Orizonturi Rosii (10)

Mihai Pacepa

Amintirile unui general de securitate

Guita cavat lapidem, non vi sed saepe cadendo
[ Picatura gaureste piatra nu prin forja, ci cazind des. ]

Convorbirile din aceasta carte au fost scrise din memorie de general-locotenent Ion Mihai Pacepa. Ele sint tot atit de exacte pe cit pot fi orice convorbiri neinregistrate, reamintite.


CAPITOLUL X

— Am un s-spion pe o c-caseta p-pentru tine. A-adu un c-casetofon aici chiar acum, a spus generalul Ghcorghe Moga, intrind ntanuntat in biroul meu.
Se bilbiie cind are de anuntat atit vesti foarte bune cit si foarte proaste, astfel incit nu stiam ce hram poarta vizita lui neasteptata.

Cinci minute mai tirziu eram amindoi in camera din spate, ascultind caseta lui Moga. Aparatul indicator arata ca inregistrarea fusese facuta in noaptea precedenta, pe la miezul noptii. Zgomotul tare de fond demonstra fara putinta de tagada ca inregistrarea fusese facuta intr-un restaurant. O voce calda de femeie vorbea ruseste cu un barbat despre care am tras concluzia, chiar in ciuda cunostintelor mele foarte limitate de limba rusa, ca este un roman care vorbeste foarte bine ruseste, in conformitate cu traducerea scrisa pe care Moga o adusese cu el, discutia consta in evocarea legaturii lor pasionate cind el fusese student la Academia Militara Sovietica din Moscova.
— Punctul unu, a replicat prompt Moga, cind s-a terminat banda: asta e inceputul recrutarii unui ofiter roman de catre KGB sau GRU. Doi: ieri n-a fost nici o rusoaica si nici un ofiter din armata romana la Hotelul Athenee Palace, unde se afla restaurantul. Trei: acolo a fost un dineu oferit de Ministerul Apararii Nationale in onoarea atasatilor militari din cadrul Tratatului de la Varsovia. Patru : singurii participanti romani au fost generali cu functii foarte inalte, dintre care unul e acum spion, sau o sa fie pina miine. Cinci: misiunea de a-l prinde iti revine tie nu mie, deoarece nu ma ocup eu de ofiterii superiori. Sase: am facut un raport pentru ministrul de interne, care il va avea la dispozitie pina miine dimineata. Deci nu musamaliza cazul.

Moga a plecat tot atit de neasteptat pe cit venise. Am dat drumul la casetofon din nou si am avut sentimentul straniu ca stiam a cui era vocea de barbat, cu toate ca nu-l puteam numi inca. Din camera din spate am dat telefon colonelului losif,spunindu-i ca vreau sa ma intilnesc cu el, in biroul lui, dupa-amiaza.
— Si eu am ceva important pentru tine, a spus el.

REDUCEREA LA TACERE A UNUI COMENTATOR RADIO
Cind m-am intors la birou, Eugen Luchian era acolo, studiind un dosar, in timp ce sorbea din bautura lui preferata, ness „racit" cu doua lingurite de Chivas' Regal, pe care Pop tocmai i-o pregatise. Generalul-maior Luchian era singurul ofiter ce nu facea parte din DIE caruia i se dadea voie sa patrunda in sediul acesteia. Functia lui oficiala era aceea de secretar permanent al Comisiei guvernamentale pentru vize si pasapoarte, fiind ministru adjunct la interne si consilier juridic sef al primului-ministru. În afara de Ceausescu si de ministrul Coman, Luchian era singura persoana care cunostea intreaga structura a DIE. El era cel care elabora decretele prezidentiale cu privire la reorganizarea serviciului, pe care Ceausescu le-a semnat in 1972 cind l-a luat sub supravegherea lui personala.
— Tocmai am avut o alta convorbire telefonica cu Emil Georgescu din Munchen, a inceput Luchian, in timp ce-mi stringea mina cu laba lui enorma de urs. Curind o sa-l ingenunchez pe Georgescu.
A lovit un dosar voluminos, gri, cu palma lui uriasa.
Emil Georgescu lucra pentru guvernul Statelor Unite ca editor supraveghetor al Departamentului Roman din cadrul postului de radio Europa Libera, din ianuarie 1974, la scurt timp dupa plecarea sa din Romania in Germania Federala. Denunturile sale publice ale cultului personalitatii din Romania si ale abuzurilor comise de fortele de securitate romane i-au adus pieirea. În seara zilei de 22 august 1976, in ajunul sarbatorii nationale a Romaniei, ministrul de interne, pe atunci sef al DIE, si cu fuseseram chemati la o plimbare prin gradina cu trandafiri a lui Ceausescu.
— Emil Georgescu trebuie redus la tacere pentru totdeauna, a ordonat Ceausescu. Trebuie sa aiba falcile, dintii si bratele rupte, ca sa nu mai fie niciodata in stare sa scrie sau sa vorbeasca.
A adaugat ca misiunea trebuie sa fie dusa la bun sfirsit de mercenari criminali straini, fara nici o legatura posibila cu autoritatile romane, si ca nici o dovada scrisa nu trebuie pastrata in privinta acestei conversatii si a operatiunii impotriva lui Emil Georgescu.
Ceausescu poate fi extrem de violent, atunci cind are pica pe cineva. Curind dupa ce a venit la putere, a simtit pentru prima data gustul amar al oprobiului public, prin vocea unei personalitati din emigratia romana, iar prima sa reactie a fost: „Omoriti-l fara sa va faceti probleme." Cel care-l criticase, Gheorghe Zapirtan, era un preot emigrant care traia in Germania Federala; el denuntase cultul personalitatii practicat de Ceausescu, atit in cuvintari publice, cit si in predicile bisericesti. La scurt timp dupa ce preotul a murit intr-un accident de automobil, primul-ministru roman de atunci, Ion Gheorghe Maurer, care era expert in dreptul international, s-a dus la Ceausescu.
— Nicule, i-a spus, in calitate de conducator suprem al Romaniei poti face orice. Bine sau rau. Dar nu poti face un singur lucru: nu da ordin sa se ucida. Asta e omor calificat, premeditat. Nu conteaza daca cel care da ordinul e cersetor sau rege.
Ceausescu a inteles mesajul. Din acea zi, el prefera sa dea ordin ca opozantii sai politici sa fie batuti pina ce devin cadavre vii, desi uneori uita sfatul lui Maurer si da ordin sa fie ucisi.

Pe 19 octombrie 1976, Emil Georgescu a fost serios lovit intr-un accident de auto - mobil inscenat de niste contrabandisti francezi care faceau trafic de stupefiante si lucrau pentru DIE. N-au fost in stare sa-l bata, deoarece doua masini vest-germane au sosit pe neasteptate la fata locului, unde s-a produs accidentul. De aceea, sase luni mai tirziu, Georgescu s-a putut intoarce refacut la postul de radio Europa Libera, criticind din nou guvernul de la Bucuresti. Ceausescu a ordonat imediat sa fie pusa in practica o operatiune de dezinformare pentru a compromite integritatea profesionala a lui Georgescu. Prin intermediul filialelor DIE din Franta, Germania Federala si Statele Unite, precum si cu ajutorul unor scrisori semnate si anonime trimise la postul de radio Europa Libera, DIE a insinuat ca Georgescu primise sume ilegale de bani de la emigrantii romani si fusese implicat in afaceri necinstite cu blanuri si bijuterii. Citeva scrisori de amenintare i-au fost trimise lui Georgescu insusi, in care se spunea ca va li omorit, iar casa ii va fi arsa din temelii daca isi va relua activitatea de la radio pentru „stapinii lui evrei". Aceste scrisori au fost scrise ca din partea unei organizatii teroriste si fasciste romane, aripa ilegala din exil intitulata Garda de Fier si erau semnate „grupul V." Grupul V era in totalitate creatia DIE. Pentru a da mai multa credibilitate grupului, scrisori de amenintare purtind aceeasi semnatura au fost trimise si altor anticomunisti care traiau in Occident, cum ar fi: defunctul Noe'l Bernard, fost director al Departamentului Roman din cadrul postului de radio Europa Libera, care devenise extrem de cunoscut in Romania datorita criticilor sale caustice cu privire la cultul personalitatii promovat de Ceausescu; Paul Goma si Virgil Tanase, doi disidenti activi care traiau in Franta; fostul rege al Romaniei, Mihai de Hohenzollern, care traieste in "Elvetia si proeminentul dramaturg Eugene lonesco, membru al Academiei Franceze. O operatiune de santaj a fost indreptata de asemenea impotriva lui Georgescu, incercind sa-l forteze sa demisioneze „voluntar" din slujba sa, in schimbul unei vize de iesire pentru batrina lui mama care traia la Bucuresti. Eugen Luchian, ca secretar permanent al Comisiei nationale pentru vize si pasapoarte, s-a ocupat personal de aceasta operatiune de santaj.
Bucurestiul n-a fost evident in stare sa-l compromita pe Emil Georgcscu, care si-a continuat criticile vehemente adresate lui Ceauscscu de la postul de radio Europa Libera. In dimineata zilei de 28 iulie 1981, Georgescu a fost injunghiat de 22 de ori de catre doi contrabandisti francezi in timp ce se pregatea sa paraseasca locuinta sa din Miinchen. Raportul oficial anual publicat in 1983 de catre Ministerul de Interne vest-german cu privire la cele mai semnificative activitati comenteaza urmatoarele: „Numai datorita unei interventii prompte a putut fi salvata victima aflata in stare foarte grava. Faptasii au fost arestati si condamnati la citiva ani de inchisoare. Ei au refuzat cu incapatanare sa furnizeze vreo informatie referitoare la cine ii angajase. Dupa esecul acestei incercari de asasinare, se spune ca altor persoane din serviciul de spionaj roman li s-a dat misiunea de a-l lichida pe emigrantul roman o data pentru totdeauna."
Ridicindu-se cu greu de pe scaun, Luchian a venit la biroul unde sedeam.
— Sa nu uit, as vrea sa-te invit acasa la mine simbata seara. Oprea si Voicu vin si ei cu sotiile.
— Oprea nu e la Belgrad acum ?
— Ba da, Mihai, dar se va intoarce pina simbata seara.
Gheorghe Oprea, primviceprim-ministru, era seful lui Luchian, iar violonistul Ion Voicu, directorul Filarmonicii bucu-restene, era un prieten de-al meu.
— Am o misiune pentru tine din partea Tovarasului, am schimbat subiectul.
Apoi i-am vorbit lui Luchian despre noul decret pe care trebuia sa-l elaboreze si despre Tudor Postclnicu.
— Avortonul ala ? Piticul ala ? Betivul ala ?
— la-o incet, Luchian. E noul tau sef.
— Nici o problema. Stiu cum sa-l iau. Ori de cite ori ma duceam la Buzau, ma opream la el Ia birou si ii lasam un cartus de Kent sau o sticla de whisky pe masa. Atunci devenea numai miere si nu plecam niciodata fara portbagajul de la masina plin cu vin. Vinul e tot ce au ei la Buzau, iar el nici nu stie akceva.
Am petrecut doua ore pina sa definim structura noului Departament al Securitatii Statului si am notat tot ceea ce era necesar pentru a fi specificat in decretul prezidential. Era misiunea lui Luchian sa redacteze forma finala, iar el era expert in problema.

UN TANC IN VALIZA DIPLOMATICA
Cind a plecat Luchian, Pop mi-a spus ca generalul Constantin Munteanu si colonelul Constantin Olcescu trecusera granita bulgara intorcindu-se in tara nu cu mult timp in urma si ca vor fi in biroul meu peste mai putin de o ora. Tocmai cind incepusem „a mă uita prin telegramele nou-sosite, a sunat telefonul S.
— General-locotenent Pacepa, am raspuns.
— Aici e servitorul tau, sefule, am recunoscut vocea lui Manea, imi pare rau ca te deranjez, dar Tovarasul vrea sa-i dai telefon.
I-am telefonat lui Ceausescu.
— A ajuns deja Munteanu la granita, Pacepa ?
— Da, tovarase. A trecut-o de vreo jumatate de ora.
— Fara nici un incident en route ?
— Din cite stiu, nu. Va fi la mine in birou peste mai putin de o ora. Pot sa va raportez dupa aceea ?
— Da.
Am auzit tacanitul telefonului cind a inchis. Dupa un scurt timp, Pop a intrat si mi-a spus:
— Generalul Munteanu si colonelul Olcescu au sosit. M-am dus in celalalt birou, am dat mina cu ei si i-am insotit in biroul meu.
— Bine ati venit acasa, am spus, dupa ce s-au asezat in fotolii.
— Tocmai ne-am intors de la Beirut, a inceput Munteanu. Camioanele sint parcate in afara Bucurestiului, pazite de doi ofiteri in civil.
— Vrei sa spui camionul TIR, am specificat.
— Vreau sa spun cele doua camioane cu care am venit, a raspuns Munteanu.
— V-am trimis numai un camion, am insistat.
— De-asta am mers si eu, a intervenit Olcescu, cu vocea lui profunda, de bas.
— Voi explica totul, a spus Munteanu, Dupa cum stii, la Beirut ni s-au dat citeva zeci de cutii de lemn pline cu echipament militar furnizat de „Annette". Tocmai le incarcaseran; in camion, pina sus de tot. Acum poti sa-i spui tu restul.
Munteanu s-a oprit, punindu-si miinile la piept si i-a dai cuvintul lui Olcescu.
— Chiar cind ne pregaleam de plecare, a inceput sa povesteasca Olcescu, „Annelte" a solicilat o noua intrevedere. Spunea ca locmai capturasera un nou tanc francez si ca facusera in asa fel incit sa para ca acesta se facuse tandari izbindu-se de zidul unei case, dar tancul ne astepta de fapt intr-o groapa, acoperit cu frunze. Ne-a spus ca e al nostru, daca il putem lua in limpul noptii. Oficiul Comercial a spus ca avem un camion TIR acolo, in tranzit, in calitale de insarcinat cu afacerile externe, am ordonat sa fie descarcat camionul, i-am spus soferului sa porneasca, si curind dupa miezul noptii am gasit casa linga care era ascuns tancul. Am intâmpinat ceva greutati cind am urcat tancul in camion, dar in cele din urma totul a mers bine.
Si-a cerut voie sa-si aprinda o tigara si am facut o mica pauza atunci cind Pop a intrat cu cafeaua.
— La Beirut, a continuat sa povesteasca Munteanu, Jumblatt ne-a pus la dispozitie o escorta armata. Am pornit la drum, in masina noastra, iar documentele din valiza diplomalica, impreuna cu functia lui Olcescu de insarcinat cu afacerile externe, ne-au facilitat trecerea frontierei..
— „Annellc" m-a rugat sa-ti transmit din partea lui cele mai calduroase salulari, a zis Olcescu, incepind sa soarba din cafea. Mi-a dai un mesaj oral de la Arafat pentru tovarasul Ceausescu, adaugindu-se celui trimis prin line. În esenta se sugereaza ca Willy Brandt sa fie folosit in scopul de a convinge Occidenlul sa recunoasca OEP.
Pe atunci, fostul cancelar Brandi era presediniele Partidului Social-Democrat din Germania Federala.
— Arafat vrea ca Brandi sa faca uz de functia sa de presedinte al Internationalei Socialiste peniru a face ca OEP sa fie recunoscuta. El vrea de asemenea ca Brandt sa-l convinga pe Kreisky sa sprijine operatiunea „Shuqairy". „Annette" a insistat pe ajutorul tau personal. Stie ca te intelegi bine cu Brandt.
Am vazut ca Munteanu pica de oboseala dupa doua nopti si o zi de mers continuu cu masina.
— Va multumesc. Ati facut o treaba buna, am incheiat intrevederea. Acum, Munteanu, du-te acasa si odihneste-te. Olcescu, daca mai poti rezista citeva ore, as vrea sa duci camioanele la scoala DlE din Branesti si sa descarci marfa acolo. Voi fi acolo diseara.
— Abia astept sa vad cum arata tancul la lumina zilei. Dupa ce au plecat, am ridicat receptorul telefonului S si am format numarul 105.
— Sa traiti, tovarase Ceausescu. Aici e Pacepa.
— Da-i drumul.
— Munteanu si Olcescu tocmai au plecat din biroul meu. Totul a mers bine la intoarcere". Exista doar un lucru...
— Oh, nu !
— Eu le-am trimis un camion, iar ei s-au intors cu doua. Se pare ca in cel de-al doilea e un tanc.
— Despre ce dracu' vorbesti ?
— Nu l-am vazut inca. Am dat ordin ca ambele camioane sa fie duse la scoala DIE din Branesti. Voi fi acolo asta-seara.
— Cred c-as vrea un Kojak diseara. Acasa. Sa fii acolo la noua si jumatate. Cu noutatile.

Tacanitul telefonului mi-a spus ca discutia se terminase.
Abia trecuse de ora trei dupa-amiaza cind am plecat de la birou ca sa ma duc la losif. Raspundea de unitatea cea mai secreta din Romania, despre care stiau doar o mina de oameni. Ea se ocupa de supravegherea virfurilor nomenclaturii din Romania, 24 de ore din 24, incepind cu propria familie a lui Ceausescu si membrii Comitetului Politic Executiv. Unitatea lui losif era intr-atit de secreta incit nici un sofer DIE n-avea voie sa stie de existenta ei.
— Acasa, i-am ordonat lui Marcel. Cind am ajuns, i-am spus ca poate pleca.
— Sa te intorci la sase.
Am strabatut casa de la un capat la altul si am iesit pe usa apartamentului micut al Danei. Casa mea era situata intre doua strazi, intrarea principala fiind pe strada Alexandru 28, iar intrarea in apartamentul Danei, pe strada Zoia. Cu geanta sub brat, ma plimbam pe strada, hotarit sa ma bucur cit mai mult de parfumul florilor de tei. Situata linga ambasada vest-germana, unitatea lui losif era doar la 15 minute de mers pe jos de la mine de acasa.

O DOAMNA PE NUME OLGA
Ministerul de Interne roman, asemeni celorlalte servicii de securitate si de spionaj din blocul sovietic, este invaluit intr-un nor de discretie, desi in ultimii ani oamenii si-au cam dat seama cu ce se ocupa. Au existat intotdeauna trei departamente in structura de securitate si de spionaj, toate trei aprobate personal de Ceausescu. Primul, folosit in scopuri publice, este cunoscut sub numele de Serviciul de Dezinformare si are in sarcina activitati ce contravin Constitutiei Romaniei, cum ar fi violarea corespondentei si supravegherea telefoanelor, numarul celor ce se ocupa de asa ceva fiind foarte mare in Securitate. Secretul corespondentei si caracterul privat al conversatiilor telefonice sint stipulate in Constitutie. Mai departe, in articolul 17 din Constitutie se afirma urmatoarele: „Cetatenii Republicii Socialiste Romania, indiferent de origine etnica, rasa, sex sau religie, au drepturi egale..." Asadar, unitatile de contraspionaj ale Securitatii care se ocupa de minoritatile maghiara, germana si evreiasca si de biserici trebuie de asemenea sa lucreze din umbra. Al doilea departament este considerat ultrasecret si insumeaza toate unitatile Securitatii care sint in subordinea conducerii Ministerului de Interne, formata din ministru si adjunctii sai. Al treilea departament, considerat ultrasecret si de cel mai mare interes, este cunoscut numai de citeva persoane: Ceausescu, ministrul de interne, seful si adjunctul serviciului de spionaj extern. Fata de DIE si de unitatea lui losif, are in componenta alte doua departamente foarte clandestine: unul pentru activitatea de contraspionaj in cadrul Comitetului Central al Partidului Comunist Roman si in cadrul Consiliului de Ministri, iar celalalt pentru activitatea de contraspionaj in cadrul Securitatii insesi.

Unitatea lui losif avea aproximativ l.000 de ofiteri si era folosita de sotii Ceausescu pentru testarea loialitatii membrilor de familie si colaboratorilor celor mai apropiati. Adevarata forta a unitatii se afla in faptul ca avea propriul sau centru electronic de supraveghere, ultrasecret, propriul sau serviciu de violare a corespondentei si propria sa sectie de supraveghere, astfel incit putea pastra identitatea subiectilor numai pentru ea. Nici o alta unitate de securitate sau militie n-are asemenea capacitate, toate celelalte folosindu-se de serviciile Directiei Generale pentru Operatiuni Tehnice din cadrul Ministerului de Interne. Capacitatea tehnica a unitatii lui losif era de 600 de tinte pentru interceptarea telefonica, 400 de tinte pentru supravegherea cu microfoane si practic nenumarate tinte pentru violarea corespondentei.

Iosif in persoana ma astepta in holul cladirii. Avea aproape 1,80 m inaltime, era bine facut, purta numar mare la pantofi si avea capul rotund ca o minge de biliard, cu suvite de par numai in jurul urechilor sale proeminente.
S-a indreptat catre mine cu mersul lui schiopatat, deoarece suferea de un acut reumatism, fiind obligat sa faca bai de namol in fiecare vara in Tekirghiolul sau natal, un satuc de pescari situat pe malul Marii Negre, in spatele ochelarilor sai cu rame mari, doi ochi negri, patrunzatori se miscau continuu, incercind sa-si dea seama in ce dispozitie ma aflam.
— S-aveti viata lunga si sanatoasa, tovarase general, dumneavoastra si familia dumneavoastra, m-a salutat losif.
Se exprima cu oarecare dificultate. Cei 25 de ani petrecuti in Securitate si DIE nu puteau compensa in totalitate lipsa de educatie si anii petrecuti ca tractorist la o gospodarie agricola.
— Cred ca am un nou caz, a continuat cu precautie, inchizind usa capitonata in urma noastra si am intrat intr-o camaruta blindata cu instalatii de supraveghere electronica.
— Si eu am un caz, am spus, dindu-i caseta pe care o primisem de Ia Moga.
Echipamentul din camera o facea sa para un studio de radiodifuziune.
— Vreau sa ascultati banda asta, a spus. A fost inregistrata aseara. Un autocar cu turisti sovietici a sosit in Bucuresti acum doua seri si, ca de obicei, l-am supravegheat ca sa vedem daca nu cumva cineva incearca sa intre in contact cu vreuna din tintele noastre. O doamna elegant imbracata, careia ii vom spune Olga a parasit discret grupul ieri dimineata, devreme, inainte de ora sapte, a dat un telefon de la o cabina publica, dar l-am ratat. Apoi si-a petrecut restul zilei prin magazine. Pe la noua si jumatate seara, a intrat in Hotelul Athenee Palace si a luat cina, platind in lei romanesti, chiar daca n-a schimbat deloc bani aici. Echipa care a urmarit-o pusese un microfon in scrumiera de pe masa ei, „pentru orice eventualitate". Dupa ce Olga s-a intors la hotel, echipa s-a intors la sediu si banda a fost ascultata. Era inregistrata si vocea unui barbat. Din pacate, nu se stie despre cine e vorba.

Banda, lui losif era identica cu cea pe care mi-o daduse Moga de dimineata. losif mi-a spus ca Olga isi petrecuse ziua de astazi cu grupul. El a propus ca intilnirea ei de miine seara cu acel barbat, la restaurantul Lido, sa fie inregistrata atit de microfoane, cât si de aparate de filmat.
Apoi losif m-a informat pe scurt cu privire la cazurile lui prioritare. Fiica lui Ceausescu, Zoia, nu se mutase inca in apartamentul pe care i-l pregatise Elena, de teama sa nu fie intesat cu microfoane. Cind a aflat de disparitia subita a lui Mihai, a inceput sa bea tot mai multa vodca si sa se culce cu un alt amant in Mercedesul ei alb coupe. Nicu se imbatase iar noaptea trecuta si apoi a distrus un bar. Primul-ministru daduse o petrecere acasa care a tinut pina la trei noaptea. Doi dintre oaspeti, unul fiind ruda cu el, facuse glume pe seama Elenei. Cornel Burtica, ministrul comertului exterior se culcase din nou cu una din secretarele sale.
Cu putin timp inainte de ora sase, am oprit „recitalul" lui losif. Mi-am incarcat servieta cu dosarele pentru intrevederea mea de mâine cu Elena, iar apoi am telefonat la birou.

SUPRAVEGHIND NOMENCLATURA ROMANA
— Nimic important aici, a raportat Pop. Am plecat insotit de Iosif pina la usa de la intrarea principala.
— La scoala Branesti, i-am ordonat soferului care astepta in fata casei mele.
Din servieta am scos dosarul continind fragmente scrise de mina, provenite din urmarirea cu microfoane si telefonica a lui Ion Gheorghe Maurer, a sotiei acestuia si a prietenilor. Timp de peste 20 de ani, Maurer fusese prim-ministru al Romaniei. Totusi, ii statuse in cale lui Ceausescu si s-a pensionat in 1974 din motive de sanatate. Numai datorita prestigiului sau international si popularitatii sale nestirbite i s-a dat voie lui Maurer - contrar regulii generale - sa-si pastreze resedinta imensa cu piscina interioara, doua masini cu soferi si garda de corp; totusi fusesera instalate microfoane in fiecare camera si in vasta gradina. Desi aflat la pensie, Maurer continua sa fie considerat numarul doi in nomenclatura romana.

Pentru romanul obisnuit, cuvintul nomenclatura" inseamna elita, suprastructura sociala care se poate recunoaste datorita privilegiilor de care se bucura. Nomenclaturistii nu calatoresc cu autobuzul sau cu tramvaiul. Ei folosesc masinile guvernului. Culoarea si marca masinii indica statutul proprietarului in ierarhie: cu cit este mai inchisa culoarea, cu atit este mai mare functia. Daciile albe sint pentru directori, culorile pastelate pentru ministrii adjuncti, culoarea neagra pentru ministri; masinile negre Audi pentru Nicu; masinile Mercedes pentru primul-ministru si adjunctii lui, iar masinile negre Mercedes 600, Cadillac si Rolls-Royce pentru Ceausescu. Nomenclaturistii nu locuiesc in apartamente construite in timpul regimului comunist. Ca si mine, au primit vile nationalizate sau apartamente de lux care apartinusera inainte capitalistilor. Nomenclaturistii nu pot fi vazuti stind la coada ca sa cumpere mincare sau alte bunuri. Ei au magazinele lor proprii, iar cei care poseda masina neagra pot chiar comanda prin telefon sa li se aduca acasa.

Nomenclaturistii nu pot fi vazuti in restaurante obisnuite luptindu-se pentru o masa sau ascultind replica unui chelner prostcrescut: „Daca nu-ti place, stai acasa." Ei au restaurantele lor speciale, si le pot frecventa chiar pe cele pentru turistii occidentali, in timpul verii, nomenclaturistii nu pot fi vazuti la strandurile publice aglomerate, murdare, din Bucuresti. Ei merg fie in zone special amenajate in acest scop, fie la
Snagov, o statiune situata la vreo 40 de kilometri de Bucuresti unde au vile pentru sfirsitul de saptamâna. Nomenclaturistii nu-si petrec concediile inghesuiti ca sardelele in colonii de vacanta, in stil sovietic. Ei au propriile lor case de vacanta.

Cu cit este mai inchisa culoarea masinii, cu atit este mai aproape casa de resedinta de vacanta a lui Ceausescu, iar cei care poseda masina neagra primesc de asemenea bucatari si servitori. Ei nu stau la coada in fata policlinicilor de tip sovietic, unde asistenta medicala este gratuita, dar toti striga la line, de la portar pina la director, iar medicul nu poale sa stea mai mult de 15 minute cu tine, pentru ca trebuie sa vada cel putin 30 de pacienti in cadrul programului sau de opt ore. Ei nu merg la spitale obisnuite, unde bolnavii trebuie sa stea cite doi in pat. Ei au spitaul luxos, in stil occidental, Elias, construil ca fundatie parliculara in epoca premergatoare comunismului.

Supravegherea cu microfoane a celor mai reprezenlalivi membri din nomenclatura este fara indoiala secretul cel mai bine pastrat in cadrul blocului sovietic.
— Penlru noi, numai tovarasul Brejnev e tabu, mi-a spus Iuri Andropov, seful KGB-ului, cind am fost in vizita la Moscova in 1972. Supravegherea cu mare alentie a nomenclaturii noastre e sarcina cea mai delicata a KGB-ului. Sa luam cazul Iui Sciolokov, de exemplu. (Generalul Nikolai Sciolokov era minisirul de interne sovietic.) il respectam cu totii, dar cu ajutorul microfoanelor am aflat ca bea prea mull. Am raportat asta, iar tovarasul Brejnev incearca acum sa-l ajute. Acelasi lucru s-a intimplal cu Ustinov. (Maresalul Dimitri Ustinov era ministru sovietic al apararii.)
Supravegherea nomenclaturii cu metodele KGB-ului este imitata peste tot in cadrul blocului sovietic. Toale tarile est-europene au propria lor unitate ultrasecreta de tipul celei „a lui losif", unde o armata nevazuta de securisti inregistreaza totul pentru conducatorul suprem, chiar modul cum un nomenclaturist geme de placere atunci cind face dragoste.

Eram sigur ca dosarul lui Maurer o va incinta pe Elena. De patru ani se ocupa de supravegherea electronica a nomenclaturistilor de marca si devenise o adevarata profesionista in manevrarea si ascultarea echipamentului folosit in acest scop, amplasat in camera din spate a biroului ei de la Comitetul Central.
Dosarul referitor la ceea ce facuse Maurer in ultimele doua saptamini n-a dezvaluit nimic in legatura cu problemele de securitate nationala. Maurer era inca un comunist loial. Totusi, dosarul continea noi date referitoare la Istoria contemporana a Romaniei, pe care o scria atunci Maurer, in care a furnizat versiunea lui la ceea ce a numit deformarea istoriei de catre Ceausescu. Dosarul avea pasaje intregi din carte, asa cum Maurer le-a citit cu voce tare sotiei sale. Una dintre ele mi-a retinut atentia in mod deosebit.
„Luni 19 martie 1965, i-am facut vizita zilnica lui Gheorghiu-Dej. Nu mai putea vorbi, din cauza cancerului la git de care suferea, dar a scris la repezeala citeva cuvinte pe un carnetel, cu creionul sau violet preferat si mi-a dat notita. Am citit: «Ultima mea dorinta este ca tovarasul Maurer sa fie succesorul meu». Dupa ce am citit-o, am incercat sa-i spun ceea ce simt. Ochii lui erau inchisi. Dej murise". Urma o pauza pe banda, in care se auzea cum intorcea paginile, asta potrivit inregistrarii lui Iosif. Apoi vocea lui Maurer a continuat: „Sedinta Biroului Politic Executiv din "dimineata urmatoare a fost scurta. Am aratat notita lui Gheorghiu-Dej, dar am declinat functia de conducator, incercind sa preântâmpin o criza violenta de succesiune, am propus numirea temporara a „celui mai tinar dintre noi", pina la viitorul congres al partidului, care trebuia sa-l aleaga pe conducatorul partidului. Propunerea mea a fost sprijinita de Emil Bodnaras si apoi acceptata. La inmormintare, Nicolae Ceausescu, „cel mai tinar dintre noi", a depus juramint public, afirmindu-si fidelitatea fata de politica defunctului.
Vocea doamnei Maurer a intervenit, conform inregistrarii:
— De ce-mi citesti asta acum ?
— Pentru ca azi e 20 martie - a explicat el - azi se implinesc treisprezece ani de la numirea lui Nicu.
— Ar f i fost mai bine daca ai fi mirosit urit doua zile dupa ce ai fi mincat o galeata cu fecale acum treisprezece ani, in loc sa-l propui pe dictator. Acum o sa mirosi urit pentru tot restul vietii. Am continuat sa rasfoiesc dosarul. Doua dintre glumele obisnuite ale lui Maurer referitoare la cultul personalitatii promovat de Ceausescu. Ceva din birfele sotiei sale. Ceva despre snobismul Elenei si incompetenta ei politica. O incercare nereusita a celor doi de a face dragoste, imi puteam imagina rinjetul increzut al Elenei citind dosarul, intotdeauna murea de placere sa auda intimplari palpitante.

SCOALA DE SPIONI DIN BRANESTI
Masina a parasit Bucurestiul in viteza. Gata cu blocurile monotone, uniforme, de pe marginea strazilor, gata cu cozile interminabile din fata magazinelor si cu oamenii carind sacosele pentru cumparaturi, unde indesasera tot ce reusisera sa cumpere in acea zi. Acum eram la tara, unde casute saracacioase se inaltau de o parte si de alta a drumului, iar oameni obositi isi tirau picioarele pe trotuarele noroioase. Din cind in cind, puteai vedea o bodega, de care se sprijineau tot felul de betivi.
— 62B, comunica pozitia ta, te rog, pentru baza, s-a auzit vocea lui Pop la radiotelefonul DIE.
Codul meu era 62, iar 62B era pentru soferul meu.
— 62B e la cinci minute de 805.
— 62B, te rog spune-i lui 62 sa telefoneze la 102 de la 805, a terminat Pop, spunindu-mi sa-i telefonez Elenei dupa ce ajung la scoala.

Curind, masina a luat-o pe un drum cu un indicator rotund, fluorescent „NU INTRATI". La capatul acestui drum era un grup de cladiri inconjurate de antene cu frecventa scurta, gigantic omnidirectionale si logaritmic periodice, fiecare avind in virf o lumina rosie. Scoala DIE functiona sub masca unui centru de radiocomunicatii civile. Antenele dimprejur apartineau, totusi, de noul Centru National pentru Comunicatii Cifrate din cadrul DIE, care erau folosite de asemenea de catre Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Comertului Exterior si Ministerul Apararii Nationale, precum si de catre Comitetul Central al Partidului Comunist Roman, intinzindu-se pina la cele mai indepartate ambasade din strainatate.

Scoala era un alt proiect la care am petrecut ani in sir. Pina la mijlocul anilor '60, DIE, asemeni oricarui alt serviciu de spionaj extern din cadrul blocului sovietic, isi trimitea ofiterii la o scoala speciala de doi ani din Moscova, in cursuri separate pentru fiecare tara, invatau doua limbi straine, tainele de baza ale spionajului in stil sovietic si folosirea echipamentului de spionaj fabricat in URSS. În 1964, conducatorul roman de atunci, Gheorghe Gheorghiu-Dej, mi-a cerut sa creez o scoala similara in Romania. La inceput, a fost amplasata la Snagov. Citiva ani mai tirziu, cind Bucurestiul s-a hotarit sa bruieze posturile de radio occidentale, scoala DIE a fost mutata in uriasul centru national de bruiaj de la Branesti, unde erau satisfacute toate conditiile, in decursul anilor, noua scoala a fost considerata mai degraba o statiune decit un campus universitar. Acolo, studentii traiesc exact ca americanii, francezii, germanii, si asa mai departe. Aveau la dispozitie terenuri de golf si de tenis, cluburi de inot, sali de cinema unde rulau filme in limbi straine, precum si restaurante cu autoservire, totul ca in Occident. Studentii trebuiau sa se identifice cu aceasta atmosfera si sa traiasca exact ca intr-o tara straina, imbracindu-se si vorbind ca bastinasii.

Cind masina mea s-a apropiat, poarta masiva de metal s-a deschis automat. Evident, scoala urmarise masina noastra prin intermediul camerelor video ascunse, instalate pretutindeni. Am fost intimpinat de catre directorul adjunct al scolii, un colonel, la intrarea in cladirea principala.
— Tovarase general, profesorii si studentii scolii DIE lucreaza dupa programul stabilit! a raportat formal.
Din biroul directorului i-am telefonat Elenei.
— Buna, scumpule, am auzit-o spunind cu drăgălasenie, Miine ai vrea tu sa-mi aduci dosarul incuiatei aleia de basoldine, aia pe care ai ajutat-o sa mai traiasca atunci cind a venit acilea ultima data ?
— Da, tovarasa Elena. Am inteles.
Stia ca am inteles ca se refera la Golda Meir.
— Si sa n-o uiti nici pe hoasca batrina. Aceasta era doamna Maurer.
— E in servieta, am raspuns.
— Bun. Ne vedem miine. Pa.
Înainte de a pleca impreuna cu Olcescu, ca sa ma uit la „bomboanele" lui, i-am telefonat lui Pop si i-am spus sa pregateasca pentru dimineata urmatoare dosarul Goldei Meir. Nu era de aceeasi factura ca Elena. Modestia si modul de viata cumpatat al Goldei Meir nu i se potriveau. Dar ascensiunea Goldei Meir la functia de putere suprema in Israel o fascina totusi, inca de cind Elena a cunoscut-o pe Isabel Peron in timpul unei vizite in Argentina, in 1973, a fost fascinata de liderii politici femei. Cind Isabel a devenit presedinta a Argentinei, am auzit-o spunind pe Elena, ca si cum ar fi spus pentru sine: „Daca o curva dintr-un bar de noapte din Caracas a reusit s-o faca, de ce nu si o savanta ?"

TESTIND TANCUL FURAT
— Am scos aproape totul din cutii si am depus pe mesele din muzeul militar, m-a informat Olcescu, atunci cind, in cele din urma, l-am intilnit.
„Muzeul militar" continea totul despre forta militara a NATO, de la modelele de serie ale avioanelor militare occidentale si portavioanele vindute in Occident ca jucarii pentru copii, pina la ultimele noutati de aparatura tehnica militara, pe care DIE reusise sa le achizitioneze prin contrabanda.
Principala incapere a muzeului era acum plina cu mesele pe care Olcescu le aranjase intr-o ordine desavirsita. Erau citeva zeci de pistoale, pusti, mitraliere si pusti-mitraliere din Germania Federala, Belgia, Franta, Italia, Anglia, Japonia si Statele Unite, pe care le despachetase din cutiile de la „Anette". Totusi, erau multe exemplare si din Israel. Alte mese erau pline cu echipament de amplificare cu infrarosii pe timp de noapte pentru infanterie, artilerie si masini blindate. Era, de asemenea, o pusca de precizie inzestrata cu echipament vizual pentru uz nocturn. Ceausescu vrusese una ca aceasta pentru zilele cind mergea la vinatoare dis-de-dimineata, cind isi fac aparitia ursii, dar nu pot fi vazuti din cauza intunericului, intr-un colt, era o instalatie radar mobila de fabricatie americana. In celalalt, un aparat laser american pentru tancuri, intr-o camera separata, era imprastiat un centru complet de comanda computerizata pentru artilerie.
— Tancul e linga poligonul de trageri, mi-a spus Olcescu. În exterior era plin de singe - astia nu se predau cu una cu doua ! Dar acum e spalat si curat. Poate ca e tocmai ce cauta Tovarasul ca sa exporte in lumea a treia - e de marime potrivita, rapid si construit pentru zonele cu clima calda.
Tancul era intr-adevar „cald" inca, asa cum spusese „Annette". O pereche de ochelari zacea pe jos, evident pierduta atunci cind soferul a fost ucis. O manusa se odihnea pe un raft; cealalta era probabil pe mina. Mitraliera era incarcata cu munitii. Pe un transportor, citeva grenade asteptau sa explodeze. Am pornit motorul si am inceput sa conduc tancul prin imprejurimi. Mergea mult mai repede decit m-am asteptat. Am incercat sa vad cum functioneaza mitraliera, dar n-am priceput o iota din ce aveam in fata ochilor.
— Cheama tehnicianul, am ordonat, oprind motorul. Sandvisuri si bere ma asteptau in biroul directorului. Pe cind ma pregateam sa plec, tehnicianul a venit in fuga. Arata neobisnuit de palid.
— Mitraliera era incarcata ! a raportat.
Înainte de noua si jumatate am ajuns la resedinta lui Ceausescu. Era in curte, plimbindu-se cu pasi repezi pe potecile iluminate numai de felinare. M-am alaturat potrivindu-mi pasii cu ai lui si i-am raportat tot ce aflasem.
— in regula. „Annette" munceste pe brinci. Ma rasplateste pentru tot ce-am facut pentru el.
Ceausescu are o fire conspirativa, dar nu da prea multa atentie detaliilor - fiind exact genul lui „Annette".
— Vreau sa organizez o expozitie militara pentru cind o sa ne intoarcem din America, a continuat. Pe de o parte sa se vada toate echipamentele militare pe care le-am produs, bazate pe spionaj tehnologic. Pe de alta parte sa se vada toate mostrele de echipament militar pe care le-am obtinut de la „Annette" si toate celelalte, nefolosite inca la fabricarea de noi arme, astfel incit sa ne putem hotari asupra celor care merita. S-ar cuveni sa inoculam in mintea tuturor ca armele trebuie sa devina produsul nostru numarul unu si ca spionajul trebuie sa fie principala lui sursa de inspiratie, intelegi ce-ti spun ?
— Da, tovarase.
— Cind pleci la Washington ?
— in prima zi din saptamina viitoare.
— in drumul tau, fa o escala la Bonn si vezi daca nu cumva poti sa-l convingi pe Brandt sa-i dea lui Arafat o mina de ajutor. Iti voi da un mesaj din partea mea, prin care il invit pe Brandt la Bucuresti ca oaspete particular. S-ar putea sa ajute.
Brusc si fara vreo legatura aparenta, Ceausescu a izbucnit:
— Banii evreilor cuceresc America tot mai mult. Daca nu vor fi opriti, conspiratia sionista va cuceri in curind toata lumea capitalista.
Dupa un moment de pauza, a continuat:
— M-am saturat de toate tertipurile astea pentru a-i lasa pe evrei sa emigreze din Romania.
Ei - sint - cetatenii - mei. Nu - sint - americani! a rostit intentionat cu emfaza, insotind fiecare cuvint cu cite un gest facut cu mina dreapta.
Stiu ca in acea dupa-amiaza, Ceausescu avusese o intilnire confidentiala cu presedintele Congresului Mondial al Evreilor, Nahum Goldmann.
— E o intreaga conspiratie impotriva independentei Romaniei si a prestigiului meu personal. Nu ma pot lupta cu sionista pe fata - Arafat si „Annette" trebuie sa se ocupe de treaba asta. Dar trebuie sa-i ajutam mai mult decit pina acum.
Întorcindu-se pe calciie, a plecat brusc la cinematograful sau.
Noua izbucnire antisemita a lui Ceausescu nu m-a surprins. Dupa cum aflasem de la Teodor Coman, in preziua intoarcerii mele de la Tripoli, Ceausescu îi instruise ferm atât pe ministrul apararii, cit si pe ministrul de interne:
— Toti evreii pina la ultimul trebuie inlaturati discret si secret din functiile de comanda ce le detin in cadrul fortelor militare si de securitate, pina la sfirsitul anului. Daca aveti intrebari, inseamna ca nu trebuie sa mai ramineti in functie.
Toti evreii au fost dati afara din cadrul DIE, incepind cu anul 1972.
Cind Kojak s-a terminat si luminile s-au aprins din nou, Elena s-a ridicat din fotoliu. Cu ochii somnorosi si fata umflata de somn, a privit uimita in jur si apoi l-a apucat brusc de brat pe Ceausescu si a inceput sa-l traga dupa ea.
— Hai sa ne culcam, Nicule.
Era tirziu cind Paraschiv m-a lasat in fata casei, iar militianul care pazea Ambasada Poloniei m-a salutat militareste. În timp ce deschideam poarta de fier, simteam o pereche de ochi urmarindu-mi miscarile. Mi-am inaltat privirea spre etajul intii. Sint aproape sigur ca ea era acolo.

(va urma)