În așteptare

Sandu Alrox

Amurgul intră în minte.

Umbră și lăcomie

care se execută.

Un cal urlând

o copita pe teren,

Ecouri puternice în clar

nutrind deșertăciunea,

este întunericul care avansează,

este o altă noapte de așteptare

în această zi,

în iluzie surda

să fie ea capabilă să înțeleagă,

să simti ca ai înțelege ...

este mereu lumina

după noapte,

există întotdeauna o nouă sursă

după o arsură.

“Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi/ Să ajung-a fi stăpână şi pe ţară şi pe noi!”

Threedots

Motto: 
“Mi-am luat avion / Mor duşmanii, mor / Când stau la semafor”


La sfârşitul săptămânii în curs se împlinesc 18 ani de când am spus adio piciorului de plai şi gurii de rai, ce-i drept, la vremea respectivă cu inima îndoită şi un mare semn de întrebare. E bine, sau nu e bine ce fac?

Motivele au fost multiple şi nu le dezvolt pentru că sunt personale şi cum nu sunt o persoană publică, să le lăsăm aşa cum sunt, personale.

Ultima acţiune cu conotaţie politică, înainte de plecarea din ţară, a fost să-mi pun numele pe lista de semnături pentru candidatura celui care avea să fie marea deziluzie şi care a ratat maiestuos înscrierea ţării pe drumul pe care ar fi trebuit să pornească după ’89. L-am numit pe Emil Constantinescu. Constantinescu a ieşit câştigător în alegeri, la scurt timp după plecarea mea şi semnul de întrebare s-a accentuat. Oare a fost bine că am plecat? Speranţele renăşteau pentru ţară. Un Constantinescu hotărât putea să pună capăt devalizării naţionale, dar “structurile” l-au luat pe bietul Milică de guler şi au dat cu el de pământ atât de îndârjit că pe sărmanul preşedinte l-au podidit lacrimile şi a regretat cumplit momentul în care şi-a dorit să fie şef de stat.

După Milică, a revenit triumfal predecesorul acestuia, cel care ne-a fost preşedinte trei mandate, din două câte avea dreptul.

Predecesorul ăsta – după ce în zorii revoluţiei române şi-a ciuruit adversarul politic, la pachet cu odioasa lui soţie – a făcut tot ce a putut (şi a putut foarte bine, din punctul lui de vedere) să încerce să boiască o faţă umană, cancerului care a ros ţara timp de aproape jumate de secol.

Sub oblăduirea iresponsabilă (pigmentată de acţiuni criminale la adresa neamului, de genul mineriade, sau târg-mureşisme), a lui nea Nelu Fesenelu, s-au pus bazele (şi s-au pus temeinic) corupţiei, hoţiei, baronismelor, jafului la scară naţională, averilor de mucava, milionarilor şi miliardarilor făcuţi în timp record, ca un cincinal bine întocmit, mai pe scurt încrengăturii bolnave, caracatiţei politico-economice care sufocă acum ţara.

Au proliferat cohorte de parveniţi, evazionişti, pungaşi, corupţi.

Nume ca Voiculescu, Năstase, Vântu, Copos, Fenechiu, Becali şamd. sunt doar vârful aisbergului, sunt doar câteva dintre numele “grele”, numele cunoscute de toţi, ale celor care au devalizat ţara şi de la care trebuie recuperate zeci, sau sute de milioane de euro. Dar pe lângă ăştia au căpuşat zeci, sute, mii de alte persoane, alte nume, anonimi care au făcut şi fac acelaşi lucru, dar care nu sunt cunoscuţi, ale căror nume sunt inexistente pentru tot românul. Persoane care învârt tot felul de afaceri dubioase, oneroase, ilegale, putrede şi care prejudiciază statul cu multe alte sute de milioane, sau miliarde de euro.

Auzim de beizadele care nu sunt în stare să treacă examene de bacalaureat la limba maternă, dar care se lăfăie în bani şi elicoptere şi colecţii de maşini. Auzim de parlamentari, care şi-au completat studiile liceale la seral, la 40 sau 50 de ani, dar sunt afacerişti de succes, sau implicaţi în afaceri bănoase. Auzim de tot felul de tunuri, ţepe, tranzacţii, mişculaţii, sifonări de fonduri, toate la nivel înalt, dar când ăştia sunt arătaţi cu degetul ne prinde mila de “săracul bogat” şi ieşim în stradă, să-i apărăm nevoile şi neamul. De ce dracu’ facem asta? Şi nici ăştia nu sunt singuri. Armata nevăzută a devalizatorilor este mult mai mare şi tunurile, sau ţepele, cu statul român pe post de păgubit, sunt mult mai multe şi cu ramificaţii mult mai adânci.

Extrem de recent am avut ocazia să “admir” un exemplar din armata umbrelor, din armata celor care devalizează. Un adevărat “afacerist” român (unul din mulţi alţii), care învârte şi el o firmă prin România, venit în vizită la o terţă persoană. Venit nu cu gândul de-a vedea şi el ce mai e prin lumea largă, de a-şi largi orizontul, de a vedea sau vizita ceva interesant, ci mai mult cu dorinţa de-a vedea cam pe unde e el raportat la lumea de aici. Aşa am aflat, direct de la sursă, că el are un BMW nou-nouţ de 60.000 €.

- Tu ai un BMW de 60.000 € ?

- N-am, am recunoscut eu, ruşinat. Maşinile mele amândouă de-abia dacă fac 50.000 $.

- Eu am în construcţie o casă de 700.000 €. Casa ta cât face?

- Păi cam 350.000 $ la preţul actual al pieţii (preţ normal pe aici pentru o casă nici palat, nici cocioabă), am admis eu şi mai ruşinat.

- La casa mea numai gardul costă 20.000 €, am fost informat pe un ton care trebuia să mă facă să mă simt ca un gândac raportat la un elefant. Pe ţine cât te-a costat gardul?

Turtit de informaţia primită am încercat să estimez cam cât ar face gardul meu, dar nu am putut să vin cu o cifră exactă; în orice caz gardul meu (aşa parţial cum e şi mai mult de formă, pentru ce pe aici nu prea se poartă gardurile la case) nici măcar nu putea să deschidă gura în faţă gardului lui. Ruşinea se adâncea in mine, cam ca marele canion de la vecinii mei din sud.

- Tu cât plăteşti la stat impozit pe venit?

- Păi cam 26-27 % din venitul meu, per ansamblu.

- Ce fraieri sunteţi pe aici, eu nu plătesc nimic, mi-a dat el peste nas. Uite aici ce înseamnă să fii deştept.

A deschis un site al firmelor din ţară, iar la informaţiile legate de firma lui, mi-a arătat graficul de venituri, profit şi pierderi.

- Ia uite aici, în ultimii 9 ani, doar într-un an apare că am avut un uşor profit, în rest după cum vezi apar doar la pierderi. Tu poţi să faci chestia asta?

Am recunoscut că nu pot. Ruşinea căpăta proporţii gigantice. Discuţia a mai continuat vreo câteva minute în acelaşi ton şi pe aceleaşi subiecte iar lovitură de graţie mi-a dat-o în momentul în care a tras concluzia:

- Peste toate astea reţine că eu am cu vreo cinşpe ani mai puţin ca tine, tu, în timp ce munceşti ca fraierul ca inginer şi mai ai şi un concediu de numai 4 săptămâni, eu doar cu liceul terminat (şi ăla la mişto) nu fac mai nimic şi mă doare la bască de toţi şi mai presus de orice, nu am nici un credit, la nici o bancă. N-aş schimba România pe tot occidentul vostru de rahat. Acolo e ţara tuturor posibilităţilor, nu aici, trebuie doar să ştii să te descurci şi să cunoşti pe cine trebuie.

A rânjit satisfăcut, suficient de larg ca să pot să constat că cel puţin o treime din dantură îi lipsea sau era compromisă definitiv. Cu siguranţă nici un stomatolog nu se numără printre amicii sau cunoscuţii lui. Ruşinea a fost atât copleşitoare că nu am mai deschis gura. De ce mi-a fost tot timpul ruşine cred că nu mai e cazul să specific.

P.S. Am rămas îngrozit de câte firme obscure există în România. Oare câte din ele sunt proprietatea vreunui afacerist de succes ca cel de mai sus?

Mi-am amintit de Ponta şi de bancurile lui, cu colectarea impozitelor şi taxelor de la firme. Eşti copil Viorele, sau imbecil sau ne crezi pe noi copii sau imbecili. Afaceristul român, cultivat cu grijă de partidul din care faci parte şi care în scurt timp va ţine din nou toate frâiele în mâna, îşi râde de toţi cu gardul lui de 20.000 €.


P.P.S. Marele semn de întrebare pe care l-am avut la plecarea din ţară, mi-a dispărut de mulţi ani, dar acum mi-a apărut un alt mare semn de întrebare. Cum de am rezistat atât de mult sau cum de rezistă alţii, în ţara tuturor posibilităţilor ?

Răstignire !

Lusiana Drăguşin

Şi dacă dintre toţi sau toate

ar trebui s-aleg acum,

aş face-un pod, spre mai departe,

iar temerile-ar fi doar fum;

E atâta linişte în mine

nici haosul, nici disperarea,

nu pot să strice, eu ştiu bine,

când peste toţi stă nepăsarea;

În fiecare ceas răsună

câte un gând şi-o rugăciune,

Te rog, Tu Doamne, dă-le tihnă

şi spală-i de amărăciune!

O, iartă-i şi de ceri vreun preţ,

ia de la mine tot ce vrei,

chiar dacă-n toate văd dispreţ

lumea nu e doar din mişei;

Şi fă-mă punte peste timp

să treacă de-acum orice fire

Spre Cerul, veşnic anotimp,

Tu fă-mă Doamne... Răstignire!

Opinie

Radu Alexandru Vasilescu

Noi in Romania avem formal 3 puteri in stat din care legislativul e compromis prin propria-i inactiune si complicitate (500 de copii de 15 ani ar dezbate mai serios legile si si-ar lua mai in serios indatoririle decat o vaceti voi, alesii neamului, per ansamblu) executivul (aripa guvernamentala) e … e personificat de doamna Usturoi, mai “competenta” decat Ialomiteanu daca asa ceva e posibil, presedintele e si citez din strofele altora “un marinar betiv ce minte, ascunde flota-n maneca si devine presedinte”, iar puterea juridica e impartita in 2: judecatorii se remarca fie prin servilism, fie prin luat spaga telefoane mobile si carne de porc cand au salarii de mii de euro pe luna (asa e boala psihica deja – nicio masura de preventie nu functioneaza asupra unor judecatori pt ca ei sunt pur si simplu dependenti de luat spaga la fel cum unii sunt dependenti de tigari); procurorii sunt singurii care in ciuda unor abuzuri inimaginabile par cat de cat sa mai miste ceva.


Permiteti-mi, pentru cei din clasa politica, sa le explic de ce multi vad pozitiv ce face DNA-ul: majoritatea sunt constienti de abuzurile comise de procurori, majoritatii nu le convine abuzul si majoritatea considera ca justitia trebuie facuta profesionist, evitand excesele.


Dar aceeasi majoritate se bucura cand vede macar unii politicieni tarandu-se in chinuri prin tribunale si arest preventiv. De ce? Pai orice politician care isi permite sa intrebe de ce ne bucuram noi de raul vostru este din start fie cretin fie nesimtit. Oamenii identifica destul de corect situatia precara a Romaniei ca izvorand din incompetenta si in multe cazuri ticalosia si tradarea clasei politice.


Daca e sa punem in balanta ce promit ei si ce fac da cu minus grav pentru noi, iar sanctiunea la vot e aproape derizorie cand ei au aruncat sensul votului in derizoriu aliindu-se unii cu altii, dupa timp si dupa caz, in cel mai miselesc si lipsit de demnitate si bun simt mod posibil.


Asa poate intelegeti si de ce unii din noi au o ura viscerala fata de PNL astazi, pt ca in 2012 noi n-am votat cu PNL(via USL) ca sa va pupati voi cu Anastase, Blaga, Predoiu et co.


Si uite asa multi romani cauta o alta supapa de manifestare a dezgustului fata de clasa politica.


Eu in locul oamenilor politici, as multumii tuturor sfintilor ca DNA-ul tine sub control explozia sociala de ura mai arestand cate unul, cate unul.


Alternativa – pe care eu unul, desi realizez consecintele, mi-o doresc – este explozia publica a urii manifestata prin miscari de protest. Daca nu ar mai aresta DNA-ul si nu ar mai umilii public plimband cate unul in catuse e foarte posibil ca anumiti oameni sa decida ca e mai eficient sa scape ei de clasa politica.


Statul roman este atat de subred, iar institutiile atat de divizate vis a vis de clasa politica (in special serviciile), incat 10.000 de oameni din Bucuresti, actionand determinat si cu un anume grad de violenta pot face dus orice guvern, orice presedinte si orice parlament.


In fine ca sa nu deviez – chiar si oamenii care recunosc si de principiu resping abuzul sunt totusi multumiti ca DNA-ul comite abuzuri impotriva oamenilor politici, considerand ca la cate ne-au facut ei noua, isi merita soarta din plin.


Daca Kovesi ar fi ceva mai diplomata, putin mai carismatica si mai ales mai atenta la cum DNA-ul actioneaza in cazurile oamenilor simplii, eu personal cred ca ar devenii erou national. Atat de mare e ura fata de clasa politica.


In final vreau sa mai spun ceva – daca exista UN motiv pentru care Basescu va avea si o mostenire pozitiva acela e ruperea intelegerii atat de frumos descrisa de Nastase in sedinta de guvern: “nu ne arestam intre noi”. E ba bine ca da. Cu abuz, cu calcarea in picioare a statului de drept, Basescu a rupt, sper eu definitiv, acest pact. Iar Kovesi a fost unealta. De aia Biden a sustinut expres un singur om: pe Kovesi. Probabil ca americanii si-au facut calculul ca omul lor de la DNA (la propriu zic eu) a deschis cutia Pandorei exploatand dorinta viscerala de razbunare politica a lui Basescu si ca nimic si nimeni nu va mai putea pune batista pe tambal acum.



Da, Kovesi comite abuzuri tampite, da, DNA-ul este instrument de razbunare politica, da, asta nu e stat de drept, dar faptul ca macar unii dintre oamenii politici tremura de friCA CUiva tot e ceva, pentru noi restul.

ARAREORI…

Gabriel Constantin

Arareori mai scotocesc

Prin vrafurile vieţii,

Vreo amintire să găsesc

În scrinul tinereţii.

Amăgitoare clipe curg

Din amfora uitării,

Eu stau cu ele în amurg

Pe malul cugetării.

O, Doamne, câte întrebări

Rămân nedezlegate

Şi mă încurc printre cărări

Pe veci întortochiate.

Căci nu-nţeleg de ce acum

Nu-mi mai aduc aminte,

Să mai iubesc ceva precum

Iubisem înainte.

Doar lângă crucea lui Iisus

Învăţ o slovă sfântă,

Să mă înalţe-acolo sus,

Din astă viaţă cruntă.

Căci lumea n-am s-o moştenesc

Şi n-am s-o iau cu mine,

De-aceea astăzi mă feresc

De vorbele-i străine.

Şi zi cu zi, încetişor

Fac legământ cu anii,

Că-n lume n-am să mai cobor

Să-i las atâtea danii.

Ci lângă vechiul cimitir

Îmi odihnesc suflarea,

Ţesându-mi viaţa fir cu fir,

Cu ea, cu căutarea.

Căci ce e omul pe pământ?

Zadarnică risipă;

O scurtă batere de vânt

E viaţa lui – o clipă.

Şi dacă om nu ar mai fi,

N-ar fi nici suferinţă;

N-ai mai simţi noapte şi zi

În pieptul tău dorinţă.

În orice gând de noi trudit

Tot moartea firu-şi toarce

Din acel timp nemărginit

Şi dătător de pace.

Arareori îmi mai doresc

Să-ntorc din urmă timpul,

Căci azi nu vreau să-i mai privesc

Cu ochii vieţii, chipul.

În 2014, cu TVA de 24% se colectează mai puţin decât în 2008 cu TVA de 19%!!!!!

Ionuţ Dumitru

Ne rupem în figuri înaintea campaniei electorale care se apropie. În acest timp, ţara se rupe sub noi. DNA e de folos doar pentru diplomaţii străini şi pentru cei  ce vor reality-show cu Moţoci. Estimp, în lipsa unor perspective economice, a măsuri clare de prevenţie, a unui dialog cu mediul privat şi a informatizării sistemului fiscal, evaziunea fiscală a atins cote nemaintâlnite în economia românească.


Iată cifrele. În primele şase luni ale anului 2008, la un nivel de TVA de 19%, colectările au fost de 4,6% din PIB-ul prognozat la acea data. În anul 2014, cu un nivel al TVA de 24%, colectările sunt de numai 3,7% din PIB!!!  E drept că, până la sfărşitul anului 2008, PIB real a fost mai mare decât cel prognozat (504 mld lei faţă de 440 mld lei), dar chiar şi aşa procentul din 2008 rămâne mai mare decât în 2014 (4% faţă de 3,7%).


Colectările nu sunt mai mari doar în procente, ci şi în termeni reali! Dacă socotim rata inflaţiei din 30 iunie 2008 până în 30 iunie 2014 şi o aplicăm valorilor nominale ale colectărilor (20,2 mld lei în 2008 şi 24,6 mld lei în 2014) ajungem la concluzia că, în termeni reali, colectările au fost cu cel puţin 10% mai mari în sem. I 2008 faţă de sem. I 2014! Creşterea se menţine şi dacă vom converti sumele în moneda europeană, raportate la cursul de schimb al perioadelor respective.


Şocant! Cu o creştere a TVA de la 19% la 24% ( deci o majorare de peste 26%), avem o reducere a veniturilor cu peste 10%!!! Dacă doriţi şi explicaţia, o găsiţi în analizele efectuate de Consiliul Fiscal. Dacă extrapolăm datele de acolo pe rezultatele primului semestru al acestui an, ajungem la concluzia că din TVA nu am colectat în primul semestru din 2014 decât 40% din masa taxabilă, adică 24,6 miliarde de lei, pierzând cca 36 miliarde de lei din pricina evaziunii fiscale ( pe care, pentru TVA, Consiliul fiscal o estima în 2013 la peste 12% din PIB dar care, după rezultatele prezentate de MFP la 30 iunie 2014, trebuie să fi urcat deja la aproape 14% din PIB). Cu alte cuvinte, dacă lucrurile nu se îndreaptă, în anul 2014 vom pierde aproape 100 de miliarde de lei numai din evaziunea fiscală pe TVA!



Aşadar, e bine că discutăm de mândria de a fi român, de candidaţi care apar şi dispar şi de cine va mai fi în libertate în noiembri 2014, ca să poată să şi câştige alegerile prezidenţiale, dar până-una alta, economia românească e ca o pungă înţepată cu acul: zadarnic sufliîn ea , că nu se umple. Şi odată cu ea nici buzunarele românilor. Care, în schimb, ca pe vremea decăderii Romei, au spectacole din belşug.

Eu nu mi-am licitat iubirea

Liliana Trif

Eu nu mi-am licitat, nicicând, iubirea

În pieţe, ilicit, la vreo tarabă,

Considerând că alta mi-e menirea

Am pus accent pe ultima silabă.

Pe ultimul cuvânt, rostit cu teamă,

Născut din amalgam de sentimente…

N-am perceput emoţiilor vamă,

Nici nu mai cred în fericiri absente.

Eu n-am rostit banal, cu uşurinţă,

Ceea ce-n suflet am purtat, tezaur,

Spun “te iubesc” arar, dar cu credinţă,

Ştiu că iubirea n-are preţ în aur.

N-am urmărit cotaţii bursiere,

Tranzacţii încheiate sec, în grabă,

Departe de iluzii efemere

Nu mi-am vândut iubirea la tarabă.