Romanța unui Amin

Mărioara Flaiș

De-ți sunt naiada mult iubită

Deasupra tuturor, frumoasă,

Of, glasul tău fie-mi ispită

Si-mbrățișarea ta „acasă”!

Fă-mi loc sub pleoapele celeste,

Mi-e dor să mă mai știu privită,

Să făptuim iar o poveste

Din care să plec fericită.

Tu–amintirea primăverii,

Să nu ai moarte știu o farsă

Vei arde-n candela tăcerii

Cât steaua mea încă revarsă.

E greu să-ți spun acestea toate...

A te iubi îmi e destin.

Când Dumnezeu va scrie-n carte,

Cu noi deodată, un Amin,

Te voi uita... Sau și în moarte

Târâ-voi sufletu’-n blestem

Închipuindu-mi că am parte

De tot ce-n viața asta chem.

Așa îmi sper dintotdeauna

Darul iubirii neprimit,

Ursita face pe-a nebuna

Mințindu-mă la infinit.

Dar e frumos...și n-am pricină

Tristeții să îi dau simbrie

Am să mă nasc cândva, deplină,

În lumea care-ți place ție.