Pe muzici Elene

Scotnotis Luminita

…să trec prin beţie?! Dar lasă-mă-ncet!

Extazul risipei de fum turn zideşte,

paingini în palmă-mi ţes pânza de timp

şi-n taină cad pradă sub semne precise.

Altarul jertfirii se-afundă-n blestem,

uitat de priviri, ascuns de apus,

ca-n tainica noapte cu giulgiul pe rame,

o mare de oase încape în eres.

La ornicul tainei când frunza-i albastră,

de vin ca un gând, să port chipul morții,

şi sfeşnicul nins se topeşte-n regrete,

şi-n pulsul oglinzii clipesc zboruri albe.

O stare de-amurg cu gesturi vinile,

prin ierbarele clipei ca golul în mit,

cu paşi de fantome pe muzici Elene,

mătasea foşneşte-n adânc de argilă.

Extazul risipei de fum turn zideşte,

se-nalţă cât poate beţia spre tâmple.

Dar uite, a nins, imaginea-i rece!...

Cristale de sare pe drumuri de ape.

Cutia cu farduri (1)

Claudia Priefer

Creierul meu miroase a fluture ars

nici macar Guerlain nu mai poate amana

sau trage pe sfoara sfarsitul

metamorfoza arde corzile si fluturii renasc din propria cenusa

pentru urmatoarea iubire perfecta

fereastra se deschide singura ca pentru fiecare intoarcere in viitor.

Umbra mea isi face cafeaua de dimineata

apoi se prelinge

lichefiata

pana la prima pereche de pantofi

isi pune prafuri sublime pe fata

isi da intalnire in propria imaginatie

cu oglinda din tinerete

intre timp ofteaza, rade, scrie, plateste nota de plata, face screening, salata de rosii, asteapta, spera si plange uneori

ziua se scurge in noapte

pantofii se pun singuri la loc

in cutii

la fel si cerceii

ridurile

umbra care sunt se depune ca un buchet de flori ofilite pe perna mea

acolo unde nu o mai atinge nimeni

si nimic

pana dimineata.

Am avut o iubita care semana a ogar hamesit

imi transpirau palmele asteptand-o mereu

sa se intoarca din lungile ei ameteli

dragostea noastra era ceva ca o vanatoare regeasca

avea buzele aspre si luminoase

sentimentele ne crapau pe la colturi

imi facusem cuib in triunghiul linistii

descris de gatul, umarul si sanul ei stang si

ne iubeam atat de intens incat simteam

sangele scartaindu-ne in vene, coplesitor

"ma ucizi ca un luceafar"- spunea

parca plecam la razboi, parca plecam la rugaciune

ma lasam calcat in picioare, ma lasam...

totul se petrecea intre perne si trenuri

se lumina de ziua doar dincolo de bratele ei

acum nu mai caut

adesso do la caccia a me stesso

oh, eu am avut o iubita care semana a ogar hamesit

buzele ei luminoase cu pulbere de stele si pribegii

de luna le caut

cu mainile-nghetate, ca prin blestem, in bezna.

Romanța unui Amin

Mărioara Flaiș

De-ți sunt naiada mult iubită

Deasupra tuturor, frumoasă,

Of, glasul tău fie-mi ispită

Si-mbrățișarea ta „acasă”!

Fă-mi loc sub pleoapele celeste,

Mi-e dor să mă mai știu privită,

Să făptuim iar o poveste

Din care să plec fericită.

Tu–amintirea primăverii,

Să nu ai moarte știu o farsă

Vei arde-n candela tăcerii

Cât steaua mea încă revarsă.

E greu să-ți spun acestea toate...

A te iubi îmi e destin.

Când Dumnezeu va scrie-n carte,

Cu noi deodată, un Amin,

Te voi uita... Sau și în moarte

Târâ-voi sufletu’-n blestem

Închipuindu-mi că am parte

De tot ce-n viața asta chem.

Așa îmi sper dintotdeauna

Darul iubirii neprimit,

Ursita face pe-a nebuna

Mințindu-mă la infinit.

Dar e frumos...și n-am pricină

Tristeții să îi dau simbrie

Am să mă nasc cândva, deplină,

În lumea care-ți place ție.

Clipa cernită prin ochiul de cristal

Lazar Violeta Sabina

Tu, iartă-mă că n-am avut curaj să-ţi mărturisesc

Cât dor și câte lacrimi scălda anotimpul singuratic,

În bruma cernită din globul ocular, genele trosnesc

Sub greutatea gândului, am devenit acest pustnic.

Doar iubita lună știe cât am plâns și am blestemat

Urma pașilor ce mă-ndepărtau de ținutul înverzit,

Rătăcind prin păduri de mărăcini, eu te-am căutat,

Neștiutor fiind de raza ce-n taină te-a convertit.

Când șoapta mută răscolește prin file nedescrise,

În vis, o adiere blândă îmi săruta pleoapa obosită,

Iară un blestem se-abate peste tâmplele-mi ninse

Ce nu mai știu de odihnă și gândurile le frământă.

Ascult tăcerea unui strigăt frânt de seceta vremii

Și ochii s-adapă cu roua căzută pe frunzele pătate,

O ultimă șoaptă rămâne-ntemniţată de malul mării,

Ca oglindirea lunii să-ţi amintească de clipele furate.

Grupaj de poezii (16)

HAI, MAMĂ…

Graur Valentina

Mai cântă-mi, mamă, cântecul de leagăn,

Lungește număratu-n voci de cuci,

Mai toarce-n seară visuri fără seamăn

Și-ndepărtează drumul pân-la cruci.

Mai pune-mi, mamă, mâna ta pe suflet

Și apără-mă-n vară de îngheț,

Pătrunde-n mădularele de cuget

Și reîntoarce-mi mersul cel semeț.

Topește,mamă, norii de pe ceruri,

Ce-n rânduri negre vin de-asupra mea,

Acoperă cu flori de-amar adâncuri

Și udă-le cu apă de cișmea.

Hai, mamă dragă, noaptea în grădină,

Să strângem apă vie de pe flori,

S-o descântăm în viață și lumină,

Și s-o turnăm la viță de feciori…

Dar mama tace, în locui-i veșnicia

Îmi spune că s-a înrudit acum cu ea,

Doar cucii cântă-n ram statornicia,

Ce e prescrisă pentru mama mea.

Amintirea ta

Sandu Alrox

Este întuneric în jurul meu,

tăcerea întreruptă de ploaie,

închid ochii ...

Imediat simt parfumul tău,

căldura mâinei tale pe umărul meu,

m-am întors și miracolul ...

Esti aici, în fața mea ...

te îmbrățișez în timp ce tu-mi usci lacrimile.

Dintr-o data un junghi în inima mea ...

Deschid ochii ...

și eu sunt singur în camera mea ...

a fost doar amintirea ta, aceea

care a venit să încălzească inima mea.

nu e o insultă

Șișu Ploeșteanu Doria

nu am suportat culoarea verde

nici hainele fine

pentru a trăi în oraș

mai bine te-acoperi cu frunze

iar mirarea să o lași

în ochii străinului care te privește de sus

ori pe corpul dezvelit al amantei...

cu cine vorbești?

ce te privește? nu am bani de dat

tanti rea ce ești, bleah

am visat mormântul lui Tusitula

îi recitam poeziile mele

spre ziuă mormântul a tușit

mi-am luat cărțile în brațe

și am fugit

sufocând aerul în trecere

mi-am dat seama că eram cerșetoarea nopților

nu am găsit nicio țigară pe jos

și nici pâine nu am găsit

nu am găsit sticlele sparte să-mi pot distruge abundența vieții

până la sânge

nu am găsit registrul metaforelor

ca să mă pot ascunde

am găsit o înjurătură scrisă pe un zid

un câine mă privea trist

l-am luat la masă cu mine

și am stat așa până când isteria foamei s-a transformat în râs

am râs blondin cu buzele pudrate în roz

s-a lăsat un punct cardinal peste frunte

și am adormit

Dacă…

Angelina Nadejde

Doamne,

dacă aş mai trăi o viaţă,

n-aş pierde nici o zi în care

să nu mă bucur de copilărie.

N-aş adormi

fără îmbrăţişarea îngerului

cu chip de mamă şi poveştea

ei de seară.

Aş creşte şi aş înflori

doar pentru cine merită

să înfloresc.

Aş implora inima

să nu bată cu putere

la orice fâlfâit de aripă crezând

că este iubire.

O vor răni gesturi,

vorbe sau chiar tăceri;

şi atunci rănită,

nu va mai avea putere

să iubească.

Ochilor le-aş porunci

să-şi zidească lacrimile

de suferinţă;

iar eu îi voi spăla

cu bucuria de pe chipurile

oamenilor buni.

Mâinilor,

să dăruie mângâiere

şi să ridice pe cel căzut.

Sufletului i-aş cere

smerenie

căci de aici vin toate;

dragostea,

bunătatea şi

începutul înţelepciunii.

IUBITI IN BLESTEM

MIRCEA TRIFU

Tu sparge-mi disperarea cu o rugă,

Si mii de aşchii ceru-l va răni,

Şi poate-o picătură roşie de sânge,

Armura ta de nepăsare-o va topi.

Iar eu din nori voi învăţa a plânge.

Măcar odat' te rog să ceri iertare,

Tu nici nu ştii că te-am iertat deja,

Din altă viaţă eu te cunosc fecioară,

Cunosc şi paşii pe poteca ce vei lua,

Şi umbra pe-unde treci mă înfioară.

Eu sunt aici, etern în căutări rănite,

Eu veşnic sunt, chiar de apun în mare,

Şi agonia-mpărăţiei mele se răzbună,

Văd umbra răsăririi tale ce mă doare,

Blestem blestemul meu, iubită lună.

SPERANTA SI UITARE

Lili C. Bernini

De unde vii străine, din care depărtare

Cine eşti tu, de baţi la poartă mea

Şi vrei să-ţi odihneşti

Trupul flamand ce într-o altă viaţă

Te-a aruncat departe

Şi te-a uitat cu atâta nepăsare.

Răspunde-mi, spune-mi dacă vrei

Ce gânduri te aduce în lumea mea

A viselor, dorinţelor uitate,

Pierdute int-un timp de mult

Şi-n închise cu multe lacăte blindate.

E lumea-n care eu trăiesc

De nimeni neştiută

Cum ai intrat, căci cheia

Am aruncat-o eu,

Demult în marea cea adîncă.

De ai venit cu gânduri bune

Şi vrei aicea să rămâi

Închide poartă după tine

Şi da-mi sărutul cel dintâi

Şi spune-mi că e soare iarăşi

Că noaptea dacă va venii

Nu va mai fi rece şi tristă

Şi luna din fereastră,

Doar pentru noi ea va zâmbi.

Şi vreau să-ţi simt în noapte mângâierea

Când pînă acum a dominat tăcerea

Să fiu ce na fost nimeni pentru ţine

Să simţi că inima mea îţi aparţine.

UNDE AS PUTEA

MIRCEA TRIFU

Unde-aş putea să vărs ce-am adunat în mine-o viaţă,

În ce abis de mare să-ngrop durerea asta de acum,

Se scurge-ncet în mine şi firul destinului de aţă

Mă trage spre căzute suflete rănite pe-al meu drum.

Pe care vârf de munte să le prind cu lanţuri de uitare,

Cu care valuri să mă spăl, nu mi-ar ajunge ţărmurile,

Ca în nisipurile lor să le ascund şi să le cer iertare,

Că-n mine loc nu mai există, îmi sângerează versurile.

Vreau să mă-nalţ până la steaua mea, în linişti absolute,

Suspină cu lumina sa plăpândă şi-i simt urlând poemul,

E a mea dragă, s-o ascult prin pulberea dorinţei mute,

Şi în genunchi să-mi adâncesc căinţa, să sting blestemul.

Noapte fără sfârșit

Sandu Alrox

Am vorbit cu tine,

noapte,

din acel întuneric care te-nconjoară

și în care totul dispare.

Am vorbit de tine,

noapte,

din acea frică care rămâne

și care nu vrea să plece niciodată.

Am vorbit împotriva ta,

noapte,

în durerea de o dimineaţă fără soare,

am blestemat nebunia ta.

Am îmbrățișat epuizat,

noapte,

în liniștea disperată

de o nesfârșită plângere,

mi-ai arătat o nouă viață ...

De prin vorbe, Eminescu, este a sufletului hrană ...

Bunget Marin

Sfiicioşi cătăm prin rugă, ca-n atâtea dăţi, iertare.

Deolaltă punem gândul şi tăcerea în chemare.

Vechiu' grai tăcut ne-adapă prin cuvânt fără prihană.

De prin vorbe, Eminescu, este a sufletului hrană.

Multe gânduri aşezate în veşmintele vorbirii,

Ce-au trecut prin pana-i sfântă, stau sortite nemuririi.

Azi, poeţi cuprinşi de vorbă şi de dulcele-i blestem,

Rime nu mai încondeie, de veşmântul lor se tem.

Versul lor, e doar o umbră, ostenit, fără foşnire,

Lepădat de limba sfântă, de cuvânt şi de simţire.

Stihuiri suferitoare... prea tăcute, prea vulgare,

Chiar şi stâncelor din piatră le sunt rău mirositoare.