Camil Petrescu
Dar iezerele unul lângã
altul sute,
Când râd arhipeleagurile
lumii mute?
Geyserii lungi lumina
descompun
Ca munþii de cristal si
alaun.
Iradiazã sorii albi,
de-odatã patru,
Terasele de ape vii în
amfiteatru…
Grãdinile Semiramidei,
lateral
Din rãsãrit pân’ la
apus, în sus de val.
Azvârl orgile planetei
jerbe grele
De imnuri spre spiralele
de stele…
Când evantalii latescente
trec domol
Ca reci comete dincolo de
gol.
Fâsii de luminã cautã
gândind
Sfârsitul lumii. Rar se
sting si se aprind…
Asa era… asa era întâiul
ceas,
De nu m-ar fi chemat pe
cruce-as fi rãmas.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu