarea macroeconomică a ţării. Oricât s-ar supăra Guvernul, îmi voi face un obicei din a-i chema să guverneze.

Despre actuala guvernare

Nu mai am încredere în Guvernul Ponta. S-au dovedit a fi politicianişti. Încep să mă convingă că sunt incompetenţi. DNA luptă împotriva hoţilor, asta trebuie să ştie Ponta şi Antonescu. Ponta este limitat în cunoştinţe despre cum funcţionează statul.

Despre gestul lui Crin Antonescu de a părăsi sala

Nu o să ajungă niciodată preşedinte pentru că nu ştie ce înseamnă să fii preşedinte, nu ştie să respecte funcţia. Era o ceremonie dedicată colegei lui.

Ponta şi noul cult al personalităţii

Alexandru Gussi

Ofensiva propagandistică face din Ponta un alt lider-paravan, o nouă statuie de carton pe soclul de marmură al unei culturi politice nedemocratice.

În România anului 1990, nu era simplu de construit un cult al personalităţii noului lider, memoria Conducătorului fiind prea proaspătă. Totuşi, o parte a instituţiilor sta­tului, inclusiv braţul mediatic, au făcut ceea ce ştiau dintotdeauna. Cu aceleaşi mijloace sau cu mijloace adaptate postcomunismului au construit soclul noului conducător. În locul unanimismului, am avut o minoritate care a fost criminali­zată, acuzată că vrea violenţă şi împotriva căreia s-a exercitat violenţa în aplauzele majorităţii. Asta şi pentru că acea minoritate de contestatari ai Conducătorului era văzută ca neavând vocaţia de a deveni majoritari. Principala adaptare a mijloacelor de propagandă a fost deci aceea în direcţia denigrării adversarilor. Calităţile Conducătorului nou sunt subli­niate mai ales prin prezentarea defectelor absolute ale adversarilor săi.

Propaganda oficială de care a beneficiat Ion Iliescu în primii 15 ani de tranziţie, cu o paranteză care l-a reîncărcat, nu poate fi înţeleasă fără a merge la esenţa oricărui cult al personalităţii. Aceasta este dată de faptul că vorbim despre un fenomen instituţional. Un întreg sistem produce un om şi se legitimează prin el. Cultul este numai aparent cel în favoarea unei persoane, cultul este în favoarea unui sistem. Ion Iliescu a stat la putere nu pentru că avea charismă, ci pentru că a ştiut să o utilizeze fără să deranjeze sistemul care l-a produs. Era faţa umană, de stânga, a neonomenklaturii capitaliste de partid şi de stat.

Acest mecanism nu a putut funcţiona decât în favoarea liderilor PSD, pentru că numai acest partid a concentrat destule resurse instituţionale, economice, mediatice, la nivel central şi local. Emil Constantinescu şi Traian Băsescu au putut numai secvenţial să utilizeze mijloace similare, care de cele mai multe ori s-au întors împotriva lor. Preşedinţii care au încercat să transforme ceva au primit în schimb un cult al urii la adresa lor, cult care nu este decât cealaltă medalie a propagandei în favoarea unor lideri chemaţi să conserve sistemul.

În aceşti 23 de ani, Adrian Năstase a fost singurul care şi-a construit un tip de propagandă care l-a transformat într-un Conducător aproape incontestabil. Mijloacele utilizate pentru asta între 2001 şi 2004 au fost însă şi cele care l-au dus la pierzanie, societatea mobilizându-se împotriva încercării de a aplica modelul Putin. Năstase a vrut ca, prin atot­prezenţa sa mediatică şi blocarea criticii, să se impună ca „unica alternativă“. Alegerile ar fi trebuit, de facto, desfiinţate, România avea deja un înlocuitor al lui Ion Iliescu. Privind retrospectiv, marea surpriză din 2004 au fost alegătorii, o specie acum pe cale de dispariţie, pentru că propaganda a maculat tot, minimizând şansele unei mobilizări similare.

Vechiul cult al personalităţii murise definitiv, totuşi, mecanismele care-l făcuseră să prospere între 2001 şi 2004 nu au dispărut. A avut loc o nouă adaptare, de data asta, probabil, mult mai descentralizată ca în 1990, dar cu efecte similare. După 2005, au fost promovaţi o serie de lideri de carton, nonlideri, care trăiau din resursele altora şi care erau atât de vulnerabili încât nu era niciodată clar dacă chiar ei luau deciziile de care aparent erau responsabili. În acest sens, Mircea Geoană a fost un caz tipic, ca şi Emil Boc şi, cel puţin parţial, Călin Popescu-Tăriceanu.

Liderul de carton are toate atributele liderului, numai că nimeni din jurul său nu are cu adevărat încredere în el. E artificial în tot ce spune, e convingător numai pentru cei care au ceva de câştigat de pe urma acţiunilor sale.

Liderii de carton nu pot câştiga nimic singuri, e una dintre explicaţiile apariţiei primului cuplu de nonlideri: Victor Ponta şi Crin Antonescu. Despre primul, nimeni nu credea că el conduce cu adevărat PSD, despre al doilea niciun liberal nu credea că este altceva decât demagogul de care are nevoie PNL pentru a reveni la putere. Fiecare lider de carton îşi ia lângă el oameni faţă de care străluceşte. În ultimul an, cuplul Ponta-Antonescu a devenit, încet dar sigur, unul disimetric. Rolul involuntar al lui Crin Antonescu e acela de a pune în valoare, prin comparaţie, atitudinea lui Victor Ponta. Co-preşedintele USL e pentru Ponta ceea ce era Vanghelie pentru Geoană sau Norica Nicolai pentru Tăriceanu.

Nu putem să fim decât mulţumiţi că România nu are un prim-ministru pe atât de catastrofal pe cât se anunţa la începutul mandatului său, pe de altă parte, ştacheta de atunci şi cea fixată prin atacuri de adversarii săi politici este mult prea jos. Nu este suficient să fii deasupra ei ca să devii măcar onorabil, mai ales după ce ai distrus instituţii pentru a-ţi acoperi o fraudă. Sigur că Victor Ponta pare că vrea mai mult, pare că vrea să-şi de­păşească condiţia. Din Germania până în China, trecând prin socializarea cu Tony Blair, vrea să devină respectabil. Oare această ofensivă propagandistică internă şi externă va costa România la fel de mult ca cea a lui Năstase? Ce este sigur este faptul că ne aflăm în faţa unei ofensive propagandistice care nu ezită să utilizeze ideea de doliu naţional şi drama unor oameni pentru a construi soclul unui nou lider. Dar asta cu atât mai mult face din Ponta un alt lider-paravan, o nouă statuie de carton pe soclul de marmură al unei culturi politice nedemocratice.

Taci și-nghite!

Angela Tocilă

Fufe gonflabile, pocitanii cu nasul bandajat și ochi vineți, proaspăt ieșite din operația de micșorat cârmă și umflat buze, despărțiri, împăcări, șoc, senzațional, coabitare, nervi, istericale, accident, morți, răniți, Constituție, analfabeți, măciucari, veleitariști, nesimțire, proastă creștere, vijelii, inundații, ”ne bate Dumnezeu”, secrete, minciuni, ordonanțe de urgență, iar gonflabile, pocitanii, morți răniți, etc…

Dacă nu v-ați dat seama, acestea sunt ingredientele ciorbei a la România, o ciorbă încălzită în fiecare zi, searbădă de veche ce e, prezentată mușteriului ca fiind specialitatea casei. Chiar este… Bucătarul a pus pasiune în loc de pricepere, pentru că așa știe el că pasiunea înlocuiește orice, iar perseverența e cheia succesului, doar că nu pricepe de ce clientul strâmbă din nas și dă farfuria la o parte scârbit. Bucătarul speră că prin încăpățânarea de a motiva mizeria din blid, să-și convingă clientul că decât nimic, lăturile țin totuși de foame și că ”așa știm noi”, ceea ce ar trebui să fie un argument decisiv din respect față de datinile și tradițiile unui popor.

Nu cred să fi fost niciodată mare lucru de capul nostru, iar dacă a fost și nu mai e, ar trebui să ne fi consolat deja. Când aud cântecul ”Noi suntem români”, nu mai simt fiorul de pe vremea când eram credulă și naivă, ci m-apucă râsul vizualizând primul român în pantaloni 3 sferturi, la bustul gol și-n șlapi, mâncând semințe și ascultând manele. ”C-așa-i românul” zice alt cântec și văd un pensionar chibițând în parc, înghesuindu-se la cozi fără să știe ”ce se dă”, trecând strada pe unde are el chef pe motiv că are toate drepturile din lume, mă uit la pipițele tunate cu țâțele pe-afară, cu buze nefirești ce-și vâră micile tragedii în ochii spectatorilor care ”asta cer”, văd hoarde de pupători de moaște câlcându-se cu pioșenie în picioare de fiecare dată de două ori, o dată la pupat și a doua oară la pomană, văd absolvenți de liceu incapabili să scrie corect, fără urmă de cultură, pregătiți să devină stripteuze și pești, sau ”șmecheri”, dezideratul suprem.

Văd niște politicieni care dacă nu s-ar fi cocoțat în moțul națiunii, ar fi de râsul curcilor, oameni cu care în mod normal n-ai putea avea nicio legătură decât dacă te-ar obliga vreo legătură de rudenie, sau ți-ar fi vecini și n-ai putea refuza să le-mprumuți o cană cu zahăr, dar fiindcă ei conduc națiunea și o reprezintă, speri doar să dai cu cotul în noptieră și să te trezești o dată din coșmar, iar pe oamenii aceia să-i găsești unde le-ar fi locul de fapt, pe ogoarele patriei, în fabrici și uzine, în tractor sau la strung, femei de serviciu, sau croitorese, în niciun caz făcând politica de vârf din posturi de miniștri, înalți demnitari ai statului.

Mi-e rușine să fiu reprezentată de intelectuali cu bască, milițieni, sculeri matrițeri parveniți, precum Zgonea, Stroe, Corlățean, Nicolaescu. Mi-e rușine în primul rând de faptul că nu au minima decență să tacă în public, demonstrând astfel ceea ce au demonstrat predecesorii lor luați din fața porții morți de foame, școliți la Stefan Gheorghiu, care au înțeles că dacă-s în ”structurile de partid și de stat”, orice se poate soluționa cu un pumn în gură, câțiva dinți scoși, sau un canal de săpat. Noroc că acum nu se poate. Încă.

Aș fi curioasă să aflu cum se simt intelectualii care au votat USL-ul… Nu mă interesează motivele, mă interesează dacă nu le crapă obrazul de rușine văzând ce măciucari au adus la putere. Mă interesează dacă au avut o cât de mică viziune și grijă pentru viitorul copiilor lor, sau măcar pentru al lor înșiși. Ideea că ar putea fugi de realitatea României Pitorești emigrând, nu ține. Au și alții ratații lor, de-ai noștri nu mai e loc.

Între timp, ciorba stă pe sobă la încălzit, iar clientul stă dezgustat la masă știind ce-o să primească și-n loc să răstoarne masa și să arunce lăturile în bucătar, își ține capul în palme și se căinează, neînțelegând de ce merită un asemenea tratament. Tace și înghite.

Un an de la Revolutia Borfasilor. Spre ce merge Romania?

Dan Tapalaga

Romania continua soft ce a inceput hard acum un an. Guvernul Ponta se decupleaza metodic de modelul occidental de tara si de standardele europene, insa cu mai mult tact, rabdare si discretie decat in 2012. La un an de la Revolutia Borfasilor, numita asa din cauza numarului mare de cercetati penal din afaceri si politica mobilizati in spatele actiunii de suspendare a presedintelui Traian Basescu, USL a adoptat o serie de masuri in economie, justitie, educatie si in plan politic menite sa intareasca controlul unei oligarhii politico-financiare asupra statului. In tot Estul Europei climatul democratic s-a deteriorat in ultimele luni, dar Romania face caz de stabilitatea sa politica intr-o mare de crize.

Directia nu putea fi alta. Acum un an, premierul Victor Ponta si aliatii sai din USL, Crin Antonescu si Dan Voiculescu, au orchestrat o actiune de puci parlamentar impotriva presedintelui cu scopul de a prelua puterea totala. Doar asta le garanta linistea, doar asa puteau tempera actiunile unei justitii iesite de sub comanda politica. Chiar daca nu au obtinut alungarea lui Traian Basescu de la Cotroceni, actiunea de preluare a puterii totale si de control discretionar asupra resurselor publice a reusit.

In doua monitorizari realizate la fiecare trei luni de la Guvernare, HotNews.ro a identificat un regres masiv de la standardul occidental: mari privatizari esuate, alungarea managementul privat din companiile de stat, eliminarea licitatiilor la regii si companii de stat, slabirea mecanismelor de verificare si control la achizitii publice, mentinerea unor ministri judecati pentru coruptie in ciuda presiunilor UE, distrugerea reformelor din educatiei, dezastrul de la ICR si distrugerea rapida a unui bun muncit an de zile, trocul politic intre presedintele Basescu si premierul Ponta la numirea noilor procurori sefi, incetinirea vizibila a ritmului DNA, Parchetului General si ANI.

Au mai ramas cateva mari dosare pe masa judecatorilor, mostenite din trecut, dar nu s-au mai deschis altele noi. S-ar adauga apoi la inventarul marii decuplari elaborarea unui proiect de revizuire a Constitutiei puternic contestat de specialisti, care face din Parlament o superputere in stat, goleste institutia prezidentiala de atributii si intareste controlul politic asupra magistratilor.

Romania a inregistrat regrese notabile si la capitolul standarde politice: majoritatea de 70% din Parlament are parte de opozitie slaba, faramitata, macinata in razboie interne si de o presa in general prietenoasa, cel putin trei televiziuni de stiri fiind apropiate de PSD sau PNL. Aceasta este inca o schimbare majora de atmosfera, de fapt esentiala. Guvernul Boc era tratat cu ostilitate de televiziunile controlate de politicieni si de moguli indiferent de situatie.

Sub guvernarea Ponta, aceleasi televiziuni se comporta evazionist, evita marile teme sau le trateaza superficial. In tot cazul, falsifica agenda publica astfel incat cresterile de preturi, anularea regulilor care limitau furtul din banii publici nu mai contrariaza pe nimeni. Personajele acuzate de coruptie nu starnesc revolta acestor posturi TV, ci un straniu sentiment de solidaritate.

Presedintele Traian Basescu si premierul Victor Ponta au semnat imediat dupa alegeri un acord de coabitare menit sa aplaneze efectele crizei politice si sa prezinte Romania drept un stat guvernabil in ochii investitorilor si Occidentului ingrijorat. Din punct de vedere politic, Romania pare astazi o tara mai stabila, dar din punct de vedere practic, dar statul a intrat in recul masiv, cu girul presedintelui in functie. Traian Basescu a criticat mai vocal doar modificarile aduse Constitutiei, dar cu aceasta iesire nu se plaseaza in mod necesar in afara coabitarii. E inca neclar daca Victor Ponta isi doreste cu adevarat modificarile adoptate in comisia speciala condusa de Crin Antonescu, dovada cateva iesiri din timpul dezbaterilor care au subminat procesul revizuirii.

Ceea ce Guvernul Ponta si USL continua sa puna in discutie este modelul occidental de tara, dominat de reguli clare, de valori si principii democratice. Liderii USL, in special Crin Antonescu si Dan Voiculescu, au contestat explicit in vara anului trecut orientarea pro-UE si pro-americana a Romaniei, sub sloganul "Romania a devenit colonia Occidentului". Acum, Victor Ponta intalneste importanti lideri europeni la Bruxelles, este primit la Berlin de Angela Merkel, cea care devenise anul trecut tinta ironiilor USL, fiind trecuta in capul listei "basistilor" din afara Romaniei, la pachet cu administratia SUA.

Strategia s-a schimbat radical. Crin Antonescu si Dan Voiculescu, prin Antena 3, au renuntat la tonul belicos. Au incercat sa se rebrenduiasca, prezentandu-se in mod strident, prin actiuni propagandistice, drept pro-europeni. Aceasta noua fatada nu poate camufla totusi realitatea: deciziile adoptate de majoritatea USL plaseaza Romania in afara spatiului UE. Puciul de anul trecut continua, cu diferenta ca tactica blietzkrieg a fost abandonata si inlocuita cu strategia pasilor marunti, cu razboiul de uzura.

Din pacate, la Bruxelles se simte o oarecare oboseala fata de Romania. Trocul politic la numirea noilor procurori sefi, ignorarea criteriilor de performanta si transparenta cerute de Bruxelles au trecut netaxate la nivelul de oficiali UE. Doar purtatorul de cuvant al Comisiei si-a exprimat o nemultumire vaga dupa "laptele varsat", invitand totusi la optimism. Ambasadele SUA si Marii Britanii au salutat compromisul.

Fata de Romania in particular si Estul Europei in general, Occidentul manifesta saturatie si dezinteres crescand. "Romania si Bulgaria sunt in mod fundamental neguvernabile", a declarat recent comisarul pentru energie, care avea sa-si mai nuanteze declaratiile, insa a exprimat o exsperare generalizata. Cu o Bulgarie gata sa instaleze la sefia unui serviciu secret un mogul media, o tara la mana crimei organizate si o Romanie la mana catorva moguli, starea de spirit nici nu poate fi alta.

Pana la urma, atata poate Romania. Si apoi, cinic vorbind, asta e realitatea: guvernabila sau nu, Occidentul va discuta cu orice guvern ajuns la putere cu o majoritate de 70% in Parlament. Dar tot o realitate este si faptul ca Bruxelles-ul s-a cam plictisit de eternele probleme ale "copiilor-problema". Romania nu se mai poate baza la fel ca acum un an pe sprijinul Occidentului, macinat de propriile crize. La acestea se adauga disensiunile aparute intre Europa si Statele Unite din cauza acuzatiilor de spionaj, instalarea neincrederii intre aliati.

Caderea proiectului Nabucco, diminuarea interesului Statelor Unite pentru regiune si activarea Moscovei in regiune, interes manifestat cel putin prin vizita la Bucuresti a secretarului Consiliului de Securitate al Rusiei, Nicolai Patrusev, la initiativa rusilor, indica faptul ca occidentalizarea regiunii nu este un proces ireversibil. Dimpotriva, o recadere in sfera de influenta a Rusiei este oricand posibila. Ca Moscova a iesit la vanatoare, stim deja. Ca avansurilor sale i se raspunde cu deschidere, iarasi putem nota.

Pe 6 decembrie 2012, fostul secretar de stat american, Hilary Clinton, a denuntat, cu cateva ore inaintea unei intalniri cu omologul sau rus Serghei Lavrov, "o miscare destinata sa re-sovietizeze regiunea ", referindu-se la proiectul unei uniuni comerciale intre Rusia si foste republici sovietice. Ulterior, a avertizat asupra pericolelor la adresa valorilor democratice si a drepturilor omului in anumite tari europene si din Asia Centrala, mentionand cu ingrijorare ca "exista semne de recul democratic in Ungaria si atacuri la adresa procesului constitutional in Romania".

Nu este foarte clar astazi cine a invins in acest razboi nevazut al negocierii sferelor de influenta. Veti spune ca problema s-a transat cand Romania a intrat in UE si NATO. Fals. Pe harta marilor puteri, nimic n-a ramas batut in cuie de-a lungul istoriei.

Stim doar ce s-a intamplat in trecut cu aceasta tara de frontiera, aflata mereu la granita marilor imperii. Racordarea la occident a produs mereu forme fara fond, adica institutii, principii si valori ale caror radacini nu au reusit sa patrunda adanc in spiritul natiunii, astfel ca au fost usor de daramat. Etica protestanta a muncii si spiritul capitalismului nu se prea potrivesc cu o tara mai aproape ca traditie si mentalitate de Turcia si Grecia. Romania a pendulat intreaga sa istorie intre Orient si Occident, inregistrand scurte procese de occidentalizare fortata, de aculturatie, urmate de lungi perioade de stagnare sau chiar regres. De ce acum ar fi altfel?

Ce ştie Crin Antonescu?

Cristian Campeanu

Din tot ceea ce este public, am aflat că a rămas doi ani repetent în facultate, ceea ce este şi era extrem de greu de „realizat“ în Universitatea Bucureşti, că, deşi profesor de istorie, are cunoştinţe foarte vagi de istorie – după cum am demonstrat săptămâna trecută – şi că şi-ar fi scris teza de licenţă (sau „lucrarea de diplomă“, cum era numită pe vremea aceea) din ziarul „Sportul Popular“. Şi că ar fi un mare fan al clubului Steaua, ceea ce explică, măcar în parte, faptul că l-a pus pe Gigi Becali pe listele PNL. Dar, dincolo de toate aceste detalii, ce ştie, de fapt, al doilea om în stat şi aspirant la poziţia de „şef de stat“, cum îl defineşte noua Constituţie?

Nu foarte multe, se pare. Nu pare să ştie nimic sau să aibă cel mai mic interes în ceea ce înseamnă, de fapt, „liberalismul“, aşa cum a fost el formulat de oameni precum John Locke, Adam Smith, John Stuart Mill sau, mai recent, Friedrich Hayek. Nimic despre drepturi individuale, nimic despre libertate, absolut nimic despre piaţa liberă şi antreprenoriat, adică ceea ce face un liberal să fie un liberal în adevăratul sens al cuvântului. Când l-aţi auzit vreodată pe Crin Antonescu pronunţând aceste nume fără de care liberalismul nu ar fi posibil?

Ceea ce pare însă să ştie Antonescu este istoria reală a PNL, o istorie presărată de scandaluri de corupţie şi personaje precum Alecu Constantinescu, supranumit „Porcu“, pe lângă care Gheorghe Tătărăscu – un trădător de ţară – face figură de „om politic naţional“. În România nu a existat decât un singur partid politic „la firul ierbii“, grassroots, cum se zice astăzi, şi acela este „Mişcarea Legionară“, care s-a născut, în bună parte, şi din frustrarea faţă de corupţia liderilor PNL. Crin Antonescu pare să ştie foarte bine aceste lucruri, după cum pare să cunoască şi mecanismele instituirii unei dictaturi. Sau oligarhii. Săptămâna trecută am citat un articol al Laurei Ştefan din Revista 22. Acum este rândul unui articol intitulat „Oligarhia şi Constituţia“, semnat de Andrei Cornea: „România este condusă de multă vreme de o oligarhie formată din câteva sute de inşi – parlamentari, miniştri, preşedinţi de consilii judeţene, primari de mari localităţi, anumiţi oameni de afaceri influenţi şi patroni de trusturi media. E o oligarhie bogată, dar mărginită intelectual (…), dispreţuitoare faţă de «prostime» şi faţă de elitele intelectuale autentice (…). Incapacitatea ei de a asigura o conducere eficientă e egală numai cu aroganţa ei nesfârşită. Această oligarhie a avut însă trei temeri fundamentale, care i-au măcinat zilele şi i-au dat coşmaruri noaptea. Prima a fost Traian Băsescu sau, în termeni mai generali, teama de un preşedinte cu mandat popular, al cărui program politic să conţină limitarea arbitrariului oligarhiei. Constituţia actuală dădea această posibilitate («preşedintele jucător»), mai ales prin faptul că preşedintele avea o mare libertate în numirea premierului, că putea refuza la remaniere numirea unui ministru, că putea cere urmărirea penală a unui membru al Cabinetului şi, în sfârşit, că putea declanşa un referendum naţional. (Putea fi însă şi suspendat cu prea multă uşurinţă, aşa cum s-a văzut, ceea ce arată că puterea sa rămânea limitată, în pofida acuzaţiilor de «tiranie».) De asemenea, el deţinea atribute importante în domeniul politicii externe şi al serviciilor de informaţii. Or, actuala putere a decis că preşedintele trebuie privat de majoritatea atributelor de putere. «Never again», a spus oligarhia. Un «nou Băsescu», oricum s-ar numi el, nu mai trebuie să apară. Deşi preşedintele va fi numit explicit «şef al statului», el va avea un rol protocolar. Spre deosebire însă de statutul său într-o republică parlamentară, precum Germania sau Italia, el va continua să fie ales cu un mandat popular – ceea ce reprezintă nu doar o ipocrizie, dar exprimă şi teama oligarhiei de a spune naţiunii adevărul: că se teme de ea. Aceasta este cea de-a doua teamă a oligarhiei: teama de popor sau, mai precis, de scăparea de sub control a poporului.

Cea mai clară măsură antidemocratică este probabil introducerea articolului 90 relativ la referendum: iniţiatorii săi, fie preşedintele, fie 250.000 de cetăţeni cu drept de vot, trebuie să-şi supună iniţiativa Parlamentului, care o aprobă sau nu printr-o hotărâre. Oligarhia va putea bloca astfel orice iniţiativă politică ce nu-i aparţine, ceea ce înseamnă că ea îşi arogă puterea decisivă în stat, refuzând să accepte că interesele ei ar putea intra în coliziune cu cele ale naţiunii, exprimate prin referendum. În esenţă, din reprezentant al naţiunii, Parlamentul devine o grupare autonomă care va domni netulburat peste rest, ceea ce se exprimă direct în articolul 61, care defineşte Parlamentul drept «forul suprem de dezbatere şi de decizie al naţiunii».

A treia teamă a oligarhiei româneşti a fost adusă de trezirea justiţiei, de faptul că instituţii precum DNA, CSM, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau Curtea Constituţională au început să funcţioneze tot mai independent. Când personaje emblematice pentru oligarhie (de la Adrian Năstase şi Cătălin Voicu până la Gigi Becali) au ajuns la închisoare, a devenit intolerabil pentru reprezentanţii oligarhiei, care se consideră mai presus de ceilalţi, a risca să păţească acelaşi lucru. Din nou s-a spus: «Never again»“.

Antonescu şi-a petrecut ultimii 23 de ani în Parlament, aşa că este de presupus că ştie, ca nimeni altul, mecanismele legislative. Anul trecut a împins aceste mecanisme dincolo de limită şi a impus ceea ce subsemnatul şi alţii au numit „tentativă de lovitură de stat“. Când Europa şi SUA s-au alarmat, domnul Antonescu s-a întors împotriva Europei şi Statelor Unite. Când a fost vorba de revizuirea Constituţiei, domnul Antonescu a pretins că nu e nevoie decât de „voinţă politică“ pentru a modifica legea fundamentală dincolo de limitele pe care le impune actuala Constituţie. Înţelegeţi cum vine asta? Avem 70% în Parlament şi, dacă vrem, putem face absolut ce vrem – asta este ce a învăţat Crin Antonescu după 23 de ani petrecuţi în Parlament. „La dracu’ cu statul de drept, la dracu’ cu separaţia puterilor, noi suntem la putere şi «vă facem» din Parlament.“ Acesta este lucrul esenţial pe care l-a învăţat Crin Antonescu şi de aceea proiectul de Constituţie pe care l-a patronat este cel mai antidemocratic, cu excepţia, poate, a Constituţiei lui Carol al II-lea din 1938.

Printre ştirile cu popi care fac slujbe „de pomenire“ absolut nenecesare şi obscene în prezenţa a 18 sicrie şi a Guvernului reunit (moartea e întotdeauna privată şi nu are nevoie de prezenţa Guvernului, deci imaginaţi-vă ce tortură pentru familiile acelea să aştepte ca mai întâi să se termine circul de la televizor) s-a strecurat şi o informaţie despre o decizie a CCR, care a hotărât, în perfect acord cu recomandările Comisiei de la Veneţia, că pragul de 30% pentru referendum este în regulă, dar numai peste un an. Ceea ce face noua Constituţie inutilă. Reacţia domnului Antonescu este următoarea: „Din practica românească şi cea europeană, de altfel, s-a constatat că pragurile foarte ridicate, cel de 50% – care, de altfel, mai este în foarte puţine locuri în lume prezent –, îi împiedică practic pe cei care doresc să se exprime, să fie cetăţeni activi, să o facă. Legea modificată de noi este declarată, înţeleg, constituţională. Nicăieri în Constituţia României nu există o prevedere care să stipuleze un an de zile în care ea nu se poate folosi. Deci asta este pur şi simplu o chestiune, aşa, de la Curtea Constituţională. Nu vreau să insist prea mult, mai ales până când nu vedem formula oficială a Curţii, dar n-ar fi nimic nou. Noi într-o bună măsură în ţara asta degeaba mai facem alegeri câtă vreme avem o Curte Constituţională care decide şi hotărăşte cu 9 oameni împotriva a milioane, s-a mai întâmplat, a fost şi mai spectaculos“. Nu există un text care să sublinieze mai bine ce înţelege, de fapt, domnul Antonescu din modul în care funcţionează un stat de drept. Q.E.D.

Tonta un idiot muist

George Roncea


Comunitatea online a puştimii isteţe a lansat o serie de nick-uri “factorilor de conducere” a țărișoarei noastre Romanika, care li se potrivesc perfect: Crin Antonescu are nick-ul Chucky, nume de păpușa sinistră și dementă, komisarii politici USL, Iliescu şi Voiculescu, sunt numiți Saruman şi Sauron, demonici vrăjitori boşorogi îmbătråniţi în rele iar lui Ponta i se spune simplu și cuprinzător - Tonta.

Lui Tonta și Ilici i-a aplicat o etichetă de insectar foarte nimerită, l-a făcut cârlan prost și fără minte, cocoşel infatuat şi fără substanţă. Cârlanul înseamnă, potrivit DEX, că Ponta ar fi pentru Iliescu un ied care a încetat să o mai sugă, dar care ar trebui să treacă din nou pe sugiuc dacă ar avea minte. Mai corectă exprimare nici că se putea, dar probabil că Iliescu nu şi-a imaginat că Ponta chiar la propriu a ajuns să facă pe cârlanul, adică să-și sugă, public, din unghii, inventând procente din nimic. Are antrenament la supt, doar așa s-a lansat în politică, sugand de la Năstase, mentorul său.
Cârlanul infatuat devenit primul comic vestit al PSD-ului pare a fi de la o zi la alta din ce în ce mai dezarticulat mintal, poate și faptul că Iliescu l-a predat pe gestiune lui Băsescu a avut un rol. Așa de amorul artei, s-a lansat în panseuri pe tema validității Referendumului eșuat de vara trecută, ca să pară combativ în fața poporul imbecil care a votat în mare parte USL-ul - datele recensământului arată că 10 milioane de români sunt decerebrați n-au nici opt clase primare.
Ponta a afirmat referindu-se la rezultatele Institutului Naţional de Statistică privind recensământul din 2011, că, potrivit acestor date, referendumul privind demiterea preşedintelui a îndeplinit condiţia de cvorum de 50%, astfel că şeful statului ar fi trebuit demis. "Am văzut şi eu datele finale ale recensământului. Mai bine mai târziu decât niciodată, doar că, din păcate, am fost peste 50% în 29 iulie 2012, data la care am dat lovitura de stat cum ar spune unul din rămaşi în urmă. Am fost peste 50%, nu ne mai foloseşte foarte mult acum, însă o să vă rog dl ministru de Interne şi cu ministrul Administraţiei să vedem cum adaptăm toată legislaţia noastră la o realitate care acum nu mai este contestată de nimeni - câţi suntem, cum se fac cvorumurile, liste permanente, pentru că din păcate deciziile de anul trecut ale Curţii Constituţionale au reuşit mai mult să ne încurce decât să ne lămurească şi poate pentru viitor nu mai păţim ce am păţit anul trecut. Dacă o dată s-a întâmplat nu mai trebuie să se întâmple şi a doua oară", a declarat Ponta.
Auzind cele spuse de indelebilul inept, delicat, reluctantul Băsescu l-a gădilat pe Tonta cu apelativul „iresponsabil” în spiritul cuviinciosului Contract prenupțial de cununie semnat de cei doi la Cotroceni, într-o atmosferă romantică, la lumina lumânărilor.
"Nu ştiu dacă premierul a făcut o astfel de afirmaţie, dar dacă a făcut-o arată că a rămas acelaşi om lipsit de responsabilitate în ce spune. Recensământul face o situaţie a populaţiei care locuieşte în România, nu a celor milioane de majori care sunt în afara frontierelor", a sunat duios replica preşedintelui Traian Băsescu.
Președintele sau consilierii săi bine plătiți dar complet inutili nu s-au învrednicit să explice poporului, cu oleacă de matematică elementară, cum vine treaba, ca să înțeleagă și masele analfabete ce cârlan inept au în frunte, pe potriva lor.
Deci INS a arătat că populaţia stabilă evaluată în cadrul Recensământului Populaţiei şi Locuinţelor 2011 cuprinde persoanele care au reşedinţă pe teritoriul ţării pe o perioadă de minim 12 luni, indiferent de cetăţenie.
Dintre aceștia 16.269.839 de persoane au vârste de cel puţin 18 ani, potrivit reprezentanților INS, care au precizat că aceasta nu este populaţia cu drept de vot din România. Numărul persoanelor plecate în străinătate pentru o perioadă de cel puţin un an, care nu fac parte din populaţia stabilă, este de 727.500, potrivit rezultatelor Recensământului.
Însă preşedintele INS, Tudorel Andrei, a precizat că cifra de 727.500 reprezintă aproximativ 30 la sută din cea reală a persoanelor aflate în afara ţării pentru cel puţin un an care corespunde datelor Eurostat, potrivit cărora 2,2 milioane de români locuiesc în străinătate.

În realitate procentul obținut de USL la Referendumul din iulie 2012 a fost mai mic

Suma românilor cu drept de vot, comunicată la vremea respectivă de autorități a fost stabilită la cifra de 18.292.464. La Referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu desfășurat în data de 29 iulie 2012 s-au prezentat 46,24% dintre cetățenii cu drept de vot (fac cuvenita precizare că am fost singurul jurnalist din toată presa asta plină de „analiști” care a estimat corect procentul, la o eroare de sutime).
De abia acum, când au venit datele reale ale Recensamântului, coroborate cu datele de la Eurostat, se constată că de fapt procentul de 46,24 la sută nu a fost corespunzător realității. Cei care au susținut chemarea isterică a uslinoșilor erau în realitate, procentual, mai puțini, sub 40 la sută.
De fapt este exact invers de cum a zis Tonta. Singura sa afirmație corectă este legată de intenția loviturii de stat, care a avut un singur scop: rotirea haitei de politruci pentru a ajunge și ceilalți nehaliți la sacii cu bani.
Costul inutilului Referendum a fost estimat la suma de 950 de miliarde de lei vechi. Bani furați de gașca lui Ilici, de USL, din buzunarele românilor, banii de pensii, pe care susțin că se chinuie sa-i dea amărâților batjocoriți pe față, cu un cinism lor fără de margini, așa zișii social democrați care nu coboară din mercedesuri. Tonta, maimuțoiul cu trei case, ginere de securist, din famiglie de hoțomani, crescut în poala altui infractor, cu patru case, plânge cu lacrimi de crocodil pe umerii gărboviți ai pensionarilor distruși de muncă și privațiuni în regimul comunist instituit de bulibașii bolșevici de teapa lui Iliescu, pensionarul de Cartierul Primăverii.
Într-o emisiunea Hard Talk a BBC World Service din 20 martie, Ponta a recunoscut că actuala conducere a statului român are ca principală ţintă spălarea pe creiere (brainwash) – adică distrugerea circuitelor mintale ale românilor.
Ponta s-a scăpat fără să vrea, recunoscând public ceea ce-l preocupă de fapt cel mai intens, pe el şi pe gaşca din care face parte: cretinizarea populaţiei.
„Brainwashing“ este un termen ce se referă la „mind control“ şi persuasiune manipulativă sistematică aplicată asupra grupurilor sau indivizilor, în detrimentul acestora. Este o metodologie standard de idiotizare, experimentată cu succes de FSN care a lansat lozinca “Nu ne vindem Ţara”, în timp ce Ion Iliescu, Petre Roman și Silviu Brucan, troika lichidatorilor avuţiei românești, promova Legea 10, instrumentul de destructurare a sistemului agricol românesc, și Legea 15 a societăţilor comerciale care a dus la lichidarea patrimoniului și al avutului creat de români în două generaţii.
Gașca gunoaielor de feseniștilor moscoviţi, haitele de nesătui ale lui Voiculescu, Patriciu, Vîntu, Copos, Urdăreanu și alţi câţiva „profesori” de același calibru erau beneficiarii decretelor semnate pe bandă rulantă de Iliescu, șeful CFSN, ce priveau tranzacţiile imobiliare, cursul valutar, importurile, construcţiile, proprietatea agricolă, regimul terenurilor, patrimoniul cultural și naţional.
Mizeria clasei politice românești formată în exclusivitate din neamurile activiștilor comuniști, din clica rețelelor nesătuilor securiști trădători de țară este întrecută doar de prostia masei de milioanelor de români, pe care iată, Recensământul INS îi scoate la iveală.
Peste zece milioane de români au puțin mai multe clase ca trenul. La așa popor de tonți se potrivește la fixinica un Tonta în frunte.