Aurel
Sergiu Marinescu
O istorie adevãratã:
Nãstase Scatiu
Din literatura românã
clasicã, liceenii învatã despre Duiliu Zamfirescu si ciclul sãu
de romane: VIATA LA TARÓ, TÃNASE SCATIU”, ÎN RÃZBOI”,
ANA”. În TÃNASE SCATIU”, este prezentat ciocoiul tipic, setos
de avere cu orice pret si prin orice mijloace, viclean, rãu,
semianalfabet (nu cunostea nici o limbã strãinã, ci doar româna
vulgarã). Deoarece învãtase pe apucate, el avea fatã de boierii
adevãrati, intelectuali de rasã, un complex de inferioritate, bine
mascat, dublat de o dorintã pãtimasã de a deveni si el boier.
Tãnase Scatiu, prototipul ciocoiului vechi, era o copie de
revolutionar tip 1848, mai precis, un revoltat care îsi dorea
parvenire. Tãnase Scatiu, însã, nu avea convingeri ferme, ci numai
interese. El nu-si pretuia prietenii. Din nefericire pentru Poporul
Român si pentru România, aceastã categorie ciocoiascã a existat
dintotdeauna, si mai cu seamã azi, cînd a apãrut un alt tip:
CIOCOIUL NOU-NOUT. EI nu mai are complexul inferioritãtii. Trecut
prin multe universitãti si tot felul de alte studii superioare,
detinãtor de doctorate, el îsi închipuie cã întruchipeazã nu
numai intelectualul sadea, ci, mult mai mult, oxigenul unei natii.
Ciocoiul nou nu recunoaste cã ar fi un profitor al momentului, este
fudul si convins cã acolo, unde se aflã el, este datoritã
calitãtilor si meritelor sale exceptionale, nicidecum datoritã
altor factori. El vorbeste limbi strãine, ascunde, siret,
panglicãriile demagogice si învîrtelile obscure, se crede superior
si invincibil. Fãcînd o comparatie cu vechea noastrã ciocoime,
putem observa însã si unele asemãnãri: de pildã, Tãnase Scatiu
adora sã fie primit cu lãutari, pîine si sare, dorea mortis sã
fie însotit pretutindeni de un alai care, lãudîndu-l continuu, îi
mentinea buna dispozitie si încrederea în sine. La fel si ciocoiul
nou! Atît Tãnase Scatiu, cît si urmasii lui nu cunosc sentimentul
milei crestine, nici compasiunea pentru cei aflati în sãrãcie si
suferintã Din contrã, sadici, prin îngîmfare, ei cred în
providentialitatea lor. Ciocoiul nou cunoaste stãri de comportament
diferite, pare pasnic, jovial, dar numai ce-i sare tîfna, folosind
un vocabular suburban, vulgar, tigãnesc uneori, afisînd arogantã
si mîndrie nelimitatã, un parvenit orgolios, un veleitar. Ciocoiul
vechi se visa, din arendas, proprietarul mosiei. Ciocoiul nou, în
general, se lanseazã în politicã, este oportunist, fãrã
convingeri ferme, trece din partid în partid, la fiece schimbare de
putere, credincios numai partidului acaparatorilor. Prezentãm acum
ciocoiul nou numãrul 1 al României, NÃSTASE SCATIU”, care,
comparat cu ciocoiul de tip vechi, Tãnase Scatiu, pare un Goliat pe
lîngã un pitic ciocoiesc.
Capitolul I Tãrtãsesti,
începutul Secolului XX
La o distantã egalã,
între Bucuresti si Tîrgoviste, existã un sat din negura
vremurilor, numit Tãrtãsesti. A fost si este o asezare de tip
Bãrãgan, cu toate aspectele pozitive si negative ale satului
românesc de cîmpie. La marginea lui trãia o tigancã, mai focoasã
decît alte tigãnci din sat.Tot în acele vremuri, în acelasi
Tãrtãsesti, trãia si un tãran necãjit, avînd doar cîteva
pogoane de pãmînt, pe numele de familie Dumitru. Acest tãran a
prins drag de tigancã si (prin legãtura lor nelegitimã) oachesa,
pe numele ei de familie Nãstase, a nãscut un bãiat, cãruia i-a
pus numele Marin. Cum în vremurile acelea la declararea nasterii
unui copil trebuia prezentat actul de cãsãtorie, în lipsa
acestuia, ofiterul Stãrii Civile a trecut în certificatul de
nastere copil din flori”, în locul numelui tatãlui. Deci Marin
Nãstase era copil din flori, crescut de o mamã sãracã, probabil
ajutatã cumva si de tatãl biologic. Tiganca Nãstase nu avea
pãmînt, se întretinea muncind cu ziua pe la altii, mai înstãriti.
Si tot în acele vremuri exista un obicei, care a continuat pînã la
instaurarea comunistilor la putere: acela al copiilor de trupã.
Pentru a ajuta familiile sãrace cu multi copii, orfanii, vãduvele
cu copii sau copiii din flori, unitãtile militare primeau, fiecare,
cîtiva asemenea copii. Din hainele militare reformate li se
confectionau si lor mici uniforme, iar la cazan se gãsea mereu o
lingurã în plus si pentru ei. Erau un fel de soldati în miniaturã,
care respectau regulamentele militare, disciplina, regimul cazon.
Dacã mergeau la scoalã, tot regimentul le asigura cele necesare
(cãrti, caiete, rechizite). Unii erau trimisi la scoli de muzicã si
rãmîneau în Armatã, la fanfara regimentelor; altii, la vîrsta de
21 de ani, se angajau si deveneau, cu timpul, subofiteri, iar cei mai
dotati erau trimisi la liceu si, mai departe, la studii militare
superioare. Asa s-a întîmplat si cu puradelul Marin Nãstase, care,
fiind copil din flori si fãrã tatã legal, a fost acceptat copil de
trupã la un regiment. Deoarece puradelul s-a dovedit foarte bun la
învãlãturã, destept, inteligent si disciplinat, comandantul a
hotãrît sã-l trimitã la Liceul Militar Mînãstirea Dealu”, pe
cheltuiala regimentului. Marin Nãstase nu i-a dezamãgit pe cei care
au investit în el, terminînd în fiecare an de studiu primul si, ca
sef de promotie.
Comandantul regimentului a
hotãrît sã-l mai trimitã si la Scoala de Ofiteri de Artilerie, pe
care Marin Nãstase a absolvit-o, tot ca sef de promotie, dupã ce an
de an a fost primul, dovedind a fi foarte inteligent, cu memorie bunã
si extrem de disciplinat. Este promotia anului 1943 si, ca proaspãt
sublocotenent, a fost invitat, împreunã cu toti ceilalti sefi de
promotie ai celorlalte arme din promotia 1943, la un dejun oferit de
Regele Mihai, care a dãruit fiecãruia, cu aceastã ocazie, cîte o
sabie si tresele cuvenite. Dupã regulamentele atunci în vigoare,
primii 3 (seful de promotie si urmãtorii doi) de la fiecare scoalã
militarã aveau dreptul sã-si aleagã garnizoana. Sublocotenentul
Marin Nãstase a dat prima mare loviturã a vietii sale: în loc sã
meargã pe front, ca ofiter de artilerie, el a ales artileria
antiaerianã si garnizoana Brasov, unde domneau pacea, linistea si
nici un pericol. La Brasov, sublocotenentul Marin Nãstase a devenit
afacerist, avînd mult timp liber. Aceastã nouã preocupare a fost
cea de-a doua mare loviturã a vietii sale: a românizat” 2
magazine evreiesti. Aici sîntem obligati sã dãm explicatii: în
regimul Maresalului lon Antonescu, una din legile cu caracter
antisemit a fost interzicerea evreilor de a avea magazine. Cum
românii, ca si evreii, au simtul dezvoltat al smecheriei” s-a
gãsit si solutia: UN ROMÂN (de încredere) devenea legal
proprietarul magazinului, cu numele sãu trecut pe firmã, ca
proprietar de drept, dar, în fapt, magazinul apartinea tot vechiului
proprietar. Nimic nu se schimba, noul proprietar-paravan nu se
amesteca în comert, dar primea lunar o cotã de 25-40% din
veniturile realizate. De la cele 2 magazine de încãltãminte, Marin
Nãstase încasa astfel (ca proprietar-fantomã) sume frumoase,
lunar, afacerea fiind înfloritoare. Ca urmare, cu încetul, a
devenit foarte bogat. Trebuie spus cã, între timp, tãranul Dumitru
din Tãrtãsesti s-a cãsãtorit oficial cu tiganca Nãstase - mama
sublocotenentului Marin Nãstase. Din cãsãtoria celor doi au mai
rezultat 2 copii: un bãiat, Constantin (Costel), si o fatã, ambii
cu numele de familie al tatãlui, Dumitru. Sublocotenentul Marin
Nãstase a cumpãrat cîteva zeci de hectare de pãmînt agricol în
Tãrtãsesti, zeci de stupi de albine si oi, 2 autoturisme, toate
asigurîndu-i o viatã trãitã din plin, ceea ce un ofiter tînãr
nu-si prea putea permite doar din soldã. Ulterior, el a dovedit un
apetit de îmbogãtire greu de egalat.
(va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu